Preluare din cartea Povesti cu morala pentru copii, de Sanda Arsene , carte ce o recomand din toata inima, daca doriti sa imbogatiti nu doar mintea, ci si sufletul copilului.

Intr-o seara, un baietel  intra in bucatarie, unde mama lui pregatea cina. El ii intinse o bucata de hartie pe care scrisese ceva. Dupa ce se sterse pe maini, mama citi:

• pentru tunsul ierbii – 10 lei
• pentru curatat iarba- 4 lei
• pentru dus gunoiul – 2 lei
• pentru primit note bune – 10 lei
• pentru curatenie in camera mea – 5 lei
• pentru mers la magazin pentru tine – 2 lei
• pentru stat cu fratele mai mic in timp ce tu esti plecata – 1 leu

Total :34 lei

    Mama il privi cu atentie, fiul isi dadu seama ca mamei ii treceau multe lucruri prin minte. Ea lua creionul, intoarse foaia si scrise: 

• pentru cele noua luni de sarcina – nici un banut
• pentru noptile in care am stat treaza , te-am ingrijit si m-am rugat pentru tine – nici un banut
• pentru toate lacrimile varsate pentru tine – nici un banut
• pentru jucarii, hrana, hainute si medicamente – nici un banut
• pentru toata iubirea mea – nici un banut. 

Cand baietelul termina de citit, lacrimi mari ii scaldau ochii. Privi catre mama sa si ii spuse: ” Mama, iarta-ma! Te iubesc tare mult! ” Apoi, lua creionul si adauga la sfarsitul listei lui , cu litere mari: PLATIT CU VARF SI INDESAT!

La multi ani, dragi mamici! 🙂

Dedicatii delicate, din suflet pentru mamica mea si pentru toate mamicile ce ne citesc blogul. 🙂

LA MULTI ANI!

Un cuvant pe-acest pamant

Daca mai ai in lume azi o mama

Ce gandesc despre tata sau mama copilasii orfani, abandonati, care traiesc in case de copii?

“– Tu poti sa-mi dai o mama? Copilul are privirea atenta, serioasa, isi framanta mainile in timp ce continua sa intrebe cu ochii. Mi-ar ajunge si pentru cateva luni… adauga cu infrigurare.

–Dar cum iti imaginezi tu mama?  il intreb.

Fixeaza un punct in podea.

–Stii, zice incet, eu am trait mereu aici, in mine. Chiar daca am de-acum sapte ani, n-as mai putea sa-ti explic cum este o mama. Nu am avut niciodata. Totusi, am eu o idee a mea…

Face o mica pauza, ca pentru a-si recapata respiratia.

–Vezi, o mama este imbracata in albastru, ca cerul, are par de matase si maini moi, care stiu sa mangaie. Poate sa fie chiar diferita de cum mi-o  inchipui eu, dar n-are importanta, eu tot asa as vedea-o. Important e sa fie mama mea…

–Dupa tine, cum este viata impreuna cu mama?

–Seara, cand se aprind luminile in case, ma asez in fata unei ferestre si ma gandesc: acolo, inauntru, e cald, e liniste, mama sta pe fotoliu si are copilul in brate. Il tine strans, strans, ore intregi..Uite, nu reusesc sa imi inchipui o mama care sa faca alte lucruri sau un copil care sa nu stea cuminte si linistit in bratele ei. Eu cred ca aceasta este cea mare fericire din  lume.

(Carla Stampa)

„Acum cateva zile, fiul meu, care este in clasa a III-a, s-a intors de la scoala si mi-a spus:

– Stii, mama, in dimineata asta am discutat despre meseriile parintilor nostri si invatatoarea ne-a intrebat ce sunt si unde muncesc ei.. Eu am zis ca tata este functionar si ca mama nu face nimic…

M-am trezit ca sar de pe scaun.

-Nimic? Cum nimic? l-am intrerupt. Si cum tocmai radeam branza,mi-am ranit si un deget la razatoare.

-Da, zise el linistit, am fost sase cei care am raspuns ca mamele noastre nu fac nimic.

-Va sa zica, nimic? am strigat. Dar cine iti pregateste tie dimineata micul dejun? Cine face paturile? Cine matura? Cine lustruieste podelele?

-Dar, mama….

Fiul meu a vrut sa ma intrerupa, dar eu eram prea prinsa cu enumerarea.

-Cine gateste pentru tine? Cine face curat la bucatarie? Cine te ajuta sa-ti faci temele? Cine-ti coase ciorapii si iti coase hainele? Cine-ti lungeste pantalonii care ti-au ramas scurti?

Fiul meu ramasese fara raspuns si eu am continuat:

– Cine merge la piata? Cine plateste abonamentele la presa si telefon? Cine merge la cumparaturi? Cine merge cu tine la doctor cand te imbolnavesti?

In acest moment, aproape ca imi pierdusem rasuflarea.

-Dar, mama , aceasta munca nu are nici un nume si nimeni nu te plateste.

– Ei, tocmai asta-i frumos sau mai degraba urat, am replicat eu. Dar un nume, munca mea are. EU SUNT CASNICA!”

(adaptare dupa povestirea „Casnica” de A. Vaccari)

Ce gandesc despre tata sau mama copilasii orfani, abandonati, care traiesc in case de copii?

„– Tu poti sa-mi dai o mama? Copilul are privirea atenta, serioasa, isi framanta mainile in timp ce continua sa intrebe cu ochii. Mi-ar ajunge si pentru cateva luni… adauga cu infrigurare.

–Dar cum iti imaginezi tu mama?  il intreb.

Fixeaza un punct in podea.

–Stii, zice incet, eu am trait mereu aici, in mine. Chiar daca am de-acum sapte ani, n-as mai putea sa-ti explic cum este o mama. Nu am avut niciodata. Totusi, am eu o idee a mea…

Face o mica pauza, ca pentru a-si recapata respiratia.

–Vezi, o mama este imbracata in albastru, ca cerul, are par de matase si maini moi, care stiu sa mangaie. Poate sa fie chiar diferita de cum mi-o  inchipui eu, dar n-are importanta, eu tot asa as vedea-o. Important e sa fie mama mea…

–Dupa tine, cum este viata impreuna cu mama?

–Seara, cand se aprind luminile in case, ma asez in fata unei ferestre si ma gandesc: acolo, inauntru, e cald, e liniste, mama sta pe fotoliu si are copilul in brate. Il tine strans, strans, ore intregi..Uite, nu reusesc sa imi inchipui o mama care sa faca alte lucruri sau un copil care sa nu stea cuminte si linistit in bratele ei. Eu cred ca aceasta este cea mare fericire din  lume.

(Carla Stampa)