Când avea doar 3 ani, pentru că ursulețul cel mic vorbește de pe la 1 anișor, într-o seară înainte de culcare, ne-a pus o întrebare: ” De ce Dumnezeu m-a făcut pe mine gras și pe fratele meu slab? Mie nu mi se pare corect! ” Da…eliminați ”r-urile” pe care nu le spunea la acea vârstă. 🙂 Țineți cont de faptul că el nu ne auzise pe noi niciodată spunându-i că este gras, îi mai spuneam ursuleț pufos, dovlecel, pufoșenie mică. De atunci a slăbit foarte mult, dar nu am uitat întrebarea lui pusă la o vârstă atât de mică.
Și de atunci am avut parte de zeci și sute de întrebări care mai de care mai interesante.

sursă foto
Uneori, întrebările copiilor ne prind parcă cu garda descoperită și nu știm cum să le răspundem. Și eu cred că cei mici ne pun aceste întrebări cu toată încrederea, știind sigur că mama și tata au în buzunarele lor toate răspunsurile din lume. Și recunosc că n-aș vrea să se teamă de noi, părinții lor și să pună întrebări , mai ales cele legate de moralitate sau cine știe ce alte situații foarte delicate, la școală sau altor persoane. Mie îmi pasă cu adevărat de ei, le doresc tot binele din lume, am tot interesul să crească oameni de caracter. Așa că atunci când îmi va pune o întrebare, dacă nu știu răspunsul , fără să-mi fie rușine îi voi spune că mă mai gândesc, cercetez și neapărat îi voi răspunde.
Nu tot ce le vom spune va fi pe placul lor și poate că nici nu trebuie. În timp, vor realiza că mama și tata i-au iubit așa de mult încât nu i-au lăsat să facă tot ceea ce-și doreau pentru că vroiau să-i vadă crescând oameni frumoși, drepți, cu un caracter integru. Important este să le vorbim în așa fel , încât chiar dacă nu va fi răspunsul cel mai dorit, să simtă în vorbele și atitudinea noastră multă dragoste, blândețe, empatie.
As dori ca în fiecare zi de joi să vă fac o provocare . Am mai făcut astfel de provocări acum vreo 2 ani, dar pentru că ursuleții erau mai mititei, timpul nu mi-a permis să am o continuitate pentru aceste articole.
Deci, în ziua de joi a fiecărei săptămâni, vă aștept să răspundem la o întrebare pusă de cei mici , să o dezbatem, sa cautam cea mai bună soluție. De preferat ar fi să ca atunci când lăsăm propriul comentariu, să nu le citim pe celelalte, să comentăm și după aceea să vedem și ce au scris alții. Asta ca să nu ne influențeze opiniile celorlalți. Pentru mine va fi mai greu , că trebuie să moderez comentariile voastre :).
Întrebările vor fi cât mai variate și nu vor avea legătură cu noțiuni de cultura generala. Sper ca aceste răspunsuri, discuțiile noastre sa ne ajute pe fiecare dintre noi atunci când întâmpinăm anumite probleme cu cei mici.
Eu îmi voi posta răspunsul tot printre comentariile voastre.
Întrebările sunt generale, nu sunt puse neapărat de către copiii mei. 🙂 Am specificat acest lucru pentru că data trecută majoritatea răspunsurilor îmi erau adresate doar mie și copiilor mei .
La fiecare două luni, după 8 runde de provocări 🙂, vom premia pe cineva , prin tragere la sorti 🙂 , dacă a participat de cel putin patru ori la discuțiile noastre. Deci pe 3 decembrie 2015, o mămică va câștiga un mic premiu surpriză de la noi 🙂.
Acestea fiind spuse, să punem întrebarea zilei :
E bine să te crezi mai bun decât oricine altcineva, dacă într-adevăr ești așa?
Va aștept cu mare drag !