Atunci când copiii sunt mititei, greșelile lor de pronunție ni se par haioase și parcă nici nu i-am corecta , atât de drag ne e sa-i auzim cum vorbesc. Dar, pe măsură ce cresc și aceste greșeli persistă , începem să ne îngrijorăm.
Cu siguranță, ați tot auzit că nu este bine să-i vorbești copilașului stâlcit sau repetând greșelile pe care le face. Dacă îi vei repeta greșit, el oricum nu va înțelege ce-i spui, pentru că în mintea lui el aude cuvântul cum ar trebui spus, doar că există neputința de a-l pronunța corect.
Ambii ursuleți nu pronunță corect litera ”s” și spun ”ș”. D. a început de mai mult timp să se corecteze, deși mi-a tot spus că-i este greu. Mulți spun că sunt așa de drăgălași când îi aud cum vorbesc și alții repetau după ei. Vreau să vă spun ca pe ei îi deranja și îi făcea să se simtă prost faptul că unii adulți ( și știu că nu erau rău intenționați) îi imitau. Noi ca părinți, am intervenit de fiecare dată, mai discret și le-am explicat că pe copii îi deranjează ca cineva să-i imite. Poate că o fac de drag, dar copiii se simt foarte prost și nu consideră că este o glumă.
Am tot căutat de-a lungul timpului materiale care să ne ajute. Și v-am mai povestit că a fost o mare bucurie pentru mine atunci când am descoperit magazinul Jucării vorbărețe V-am prezentat de vreo doi ani mai multe articole cumpărate sau primite spre testare de acolo : Învăț să vorbesc corect și să fiu mai înțelept, Trusă pentru corectarea dislexiei și disgrafiei, Gimnastica fonoarticulatorie în imagini și multe alte materiale pe care le -am prezentat aici.
Astăzi vă voi prezenta un material extrem de util tuturor ce lucrează cu copiii : Culegere de jocuri logopedice, pe care am achizitionat-o din magazinul menționat anterior .
Consider că acest material nu este destinat doar copiilor cu probleme de vorbire, ci poate fi folosit și la orele de comunicare cu mult succes.
Culegerea de 173 pagini, este de fapt o colecție jocuri menite să-i implice activ pe copii în corectarea pronunției.
Privind cuprinsul, vă veți da seama că este un material bogat in informații și jocuri.
Pentru că ai mei copii nu agreează ideea de a merge la doctor, ne-am făcut propriul nostru cabinet de logopedie acasă :). Desigur, dacă am fi avut probleme serioase, cu siguranță că trebuia să mergem la un logoped. Dar și așa, joaca de-a doctorul îi pregătește pe cei mici sufletește, îi ajută să înfrunte o vizită reală. Va afla cum este în acel cabinet, cum se comportă un doctor, cum îl va consulta, cum se vor aplica anumite proceduri. Teama copilului se va diminua, știind ce îl așteaptă.
În primul capitol, ni se propun jocuri logopedice pentru stimularea respirației generale, neverbale și jocuri pentru stimularea respirației verbale.
Două exemple de jocuri
Respirație neverbală
Trompeta din nasuc
Vom avea nevoie de o trompetă de jucărie sau de o imagine a unei trompete. Copilul va trebui să inspire și să expire prelungit , când pe o nară , când pe cealaltă. Se vor imita sunetele produse de trompetă, acoperind alternativ, când o nară , când cealaltă.
Orașul
Respirație verbală
Obiectivul acestui joc este reglarea respirației verbale prin pronunția unor onomatopee pe o expirație.
Vom avea nevoie de o mulțime de jucării ce reprezintă mijloace de transport.
Copilașul va trebui , pe o expirație să scoată sunetele unui tren ( uuuu), a unui avion ( vvvv), a unei mașini ( tit- tit), a unei mașini de poliție ( nino-nino) și tot așa.
În următoarele două capitole, întâlnim jocuri logopedice pentru corectarea ritmului și a fluenței vorbirii ( balbism) și pentru corectarea tulburărilor de voce. Nu sunt date explicații despre aceste tipuri de tulburări, dar se pot găsi o mulțime de informații pe internet sau cu siguranță există și cărți ce tratează aceste probleme.
Pentru jocurile propuse in acest capitol, la sfârșitul cărții sunt o mulțime de anexe cu fișe ce pot fi printate.
Exemplu de joc pentru corectarea tulburării de voce
Spune după mine!
Obiectivul este de a corecta vocea stridentă prin demonstrarea pronunției corecte cu ajutorul percepției vibrațiilor.
Se urmărește vorbirea copilului. Atunci când acesta va începe să vorbească strident, logopedul îi va poziționa mâinile : o mânuță va fi pe gâtul său și una pe cea a logopedului, care va folosi o caldă, blândă și copilul va repeta după el.
În ultimele două capitole, ne sunt propuse jocuri pentru stimularea pronunției corecte a sunetelor și pentru diferențierea acestora.
Diferențierea sunetelor S-Ș
Este foarte, foarte interesantă această comparație- eu nu mă gândeam la ea.
Atunci când copilul pronunță sunetul ”s” va simți un jet de aer rece, iar atunci când pronunță sunetul ”ș” , un jet de aer cald. Încercați și voi! 🙂
Se vor folosi obiecte calde și reci și se va face asocierea cu acestea.
V-am prezentat pe scurt acest material ( de fapt asa era și normal 🙂 ), sunt foarte , foarte multe idei de jocuri – este un manual extrem de complex.
În speranța că v-am oferit un articol util, vă dorim mult succes în activitățile ce le faceți cu năzdrăvanii vostri! 🙂
august 20, 2015 la 07:49
Un ajutor pretios! Mersi!
august 20, 2015 la 09:07
Multumim pentru recomandare! Vom cumpara si noi aceste materiale.