ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață


4 comentarii

Doar tu știi cum să ciocăni acolo unde trebuie

Trăim intr-o lume și-ntr-un context de așa natura încât a fi omul potrivit la locul potrivit nu pare a fi deloc ușor. Vedem oameni atât de încântați de slujba lor , dar și pe alții care de-abia-și târăsc picioarele spre locul de muncă.

Ca și mamă casnică, mă-ntreb și eu adesea dacă sunt pe drumul cel bun, daca ma împlinește sau nu ceea ce fac eu acum. Și ca să vă dau un răspuns sincer nu știu dacă pot. Vazând totuși fericirea copiilor de a avea-o pe mama alături zilnic, de a nu rata niciunul dintre evenimentele importante din viața lor, de a plange pe umărul meu când sunt supărați și nu pe un umăr străin, mă gândesc că n-am ales greșit. Pe mine statul acasă cu copiii mă împlinește. E drept ca greutățile financiare sunt mai mari, dar roadele reale se vor vedea în timp.

Se tot vorbeste despre găsirea abilitătilor, descoperirea lor … sunt eu oare talentat la ceva, am eu oare vreo abilitate aparte. Vedem oameni priceputi la toate  si unii dintre noi ne gândim ca-s supereroi.  Dar chiar trebuie să fim pricepuți la toate?

Am citit de curând  o poveste reală ce mi-a plăcut mult și mi-a dat de gândit.

download

Charlie Steinmetz a conceput generatoarele care au alimentat prima linie de asamblare a lui Henry Ford in Dearborn, Michigan. La o vreme după ce a ieșit la pensie, generatoarele s-au oprit , blocând întreaga producție. Inginerii lui Ford nu au putut descoperi problema, așa că l-au chemat pe Charlie. Steinmetz a umblat la ele vreo câteva ore și apoi le-a dat drumul. Motorul a pornit și totul a revenit la normal. Câteva zile mai târziu, Ford a primit o notă de plată de zece mii de dolari de la Steinmetz. Lui Ford i s-a părut exagerată, așa că i-a scris un bilet: „Charlie, mi se pare de-a dreptul exagerat zece mii de dolari pentru cineva care doar a bocănit puțin printre motoare” Charlie i-a scriso altă notă de plată și i-a trimis-o lui Ford: „ Henry, pentru fâțâit și bocănit printre motoare , zece dolari. Pentru că am știu unde să bocăn 9990 dolari”.  ( Fragment din „Vindecare de o viață banală” , Max Lucado)

Și tu știi să ciocăni ca nimeni altul in locul în care ești pus. Nimeni nu știe să bocăne la inima copilului așa cum o faci tu, nimeni nu poate face acel tort diplomat așa cum doar tu știi și nimeni nu știe să se descurce cu cheltuielile din casa, ba sa strangă si mici economii cum doar tu o poti face . Ești unic, chiar dacă ți se pare că ești doar o ființă banală printre miliardele de oameni de pe planetă.

Cand faci cu bucurie si cu drag lucrurile la care te pricepi cel mai bine, implinești menirea ce ti-a dat-o Dumnezeu pe acest pământ, dar si sufletul tău este împlinit .

Acolo unde esti tu, in locul in care ai fost așezat, doar tu știi să bocăni cel mai bine. Nu uita asta și nu te opri din ciocănit ! ❤

Anunțuri


8 comentarii

Jurnal de primăvară

Dupa o absență atât de mare de pe blog , timp in care s-au intamplat multe , multe, mă simt cumva de parcă aș ieși dintr-un bârlog. Adevărul e că urșii hibernează și aceeași nevoie am avut-o și eu 🙂 , că doar sunt mama ursuleților năzdrăvani.

Îmi place să scriu într-un jurnal deși după ce au apărut copiii , greu am ținut pasul cu tot ceea ce îmi plăcea înainte. Dar, am descoperit alte pasiuni, alte lucruri frumoase.

Asa ca voi împărtăși cu voi, cititorii mei dragi o fărâmă din zilele noastre de primăvară.

Jurnalul a fost adus in blogosfera românească de Corcodusa și voi păstra și eu același format.

Eu nu voi putea fi consecventa în a ține pe blog un astfel de jurnal, dar îmi place mult ideea – îmi place să citesc ce fac alte mămici, cum își petrec timpul lor, mă inspiră și mă ajută.

Afara

Zilele au fost până astăzi mai mult înnorate, cu nori încărcați de ploaie, temperaturi scăzute. Astază cerul e asa luminos- a ieșit soarele! Poate ne facem curaj să iesim afară asa răciți cum suntem ( ursuleții au trecut printr-o gripă) să ne încălzim un pic.

În casă

Toti dorm, e liniște… e ora 6.

Mă gândesc

… că vine vara, vai și cât o aștept !

…că timpul se scurge mult, mult prea repede și parcă nu mă mai pot bucura atât de mult  de tot ceea ce mă inconjoară .

Sunt recunoscătoare

Pentru că băieții si-au revenit după boală și pentru că astăzi e un soare așa de frumos.

Din bucătărie

Aseară am făcut clătite cu banane și gem de căpșuni. Mare bucurie în bârlogul ursuleților! 🙂 Ori de câte ori fac clătite, mă uimeste capacitatea celor 3 urși ai mei de a goli atat de repede farfuria !

Ce mai lucrez

Am modelat multe, multe, multe mărțisoare inspirate din natura, din portul popular românesc, din poveștile copiilor care au fost apreciate, iubite, dăruite cu drag mai departe.

Cam așa arătau tăvile cu mărțișoare înainte de a fi băgate în cuptor .

Am în plan câteva creații frumoase, personaje noi din povești, experimentarea unor tehnici noi.

Citesc

Cu ursuleții citim acum Călătorie în Țara Prăjiturilor, editura Doxologia.

Dimineața citesc din Biblie și am început o nouă carte a lui Max Lucado ”Veniți cei însetați”.

Seara de obicei citesc cărți de parenting. Am început  ”Creierul copilului meu ” de Daniel Siegel.

 

Îmi doresc

Să petrec cât mai mult timp cu urșii mei ( și mici și mari 🙂 ) și să facem mici excursii în fiecare week-end.

Am învățat 

Și învăț zilnic… că a trăi simplu desi e usor, e greu de pus în practică :), ne complicăm viața cu multe nimicuri, supărări inutile, lucruri fără rost.

Prin casă 

Ar trebui să începem curățenia de primăvară. Vom face si un mic bazar de primăvară cu jocuri, jucării, cărți ce ne-au rămas mici. Vă anunțăm și pe voi  :).

Din viața ursuleților

Pe 1 martie, ursulețul cel mare a împlinit 9 ani.  A avut o petrecere cu multe experimente științifice și invitați dragi. Poate reușim să vă si povestim cum a fost.

IMG_6233

Un citat preferat

Deși nu este un citat, mi-a plăcut mult ceea ce scrie Max Lucado soției sale in cartea mai sus menționata la rubrica mulțumirilor …  soției mele Denalyn- cine ar da un Renoir unui mocofan? Cine ar da diamantul Speranței unei case de amanet? Cine ar încredința un Lamborghini unui copil de 10 ani? Cred că Dumnezeu ar face aceste lucruri. Pentru că El mi te-a dat mie. Și încă sunt uimit… 

Exact asta simt și eu când mă gândesc la tatăl ursuleților 🙂 …

 

O zi însorită să aveți și sper să ne revedem mai des de acum !

 

 

 

 


68 comentarii

Un nou început și un dar

Cum ați ” pășit” în acest nou an? Plini de teamă, regrete, cu sufletul trist sau dimpotrivă bucuroși, încrezători, gata să întâmpinați cu mult curaj zilele ce vă stau în față?

Pentru mine fiecare an ce mi se dăruiește este o nouă șansă: o mână întinsă de a face lucrurile altfel, ca să spun mai simplu. O nouă șansă de a ma schimba, nu de a-i schimba pe alții, de a iubi mai mult, de a aduce în jurul meu bucurie, binecuvântare, de a-mi folosi darurile pentru cei din jurul meu.

Și pentru că ursuleții au crescut, anul acesta am avut așa un fel de ” ședință” în familie ( lor le-a plăcut mult acest termen 🙂 ) în care ne-am făcut fel si fel de planuri pentru acest an, vizând mai multe domenii din viața noastră. Le-am notat ca să nu le uităm și le vom reciti la începutul anului viitor. A face planuri împreună cu cei mici pare a fi o treabă tare importantă în ochii lor 🙂 – înțeleg că sunt priviți cu respect, că se ține cont de ceea ce spun ei și  îi maturizează.

Mi-am făcut și eu planurile mele individuale, nu prea multe ca să nu fiu dezamăgită la sfârșit de an   că nu am reusit să fac nimic. Și unele planuri  sunt legate și de blog.

Au apărut în ultimii doi ani în blogosfera de parenting foarte multe bloguri noi. Nu am reușit  să țin pasul cu ele, dar mă bucur că din ce în ce mai mulți părinți sunt preocupați de educația copiilor lor și împărtășesc gândurile, activitățile lor și cu alți părinți.

Pe 8 ianuarie și blogul Ursuleți năzdrăvani a împlinit 4 ani. Da, o vârstă tare fragedă în comparație cu blogurile veterane , dar chiar nu știu când au trecut acești ani. Am început foarte timid , povestindu-vă în scurte cuvinte despre o carte și am ajuns aici, strângând în jurul nostru peste 700 de abonați prin email, peste 5000 aprecieri pe pagina de FB… Pe de-o parte, sunt doar numere, statistici, poate că nici nu înseamnă prea mult în comparație cu alte bloguri foarte mari , dar pe de altă parte eu am fost și sunt recunoscătoare pentru fiecare cititor, pentru fiecare apreciere primită și vă mulțumesc din suflet că îmi sunteți alături. Știu că în spatele fiecărui număr se ascunde un suflet de părinte ce ne urmărește și ne citește și sperăm să vă fim de ajutor.  Îmi pare rău că nu pot scrie mai des ( și poate uneori nici nu este nevoie  să mă repet sau să scriu doar că să bifez prezența printr-un articol nesemnificativ și spun asta doar gândindu-ma la mine ), că nu am răspuns la timp comentariilor ( voi încerca să fiu mult mai rapidă în acest an), că nu am finalizat unele proiecte de pe blog,  că poate v-am dezamăgit într-un fel sau altul.

Un dar atât de frumos ce l-am primit datorită blogului a fost prietenia de neprețuit a altor mămici bloggerițe ce mi-au fost alături, s-au bucurat alături de mine, m-au încurajat, m-au corectat ori de cate ori a fost nevoie. Vă mulțumesc din inimă : Julia,  Camelia,  Raluca, Laura, Vali, Roxana, Nicoleta, Oana, Antoaneta, Ioana, Mariana. Vă citesc cu mare drag și am avut foarte multe de învățat de la voi.

Vă mulțumesc pentru prietenia și colaborarea frumoasă dintre noi: Anca  (În minunata lume a cartilor)  și Valeria (Valery Soap ) . Vă mulțumesc din suflet tuturor celor ce ați participat cu așa multă dăruire la Calendarul de Advent   de pe blogul nostru.   Am așteptat ca un copil fiecare zi, chiar dacă eu nu am putut participa 🙂 .

Chiar astăzi, am primit un alt dar deosebit. Am aflat totodată cum ar suna numele blogului nostru în limba franceză : Les Oursons espiègles. Mulțumim , Cristina Andone, creatoarea Poveștilor din Pădurea Muzicală , pentru bucuria ce ne-ai făcut-o povestind despre noi acest interviu  ce a fost publicat chiar astăzi. Iubim poveștile tale și le așteptăm cu mare nerăbdare pe celelalte.

Știți că îmi place atât de mult să sărbătoresc :); așa că astăzi sărbătorim împreună cu voi cei patru ani de blog. Dar nu cu pahare de suc și feliuțe de tort ( aș pune eu imagini virtuale, dar nu ajuta la nimic 🙂 ), ci cu daruri oferite de mine și de ursuleții mei dragi.

Am pregătit și un chestionar pentru voi și m-aș bucura tare mult dacă l-ați completa. Răspunsurile voastre sunt foarte importante pentru noi. Chestionarul îl veți găsi  AICI . 

Dar haideți să sărbătorim ! 🙂 Așa cum spuneam, am pregătit pentru voi câteva daruri speciale- sper să vă placă și vouă.

  1. Avem un dar suav și dulce , un set compus din două cărți cu ilustrații și texte superbe. Dacă vă place mult, mult, îl găsiti  de cumpărat pe pagina Books for children

IMG_5296

2. Un alt dar va fi cu siguranță îndrăgit de copilașii mai mici.

O carte pe care noi am îndrăgit-o ( și încă o iubim) de la editura Cartea Copiilor : ” Winnie, melcușorul cel grăbit” care nu va veni singură , ci însoțită chiar de melcușor ( figurină modelată de mine) . Mai multe despre această carte și ce activități grozave puteți face împreună cu cei mici, am scris aici .

3. Și , pentru că noi iubim tare mult figurinele handmade și ne place să le dăm viata modelându-le, vrem să bucurăm un copilaș și să-i facem o surpriză. Dacă aveți o poveste preferată, aș dori să modelez personajul îndrăgit de copil ( sper să nu am parte de provocări ce m-ar putea depăși 🙂 ).

Chiar în această iarnă am modelat un personaj dintr-o carte de Crăciun (Scrisoare pentru Moș Crăciun de Cristina Preda) ce a adus multă bucurie în inima tinerei scriitoare a acestei cărți.

papusa craciun

 

Pentru mămicile cititoare pregătesc cât de curând o surpriză frumoasă, cu miros de primăvară.  🙂

Vom afla câștigătorii acestor daruri în data de 25 ianuarie, seara. Vă puteți înscrie printr-un comentariu la acest articol , în care ne puteți spune că ați completat chestionarul :), ne puteți povesti ce doriți voi despre planurile voastre din acest an și chiar puteți să ne spuneți care este personajul preferat al copilașului vostru ( specific din nou- să fie dintr-o carte, nu dintr-un desen animat) .

Vă doresc un an nou în care să aveți parte de mai multe bucurii, împliniri și sănătate. Dumnezeu să vă binecuvânteze planurile, să vă ajute să vă împliniți promisiunile făcute vouă sau altora!

Cu drag, Ursuleții năzdrăvani 🙂

LATER EDIT

Vă mulțumesc tuturor pentru participare, completarea chestionarului și pentru toate aprecierile voastre. Înseamnă mult pentru mine.

În urma tragerii la sorți, darurile noastre vor pleca spre :

Numărul 3( setul de cărți)

Felicitări, Cristina Popescu!

 

Numărul 59 ( melcușorul Winnie figurina)

Felicitări, Maria!

 

Numărul 24 ( o figurină modelată de noi)

Felicitări, Cristina Moldovan!

Vă rog să mă contactați pe pagina Facebook sau pe mail la adresa ursuletinazdravani@gmail.com. Vă mulțumesc!

 

 

 


3 comentarii

Doar oameni obișnuiți…

Oameni obișnuiți…care stau la rând să-și cumpere alimente, medicamente, haine, care merg la serviciu, al căror nume este cunoscut doar de apropiații lor.

În urmă cu o săptămână și ceva, oameni obișnuiți ca și noi , tineri, cu planuri pentru viitor au devenit dintr-o dată cunoscuți nu doar în țară, ci și peste hotare. Fără voia lor, fără ca să-și dorească asta. Este atât de trist atunci când devii cunoscut doar pentru că treci printr-o tragedie.

Toți simțim nevoia de a ne opri din mers și când se întâmplă așa ceva, parcă nu mai ai puterea de a merge înainte. Da, există și acest gând, poate egoist, poate normal, că putea să ni se întâmple nouă, copiilor noștri, că ni se poate întâmpla oricând într-o țară în care multe lucruri sunt atât de nesigure.

Și eu mă gândesc cu groază că-mi trimit zilnic copilul într-o clădire cu două buline mari și roșii și mă întreb…când? Când vom investi cu adevărat în viața copiilor noștri din toate punctele de vedere?

Sunt doar un om obișnuit și de nenumărate ori mă simt mai mult decât neputincioasă și mă întreb: ce-aș putea face mai mult? Să mă duc la primărie? Știu că nu voi rezolva nimic? Să dau bani pentru cei răniți? Ce-ar putea face cu 50 de ron pe care i-aș putea da eu, o mamă casnică? Să intervin pe stradă atunci când văd pe cineva abuzat? Oare asta schimbă lucrurile? Tot se va mai întâmpla.

Ce-aș putea face eu, un om obișnuit într-o lume în care parcă nu ne pasă decât de noi? Singură … mai nimic! Nu pot face nimic! Alături de voi, da! Pot face multe. Alături de alte mame ca mine, putem face multe pentru copiii noștri.

Poveștile altor oameni obișnuiți ce au făcut lucruri neobișnuite pentru semenii lor, mă fac să-mi doresc mai mult, să nu mă mai gândesc doar la mine și la familia mea.

Ați auzit vreodată de Edith Hayes din Florida? Mă-ndoiesc! Edith a fost e femeie dinamică de 80 de ani , cu părul cărunt, cu ochelari încadrați de o ramă de sârmă și o compasiune vie pentru bolnavii de cancer. Își formase o echipă ce număra o sută de femei cu păr argintiu, care își ocupau timpul cu grija, lipsită de strălucire, pentru supurația rănilor la bolnavii de cancer. Împreună coseau pansamente sterile și le duceau în timpul săptămânii la pacienții care aveau nevoie de ele.

Vă spune ceva numele Liz Page? Împreună cu soțul și câțiva colaboratori, făceau hăinuțe pentru nou- născuții prematur. Au transformat o sală de clasă a bisericii într-o fabrică pentru croitorese voluntare. Liz Page a avut grijă ca acești bebeluși să aibă ce îmbrăca, chiar dacă unii dintre ei purtau hăinuțele numai cu ocazia propriei lor înmormântări.

Dar pe micuțul Caleb de doar nouă ani îl știți? L-ați văzut vreodată la canalele de știri? Caleb dorește ca toți copiii din San Salvador să bea apă curată. Într-o zi, la Școala biblică, învățătoarea le-a împărtășit copiilor realitățile dureroase ale vieții din America Centrală. Din cauză că nu au apă curată pentru băut, zilnic mor copii răpuși de boli tratabile în alte locuri, Îngrozit, deși era doar un copil obișnuit și care poate nu avea 10 pe rând la școală, Caleb a trecut la acțiune. A luat cei 20 de dolari pe care îi economisea pentru un nou joc video și i-a donat pentru această cauză. I-a cerut și tatălui său să doneze aceeași sumă. Apoi a cerut întregului personal care se ocupa de copiii din biserica lui să îi urmeze exemplul. Rezultatul? S-au strâns suficienți bani pentru săparea a două fântâni în El Salvador.

(Poveștile sunt reale și au fost preluate din cartea Îndrăznește să trăiești, autor Max Lucado, ed . Scriptum)

Oameni obișnuiți…ce nu au un loc rezervat în ONU și nu au o soluție pentru ca toată suferința din lume să dispară.

 

sursa foto

 

Dar Dumnezeu nu îi cheamă pe cei mai buni dintre cei mai buni. El vrea să se folosească de fiecare dintre noi. Să se folosească de cei 10 ron ai tăi pe care îi poți dona pentru orice cauză dorești ( asigură-te și informează-te că banii tăi ajung unde trebuie, sunt atât de mulți răuvoitori pe internet) . El poate să se folosească de brațele tale ce pot îmbrățișa pe cei orfani sau pe un părinte cu inima sfâșiată de durere, de mânile tale ce pot face cele mai gustoase prăjituri ce ar îndulci pe cei nevoiași, de vocea ta, dacă știi să-ți spui cu înțelepciune punctul de vedere, de capacitatea ta de organizator, de harul tău de a lucra cu copiii, de tot ceea ce știi tu să faci mai bine acolo unde ești: la școală, într-un birou, pe stradă , la magazin. Poate că tu poți fi omul ce se poate trezi la 4 sau 5 dimineața pentru a te ruga pentru cei aflați în suferință. Alții nu pot face asta, dar tu știi că poți! Alții nu pot alerga zeci de kilometri pentru cauze nobile, dar tu poți!

Când văd atâta suferință, îmi vine de multe ori să mă opresc.  Dar nu pot. Eu vreau să merg înainte pentru copiii mei, pentru copiii altora. Sunt mistuită de dorința de a face ceva pentru copiii din țara mea. Faptul că scriu despre o carte, despre o activitate ce ar putea aduce bucurie , poate că nu înseamnă nimic pentru unii, dar pentru alți părinți, da. Și-atunci, pentru o perioadă de timp, cât va fi nevoie, nu mă voi opri, chiar dacă de multe ori, o spun sincer, aș rămâne împietrită…aș sta să plâng pentru toată amărăciunea ce o văd in jurul meu. Sunt si momente când da, trebuie să ne oprim și să facem și asta. Dar să nu rămânem acolo.

Ne dorim o țară schimbată. Schimbarea nu începe neapărat de sus așa cum murmurăm mulți dintre noi. Schimbarea începe din noi, din fiecare dintre noi, oameni mai mult decât obișnuiți. Și să avem grijă să fim sensibili, dorința noastră de schimbare să nu fie un motiv de ceartă, de răzbunare.

Haideți să ne lăsăm folosiți, să facem pentru copiii noștri o lume mai frumoasă , mai bună.

Și să nu uităm: Dumnezeu poate face ca o viață obișnuită să aducă o binecuvântare neobișnuită în lume.

 


10 comentarii

Halloween …cu sau fără mine?

Încă de când sunt în pântecele mamei, le dorim tot binele din lume, ca tot ceea ce este mai frumos, mai curat să se reverse din plin asupra vieții lor. Le decorăm camerele cât mai frumos cu putință in culori liniștitoare, cu norișori și animăluțe prietenoase. Pe măsură ce cresc, îi expunem la lucruri frumoase, încercând să alungăm de lângă ei tot ce este urât și aducător de rău.

Mulți părinți nu le vor cumpăra niciodată jucării ce instigă la violență ( roboți , scheleți, dragoni, gormiți și tot felul de alte jucării bizare), nu-i vor lăsa la desene cu imagini violente pentru că știu cât de mult le pot dăuna.

Și totuși , în luna octombrie, de câțiva ani, o lăsăm mai moale și lucrurile se schimbă: dăm năvală în magazine să le cumpărăm pălării de vrăjitoare, costume de scheleți, de monștri. Acestea sunt doar o joacă, ce rău să le-ar putea face?  Și totuși, în alte zile ,  strigăm : ” Nuu, cum să te uiti la Scooby – Doo? Știi ce coșmar ai avut data trecută! ”

Să te duci la școală într-un costum de monstru chiar nu e rău…să-ți vezi colegii cu urme de sânge pe față, îmbrăcați în costume care mai de care mai grotești este un rău așa de mic ! Să stai să asculți o muzică demonică …hai, măi…ce demodat ești!

 

Anul trecut,  unii dintre copiii de la clasa pregătitoare sau clasa 1 de la școala fiului meu nu au mai putut dormi noaptea pentru că au fost speriați pe holuri de cei de la clasele mai mari îmbrăcați în tot felul de costume hidoase. De ce? E doar o joacă ! Sau…aveți copii mult prea sensibili! Chiar fiul meu îmi spunea înainte de culcare : ” nu-mi pot scoate din minte masca verde a unuia dintre copiii de la o clasă mai mare care tot venea pe hol si urla la noi. Când închid ochii, îmi apare mare de tot și mi-e teamă să adorm”.

”Voi, părinții le induceți spaima de monștri! ” mi s-a reproșat o dată , când am purtat pe un grup social o discuție despre Halloween. Imbrăcăm lucruri urâte într-un ambalaj frumos și strălucitor, cică îmblânzit si le oferim pe tavă copiilor. O dată pe an ai voie!

Joaca cu lucrurile oculte este periculoasă.  Dar noi o aducem în viețile copiilor noștri, spunând că nu credem nici în bine , nici în rău.

Sincer, mi-aș lăsa copilul dormind în cimitir , lângă scheleți? Și totuși , de Halloween nu-i așa rău să-i pun câtiva ca decor prin cameră. Sunt așa de drăguți și prietenoși!

Ne batem în piept că suntem un popor creștin ortodox. De ce nu aducem această sărbătoare și în bisericile ortodoxe? Păi, cum să facem așa ceva? Ar fi o blasfemie!

Știu copii care au fost obligați să meargă la petreceri de Halloween, amenințați că li se va scădea nota la materia predată de dirigintele clasei. Copii care au venit apoi plângând acasă pentru că nu și-ar fi dorit niciodată să participe dar au fost batjocoriți în fața clasei de către profesori pentru că ei nu vor să participe pentru că este împotriva credinței lor. Dacă este adevărat? Nu mi-aș permite să mint.

Și la școala copilului meu mai mare va fi mare petrecere de Halloween. Bineînțeles că el va sta acasă , deși și-ar fi dorit ca la școală să fi fost un carnaval frumos și măcar o dată să meargă și el costumat- să facă altceva decât română și matematică. Dar pentru că știa că ceilalți vor veni îmbrăcați în costume hidoase, a preferat să stea acasă. Nu a trebuit să-l conving eu să nu participe.

Înghițim tot ce se aduce din afară de la produse importate până la tradiții  ce ni se potrivesc ca nuca-n perete. Nu știm să le păstrăm pe ale noastre frumoase și curate.

Dragi învățători , profesori aș vrea atât de mult să văd în școlile noastre  o sărbătoare adevărată  de Ziua României. Nu o planșă de colorat trântită pe masa copilului, nu trei bucăți de carton ( roșu , galben și albastru ) pentru un biet steguleț, amăgindu-ne ca am sărbătorit.  O sărbătoare care să îi facă mândri că sunt români, în care să povestim despre cei ce au dat o valoare țării noastre, să ne îmbrăcăm în costumele cusute cu grijă de bunicii noștri, să mâncăm cozonac sau prăjituri tradiționale și la sfârșit , copilul să meargă acasă și să zică cu sclipire în ochi: ” Mami, sunt așa mândru că sunt român! ”

Dar noi de 1 Decembrie ne bucurăm că avem o zi liberă și nu mai sărbătorește nimeni.  Da poate asistăm la o paradă pe stradă , tremurând de frig. Da, poate în unele clase răsfirate ici colo, se vor face activități frumoase. Dar despre acestea auzim rar. Nu este o sărbătoare importantă.

De Halloween ne dăm peste cap să facem activități care mai de care mai interesante: dovleci cât mai hidoși, măști oribile. Decorăm clasa și ne bucurăm că ne-am americanizat! Ați văzut voi magazinele pline cu lucruri românești , tradiționale  de ziua țării noastre?

Dar știu si școli pentru care am tot respectul, care astăzi au cu totul altfel de activități: la școala mamei mele care este învățătoare se face un mare târg de toamnă. Copiii, îmbrăcați frumos, vin de acasă cu borcane de gem , dulceață, zacuscă și sunt precupeți.  Fac schimb de borcane sau cumpără la prețuri modice între 2-5 ron un borcan, mănâncă prăjituri și se bucură de roadele acestui anotimp.

Nu vreau să vă dau eu link-uri în care psihologii și alți oameni explică cât de nocivă este această sărbătoare pentru copii. E plin netul și le puteți căuta și voi sau poate deja vă simțiți sufocați de ele pentru că vouă vă place această sărbătoare.

Îmbrăcați zilele copiilor voștri în frumusețe, candoare, gingășie. Păstrați-le camerele frumos decorate astfel încât somnul lor să le fie suav și liniștit. Nu le schimonosiți fețele în ceea ce nu ar trebui să fie niciodată. Păstrați-le sufletele pure și curate!

Închei, lăsându-va un videoclip pe înțelesul copiilor despre această sărbătoare preluat de pe pagina de FB Radio Vestea bună.

 

 

 

 


Un comentariu

Multe lăcuste și un răspuns la rugăciune

În vara anului 1876, lăcustele au distrus aproape în întregime culturile din statul Minnesota, SUA. Așa că în primăvara anului 1877, fermierii erau foarte îngrijorați. Credeau că năpasta aceea îngrozitoare îi va lovi din nou și le va distruge bogata recoltă de grâu, ruinând mii de oameni.

Situația era atât de gravă încât guvernatorul John S. Pilsbury a declarat ziua de 26 aprilie, zi de post și de rugăciune. El i-a îndemnat pe toți : bărbați, femei și copii să-L roage pe Dumnezeu să prevină teribilul flagel. În acea zi de aprilie toate școlile, magazinele și birourile au fost închise. În tot statul a fost o atmosferă de reverență și liniște.

A doua zi s-a anunțat strălucitoare și senină. Temperatura s-a ridicat la valori specifice verii, un lucru foarte neobișnuit pentru luna aprilie. Locuitorii din Minnesota au descoperit cu groază miliarde de larve de lăcuste venind la viață. Căldura aceea neobișnuită a continuat timp de trei zile, iar larvele au ieșit din găoace. Se părea că nu va mai trece mult timp până când acestea vor începe să mănânce și să distrugă iar recolta de grâu.

Totuși, în a patra zi, temperatura a scăzut brusc, iar în timpul nopții un strat de brumă a acoperit pământul. Bruma a ucis toate larvele, ca și când ar fi fost otrăvite sau li s-ar fi dat foc. Fermierii recunoscători nu au uitat niciodată acea zi, care a intrat în istoria Minnesotei ca ziua în care Dumnezeu a răspuns rugăciunilor oamenilor.

Și El face același lucru și astăzi…

(fragment din Parteneri în rugăciune, de John Maxwwell, ed. Life PUblishers Romania)

sursă foto


3 comentarii

Pachetul de biscuiți

O tânără stătea și aștepta avionul în sala de așteptare a unui aeroport mare. Pentru că trebuia să aștepte mai mult timp, și-a cumpărat o carte și un pachet de biscuiți.

Ca să treacă timpul mai repede a început să citească. Lângă ea, pe scaunul alăturat, erau biscuiții  și pe următorul scaun era un domn care citea ziarul.

Când a început pachetul și implicit primul biscuit, domnul de alături a luat și el unul. E s-a simțit indignată, dar n-a zis nimic și a continuat să citească. În sinea ei își spunea: ”Uite ce fel de persoană e acest bărbat” Dacă aș avea numai puțin curaj, așa i-aș spune vreo două!”

Și așa de fiecare dată când ea lua un biscuit, lua și el unul. Acest lucru o înfuria, dar nu dorea să declanșeze o scenă neplăcută. Când a mai rămas în pachet ultimul biscuit, ea gândea : ”ah, acum vreau să văd ce îmi zice când se vor termina toți!”

Bărbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt în două și i-a dat jumătate. ”Ah! Asta e culmea!” gândi ea și își luă lucrurile , cartea și geanta și se ridică de pe scaun.

În avion, simțindu-se un pic mai liniștită, deschise geanta pentru a pune acolo jumătatea de biscuit rămasă …când surpriză… pachetul ei de biscuiți era acolo…întreg, neatins!

(autor anonim)

 

Morala…. ne-o spunem fiecare dintre noi 🙂