Am vazut, uneori copii normali, sanatosi, razand de alti copilasi ce aveau o anumita dizabillitate si nascocindu-le tot felul de porecle….si ma indurera profund acest lucru.
De-a lungul vietii mele am lucrat cu tot felul de copii: cu dizabilitati severe , altii abandonati, altii ce traiau in strada…..am incercat sa ma cobor la nivelul lor …..sa ma imprietenesc cu ei…..sa le arat dragoste..sa ii ajut cu ce pot…si am fost din plin rasplatita de zambete, imbratisari, cuvinte frumoase.
INca de cand a inceput sa inteleaga si sa vorbeasca, i-am povestit lui D. despre copilasii ce au anumite probleme – nu pot: auzi, vorbi, merge, vedea sau gandi normal….I-am mai spus ca noi nu suntem cu nimic mai speciali decat ei si faptul ca suntem santosi fizic este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie sa il pretuim. Copilasii si oamenii ce au probleme speciale trebuie iubiti, protejati si respectati.
PEntru a intelege si mai bine prin ce trec aceste persoane, va propun un joc ce merge foarte bine la copii.
Se poate juca atat cu un singur copil (desi e putin mai plictisitor) si cu un grup mai mare de copii (va fi mult mai interesant si captivant). Sau tot atat de bine il puteti juca in familie.
Va trebui sa indepliniti o sarcina fara sa va folositi de unul dintre simturi sau de maini si picioare.
De exemplu, li cere copiilor sa faca un tablou comun (ceva de desenat) pe o coala mare A 3 (li se da o tema oarecare). Fiecare trebuie sa contribuie la desen, dar nu va fi asa de usor. De ce? Pentru ca , unul nu va putea vedea (va fi legat la ochi),altul nu-si va putea folosi mainile, altul nu va putea vorbi si tot asa. Ei trebuie sa coopereze si sa se ajute unul pe celalalt. Cel care nu vede va putea fi indrumat de copilul care nu are voie sa vorbeasca. Cel care nu-si poate folosi mainile, ar putea desena tinand creionul in gura sau dand indicatii : ce culori ar fi bine sa fie folosite.
Desi li se va parea un joc oarecum amuzant, la sfarsit fiecare dintre ei va vedea cat de greu este sa nu te poti folosi de maini, de ochi, urechi sau picioare . PUteti avea o discutie impreuna: cum s-au simtit in timpul jocului? II inteleg acum pe copilasii ce au diferite dizabilitati? cat de greu li s-a parut sa indeplineasca sarcina data?
Sa ne invatam copilasii inca de cand sunt foarte mici sa fie iubitori , empatici, prietenosi. Toate acestea mi se par atat de importante: asa cum incercam sa le oferim o educatie pentru minte, e bine sa le oferim o educatie si pentru a avea un suflet minunat. 🙂
ursuleți năzdrăvani 
mai 5, 2012 la 20:31
foarte buna propunerea ta, imi place.:)
mai 6, 2012 la 20:17
multumim :)…important este ca jocul sa isi atinga scopul 🙂
mai 6, 2012 la 04:11
este un joc foarte bun;imi place!
si eu am incercat sa le explic celor mici ce inseamna sa nu iti poti folosi toate simturile (au invatat o lectie pretioasa vara trecuta cand le-am facut cunostinta cu un vecin care are o catelusa oarba si de care are grija ca de un copil; de asemenea, ei stiu ca am avut un bishon care paralizase si nu isi mai putea folosi piciorusele din spate,insa avea multa vointa si reusise sa se adapteze – cred ca este important sa inteleaga ca oamenii si animalele sunt neputinciosi cand au probleme fizice,insa capacitatea de autoconservare ii ajuta sa se adapteze,iar noi trebuie sa-i respectam pentru asta)
jocul pe care il propui tu este foarte bun ca sa inteleaga pe deplin ce inseamna sa nu ai unul dintre simturi/organe functionabil, il voi incerca si eu cu cei mici
mai 6, 2012 la 20:21
da, si nepoteii nostri au o pisicuta ce are doar doua picioare , dar e tare iubita. D. e tot timpul uimit cand o vede…..se tot mira: cum poate ea sa mearga? 🙂
SI chiar ieri, am vazut impreuna un catelus ce se deplasa cu un carucior atasat picioarelor din spate….
INtr-adevar, cei care au diferite dizabilitati, sunt niste luptatori, de multe ori, mult mai puternici decat noi, cei care suntem sanatosi.
mai 6, 2012 la 14:11
interesanta propunere…provocatoare…
Pingback: Un frățior special pentru Filip | ursuleți năzdrăvani
septembrie 4, 2015 la 08:04
%Though I have to admit, even in the 1970’s, I never saw one of these. According to tradition, if you were sent to the corner you had to sit on a tall stool with a dunce cap on.