Dintotdeauna am fost fascinată de biografii. Atunci când terminam o poveste ce o citeam pe nerăsuflate, aș fi vrut tare mult să-i cunosc și autorul. Atunci când admir o operă de artă, aș vrea să stiu mai multe despre cel ce a creat-o. Mă bucur că și ursuleții mei sunt la fel de curioși ca și mine. Sunt atrași să afle detalii din viața oamenilor, să-i analizeze, să înțeleagă ce i-a determinat să ia anumite decizii, ce i-a inspirat atunci când au creat o poveste, o sculptură sau un lucru ce a revoluționat lumea.

Copiii au nevoie de exemple pozitive, de mentori, de profesori cu suflet mare. Au nevoie sa calce pe urmele cuiva ce a însemnat ceva, ce a lăsat o amprentă în această lume ( și ar fi grozav dacă aceste persoane nu ar fi personajele din desenele animate). Și nu trebuie să fii neapărat un om mare ca să faci lucruri importante. Sunt atâția semeni ce au fost niste anonimi în timpul vieții lor și au devenit foarte cunoscuți după ce au murit. Avem si acum în țară oameni minunați despre care nu știm absolut nimic, pentru că nu-i promovăm, preferând să aducem în atenția copiilor incultura, lucruri cu un „ambalaj strălucitor” si cu un conținut de o calitate josnică.

Poate că ați au auzit de seria nou apărută la editura Gama despre câțiva români celebri ce au schimbat cursul istoriei sau au imbogățit patrimoniul cultural al țării noastre ( ba chiar si al altor țări). Ne bucurăm din suflet pentru că s-au gândit să aducă în lumea copiilor frânturi povestite atat de frumos din viața unor oameni mari.

Când a văzut seturile, ursuletul cel mic A. le-a studiat cu interes și a avut două întrebări: „ De ce nu este nicio femeie printre aceste cărți? De ce doar bărbați?” ( mi-a crescut inima de mândrie- ia uite aici un bărbățel, adevărat susținător al femeilor) și „ Crezi că cineva va scrie o carte și despre mine vreodată?” 🙂 Asta depinde doar de tine, dragul meu!

Pe cel mare l-a interesat ordinea cronologică a biografiilor, cine a fost ilustratorul sau autorul cărților. Vedeti, din nou aceeași curiozitate! Au fost încântați că vor descoperi mai multe din viața oamenilor al căror chip era pe copertă, mai ales că auziseră deja de unii dintre ei.

Nu, nu am citit toate cele zece cărți din serie pe nerăsuflate- vrem ca informațiile să se astearnă lin in mințile și sufletele lor și să le țină minte.

Colecția Români celebri s-a născut din dorința de a-i familiariza pe copii cu personalitățile remarcabile ale culturii și istoriei românești și de a-i inspira să viseze că pot schimba și ei, într-o zi,lumea în care trăiesc. Informațiile biografice ce pot părea plictisitoare pentru copii capătă acum, asemenea poveștilor, un fir narativ captivant, iar personajele sunt urmărite, în „aventura” lor spre celebritate de-a lungul întregii vieți.

Uneori, copiii se descurajează: „ Eu niciodată nu voi putea face ce faci tu, așa că renunț!” Și cât de bine le prinde să citească astfel de povești care să-i incurajeze, să vadă că și alții au încercat de zeci, poate chiar de sute de ori până când au reușit! Și cât de mult îi ajută să vadă că oamenii celebri nu au devenit așa într-o singură zi, ci totul a început din copilărie sau din tinerețea lor, fiind și ei la rândul lor ajutați de alți oameni  ( părinți, profesori, mentori, rude, prieteni).

Voi descrie cele două pachete pe rând, începând cu cel de istorie. Cărțile se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Si sunt de un real ajutor si învățătorilor sau profesorilor din clasele primare: pot fi citite și la școală în timpul orelor de istorie, limba română sau de muzică. Astfel, operele acestora, povestirile istorice, compozitiile muzicale vor ajunge și mai mult la inima copiilor.

Prețul celor două seturi este extrem de rezonabil, dar puteți cumpăra și o singură carte sau cele care vă interesează mai mult. Le găsiți pe site-ul editurii aici.

Pachetul Istorie „Români celebri” conține 5 volume despre viața marilor conducători din istoria României, povestite pe înțelesul copiilor: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza si Carol I al României.

Cărțile au o mulțime de ilustrații, un text bine si frumos scris, usor de înțeles de către copii. Pentru anumite expresii ce ar părea mai greoaie, au si note explicative la subsolul paginilor.

Vom începe acum călătoria noastră în lumea acestor cărți și o voi însoți de câteva fragmente, ilustrații și scurte explicații.

În orașul nostru avem ruinele unei cetăți construite de către acest brav domnitor. Așa că le-am promis copiilor că la următoarea noastră vizită la cetate vom lua  această carte cu noi și o vom citi chiar acolo.

sursa foto

Mircea cel Bătrân este considerat unul dintre cei mai importanți domnitori români pentru că a reușit să evite transformarea Țării Românești în pașalâc turcesc. Mai mult, în timpul domniei sale, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere de până atunci. Dacă nu ar fi fost el, probabil că harta României și cea a Europei ar fi arătat altfel astăzi, în urma cuceririlor Imperiului Otoman. A fost un voievod gospodar, înțelept și viteaz, care și-a iubit țara și timp de peste treizeci de ani, a făcut tot ce i-a stat în putință ca să-i asigure bunăstarea și libertatea. Iar un astfel de domnitor își merită cu prisosință locul între cei mai vestiți conducători ai lumii. 

 

Ștefan cel Mare… Încă din copilărie, neamurile din partea tatălui meu îmi povesteau, mergând pe un greu de ținut minte fir genealogic, cum că ne-am trage din acest domnitor moldovean. Să fie așa? Nu știu, dar le-am spus și copiilor mei povestea aceasta ca să nu se piardă.

Cei aproape cincizeci de ani de domnie a lui Ștefan cel Mare au însemnat pentru Moldova o perioadă de glorie și bogăție, în care țara a fost condusă cu vitejie și înțelepciune. După moartea lui, la curtea regelui Poloniei era numit „principele și războinicul cel mai vestit al vremurilor sale”, iar personalitatea sa a inspirat, peste timp opere precum „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Dumbrava roșie” de Vasile Alecsandri, „Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu și „Muma lui Ștefan cel Mare” de Dimitrie Bolintineanu.  

Când a început domnia lui Ștefan, Cristofor Columb nu descoperise America, faimosul oraș incaș Machu Pichu încă nu era pe deplin construit, iar Leonardo da Vinci abia se născuse. Când s-a sfârșit, Da Vinci începuse deja să picteze Monalisa, Michelangelor termina lucrul la statuia lui David, dar oamenii încă nu știau că Soarele se află în centrul sistemului nostru solar. Moldova avusese, însă, propriul ei soare, a cărui strălucire nu avea să o mai egaleze niciun domnitor.

Și statuia acestui domnitor tronează într-un parc din orașul nostru și asta pentru că o bătălie s-a purtat aici, la noi, în zona Giurgiului.

O viață tumultoasă, cu urcușuri și coborâșuri si cu o moarte năpraznică…

Mihai Viteazul nu a fost doar un voievod curajos, ci și un mare visător. Fără îndrăzneala lui de a lupta pentru îndeplinirea unui ideal, domnitorii care i-au urmat n-ar fi reușit, poate, să transforme în realitate dorința românilor de a avea o singură țară. 

Ne apropiem de secolul modernizării și ajungem la perioada în care a domnit Al. I. Cuza.

În istoria țării, Cuza rămâne ca un domnitor bun și drept, care nu și-a dorit decât binele patriei sale. A crezut cu încăpățânare că nimeni nu trebuie să fie sclav și că oamenii au dreptul la educație, i-a disprețuit pe boierii lingușitori și a admirat mereu cinstea și sinceritatea. Și-a iubit țara foarte mult și a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să o aducă în rândul celor mai moderne state ale Europei, acolo unde credea cu tărie că-i este locul. 

Ieri, 10 mai, a fost sărbătorită în țara noastră  Ziua regalității. Această carte despre viata lui Carol I ar fi fost foarte potrivită pentru a fi prezentată copiilor.

În cei 48 de ani ai domniei lui Carol – cea mai lungă din istoria noastră- , România și-a dobândit independența, statul și instituțiile s-au modernizat, iar țara a câștigat un imens prestigiu în mijlocul imperiilordin această parte a Europei. Carol I a condus cu iscusință clasa politică, a dat avânt economiei, a sprijinit cultura și dezvoltarea învățământului. 

Continuăm călătoria noastră cu pachetul din cultura românească ce conține conține 5 volume despre viața unor personalități marcante: Ion Creangă, Nicolae Grigorescu, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși și George Enescu.

Ion Creangă

Cine n-a auzit de pupăza furată, de ciresele mâncate pe ascuns, de fuga la scăldat sau de bolovanul trântit peste casa sărmanei Irinuca? Cum? Acest om cu barbă ce pare serios și impunător să fi fost atât de năzdrăvan în copilărie?

De Amintiri din copilărie, cea mai valoroasă scriere a lui, Creangă s-a apucat în 1880. Scriitorul Dumitru Almaș își închipuia că Eminescu, tot ascultând povești din copilăria lui Creangă, l-ar fi îndemnat într-o zi: „Bădiță Ioane, mă supăr tare pe matale, dacă nu scrii aceste amintiri!” Nu era niciodată mulțumit de cum i se înșirau cuvintele pe foaie, își făcea o mulțime de notițe, ștergea și o lua de la capăt. Se trezea o dată cu zorii și se apuca de scris fără să mănânce. 

Neîncrezător în talentul lui de povestitor, îi cerea deseori părerea lui Eminescu, care se străduia de fiecare dată să-l încredințeze că e ”scriitor în toată puterea cuvântului” și că n-are nevoie să fie corectat de nimeni. 

Nicolae Grigorescu

Întâlnirea lui Nicolae cu vopselurile și penelul a fost însă rodul unei întâmplări triste. Pe când micul Grigorescu avea numai șapte ani, tatăl lui, care lucra ca îngrijitor pe moșia unui boier, a murit. Rămasă singură, mama și-a luat copiii și s-a mutat la București, într-o mahala săracă, în casa unei mătuși. Nicolaei, un copil timid, după ce a împlinit zece ani a fost dat ucenic în atelierul pictorului ceh Anton Chaldek care sa-l învețe să zugrăvească icoane. 

Anii au trecut…

În semn de recunoaștere a talentului său, la vârsta de 61 de ani, Grigorescu a devenit primul pictor numit membru de onoare al Academiei Române.  Astăzi, istoricii îl consideră unul dintre artiștii care au reinventat pictura și unul dinre primii pictori români moderni. Pe lângă incontestabila valoare a pânzelor sale, în urma blândului și sensibilului Grigorescu a mai rămas ceva: dovada că visele se împlinesc, dacă nu încetezi să crezi în ele și să lupți. Ce alt exemplu mai bun decât copilul sărac dintr-o mahala, care a ajuns peste ani să-și dezvelească operele în cele mai mari expozitii ale lumii. Și care, în ciuda copleșitorului succes, a rămas credincios liniștii, simplității și culorilor sale. 

Mihai Eminescu

Un poet pe care copiii mei îl știu încă de când aveau o vârstă foarte mică pentru că avem o statuie impunătoare în oraș pe treptele căreia s-au cățărat încă de când de-abia mergeau și am admirat-o și pe cea de pe faleza de pe malul Mării Negre. A fost o ocazie de a le cânta Somnoroase păsărele sau Mai am un singur dor.

Pasiunea tânărului Mihai pentru arta cuvintelor i-a convins pe părinții lui să-l trimită la Viena să studieze filosofia. Neavând însă bacalaureatul, Mihai n-a putut fi admis decât ca auditor la universitate: se putea înscrie la cursuri, dar nu avea dreptul să dea examene. Lui ii era, cu toate acestea, suficient: mergea la cursurile care-l interesau- nu doar la Filosofie, ci și la Litere sau Drept- iar restul timpului îl petrecea citind. Când primea bani de acasă, îi cheltuia pe cărți și cafea proaspăt măcinată și se încidea apoi în casă, citind și bând din licoarea aromată de dragul căreia putea să renunțe chiar și la mâncare. 

Constantin Brâncuși

Al cincilea dintre cei șapte copii ai soților Maria și Nicolae Brâncuși, trimis vara cu oile unde dormea sub cerul înstelat și cu un cuțitaș mic cioplea în lemn, ba chiar a scrijelit și banca de la școală… Cine se gândea că operele lui vor fi cunoscute în lumea întreagă?  Și luate în râs de către membrii Academiei Române din vremea sa! Cât de trist…

Peste ani, după Al Doilea Război Mondial, în România a pătruns un regim politic nou, comunismul. Bătrân de acum, Brâncuși  a vrut să-și dăruiască, după moarte, toate operele statului român. Din nefericire, comuniștii nici nu înțelegeau, nici nu încurajau arta, așa că operele lui Brâncuși au fost luate în râs chiar de către membrii Academiei Române, cea mai importantă instituție de cultură din stat. 

Furios, Brâcuși a cerut cetățenia franceză și prin testament a lăsat moștenire atelierul său din Impasse Ronsin, cu tot ce se găsea în el, statului francez. În urma lui au rămas 137 de sculpturi, 41 de desene și peste 1600 de plăci fotografice cu imagini suprinse de Brâncuși. 

Artistul s-a stins în 1957, la vârsta de 81 de ani. Petrecuse jumătate de secol la Paris, orașul în care și-a văzut visul cu ochii și a creat opere fără egal. În ultimii ani ai vieții, se retrăsese în atelierul său. ”Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mână. ”

Înainte să se oprească din cioplit, mâinile sale reușiseră totuși să facă un lucru pe care nimeni altcineva nu-l mai făcuse în sculptură: să dezbrace lucrurile de formă și să arate lumii esența lor. 

George Enescu

Am citit acestă carte ieri, în timp ce ascultam în surdină Rapsodia română, simțindu-ne atât de mult „acasă”- acel sentiment că este atât de bine în țara ta, chiar dacă ești înconjurat de sărăcie, grijuri, necazuri…

Un copil fenomenal, un tânăr remarcabil, un adult cu o viață atât de creatoare pe care poate nu am știut ca români să-l iubim și să-l apreciem cum se cuvine decât după ce ne-au arătat alții valoarea lui.

Știați de viorile lui Enescu? Am aflat si noi din biografia lui:

La 18 ani, George Enescu a terminat Conservatorul din Paris și a primit premiul I la secțiunea vioară. Cu acest prilej, i s-a oferit în dar o vioară Bernardel, pe care scria numele lui. A fost prima dintre viorile compozitorului. 

Cea mai iubită și cea mai valoroasă a fost însă o vioară Guarnieri din 1731, supranumită Catredala. Deși avea în colecție o vioară inestimabilă, Enescu nu s-a sfiit să cânte nici cu instrumente românești. Una dintre el era făcută de Dimitrie Știrbulesscu, supranumit „lutierul de la poalele Carpaților”. Instrumentele sale erau făcute din lemn de molid din pădurile Bucovinei, munții Neamțului și din Valea Gurghiului, numită și „valea italienească” fiindcă de aici își luau lemnul și lutierii italieni.

Mulțumim încă  o dată, dragă editură Gama, pentru că ați îmbogățit viețile copiilor cu acest biografii minunate!

Și voi, dragi copii, urmați-vă visele, dați-le formă, prindeți aripi  și nu-i credeți pe cei care nu văd nimic special în voi. Sunteți unici, creativi și veți ajunge acolo unde mulți nu au ajuns! Dragi părinți, lasați-i să viseze, ridicați-le sus aripile și dați-le drumul să zboare acolo unde voi nu ați reușit să ajungeți pentru că alții v-au zdrobit aripile și visele voastre.. Să dăm o șansă acestei lumi!