ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață


64 comentarii

Darul din Calendarul de Advent – Ziua 1

Îmi încep articolul urându-vă din suflet tuturor românilor din țară sau de peste hotare : La mulți ani! 

Așa cum vă spuneam ieri  în acest articol, în fiecare zi din această lună, vom avea un dar special oferit de persoane dragi , cu o inimă mare :).

Nu știu cui nu-i plac dulciurile. Știu, zahărul nu-i sănătos, dulciurile prea multe nici ele nu fac bine, dar dacă mâncăm cu moderație, ne pot înveseli ziua și ne mai dau un strop de energie.

Astăzi vom intra în bucătăria unei mămici tare, tare hărnicuțe care pregătește cu drag o mulțime de minunății dulci pentru copiii ei, dar si pentru ai altor părinți: torturi tematice, biscuiți fel de fel, checuri, prăjituri. Dacă v-am făcut curioși, haideți să o vizităm aici, pe pagina ei de FB : Dulce în casă .

Pe Roxana, o cunosc de mult timp de pe blogul ei Mami, joacă-te cu mine .

Dacă veți avea vreodată o petrecere tematică, apelați la Roxana. Cu siguranță va alege pentru voi cei mai reușiți biscuiti tematici, ce-i vor face atat pe sărbătorit, cât și pe invitați să sară în sus de bucurie :). Noi deja ne-am programat pentru luna martie , când va fi ziua lui D.

Cât de bune sunt prăjiturile din bucătăria Dulce în casă? Păi, ce să vă spun? Uitați ce degustător mic și tare fericit! Nu-i prea venea să-l mănânce dar până la urmă și-a spus că de asta au fost făcuți, ca să fie păpați :). Biscuiții sunt fragezi, nu sunt prea dulci și fac o combinație grozavă cu acea pastă ( coloranții sunt de foarte bună calitate și Roxana m-a asigurat că se pune în compoziție un strop minuscul ce este luat cu scobitoarea).

Și astăzi , lângă calendarul de advent din cărți, îi așteaptă pe ursuleți o surpriză frumoasă creată tot de Roxana: biscuiți patriotici 🙂 . Anul viitor, să comandați din timp 🙂 !

Să vă povestesc și despre turta dulce, desertul preferat al sărbătorilor de iarnă. Noi am gustat una dintre variantele de turtă făcute de Roxana- nu este prea dulce, cu o ușoară aromă de scorțișoară ( nu este exagerat de parfumată- ai mei nu agreează aromele prea puternice, așa ca turta aceasta a fost pe placul lor). Pentru a păstra turta dulce fără ca să se usuce, Roxana mi-a spus un truc: puneți bucățile de turtă într-o cutie din metal și tot acolo așezați și un măr. Și așa se va păstra fragedă mai multe zile la rând.

Atât biscuiții, cât și turta ( care nu au aditivii din comerț) este bine să fie consumați în 2-3 săptămâni și păstrate la loc rece și uscat.

Pentru voi, în bucătăria Dulce în casă s-a pregătit un dar parfumat.  De fapt, îl veți alege voi. Roxana vrea ca cel ce va câștiga acest dar să își aleagă premiul. Ea ne pune la dispoziție o minunată iesle făcută din turtă dulce sau o cutie cu 15  biscuiți mari, cu decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă.

Dacă veți câștiga, voi veți alege ce doriți: ieslea sau cutia cu biscuiți. Premiul va fi trimis la voi proaspăt și frumos ambalat.

Biscuiții sunt tare veseli, scumpici și colorați.

Ieslea este făcuta din turtă dulce, este mare, cântărind un kilogram. Arată așa de frumos, încât nu știu cum o vom putea mânca :(. Ea va veni neasamblată. Va fi un prilej minunat de a face un puzzle din turtă dulce împreună cu cei mici. Instrucțiunile de asamblare vă vor fi oferite de Roxana.

Ieslea neasamblată ( este a noastră, am ascuns-o – o vom aranja în zilele următoare)

Și așa va arăta la final ( decorul îi aparține Roxanei)

Pentru a primi darul dulce, vă voi ruga să lăsați un comentariu la acest articol, în care să ne spuneți ce dar dulce ( creat de Roxana ) ar fi o încântare pentru micuții voștri.

M-aș bucura mult dacă i-ați oferi o apreciere paginii Roxanei. Este la început de drum și ar fi minunat să afle cât mai multă lume că acolo, în bucătăria ei , dulciurile sunt pregătite cu pasiune și drag. Totodată să distribuim acest articol pentru ca vestea să se întindă.

Vă puteți înscrie până la ora 21.30. Câștigătorul va fi anunțat tot în această postare.
Mulțumim, Dulce în casă , pentru că ne-ai îndulcit prima zi a calendarului de Advent!

Vă așteptăm cu mare drag să participați!

Later edit

Câștigător este numărul 43 ( tragere la sorți prin random org) .

Felicitări, Dana Huiban! 🙂

Te vom contacta pentru a-ți trimite premiul .

 


4 comentarii

Calendar de advent pentru cititorii noștri

Ne stă în față o lună pe care mulți dintre noi o așteptăm cu mare drag. O lună în care suntem preocupați să  găsim cele mai frumoase cadouri celor dragi, să împodobim casa, să petrecem timp cu cei mici ( acesta este de fapt și scopul activităților ascunse în calendarul de advent) .

Și se prea poate ca toată această alergătură să ne împovăreze și să nu ne aducă prea multă bucurie, dacă pierdem din vedere esențialul a ceea ce sărbătorim.

Deși va fi și pentru mine o lună ocupată, aș vrea așa de mult ca liniștea, pacea să-mi pătrundă în suflet și cu fiecare duminică de advent să mă bucur tot mai mult că și anul acesta voi sărbători Crăciunul. Vreau să aibă pentru mine același farmec an de an, vreau să nu uit, să nu se îngroape totul în uitare și obișnuință nici după ce vor trece aceste zile. În aceste zile ne vom aminti din nou și din nou de Darul neprețuit oferit omenirii : Pruncul Iisus. Într-una din cărțile sale, Max Lucado spune atât de frumos: ” Praful magic al Crăciunului a sclipit pe obrajii umanității atât de fugar, reamintindu-ne ce merită să avem și ce voiam ,de fapt să avem. Ne-am uitat impulsul nostru de a câștiga, de a obține, de a ne lupta. Ne punem deoparte scările și registrele, ne atârnăm în cui cronometrele și armele. Vom ieși afară din cursele noastre cu camioane și din caruseluri și ne vom uita cu toții către Steaua Betleemului. E anotimpul bucuriei, pentru că , acum mai mult ca oricând ne gândim la El. Acum, mai mult ca în oricare anotimp, Numele Lui este pe buzele noastre”. 

Sărbătorile ne fac mai darnici: atunci ne gândim la cei care nu sunt atât de binecuvântați ca și noi, la orfani, la văduve, la cei aflați în suferință. Chiar dacă acest sentiment al dărniciei ar trebui să ne cuprindă inima în fiecare zi din an, măcar acum să-l lăsăm să curgă din plin înspre cei ce au nevoie de ceea ce avem noi de oferit.

Împreună cu alte persoane cu un suflet frumos, vrem să vă facem o bucurie în această lună vouă , părinților. Dacă activitățile ce le-ați strecurat cu drag în buzunărașele calendarelor sunt pentru copii, acum noi vrem să participați chiar voi ( e drept majoritatea darurilor sunt tot pentru copii, dar veți avea parte de acel sentiment tare plăcut, acea curiozitate copilărească ce vă va face să vă întrebați : ”și mâine oare ce surpriză va mai fi ? ” 🙂  )

Dezvălui câte puțin din surprizele zilelor următoare și vă anunț că începând cu data de 1 decembrie, în fiecare zi vom avea câte un dar de blog. De la cine ? Cum? Veți vedea ! 🙂  Calendarul nostru de advent nu va cuprinde toată luna, dar probabil va trece de jumătatea acesteia.

Vă vom aștepta cu drag zi de zi să aflați povești minunate despre oameni frumoși și să vă bucurați alături de noi, primind un dar. Să nu lipsiți, da? 🙂

 

 


Un comentariu

Vrei să cânți la un instrument și nu îți permiți să cumperi unul?

Dacă da, am o veste bună pentru voi : Zumon  îți vine în ajutor! Cum așa? Un alt magazin de cumpărat instrumente? Chiar nu ne permitem să cumpărăm unul nou!

Nu, nu vă grăbiți 🙂 – este vorba despre altceva!  Vă voi povesti despre un concept nou la noi în țară, cel puțin eu nu am mai auzit de el.

Povesteam în acest articol despre importanța muzicii în viața copiilor și nu numai , și în viața adulților.

Tot auzim despre importanța muzicii, și mai ales a celei clasice și unii ar spune că e doar un moft. Și totuși s-a dovedit că nu e un simplu moft, că muzica clasică înseamnă de fapt meloterapie.

În urma studiilor, s-a constatat că :

  • Utilizarea fundalului sonor de muzica clasică pe perioadele de învățare (la gradiniță  sau acasă) poate creste IQ-ul.
  • Copiii care sunt expuși muzicii de calitate încă de la vârste foarte mici,  au rezultate foarte bune la testele de inteligenta.
  • Copiii mici care iau lecții de muzică,  au șansa de a avea o memorie mai buna comparativ cu cei care nu sunt duși la astfel de lecții.

Citiți si acest articol cu un interviu acordat profesorului dr. Iamandescu, ce a realizat primele studii de muzicoterapie din România. Am preluat un fragment extrem de interesant:

Orice muzica este eficienta, in mod sigur, dar s-a dovedit ca piesele din repertoriul clasic si romantic activează cel mai mult creierul. Chiar dacă exista asa-numita muzica preferata (unul vrea romanțe, unul vrea rock), exista tomografia cu emisie de pozitroni care arata cum muzica lui Mozart activeaza 99%-100% din scoarta cerebrala. Si, in general, muzica simfonica si de camera activeaza creierul in proportie de 90%, spre deosebire de muzica usoara sau tangoul, de exemplu, care activeaza creierul in proportie de 50%.
Mai mult, nicio muzica nu poate depasi pragul pe care il atinge muzica baroca, de exemplu, ale carei unde sonore au frecvente care se inscriu in zona de activare optima a activitatii cerebrale. Dacă ascultam muzica baroca, neuronii capata un ritm de activitate ciclica intre 8 si 12 cicli pe secunda, ceea ce se întâmplă numai în cazul geniilor! Numai ca geniile îl au permanent, în vreme ce omul care asculta muzica il are doar cat asculta muzica, dar este suficient, pentru ca îmbunătațește memoria. 
Dar ce putem spune despre cântatul la un instrument?
S-a dovedit ca studierea unui instrument muzical aduce beneficii uimitoare creierului, solicitând simultan mai multe regiuni cerebrale decât orice altă activitate intelectuală. Oamenii de știinta au ajuns la concluzia ca simplul cantat la un instrument poate modifica propriu-zis forma creierului si capacitatile sale native, inclusiv din prisma creșterii coeficientului de inteligență, atât in cazul copiilor, cat si al adultilor. Studierea unui instrument muzical este, pentru creier, echivalentul unui antrenament de fitness intens, care lucrează întreaga musculatura a corpului in acelasi timp. Aici puteți citi despre 10 beneficii cognitive ale studierii unui instrument muzical.

Articolul despre Zumon l-am scris cu mare drag, benevol, pentru că știu cine stă în spatele acestei povești frumoase: o familie cu 2 copilași , mari iubitori de muzică și de frumos. Cum a început totul aflați chiar de la ei:

Orice idee se naște dintr-o dorință. Acum 3 ani mi-am dorit foarte mult sa încep sa studiez violoncelul.

Ideea ZUMON.RO a aparut intr-un moment in care, pe cat era de mare dorința mea de a studia violoncelul, pe atat de greu imi era sa inchiriez unul.

Atunci am realizat ca nu poti inchiria un instrument muzical pe care sa îl poti lua acasă dupa ce lectia s-a terminat si să continui să repeti, macar jumatate de ora pe zi. Nici nu mai vorbesc despre achizitia unuia. Nu sunt multi oameni care ar „risca” o astfel de investitie fara sa stie, macar, dacă in cateva luni va mai avea nevoie de el.

Dar daca peste cativa ani copiii mei si-ar dori sa studieze un instrument muzical? Dar daca deja exista copii care isi doresc asta si parinti carora le este imposibil sa faca un asemenea efort? Cum era posibil ca nimeni sa nu se fi gandit la asta? Da, recunosc, m-am revoltat putin in acel moment; insa revolta mea nu a durat prea mult. Mi-am dorit sa pot aduce aceasta bucurie celor care isi doresc sa studieze un instrument muzical. Și astfel s-a născut ZUMON.RO.

Doar la noi in casa si-au gasit locul, doua chitare electrice, una acustica si una clasica pentru copii de peste 8 ani, un violoncel, o pianina, doua muzicute si un fluier irlandez deocamdata.:)

Ne dorim ca ZUMON.RO sa devina caminul pentru multe instrumente, noi sau folosite. Sa ajungem in cat mai multe locuri si sa folosim studiul instrumentul ca terapie. Suntem la inceput de drum, un drum nebatatorit in Romania, un vis ce speram sa fie cat mai contagios!

Pentru că și noi suntem o familie de cântăreți și vrem să ne schimbam chitara, deja suntem în tratative pentru cumpărarea uneia și totodată ne-am dori să închiriem pentru ursulețul cel mare o chitară pentru 8-9 ani.

Detalii despre închiriere veți găsi aici pe site-ul lor. Prețurile  sunt construite astfel încat sa vă  puteți bucura atât de orele la școala de muzică sau cu profesorul privat, cât si de studiul individual fără ca să vă gândiți la bariera financiară.
Pentru ca instrumentele  sunt fabricate de diferiti maestri sau producatori de instrumente muzicale prețul este diferit în functie de valoarea de achiziție sau evaluată a instrumentului muzical ales.  Și dacă îndrăgiți atât de mult instrumentul închiriat, acesta va putea fi achiziționat în rate.

Dacă aveți mai multe întrebări, aici îi puteți contacta și vi se va răspunde în cel mai scurt timp.

Vă doresc o zi minunată și nu fiți triști că plouă …și natura are dreptul să cânte! 🙂


4 comentarii

Idei de activități minunate pentru Ziua României ( copii între 2-10 ani)

1 Decembrie este o zi importantă pentru noi, românii și ar fi tare frumos dacă am sărbători-o cum se cuvine :). Copiii noștri vor învăța astfel de mici respectul pentru țara lor. Chiar dacă ” peste hotare” , în unele țări este mult mai frumos, vor ști să aprecieze și ținuturile românești daca noi, bunicii , educatorii le vom povesti cu drag despre România. Și dacă poveștile noastre le vom împleti și cu activități interesante, vom avea chiar o zi specială.

  1. Copilăria părinților mei în România

Uitându-ne cu cei mici la poze din copilăria noastră , vom povesti cum ne jucam noi, cum era la școală pe vremea noastră. Și am putea să ne distrăm în această zi, jucând  jocuri vechi românești. Dacă aveți această colecție de jocuri, cu atât mai bine : În fața blocului.

Noi ne vom juca și cu tuburile noastre ce au culorile steagului țării noastre. Sunt cumpărate din magazinul Julia Toys Năzdrăvanii mei le folosesc in modurile cele mai amuzante, nu neapărat trec prin ele de-a bușilea. Aici erau niște omizi săltărețe uriașe :).

2. România – o țară frumoasă

Putem urmări un filmuleț despre România de pe internet. Mie mi-a plăcut foarte mult acesta, ce are o coloană sonoră superbă  :

3.Cum îți vezi tu țara? Cum o colorezi? 

Printam conturul României sau îl desenăm cu un sablon ( acestea pot fi găsite în orice papetărie la prețul de 1,5 ron) . Îi vom lăsa pe copii să le coloreze cum vor. Dacă le laminăm ar putea face chiar un decor din plastilină.

Puteți printa șablonul de aici.

4. Portul popular românesc

Am găsit mai multe imagini frumoase. Acestea pot fi colorate sau copiii mai mari se pot întrece în măiestrie și le vor coase detaliile cu acul.

sursa foto

Un alt model frumos îl veți găsi pe blogul Talente de năzdrăvani aici.

Dacă vă este mai ușor puteți colora un astfel de desen.

sursa foto

Dacă avem posibilitatea, putem printa câteva fotografii cu ia românească din diferite regiuni ale țării.

5. Broșa ”Steagul României” din argilă polimerică Fimo

Argila si accesoriile pentru broșă se găsesc la orice magazin de hobby.

Aveți nevoie de argilă polimerică în culorile: galben, roșu și albastru, un sucitor ( o sticlă sau poate aveti roller special pentru fimo) ,  un cuțit , adeziv ( super glue – pachețel mic) și accesoriu broșă.

Întindeți cu un sucitor ( de preferat o sticlă ) o foaie albastră și tăiați-o. Dimensiunea o veti stabili voi.  Aceasta va fi baza ( dimensiune 3,5 lungime, 2 cm lătime) .

Îtindeți si foi galbene, albastre și rosii , dar mai subțiri.

Tăiați-le astfel încât fâșiile să fie identice.

Aplicați-le pe bază- se vor lipi singure.

Cu ajutorul unui cutit, tăiați surplusul sau parțile care nu sunt drepte.

Pe spatele bazei veți lipi un accesoriu de broșă.

Și gata, purtați-o cu mândrie în această zi.

6. Planse de colorat cu diferite simboluri

sursă foto

Mai multe planșe și idei aici

7. Citim cărți despre România

La târgul de carte Gaudeamus am răsfoit o carte superbă despre România. Aici puteți vedea câteva imagini din carte.

sursa foto

România, editura Aquila

Este o carte pentru copii mai mari, cu tot felul de informații despre țara noastră.

România, o carte cumpărată de la Penny ( au avut ei anul trecut o ofertă)

8. Învățăm/citim o poezie despre țara sau limba noastră 

Noi vom alege o poezie scrisă de Grigore Vieru.

În limba ta

   de Grigore Vieru 

În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.

9. Cântece despre România

Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim

Românașului îi place

Imnul național Deșteaptă-te, române

10. Joc ” Reportaj despre România”

Recuzită : o cameră foto, un microfon ( făceți-le din carton, dacă nu aveți de jucărie)

Ideile sunt pentru un grup de copii

Un copil poate fi reporterul, cel care ține microfonul, altul- cameramanul. Ceilalți pot fi oameni din diferite regiuni ale țării. Reporterul va pune diferite întrebări despre România și copiii intervievați vor trebui să răspundă.

”De ce îți iubești țara?”

”Câte forme de relief sunt în România?”

”Ce ne puteți spune despre fluviul Dunărea?”

”Cunoașteți simbolurile culorilor din steagul românesc? ”

11. Joc ”Călătorie cu mașina prin România”

Mai multe despre această activitate pe blogul nostru aici.

12. Un superb cadou pentru această zi ar fi colectia de români celebri de la editura Gama. Dacă o aveți, cititi una dintre povești in această zi- să vadă cei mici ce oameni frumosi avem în tara aceasta.

Mai multe despre această colecție am scris aici: Români celebri- povești bibliografice pe înțelesul copiilor

13. Idei activități pentru copii pe alte bloguri

Accesați linkul si veți fi conduși spre articol.

Clipe frumoase cu Ema ( activități pentru copii între 2-4 ani)

Machete didactice ( activitățile au fost destinate zilei de 24 ianuarie, dar se pot adapta si pentru 1 Decembrie)

Hai la grădiniță ( idei de lucru manual- diferite modele de steaguri, păpuși din linguri de lemn)

Princhideii.com (idei frumoase pentru preșcolari)

13. Tort ”România”

ȘI veți încheia ziua cu un minunat tort ce va avea forma României ce va fi o încântare pentru cei mici. Un tort inedit am găsit pe blogul Idei pentru mămici și copii  aici.  Noi vom face acel contur și il vom decora cu stegulețe mici.

dsc04945

sursă foto

Și dacă doriți să le faceți copiilor o surpriză dulce, apelați la minunații biscuiti ai Roxanei ( o găsiți pe pagina de Facebook Dulce in casă.

12311218_439826909560362_1612815080307976941_n

Ursulețul nostru cel mic se tot pregătește pentru această zi încă de pe la începutul lunii noiembrie :). Aici, a făcut tot felul de combinații din culorile steagului și m-a rugat să  trimit pozele președintelui Iohannis   și să-i transmit că el îți iubește mult țara ( da, deși are 5 ani cunoaște numele câtorva personalități politice).


Un comentariu

Musafirul de serviciu :) : De vorba cu Julia… despre jocuri, jucarii, educatia celor mici si altele …

Suntem în febra căutărilor: cele mai frumoase jucării, cărți minunate, daruri fel de fel…dar hai să ne oprim un pic, să ne tragem sufletul și să citim un interviu superb luat unei mămici cu 4 copii, ce deține de vreo 8 ani de zile un magazin de jucării ( este un fel de ghid pe care eu l-aș printa și mi l-aș pune pe perete)
”Mi-ar placea ca cei care cumpara jucarii sa nu o faca cu gandul de a scapa de copil, dandu-i ocupatie prin muntele de jucarii cu care il inconjoara. Mi-ar placea sa fim mai constienti in parenting, mai prezenti alaturi de copiii nostri si, atunci cand recurgem la jucarii, sa le studiem potentialul educativ, sa cerem mult de la o jucarie, sa fim pretentiosi, pentru ca jucaria aceea este un profesor tacut, dar activ, pentru copilul nostru!
Stiu ca tu cu siguranta ai asteptat alte raspunsuri la aceste intrebari, sa vorbesc despre cat de frumoase sunt jocurile Haba sau Selecta, sa spun ce minunatii de jucarii am vazut eu, care inca nu sunt importate in Romania, sa scriu despre curcubeie si jocuri de la Grimms :), sa fac lista cu ce raritati avem noi in ludoteca… Imi pare rau daca te-am dezamagit, nu avem comori, afara de copiii nostri si de franturile pe care le-am strans in noi… Cu asta ramanem, cu umbra a ceea ce am fost si cum am reactionat in anumite momente. Cum ne-am jucat, cum am ras, cum ne-am imbratisat copiii, cum ne-au soptit ei noua ca ne iubesc, cum am pierdut, cum am castigat… La ce jocuri?? Cine mai stie? Stiu doar ca eram impreuna, mami, tati si patru copii.”

Avatarul lui ursuletinazdravaniursuleți năzdrăvani

O rubrica noua pe blogul nostru ” Musafirul de serviciu” 🙂 . Voi incerca sa invit si sper sa si reusesc o data pe luna o persoana care sa ne impartaseasca lucruri interesante, folositoare pentru noi toti. Eu recunosc ca citesc cu mare drag interviurile despre alti oameni si nu o fac doar din curiozitate, ci ca sa imi imbogatesc sufletul .

Astazi avem un musafir special, cunoscut de multi dintre voi . Veti vedea imediat pe cine am invitat in casuta noastra.

Cand s-a nascut ursuletul cel mare D.  , camera noastra era simpla , simpla – nimic pe pereti, nimic pe mobila. Aveam doar o aplica sus pe tavan pe care era desenat Pinocchio. Pe la 3 luni, atunci cand il plimbam pe D. prin camera. il vedeam ca se amuza copios atunci cand privea in sus. Isi facuse un prieten! Pe Pinocchio 🙂 – era o imagine…

Vezi articolul original 4.917 cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

Detectivul de indicii (joc pentru învățarea limbii engleze de la Educlass)

Ei, este perioada aceasta din an când toți căutăm prețuri bune, reduceri. Așa că, iertați-mă că  pun și eu un pic de sare pe rană 🙂 și vă prezint un joc frumos ce poate fi oferit cadou unui copil mai mare ( +8 ani).

Detectivul de indicii,  joc primit pentru testare de la magazinul online Educlass

Dacă sunteți profesor de limba engleză sau pur si simplu doriți ca cei mici să aprofundeze această limbă, acest joc cu siguranță va aduce bucurie și un aer proaspăt lecțiilor ce sunt uneori plictisitoare.

Prima dată , vă costumați în detectivi :)- băieții și-au căutat ochelarii, fără ei nu se poate- toți detectivii poartă ochelari! Dacă aveți și o pălărie, e și mai grozav!

detectiv

 

În cutia de joc, veți găsi o valiză,  50 de carduri cu întrebări față-verso, 40 de carduri cu indicii și 16 piese de joc ( răsplata detectivilor).

 

Valiza descoperită în cutia jocului a stârnit o mare uimire.Este tare drăguță, după cum vedeți.  În ea stau ascunse indiciile ce se vor folosi din când în când pe parcursul jocului.

Cine va câștiga? Cel care va răspunde întrebărilor de pe carduri și va rezolva misterul de pe cardurile cu indicii.

Jocul își propune dezvoltarea limbajului , învățarea unor noi cuvinte, mai puțin folosite. Se adresează copiilor ce se află la un nivel mediu în cunoașterea acestei limbi străine. Mi-ar plăcea mult să vad un astfel de joc și în limba română.

Noi am citit prima dată în limba engleză și apoi am tradus ( D. este la nivelul de începător) . Se citește întrebarea sau cerința și se alege varianta corectă de răspuns. Răspunsurile corecte le veți găsi în foia de instrucțiuni.

 

Cardurile cu indicii – acestea sunt potrivite și celor ce nu cunosc foarte bine limba engleză. Dacă sunteți la început, puteți folosi pentru joc doar aceste carduri.

Dacă doriți să găsiți și alte jocuri interesante, educative, astăzi pe Educlass sunt reduceri mari de Black Friday, așa că puteți profita (mai multe detalii aici ). Sunt mult mai multe jocuri pe site ( astăzi observ că sunt doar jocurile, jucăriile aflate la reducere).

Spor la cumpărături inteligente! 🙂

 


2 comentarii

Idei activități pentru calendarul de advent (6-10 ani)

Știm că preocupările copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani sunt oarecum diferite, dar când e vorba de joacă, activități distractive, cu siguranță dorința de a se implica este  la fel de mare.

Ursuleții mei au verișori mai mari ca ei, dar se joacă ore întregi împreună de parcă ar avea toți aceeași vârstă.

Voi repeta anumite activități , idei din articolul trecut pentru că este posibil ca unii părinți să nu-l fi citit pe acela pentru că au copii mai mari. Dacă ați ratat articolul cu idei pentru copilașii de 2-6 ani, îl veți găsi aici.

Cu siguranță că veți face multe dintre aceste activități seara pentru că de obicei copiii învață în timpul zilei, dar își doresc  cu ardoare un timp special în familie ( să facă orice altceva ce nu este legat de școală). Chiar și o jumătate de oră acordată unei activități din calendarul de advent este binevenită. Să nu uităm ca ultima săptămână de școală din acest semestru e foarte lejeră , plus că prindem și câteva zile de vacanță.

Pentru cei mari, puteți face și un calendar de advent din cărți ( și puteți citi zilnic câte o carte- sigur, ar cam trebui să fie o carte cu o singură poveste și puteți lega activitatea din acea zi de acțiunea din cartea citită). Deci voi scrie pentru unele zile : ” citim o carte de Crăciun”, poate veți avea uneori nevoie de un răgaz pentru a pregăti o activitate mai specială pentru o altă zi ( dacă lucrați este destul de greu să vă faceți timp pentru toate).

Ce surprize am putea ascunde în calendarul de advent pentru copiii mai mari?

 

sursă foto

LUNA DECEMBRIE

  1. O zi specială de Ziua României ( voi reveni cu un articol în care voi prezenta ce am pregătit pentru această zi)
  2. Citim o carte specială de Crăciun.
  3. Decorăm casa cu fulgi din hârtie ( să vină zăpada mai repede! ) . Cei de la editura Casa au o carte superbă cu fulgi ce se pot ace din hârtie ( poate o prindeți la reducere de Black Friday).
  4. Teatru cu umbre ( plănuiesc de mult timp un articol despre acesta și tot nu am reușit să-l scriu 😦 ). În mare , e o idee simplă, teatrul îl pot face chiar copiii. Dacă nu aveți timp să faceți o cutie de carton cu o foaie de calc  transparentă, și un cearșaf întins este minunat. Marionetele negre se găsesc de printat de pe net ( puteți inventa ce poveste doriți).
  5. Seară de joc în familie ( jocurile de societate sunt foarte agreate de către copii- după cum vă spuneam și în articolul trecut, eu le cumpăr second hand, în stare foarte bună de la magazinul Julia Toys ). 
  6. Un craft – îngerași – Idei superbe veți găsi aici.
  7. Seară de povești în familie- pregătiți același cort : o masă acoperită cu un cearșaf și depănați amintiri din copilăria voastră .
  8. Citim o carte specială de Crăciun.
  9. Facem felicitări pentru cei dragi.
  10. Împodobim bradul în familie.
  11. Craft- globuri pentru brad – și aici veți găsi o mulțime de idei pe internet.
  12. Crăciunul în altă țară ( o zi specială în care puteți călători imaginar într-o altă țară pentru a vedea cum sărbătoresc oamenii de acolo Crăciunul. Dacă aveți posibilitatea, pregătiți un mic desert specific acelei țări. )
  13. Citim o carte specială de Crăciun.
  14. Învățăm un colind în familie.
  15. Seară de joc în familie.
  16. O plimbare de seară pentru a ne bucura de luminițele din oraș.
  17. Facem împreună un spărgător de nuci. Idei drăguțe găsiți aici. Dacă nu aveți cartea ” Spărgătorul de nuci” , puteți urmări desenul ( este o variantă scurtă a acestuia pe youtube).
  18. Astăzi vei propune tu o activitate- surprinde-ne! Noi vom face ceea ce-ți dorești tu!
  19. Pe un fond muzical vesel de Crăciun, vom căuta printre cărți, jocuri, jucării  ( cu ocazia aceasta mai facem si ordine printre ele) ceva ce el nu mai folosește, dar este în stare bună. Le vom pune deoparte pentru un proiect secret.
  20. Citim o carte specială de Crăciun, al cărei subiect să fie dărnicia. Pregătim o cutie  pentru un alt copil cu lucrușoarele puse deoparte pentru dăruit.
  21. O ajut pe mami la curățenie. Pregătim casa pentru sărbătoare! Seara, toți cei care au muncit vor fi răsplătiți cu ceai și biscuiți/ prăjiturele :).
  22. Un joc de Crăciun ( voi avea un articol special cu idei)

23. Pregătim împreună prăjiturele de Crăciun

24. Citim o carte frumoasă despre nașterea Pruncului Isus, cântăm colinde și ne bucurăm împreună de sărbătoare.

O zi minunată vă doresc!


4 comentarii

Idei activități pentru calendarul de advent ( 2-6 ani)

Până să înțeleagă micuții noștri cum stă treaba cu ”ieri” , ” azi”  sau ” mâine”, ne amuzăm copios de planurile lor ce le fac pentru o zi de ” ieri” sau de activitățile ce le-au făcut ” mâine” :).

Aceasta nu înseamnă că nu le puteți face un calendar de advent. Cu siguranță vor înțelege că timpul se scurge, că zilele sunt diferite și că pe măsură ce mai ” dați la o parte un număr al unei zile” sunt tot mai aproape de frumoasa zi a Crăciunului.

Pentru cei aflați între 2-6 anișori, eu aș alege activități simple și  un calendar cu numere mari. În acest articol v-am prezentat mai multe modele de calendar de advent ( vă puteți inspira și de acolo).

Eu vă dau doar câteva sugestii, cu siguranță că voi veți face doar ceea ce timpul vă permite sau vă veți organiza altfel zilele.

Dacă vă tentează un calendar de advent din cărți, eu zic să așteptați până se vor face mai mari  ( și mă refer aici la copilașii aflați intre 2-4 ani) . Dar puteți citi cărți despre iarnă, sărbătoarea Crăciunului  la câteva zile. Pe unele le puteți reciti , sunt la vârsta în care adoră să facă aceleași și aceleași lucruri.

Puteți să faceți împreună cu cei mici și tot felul de activități ce includ număratul ( numărăm pinguini, oameni de zăpadă, jucării). Există tot felul de fișe de activități ce se pot face cu preșcolarii. AICI  veți găsi o mulțime de idei ( fișe ce pot fi printate) .

Dacă micuții merg la grădiniță,  activitățile ascunse în calendarul de advent pot fi făcute după somnul de prânz și unele ( mai ales cele în care citiți o carte) înainte de somnul de seară.

Începem să ascundem activitățile în buzunărașe :). Haideți să vedem ce am putea punea acolo. Activitățile le puteți scrie la calculator ( pentru copiii de 6 ani ați putea chiar să le scrieți cu majuscule să le poată citi singuri dacă știu literele) pe bilețele albe sau colorate   împăturite sau prinse cu un ineluș mic ( există zale mici la magazinele de hobby ) sau cu ață roșie sau verde.

sursa foto

LUNA DECEMBRIE

1. Un mic craft despre Ziua României

2. Citim o carte despre iarnă

3. Colaj omul de zăpadă ( tutorial, șabloane de descărcat  aici )

4. Dactilopictură (impodobim o fereastră, un geam din casă cu un brăduț si fulgi de nea- nu vă fie teamă -se curăță foarte bine geamurile după aceea)

5. Învățăm o strofă dintr-un colind

6. Citim o carte despre iarnă/ Crăciun

7. Facem felicitări pentru bunici

8. Transformăm o masă într-un cort ( o acoperim cu o pătura sau un cearșaf mare și la lumina lanternei spunem povesti de iarnă din copilăria noastră, a părinților). Puteți face colo chiar si un picnic Dacă nu le place întunericului- lăsați o deschizătură mare și luminoasă ca să știe că oricând se poate ieși de acolo.

9.Facem decorațiuni pentru brad ( găsiți tot felul de idei pe internet)

10. Împodobim bradul în familie

11. Citim  cartea despre Crăciun ce am găsit-o dimineața sub brad (dacă ați făcut bradul, deja puteți pune din când in când, câte o surpriză acolo, de preferat o carte)

12. O plimbare seara în oraș ca să vedem luminițele și decorațiunile pregătite pentru Crăciun

13. Facem un craft cu un brăduț

14. Pregătim o surpriză pentru tati ( dacă nu poate păstra secretul i-o poate dărui în aceeași zi 🙂 )

15. Un joc în familie ( sunt tot felul jocuri de societate- gameboard , într-adevăr majoritatea sunt pentru copii de peste 4 sau 6 ani, dar poate găsiti unul potrivit) . Sursa noastră pentru astfel de jocuri este magazinul online Julia Toys ( multe dintre jocuri sunt second hand,dar într-o stare foarte bună și la un preț mai mult decât accesibil )  .

16. Citim o carte despre Crăciun

17. O activitate drăguță și haioasă ce ar putea include număratul ( numărăm globulețele sau bomboanele din brad, ferestrele calendarului de advent, personajele dintr-o carte de Crăciun). Ar putea fi o zi distractivă în care numărăm mai tot ce ne iese in cale și are legătura cu iarna sau cu sărbătoarea Crăciunului.

18. Facem ordine între jucării pentru un proiect frumos ( cel din a doua zi). Dacă aveți și o poveste frumoasă despre dărnicie, o puteți citi în acea zi.

19. Într-o cutie de pantofi frumos ambalată, pregătim un cadou pentru un copilaș sărac. Ar fi frumos să i-o dăruiască chiar  copilașul vostru.

20. O ajutăm pe mami să facă curat( ne pregătim pentru sărbătoare)

21. Joc de Crăciun ( voi lăsa o listă cu activități de Crăciun cât de curând și vă veți putea inspira de acolo

22. Pregătim împreună biscuiți cu tematică de Crăciun

23. Facem împreună o iesle ( un craft- voi reveni cu idei pentru diferite vârste)

24. Citim povestea nașterii Pruncului Isus ( vom avea un articol în care voi prezenta astfel de cărți)

O zi frumoasă vă doresc!

 

Deși cei mici își fac planuri pentru Crăciun încă din vară, noi, părinții, încercăm să-i temperăm și să le spunem că trebuie să se bucure  de căldură, de soare, de joacă , de vacanță pentru că mai este foarte mult timp până când vor veni sărbătorile de iarnă. Dar timpul se scurge atât de repede și noi simțim de multe ori că aceste sărbători ne iau așa pe nepregătite.

Calendarul de advent este un prilej de a ne pregăti sufletele pentru frumoasa sărbătoare de la sfârșitul lunii decembrie.

Nu este un calendar obișnuit – începând cu prima zi a  lunii decembrie, mai precis ale celor patru săptămâni dinaintea Crăciunului, în care duminicile reprezintă câte un advent-vom număra zilele și vom bifa încă o săptămână care a trecut şi care ne aduce mai aproape de marea sărbătoare.

Și astfel, oamenii inventivi au creat tot felul de calendare, care mai de care mai interesante. În aceste calendare se pot ascunde mici surprize și idei de activități scrise pe bilețele . Acestea pot fi un minunat prilej de a petrece un timp în familie.

 

  1. Calendar de advent – Crăciunul în lume

Este o idee pentru copii mai mari, care va fi cu siguranță primită cu multă bucurie, mai ales dacă reușiți să vă organizați din timp ( aproape toate informațiile despre țările alese le veți găsi pe internet). Dacă doriți câteva idei, în aceste articole am povestit cum petrec oamenii Crăciunul în RomâniaRusiaFranța sau Norvegia.

Mai multe detalii despre acest calendar aici.

 

2. Brăduț din fetru cu 24 de buzunărașe

Acesta este brăduțul nostru ce stă agățat de ușă în luna decembrie. Are 24 de buzunărașe colorate și sus în vârf o panglică de care este agățată o micuță figurină ce este mutată, pe măsură ce zilele trec spre buzunarul cu numărul 24. Îmi pare rău că nu am găsit o poză clară. Îl vedeți în spatele lui D.

3. Calendar casuță

Daca aveti un tatic sau un bunic priceput, ii puteti ruga sa va mestereasca o astfel de casuta si va fi o bucurie an de an.

20-enchanting-handmade-christmas-advent-calendar-ideas-16

 

4. Calendar din cărți

Este o idee minunată pe care o vom prelua și noi în acest an. Vom face un articol în care vă voi prezenta ce cărți vom citi noi și cum le vom ambala ( mă gândesc cum să fie cât mai economic) .

sursă idee

5. Calendar din plicuri agățate

adventskalender-aus-brottc3bcten

 

Nimic mai simplu: aveți nevoie de coală colorat, 24 de cârlige și o sfoară.

6. Calendar din șosete

Au rămas mici șosetuțele copiilor? Nu le aruncați! Ia uitați ce idee năzdrăvană  făcută de Raluca. Mai multe detalii aici, pe blogul ei.

7. Calendar cu scena nașterii Pruncului Isus

Gasiti o gramada de idei pe google si chiar sabloane pentru a realiza figurinele.

 

5194vkbcqkl

Este o idee superbă- dacă vă pricepeți să lucrați cu fetru, poate că aveți timp să faceți unul

Sau poate fi făcut și din carton. Pe o coală mare albastră veți lipi personajele ( găsiți tot felul de imagini pe internet) și in loc de chenar veți pune ferestre cu numere.

sursă idee

8. Calendar intr-un borcan

Ideea o puteti voi exploata intr-un mod creativ. 🙂

christmas2bcountdown2bfortune2bcookies

sursa idee

9. Calendar din săculeți

Dacă aveți saci mici, eu aș pune chiar și punguțe legate cu o ață frumos colorat, veți ascunde acolo mici surprize, un bilețel și  îi veți așeza frumos pe un raft și gata calendarul de advent :).

sursa idee

10. Calendar de advent personalizat

Tutorial aici

11. Calendar din cutii de chibrituri

O idee ieftină și de efect

sursă idee

O alta idee frumoasa este un calendar din chibrituri cu scena nasterii. Ideea o veti gasi pe blogul Mami, joaca-te cu mine .

img_20120105_123637

12. Calendar carte

Putem realiza o carte pe care sa o deschidem in fiecare zi. Spirala poate fi pusa la un centru de copiere xerox/imprimare.

one-sheet-folded-advent-pocket-book-010wb

sursa idee

13 . Le place copiilor sa stea alaturi de voi, mamicile, prin bucatarie?

Un astfel de calendar, realizat intr-o tavita pentru muffins sigur i-ar incanta.

muffin-tin-advent-calendar-closeup

sursa idee

14.  Calendarul buclucaș 🙂

Ideea aceasta sigur va fi pe placul baietilor.

diy-punch-box-advent-calendar1

Intrati pe link ca sa vedeti cum o puteti realiza – aici.

15. Lumanare de advent

Alaturi de un calendar cu biletele, putem pune si o lumanare lunga, numerotata. In fiecare zi o vom lasa sa se topeasca pana la numarul zilei urmatoare.

aad2b7b1053403b92467f396cfb63f95

sursa idee

16. Calendar din role

Va raman multe role de la servetelele de bucatarie? Luna aceasta nu le mai aruncam ! Si daca nu avem atatea, luam legatura cu prietenii si  ii rugam sa nu le arunce si sa ni le daruiasca :).

3fc1499bbb5a33fa0afac139a1801e6c

sursa idee

17. Calendar din lanturi

Biletelele le vom lipi pe zala, in interior. IN fiecare zi, vom desprinde o za din carton.

3cfbeeb7864474c1ea9c3761d83fbd32

Voi reveni cât de curând cu idei de activități ( pentru diferite vârste)  ce se pot ascunde în calendarele de advent.

Și vă dezvălui și  un strop din surpriza ce am pregătit-o pentru voi în luna decembrie- începând cu prima zi din această lună, ne vom bucura împreună de un calendar de advent chiar aici în căsuța ursuleților. Dar mai multe veți afla în acele zile.

Să ne bucurăm de zilele de toamnă ce au mai rămas, chiar dacă vremurile sunt așa de tulburi. Copiii noștri au nevoie să le transmitem bucurie, încredere și pace pentru a se simți în siguranță. Și să ne înviorăm pregătind materialele pentru un frumos calendar de advent.

 


Un comentariu

Povestea unei genți de mamă

Cred că cel mai greu lucru pentru un tătic este ca mama ( soția lui) să-i spună: ” Te rog, du-te și caută ceva în geanta mea!” ”Draga mea, e ca și cum ai căuta un ac în carul cu fân…nu te pot ajuta cu altceva? ”

Nu știu ce povești au gențile voastre, dar ale mele, ce au avut de-a lungul timpului diferite forme, texturi și culori, au cu siguranță foarte multe de spus.

Geanta mea de tânără- un rucsac negru din piele ecologică ce se potrivea de minune călătoriilor mele.

Geanta de proaspătă mămică- o geantă de-a dreptul uriașă , din material impermeabil pe care o purtam peste tot. Plina ochi cu scutece, șervețele umede, sandvișuri, jucărele.

Dar pe măsură ce copiii au crescut, mi-am spus că a sosit timpul unei genți așa mai elegante, dar  totodată și practică. Și să fie neapărat mare!

Am fost încântată de oferta de a testa una dintre gentile de la magazinul online Chicbags.ro și mi-am ales o geantă care să se potrivească cu viața mea de mamă. Da, și cu noua mea geacă prețioasă primită în dar de la cei 3 băieți ai mei 🙂 . Ambele , după cum vedeți, au fermoare aurii și  o culoare închisă.

Nu știu care sunt gusturile voastre în materie de genți, poșete. Eu nu sunt foarte pretențioasă  Prefer gențile mari, de culoare închisă,  în care poți pune multe, multe lucruri, cu multe buzunare și să fie rezistentă. Așa este geanta office Glam two black,  aleasă de mine ( momentan nu o mai zăresc în stocul magazinului) .

Când ești o mămică full time și ai de mers în oraș, la doctor, la cabinetul stomatologic, la magazin, peste tot cu micuții după tine, o geantă mare ce ascunde în ea fel și fel de minuni poate fi o idee salvatoare. Poți pune acolo cărți, sticlele cu apă, jucărele, cosmetice și tot ce mai dorești. Și dacă ei un bebe mic, accesoriile genții de genul ” închide -deschide” vor face ca geanta să fie ea însăși o jucărie pentru cel mic. Ai mei au răsucit-o pe toate părțile închizând și deschizând fermoare, capse.

Dar, este și elegantă, având un aer ” office”  așa că o puteți purta și atunci când aveți o întâlnire importantă, aveți de pus în ea acte sau alte documente ce nu trebuie să se îndoaie ( materialul este ferm, întărit și nu se îndoaie la greutate).

Și dacă sunteți o mare apărătoare a drepturilor animalelor, să știți că gențile de la Chicbags sunt făcute din piele ecologică.

Și cum geanta este o “prietena buna” și un accesoriu de nelipsit, la Chicbags, veți găsi mai multe modele de genți (aici ),   clutchuri, plicuri și portofele moderne și de calitate, făcute să completeze orice tip de outfit.

Ce povești și ce înfățișare au gențile voastre de mamă? 🙂