Dacă trăiesc în teamă, copiii vor învăța să fie anxioși.
Da, este atât de adevărat… și o știu din propria mea experiență.
Înainte de a avea copii, aveam temerile mele, dar nu erau multe. Ei, după ce au apărut ursuleții, pot spune, și nu cu mare bucurie, că am devenit o persoană anxioasă, temătoare. Sunt genul de părinte hiperprotector (în unele cazuri nu mi-a părut rău, pentru că am evitat multe accidente) care sta ca o cloșcă în jurul copiilor.
De vreo doi ani, am început ușor , ușor să le mai dau drumul- am început școala, am observat la ei dorința de a deveni independenți. Dar foarte des aud din partea mea : ai grijă, nu te duce acolo, fii atent, așteaptă-mă să vin eu să te ajut.
Dar de când au crescut, băieții au început să-mi spună : te temi degeaba, lasă că mă descurc și singur; sunt cu tine, nu ar trebui să-ți fie frică; uite, tati, nu se teme; mami, cum poti fi asa de fricoasă? . Ei, dar aud si asa ceva : nu , de aici nu mai pot, nu ma descurc! Mi-e teamă ,dacă pățesc ceva?! Oare dacă mergem acolo, nu s-ar putea întâmpla cine știe ce? De ce credeți că au apărut aceste temeri, aceste cuvinte rostite de ei? Da, din cauza mea!
La noi este oarecum o situație echilibrată, pentru că soțul, deși foarte grijuliu, îi observă de la distanță și îi lasă de multe ori să se descurce și singuri.
Dar faptul că eu le-am spus de prea multe ori să fie atenți, să nu facă anumite lucruri fără ajutorul meu de teama de a nu păți ceva rău, i-a făcut ca în anumite situații să fie mai temători decât ar trebui.
Ambii băieți au o inteligență emoțională foarte dezvoltată. Analizează oamenii, observă lucrurile ascunse din spatele unor situații, prevăd ce s-ar putea întâmpla. Un exemplu: am văzut copii mici care efectiv o zbugheau în mijlocul șoselei. Ei, băieții mei, deși aveau până într-un an și jumătate , când ieșeam pe poartă, se uitau la șosea și îmi spuneau , uitându-se cu grijă : ” nu tece, poate vine mașina! ”
De ce v-am povestit toate acestea? Pentru că m-am gândit că sunt și alți părinți ca și mine și care își dau seama că, dacă mai continuă să se lase cuprinși de temeri și de îngrijorări excesive, vor crește copii anxioși, ce nu vor avea încredere in forțele lor, care vor fi adulți dependenți de cei din jurul lor.
Am avut de curând o experiență în care efectiv a trebuit sa-mi înving temerile, grijile absurde că ceva rău s-ar putea întâmpla. Am fost la Acvamania. Aflasem dinainte ca apa lacului are 2,70 m. Acolo, nimeni nu intra fără vesta de protecție. L-am lăsat pe D., cel mare, să intre în apă cu tati. Știam că el îi va inspira încredere. Încă de acasă. D. mi-a mărturisit că ii este teamă, că știe sigur că apa este foarte mare ( deși eu nu i-am spus dinainte) și că poate s-ar putea îneca. I-am spus că vom avea veste, că tati va fi tot timpul lângă el, că nimeni nu te aruncă în apă dacă tu nu vrei să intri.
Atunci când ai un copil anxios, bineînțeles că nu-l vei arunca pur și simplu în apă ca să-l vindeci de teamă. Nu, în nici un caz! Am luat-o încetul, cu încetul. Prima dată am cercetat lacul și ne-am plimbat cu o hidrobicicleta.
Am revenit pe ponton . D. se uita la locul gonflabil amenajat pe lac. Deja erau acolo câțiva copii care se aruncau în apă fericiți. A observat ca nimeni nu s-a inecat. :). Și-a facut curaj și a plecat cu tati in apă.
La început, l-a ținut de maini, apoi l-a lăsat singur ca să observe că vesta îl ține și nu se va scufunda. Nu vă imaginați că dupa 10 minute plonja de pe toboganul gonflabil și se arunca cu forță în apă. Nu :). Dar a înotat singur, s-a cățărat.
Recunosc ca eu, de pe mal, pe ascuns îi mai făceam semne disperate soțului să stea mai aproape de el. Tati se făcea ca nu mă bagă în seamă . Știam că vrea să-l ajute să aibă încredere în el. Nu m-am gândit eu niciodată ca îl voi putea lăsa într-o apă așa de adânca. Pentru mine, a fost pur si simplu o experiență primită în dar care efectiv m-a ajutat sa spun la final : am făcut-o si pe asta! Deși mi-e groază și simt că ma sufoc când nu-mi simt în apă pământul sub picioare, am inotat si eu cu copilul prin apă și mi-am înfruntat temerile. Cel mic nu a vrut sub nici o formă să îl băgăm în apă, dar s-a plimbat cu caiacul și cu hidrobicicleta.
Cel cuprins de o mare anxietate, vrea să țină toate lucrurile în control, de teama că ceva grav s-ar putea întâmpla. Și asta de multe ori , chiar îi rănește pe cei din jur, care se simt prinși ca într-un laț.
Mi-am cumpărat de anul trecut o carte : Rețete împotriva îngrijorării – o abordare prin joc a anxietății și fricii copiilor, De Lawrence Cohen.
Lawrence J. Cohen. este psiholog specializat în jocul copiilor, terapia prin joc şi parentaj. El susţine ateliere de parentaj prin joc pentru părinţi, profesori şi profesionişti din domeniul îngrijirii copiilor. Dr. Cohen a scris împreună cu Michael Thompson şi Catherine O’Neill Grace mai multe cărţi. La Editura Trei a apărut și cartea Reţete de jocuri.
sursă foto
Vă spun cu cea mai mare sinceritate, că în primul rând am cumpărat-o pentru mine.
Cartea este scrisă din perspectiva unui om care a fost foarte anxios- o anxietate severă încă din copilărie. Și tot el a spus că și-ar fi dorit ca părinții lui să fi avut această carte atunci când el era copil.
Cartea abordează teama, anxietatea dintr-o perspectivă noua, interesantă care îi ajută pe cei cuprinși de ingrijorare să privească altfel lucrurile din jurul lor.
Ni se explică diferența dintre anxietate, teamă , panică.
Copiii foarte anxioși nu au probleme legate de dezvoltarea intelectuală. Dimpotrivă,s -a dovedit ca aceștia au o inteligență peste medie, pentru că se gândesc la ceea ce altora nici că le-ar fi trecut prin minte, prevăd dinainte pericolul. Doar că este extrem de stresant să trăiești tot timpul în alertă . Ajungi să nu te mai bucuri de viață, de prezent, trăind constant cu îngrijorarea zilei de mâine.
Teama în sine nu este rea, este o reacție fizică normală.
Și este dat un exemplu frumos și clar.
Frica de un tigru care te urmărește e crucială pentru supraviețuire. Frica de un tigru la grădina zoologică este o exagerare. Frica de o poveste cu un tigru este cu adevărat o exagerare.
Deci, trebuie să învățăm să facem diferența între temerile reale și ireale.
Dar ce te faci cu temerile pe care pur si simplu nu le poti stăpâni? Știi ca nu e bine,d ar efectiv te simți cuprins de panică. Realizezi oarecum că sunt nefondate, dar pur si simplu nu-ți poți reveni.
Sunt oferite o mulțime de tehnici de relaxare ( eu nu am fost de acord cu tehnicile de relaxare prin yoga- sunt descrise doar câtev- in rest celelalte mi s-au părut ok ) , de metode prin care îi putem ajuta pe copii, dar ne putem ajuta și pe noi.
Știați că hârjoana este extraordinară pentru vindecarea copiilor anxioși? Da, bataia aceea cu pernele, tăvăleala cu copiii de pe covor, luptele între tată și fii 🙂 . Poate că nu agreați astfel de momente, dar ele le fac bine tuturor. Joaca dezlanțuită, cum este numită în carte, creează o legătură între copil și părinte, le dezvoltă încrederea în ei, le pun în mișcare corpul, le face foarte bine copiilor anxioși. Evitați gâdilatul, acesta poate crește anxietatea, făcându-i să-și simtă corpul scăpat de sub control.
Cei trei bărbați din casa mea 🙂 ( tati și ursuleții) au astfel de lupte în joacă aproape în fiecare seară. Eu mai intervin din când în când cu un : aveți grijă, mai încet, vezi să nu te lovești… dar cine mă bagă în seamă ? Nu, nu mă gândesc că o astfel de joacă îi va face violenți pe copii. Dimpotrivă,e i au nevoie să-i reverse din energia acumulată. știu că este doar o joacă, știu că trebuie să aibă și limite. Se stabilește o legătură grozavă între copil și părinte. Eu chiar nu stiam că joaca lor este de fapt chiar o metodă terapeutică!
Despre toate aceste citiți mai multe în carte.
Dacă ați observat aceste simptome la voi sau la copiii voștri, înseamnă că vă confruntați cu această problemă.
-senzații fizice, cum ar fi bătăi puternice de inimă, respirație superficială, muschi încordați, senzația de fluturi în stomac, tremurături și transpirație, pielea fierbinte sau rece;
-urinare frecventă, tulburări gastro intestinale sau incontinență;
-gânduri anxioase, convingeri pesimiste, îngrijorări : Și dacă se întâmplă ceva rău?
-ruminații, în care aceleași gânduri sau imagini sunt repetate la nesfârșit;
-inflexibilitate cognitivă, care implică o frică de riscuri, evitarea a tot ce e nou sau o reacție intensă la schimbarea rutinei;
-ticuri nervoase, cum ar fi roaderea unghiilor, tragerea de păr, suptul hainelor;
-o stare emoțională de alarmă, teamă , panică, groază sau de a fi permanent în gardă;
-spaime de anumite lucruri- reale sau imaginare- cum ar fi câinii, gândacii sau monștrii de sub pat;
-o tendință de a percepe lumea în general ca amenințătoare sau periculoasă;
-evitarea a orice ar putea stârni frica sau anxietatea;
-tipare comportamentale precum timiditatea,agățarea de lucruri sigure, indecizia, perfecționismul, compulsivitatea sau încercarea de a controla complet mediul în care se află;
-întețirea cererilor de liniștire, o data cu adâncirea sentimentului de disperare. Când liniștirea este oferită totuși, adesea este respinsă.
După cum vedeți anxietatea, poate afecta atât corpurile copiilor, cât și gândurile, comportamentele și relațiile.
Mie mi-au fost de ajutor tehnicile propuse de psihologul Lawrence Cohen in carte. Am realizat ca unele temerile mele sunt pur si simplu aberante. Sunt date multe metode foarte practice ce ne vor ajuta să ne învingem încetul cu încetul temerile.
Sigur,există copii sau adulți care au suferit traume cumplite ( abuz fizic, sexual), toate trebuie tratate ca atare, au timpul lor de vindecare, dar nu trebuie lăsate să ne întunece viața.
Sunt și cărți scrise pe înțelesul copilașilor, cum ar fi Abc-ul curajului .
sursă foto
Am scris despre această carte aici . Sunt prezentate prin povestioare lucruri de care se tem mulți copilași ( aspiratorul, păienjenii, zgomotele ciudate, umbrele din cameră,e tc) și care invață treptat chiar să se împrietenească cu ceea ce înainte îi speria așa de tare.
În final, vreau să vă spun ca toate acestea sunt metode practice,omenești, care pot ajuta în foarte multe cazuri.trebuie să realizăm ca anumite temeri sunt ireale, nejustificate, absurde și să le învingem. Sunt om și de aceea am temeri, poate mai multe decât alții. Dar ceea ce mă ajută de cele mai multe ori este încrederea că Dumnezeu este Cel ce ține toate în control. Recunosc că eu nu am temeri legate de ziua de mâine ( ce vom mânca, cu ce ne vom îmbrăca, banii se termina… ). Nu , la mine, sunt mai mult temeri legate de siguranța copiilor. De nenumărate ori ni se spune in Sfânta Scriptură să nu ne temem și să nu ne îngrijorăm. Oricum, nu vom rezolva absolut nimic îngrijorându-ne, ba mai mult ne vom îmbolnăvi trupul. . Protecția oferită de Dumnezeu este reală. Știu că se întâmplă atâtea tragedii în lumea asta mare, dar eu nu le pun pe seama divinității. Aici insă este cu totul o altă discuție. 🙂
Să rămânem în minte cu aceste cuvinte liniștitoare și să ne gândim adesea la ele:
sursă foto
ursuleți năzdrăvani 