ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Calendar de advent pentru cititorii noștri

4 comentarii

Ne stă în față o lună pe care mulți dintre noi o așteptăm cu mare drag. O lună în care suntem preocupați să  găsim cele mai frumoase cadouri celor dragi, să împodobim casa, să petrecem timp cu cei mici ( acesta este de fapt și scopul activităților ascunse în calendarul de advent) .

Și se prea poate ca toată această alergătură să ne împovăreze și să nu ne aducă prea multă bucurie, dacă pierdem din vedere esențialul a ceea ce sărbătorim.

Deși va fi și pentru mine o lună ocupată, aș vrea așa de mult ca liniștea, pacea să-mi pătrundă în suflet și cu fiecare duminică de advent să mă bucur tot mai mult că și anul acesta voi sărbători Crăciunul. Vreau să aibă pentru mine același farmec an de an, vreau să nu uit, să nu se îngroape totul în uitare și obișnuință nici după ce vor trece aceste zile. În aceste zile ne vom aminti din nou și din nou de Darul neprețuit oferit omenirii : Pruncul Iisus. Într-una din cărțile sale, Max Lucado spune atât de frumos: ” Praful magic al Crăciunului a sclipit pe obrajii umanității atât de fugar, reamintindu-ne ce merită să avem și ce voiam ,de fapt să avem. Ne-am uitat impulsul nostru de a câștiga, de a obține, de a ne lupta. Ne punem deoparte scările și registrele, ne atârnăm în cui cronometrele și armele. Vom ieși afară din cursele noastre cu camioane și din caruseluri și ne vom uita cu toții către Steaua Betleemului. E anotimpul bucuriei, pentru că , acum mai mult ca oricând ne gândim la El. Acum, mai mult ca în oricare anotimp, Numele Lui este pe buzele noastre”. 

Sărbătorile ne fac mai darnici: atunci ne gândim la cei care nu sunt atât de binecuvântați ca și noi, la orfani, la văduve, la cei aflați în suferință. Chiar dacă acest sentiment al dărniciei ar trebui să ne cuprindă inima în fiecare zi din an, măcar acum să-l lăsăm să curgă din plin înspre cei ce au nevoie de ceea ce avem noi de oferit.

Împreună cu alte persoane cu un suflet frumos, vrem să vă facem o bucurie în această lună vouă , părinților. Dacă activitățile ce le-ați strecurat cu drag în buzunărașele calendarelor sunt pentru copii, acum noi vrem să participați chiar voi ( e drept majoritatea darurilor sunt tot pentru copii, dar veți avea parte de acel sentiment tare plăcut, acea curiozitate copilărească ce vă va face să vă întrebați : ”și mâine oare ce surpriză va mai fi ? ” 🙂  )

Dezvălui câte puțin din surprizele zilelor următoare și vă anunț că începând cu data de 1 decembrie, în fiecare zi vom avea câte un dar de blog. De la cine ? Cum? Veți vedea ! 🙂  Calendarul nostru de advent nu va cuprinde toată luna, dar probabil va trece de jumătatea acesteia.

Vă vom aștepta cu drag zi de zi să aflați povești minunate despre oameni frumoși și să vă bucurați alături de noi, primind un dar. Să nu lipsiți, da? 🙂

 

 

4 gânduri despre „Calendar de advent pentru cititorii noștri

  1. Astept cu nerabdare ….multumim

  2. Pingback: Darul din Calendarul de Advent – Ziua 1 | ursuleți năzdrăvani

  3. Turta dulce preferata de toata familia..succes Roxana

  4. Pingback: Un nou început și un dar | ursuleți năzdrăvani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s