Știm că preocupările copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani sunt oarecum diferite, dar când e vorba de joacă, activități distractive, cu siguranță dorința de a se implica este la fel de mare.
Ursuleții mei au verișori mai mari ca ei, dar se joacă ore întregi împreună de parcă ar avea toți aceeași vârstă.
Voi repeta anumite activități , idei din articolul trecut pentru că este posibil ca unii părinți să nu-l fi citit pe acela pentru că au copii mai mari. Dacă ați ratat articolul cu idei pentru copilașii de 2-6 ani, îl veți găsi aici.
Cu siguranță că veți face multe dintre aceste activități seara pentru că de obicei copiii învață în timpul zilei, dar își doresc cu ardoare un timp special în familie ( să facă orice altceva ce nu este legat de școală). Chiar și o jumătate de oră acordată unei activități din calendarul de advent este binevenită. Să nu uităm ca ultima săptămână de școală din acest semestru e foarte lejeră , plus că prindem și câteva zile de vacanță.
Pentru cei mari, puteți face și un calendar de advent din cărți ( și puteți citi zilnic câte o carte- sigur, ar cam trebui să fie o carte cu o singură poveste și puteți lega activitatea din acea zi de acțiunea din cartea citită). Deci voi scrie pentru unele zile : ” citim o carte de Crăciun”, poate veți avea uneori nevoie de un răgaz pentru a pregăti o activitate mai specială pentru o altă zi ( dacă lucrați este destul de greu să vă faceți timp pentru toate).
Ce surprize am putea ascunde în calendarul de advent pentru copiii mai mari?
LUNA DECEMBRIE
- O zi specială de Ziua României ( voi reveni cu un articol în care voi prezenta ce am pregătit pentru această zi)
- Citim o carte specială de Crăciun.
- Decorăm casa cu fulgi din hârtie ( să vină zăpada mai repede! ) . Cei de la editura Casa au o carte superbă cu fulgi ce se pot ace din hârtie ( poate o prindeți la reducere de Black Friday).
- Teatru cu umbre ( plănuiesc de mult timp un articol despre acesta și tot nu am reușit să-l scriu 😦 ). În mare , e o idee simplă, teatrul îl pot face chiar copiii. Dacă nu aveți timp să faceți o cutie de carton cu o foaie de calc transparentă, și un cearșaf întins este minunat. Marionetele negre se găsesc de printat de pe net ( puteți inventa ce poveste doriți).
- Seară de joc în familie ( jocurile de societate sunt foarte agreate de către copii- după cum vă spuneam și în articolul trecut, eu le cumpăr second hand, în stare foarte bună de la magazinul Julia Toys ).
- Un craft – îngerași – Idei superbe veți găsi aici.
- Seară de povești în familie- pregătiți același cort : o masă acoperită cu un cearșaf și depănați amintiri din copilăria voastră .
- Citim o carte specială de Crăciun.
- Facem felicitări pentru cei dragi.
- Împodobim bradul în familie.
- Craft- globuri pentru brad – și aici veți găsi o mulțime de idei pe internet.
- Crăciunul în altă țară ( o zi specială în care puteți călători imaginar într-o altă țară pentru a vedea cum sărbătoresc oamenii de acolo Crăciunul. Dacă aveți posibilitatea, pregătiți un mic desert specific acelei țări. )
- Citim o carte specială de Crăciun.
- Învățăm un colind în familie.
- Seară de joc în familie.
- O plimbare de seară pentru a ne bucura de luminițele din oraș.
- Facem împreună un spărgător de nuci. Idei drăguțe găsiți aici. Dacă nu aveți cartea ” Spărgătorul de nuci” , puteți urmări desenul ( este o variantă scurtă a acestuia pe youtube).
- Astăzi vei propune tu o activitate- surprinde-ne! Noi vom face ceea ce-ți dorești tu!
- Pe un fond muzical vesel de Crăciun, vom căuta printre cărți, jocuri, jucării ( cu ocazia aceasta mai facem si ordine printre ele) ceva ce el nu mai folosește, dar este în stare bună. Le vom pune deoparte pentru un proiect secret.
- Citim o carte specială de Crăciun, al cărei subiect să fie dărnicia. Pregătim o cutie pentru un alt copil cu lucrușoarele puse deoparte pentru dăruit.
- O ajut pe mami la curățenie. Pregătim casa pentru sărbătoare! Seara, toți cei care au muncit vor fi răsplătiți cu ceai și biscuiți/ prăjiturele :).
- Un joc de Crăciun ( voi avea un articol special cu idei)
23. Pregătim împreună prăjiturele de Crăciun
24. Citim o carte frumoasă despre nașterea Pruncului Isus, cântăm colinde și ne bucurăm împreună de sărbătoare.
O zi minunată vă doresc!
noiembrie 21, 2015 la 13:06
Nu am facut in nici un an un calendar de craciun dar citind articolul tau si sugestia de activitati zilnice parca mi-a dat un imbold si chef de lucru. Plus ca nu mi se pare ceva f greu de facut si cu siguranta sunt de impact asupra copiilor. Excelent!
Pingback: Darul din Calendarul de Advent 2018 | ursuleți năzdrăvani