Dupa o absență atât de mare de pe blog , timp in care s-au intamplat multe , multe, mă simt cumva de parcă aș ieși dintr-un bârlog. Adevărul e că urșii hibernează și aceeași nevoie am avut-o și eu 🙂 , că doar sunt mama ursuleților năzdrăvani.

Îmi place să scriu într-un jurnal deși după ce au apărut copiii , greu am ținut pasul cu tot ceea ce îmi plăcea înainte. Dar, am descoperit alte pasiuni, alte lucruri frumoase.

Asa ca voi împărtăși cu voi, cititorii mei dragi o fărâmă din zilele noastre de primăvară.

Jurnalul a fost adus in blogosfera românească de Corcodusa și voi păstra și eu același format.

Eu nu voi putea fi consecventa în a ține pe blog un astfel de jurnal, dar îmi place mult ideea – îmi place să citesc ce fac alte mămici, cum își petrec timpul lor, mă inspiră și mă ajută.

Afara

Zilele au fost până astăzi mai mult înnorate, cu nori încărcați de ploaie, temperaturi scăzute. Astază cerul e asa luminos- a ieșit soarele! Poate ne facem curaj să iesim afară asa răciți cum suntem ( ursuleții au trecut printr-o gripă) să ne încălzim un pic.

În casă

Toti dorm, e liniște… e ora 6.

Mă gândesc

… că vine vara, vai și cât o aștept !

…că timpul se scurge mult, mult prea repede și parcă nu mă mai pot bucura atât de mult  de tot ceea ce mă inconjoară .

Sunt recunoscătoare

Pentru că băieții si-au revenit după boală și pentru că astăzi e un soare așa de frumos.

Din bucătărie

Aseară am făcut clătite cu banane și gem de căpșuni. Mare bucurie în bârlogul ursuleților! 🙂 Ori de câte ori fac clătite, mă uimeste capacitatea celor 3 urși ai mei de a goli atat de repede farfuria !

Ce mai lucrez

Am modelat multe, multe, multe mărțisoare inspirate din natura, din portul popular românesc, din poveștile copiilor care au fost apreciate, iubite, dăruite cu drag mai departe.

Cam așa arătau tăvile cu mărțișoare înainte de a fi băgate în cuptor .

Am în plan câteva creații frumoase, personaje noi din povești, experimentarea unor tehnici noi.

Citesc

Cu ursuleții citim acum Călătorie în Țara Prăjiturilor, editura Doxologia.

Dimineața citesc din Biblie și am început o nouă carte a lui Max Lucado ”Veniți cei însetați”.

Seara de obicei citesc cărți de parenting. Am început  ”Creierul copilului meu ” de Daniel Siegel.

Îmi doresc

Să petrec cât mai mult timp cu urșii mei ( și mici și mari 🙂 ) și să facem mici excursii în fiecare week-end.

Am învățat 

Și învăț zilnic… că a trăi simplu desi e usor, e greu de pus în practică :), ne complicăm viața cu multe nimicuri, supărări inutile, lucruri fără rost.

Prin casă 

Ar trebui să începem curățenia de primăvară. Vom face si un mic bazar de primăvară cu jocuri, jucării, cărți ce ne-au rămas mici. Vă anunțăm și pe voi  :).

Din viața ursuleților

Pe 1 martie, ursulețul cel mare a împlinit 9 ani.  A avut o petrecere cu multe experimente științifice și invitați dragi. Poate reușim să vă si povestim cum a fost.

Un citat preferat

Deși nu este un citat, mi-a plăcut mult ceea ce scrie Max Lucado soției sale in cartea mai sus menționata la rubrica mulțumirilor …  soției mele Denalyn- cine ar da un Renoir unui mocofan? Cine ar da diamantul Speranței unei case de amanet? Cine ar încredința un Lamborghini unui copil de 10 ani? Cred că Dumnezeu ar face aceste lucruri. Pentru că El mi te-a dat mie. Și încă sunt uimit… 

Exact asta simt și eu când mă gândesc la tatăl ursuleților 🙂 …

O zi însorită să aveți și sper să ne revedem mai des de acum !

Oameni obișnuiți…care stau la rând să-și cumpere alimente, medicamente, haine, care merg la serviciu, al căror nume este cunoscut doar de apropiații lor.

În urmă cu o săptămână și ceva, oameni obișnuiți ca și noi , tineri, cu planuri pentru viitor au devenit dintr-o dată cunoscuți nu doar în țară, ci și peste hotare. Fără voia lor, fără ca să-și dorească asta. Este atât de trist atunci când devii cunoscut doar pentru că treci printr-o tragedie.

Toți simțim nevoia de a ne opri din mers și când se întâmplă așa ceva, parcă nu mai ai puterea de a merge înainte. Da, există și acest gând, poate egoist, poate normal, că putea să ni se întâmple nouă, copiilor noștri, că ni se poate întâmpla oricând într-o țară în care multe lucruri sunt atât de nesigure.

Și eu mă gândesc cu groază că-mi trimit zilnic copilul într-o clădire cu două buline mari și roșii și mă întreb…când? Când vom investi cu adevărat în viața copiilor noștri din toate punctele de vedere?

Sunt doar un om obișnuit și de nenumărate ori mă simt mai mult decât neputincioasă și mă întreb: ce-aș putea face mai mult? Să mă duc la primărie? Știu că nu voi rezolva nimic? Să dau bani pentru cei răniți? Ce-ar putea face cu 50 de ron pe care i-aș putea da eu, o mamă casnică? Să intervin pe stradă atunci când văd pe cineva abuzat? Oare asta schimbă lucrurile? Tot se va mai întâmpla.

Ce-aș putea face eu, un om obișnuit într-o lume în care parcă nu ne pasă decât de noi? Singură … mai nimic! Nu pot face nimic! Alături de voi, da! Pot face multe. Alături de alte mame ca mine, putem face multe pentru copiii noștri.

Poveștile altor oameni obișnuiți ce au făcut lucruri neobișnuite pentru semenii lor, mă fac să-mi doresc mai mult, să nu mă mai gândesc doar la mine și la familia mea.

Ați auzit vreodată de Edith Hayes din Florida? Mă-ndoiesc! Edith a fost e femeie dinamică de 80 de ani , cu părul cărunt, cu ochelari încadrați de o ramă de sârmă și o compasiune vie pentru bolnavii de cancer. Își formase o echipă ce număra o sută de femei cu păr argintiu, care își ocupau timpul cu grija, lipsită de strălucire, pentru supurația rănilor la bolnavii de cancer. Împreună coseau pansamente sterile și le duceau în timpul săptămânii la pacienții care aveau nevoie de ele.

Vă spune ceva numele Liz Page? Împreună cu soțul și câțiva colaboratori, făceau hăinuțe pentru nou- născuții prematur. Au transformat o sală de clasă a bisericii într-o fabrică pentru croitorese voluntare. Liz Page a avut grijă ca acești bebeluși să aibă ce îmbrăca, chiar dacă unii dintre ei purtau hăinuțele numai cu ocazia propriei lor înmormântări.

Dar pe micuțul Caleb de doar nouă ani îl știți? L-ați văzut vreodată la canalele de știri? Caleb dorește ca toți copiii din San Salvador să bea apă curată. Într-o zi, la Școala biblică, învățătoarea le-a împărtășit copiilor realitățile dureroase ale vieții din America Centrală. Din cauză că nu au apă curată pentru băut, zilnic mor copii răpuși de boli tratabile în alte locuri, Îngrozit, deși era doar un copil obișnuit și care poate nu avea 10 pe rând la școală, Caleb a trecut la acțiune. A luat cei 20 de dolari pe care îi economisea pentru un nou joc video și i-a donat pentru această cauză. I-a cerut și tatălui său să doneze aceeași sumă. Apoi a cerut întregului personal care se ocupa de copiii din biserica lui să îi urmeze exemplul. Rezultatul? S-au strâns suficienți bani pentru săparea a două fântâni în El Salvador.

(Poveștile sunt reale și au fost preluate din cartea Îndrăznește să trăiești, autor Max Lucado, ed . Scriptum)

Oameni obișnuiți…ce nu au un loc rezervat în ONU și nu au o soluție pentru ca toată suferința din lume să dispară.

sursa foto

Dar Dumnezeu nu îi cheamă pe cei mai buni dintre cei mai buni. El vrea să se folosească de fiecare dintre noi. Să se folosească de cei 10 ron ai tăi pe care îi poți dona pentru orice cauză dorești ( asigură-te și informează-te că banii tăi ajung unde trebuie, sunt atât de mulți răuvoitori pe internet) . El poate să se folosească de brațele tale ce pot îmbrățișa pe cei orfani sau pe un părinte cu inima sfâșiată de durere, de mânile tale ce pot face cele mai gustoase prăjituri ce ar îndulci pe cei nevoiași, de vocea ta, dacă știi să-ți spui cu înțelepciune punctul de vedere, de capacitatea ta de organizator, de harul tău de a lucra cu copiii, de tot ceea ce știi tu să faci mai bine acolo unde ești: la școală, într-un birou, pe stradă , la magazin. Poate că tu poți fi omul ce se poate trezi la 4 sau 5 dimineața pentru a te ruga pentru cei aflați în suferință. Alții nu pot face asta, dar tu știi că poți! Alții nu pot alerga zeci de kilometri pentru cauze nobile, dar tu poți!

Când văd atâta suferință, îmi vine de multe ori să mă opresc.  Dar nu pot. Eu vreau să merg înainte pentru copiii mei, pentru copiii altora. Sunt mistuită de dorința de a face ceva pentru copiii din țara mea. Faptul că scriu despre o carte, despre o activitate ce ar putea aduce bucurie , poate că nu înseamnă nimic pentru unii, dar pentru alți părinți, da. Și-atunci, pentru o perioadă de timp, cât va fi nevoie, nu mă voi opri, chiar dacă de multe ori, o spun sincer, aș rămâne împietrită…aș sta să plâng pentru toată amărăciunea ce o văd in jurul meu. Sunt si momente când da, trebuie să ne oprim și să facem și asta. Dar să nu rămânem acolo.

Ne dorim o țară schimbată. Schimbarea nu începe neapărat de sus așa cum murmurăm mulți dintre noi. Schimbarea începe din noi, din fiecare dintre noi, oameni mai mult decât obișnuiți. Și să avem grijă să fim sensibili, dorința noastră de schimbare să nu fie un motiv de ceartă, de răzbunare.

Haideți să ne lăsăm folosiți, să facem pentru copiii noștri o lume mai frumoasă , mai bună.

Și să nu uităm: Dumnezeu poate face ca o viață obișnuită să aducă o binecuvântare neobișnuită în lume.

Încă de când sunt în pântecele mamei, le dorim tot binele din lume, ca tot ceea ce este mai frumos, mai curat să se reverse din plin asupra vieții lor. Le decorăm camerele cât mai frumos cu putință in culori liniștitoare, cu norișori și animăluțe prietenoase. Pe măsură ce cresc, îi expunem la lucruri frumoase, încercând să alungăm de lângă ei tot ce este urât și aducător de rău.

Mulți părinți nu le vor cumpăra niciodată jucării ce instigă la violență ( roboți , scheleți, dragoni, gormiți și tot felul de alte jucării bizare), nu-i vor lăsa la desene cu imagini violente pentru că știu cât de mult le pot dăuna.

Și totuși , în luna octombrie, de câțiva ani, o lăsăm mai moale și lucrurile se schimbă: dăm năvală în magazine să le cumpărăm pălării de vrăjitoare, costume de scheleți, de monștri. Acestea sunt doar o joacă, ce rău să le-ar putea face?  Și totuși, în alte zile ,  strigăm : ” Nuu, cum să te uiti la Scooby – Doo? Știi ce coșmar ai avut data trecută! ”

Să te duci la școală într-un costum de monstru chiar nu e rău…să-ți vezi colegii cu urme de sânge pe față, îmbrăcați în costume care mai de care mai grotești este un rău așa de mic ! Să stai să asculți o muzică demonică …hai, măi…ce demodat ești!

Anul trecut,  unii dintre copiii de la clasa pregătitoare sau clasa 1 de la școala fiului meu nu au mai putut dormi noaptea pentru că au fost speriați pe holuri de cei de la clasele mai mari îmbrăcați în tot felul de costume hidoase. De ce? E doar o joacă ! Sau…aveți copii mult prea sensibili! Chiar fiul meu îmi spunea înainte de culcare : ” nu-mi pot scoate din minte masca verde a unuia dintre copiii de la o clasă mai mare care tot venea pe hol si urla la noi. Când închid ochii, îmi apare mare de tot și mi-e teamă să adorm”.

”Voi, părinții le induceți spaima de monștri! ” mi s-a reproșat o dată , când am purtat pe un grup social o discuție despre Halloween. Imbrăcăm lucruri urâte într-un ambalaj frumos și strălucitor, cică îmblânzit si le oferim pe tavă copiilor. O dată pe an ai voie!

Joaca cu lucrurile oculte este periculoasă.  Dar noi o aducem în viețile copiilor noștri, spunând că nu credem nici în bine , nici în rău.

Sincer, mi-aș lăsa copilul dormind în cimitir , lângă scheleți? Și totuși , de Halloween nu-i așa rău să-i pun câtiva ca decor prin cameră. Sunt așa de drăguți și prietenoși!

Ne batem în piept că suntem un popor creștin ortodox. De ce nu aducem această sărbătoare și în bisericile ortodoxe? Păi, cum să facem așa ceva? Ar fi o blasfemie!

Știu copii care au fost obligați să meargă la petreceri de Halloween, amenințați că li se va scădea nota la materia predată de dirigintele clasei. Copii care au venit apoi plângând acasă pentru că nu și-ar fi dorit niciodată să participe dar au fost batjocoriți în fața clasei de către profesori pentru că ei nu vor să participe pentru că este împotriva credinței lor. Dacă este adevărat? Nu mi-aș permite să mint.

Și la școala copilului meu mai mare va fi mare petrecere de Halloween. Bineînțeles că el va sta acasă , deși și-ar fi dorit ca la școală să fi fost un carnaval frumos și măcar o dată să meargă și el costumat- să facă altceva decât română și matematică. Dar pentru că știa că ceilalți vor veni îmbrăcați în costume hidoase, a preferat să stea acasă. Nu a trebuit să-l conving eu să nu participe.

Înghițim tot ce se aduce din afară de la produse importate până la tradiții  ce ni se potrivesc ca nuca-n perete. Nu știm să le păstrăm pe ale noastre frumoase și curate.

Dragi învățători , profesori aș vrea atât de mult să văd în școlile noastre  o sărbătoare adevărată  de Ziua României. Nu o planșă de colorat trântită pe masa copilului, nu trei bucăți de carton ( roșu , galben și albastru ) pentru un biet steguleț, amăgindu-ne ca am sărbătorit.  O sărbătoare care să îi facă mândri că sunt români, în care să povestim despre cei ce au dat o valoare țării noastre, să ne îmbrăcăm în costumele cusute cu grijă de bunicii noștri, să mâncăm cozonac sau prăjituri tradiționale și la sfârșit , copilul să meargă acasă și să zică cu sclipire în ochi: ” Mami, sunt așa mândru că sunt român! ”

Dar noi de 1 Decembrie ne bucurăm că avem o zi liberă și nu mai sărbătorește nimeni.  Da poate asistăm la o paradă pe stradă , tremurând de frig. Da, poate în unele clase răsfirate ici colo, se vor face activități frumoase. Dar despre acestea auzim rar. Nu este o sărbătoare importantă.

De Halloween ne dăm peste cap să facem activități care mai de care mai interesante: dovleci cât mai hidoși, măști oribile. Decorăm clasa și ne bucurăm că ne-am americanizat! Ați văzut voi magazinele pline cu lucruri românești , tradiționale  de ziua țării noastre?

Dar știu si școli pentru care am tot respectul, care astăzi au cu totul altfel de activități: la școala mamei mele care este învățătoare se face un mare târg de toamnă. Copiii, îmbrăcați frumos, vin de acasă cu borcane de gem , dulceață, zacuscă și sunt precupeți.  Fac schimb de borcane sau cumpără la prețuri modice între 2-5 ron un borcan, mănâncă prăjituri și se bucură de roadele acestui anotimp.

Nu vreau să vă dau eu link-uri în care psihologii și alți oameni explică cât de nocivă este această sărbătoare pentru copii. E plin netul și le puteți căuta și voi sau poate deja vă simțiți sufocați de ele pentru că vouă vă place această sărbătoare.

Îmbrăcați zilele copiilor voștri în frumusețe, candoare, gingășie. Păstrați-le camerele frumos decorate astfel încât somnul lor să le fie suav și liniștit. Nu le schimonosiți fețele în ceea ce nu ar trebui să fie niciodată. Păstrați-le sufletele pure și curate!

Închei, lăsându-va un videoclip pe înțelesul copiilor despre această sărbătoare preluat de pe pagina de FB Radio Vestea bună.