Oameni obișnuiți…care stau la rând să-și cumpere alimente, medicamente, haine, care merg la serviciu, al căror nume este cunoscut doar de apropiații lor.

În urmă cu o săptămână și ceva, oameni obișnuiți ca și noi , tineri, cu planuri pentru viitor au devenit dintr-o dată cunoscuți nu doar în țară, ci și peste hotare. Fără voia lor, fără ca să-și dorească asta. Este atât de trist atunci când devii cunoscut doar pentru că treci printr-o tragedie.

Toți simțim nevoia de a ne opri din mers și când se întâmplă așa ceva, parcă nu mai ai puterea de a merge înainte. Da, există și acest gând, poate egoist, poate normal, că putea să ni se întâmple nouă, copiilor noștri, că ni se poate întâmpla oricând într-o țară în care multe lucruri sunt atât de nesigure.

Și eu mă gândesc cu groază că-mi trimit zilnic copilul într-o clădire cu două buline mari și roșii și mă întreb…când? Când vom investi cu adevărat în viața copiilor noștri din toate punctele de vedere?

Sunt doar un om obișnuit și de nenumărate ori mă simt mai mult decât neputincioasă și mă întreb: ce-aș putea face mai mult? Să mă duc la primărie? Știu că nu voi rezolva nimic? Să dau bani pentru cei răniți? Ce-ar putea face cu 50 de ron pe care i-aș putea da eu, o mamă casnică? Să intervin pe stradă atunci când văd pe cineva abuzat? Oare asta schimbă lucrurile? Tot se va mai întâmpla.

Ce-aș putea face eu, un om obișnuit într-o lume în care parcă nu ne pasă decât de noi? Singură … mai nimic! Nu pot face nimic! Alături de voi, da! Pot face multe. Alături de alte mame ca mine, putem face multe pentru copiii noștri.

Poveștile altor oameni obișnuiți ce au făcut lucruri neobișnuite pentru semenii lor, mă fac să-mi doresc mai mult, să nu mă mai gândesc doar la mine și la familia mea.

Ați auzit vreodată de Edith Hayes din Florida? Mă-ndoiesc! Edith a fost e femeie dinamică de 80 de ani , cu părul cărunt, cu ochelari încadrați de o ramă de sârmă și o compasiune vie pentru bolnavii de cancer. Își formase o echipă ce număra o sută de femei cu păr argintiu, care își ocupau timpul cu grija, lipsită de strălucire, pentru supurația rănilor la bolnavii de cancer. Împreună coseau pansamente sterile și le duceau în timpul săptămânii la pacienții care aveau nevoie de ele.

Vă spune ceva numele Liz Page? Împreună cu soțul și câțiva colaboratori, făceau hăinuțe pentru nou- născuții prematur. Au transformat o sală de clasă a bisericii într-o fabrică pentru croitorese voluntare. Liz Page a avut grijă ca acești bebeluși să aibă ce îmbrăca, chiar dacă unii dintre ei purtau hăinuțele numai cu ocazia propriei lor înmormântări.

Dar pe micuțul Caleb de doar nouă ani îl știți? L-ați văzut vreodată la canalele de știri? Caleb dorește ca toți copiii din San Salvador să bea apă curată. Într-o zi, la Școala biblică, învățătoarea le-a împărtășit copiilor realitățile dureroase ale vieții din America Centrală. Din cauză că nu au apă curată pentru băut, zilnic mor copii răpuși de boli tratabile în alte locuri, Îngrozit, deși era doar un copil obișnuit și care poate nu avea 10 pe rând la școală, Caleb a trecut la acțiune. A luat cei 20 de dolari pe care îi economisea pentru un nou joc video și i-a donat pentru această cauză. I-a cerut și tatălui său să doneze aceeași sumă. Apoi a cerut întregului personal care se ocupa de copiii din biserica lui să îi urmeze exemplul. Rezultatul? S-au strâns suficienți bani pentru săparea a două fântâni în El Salvador.

(Poveștile sunt reale și au fost preluate din cartea Îndrăznește să trăiești, autor Max Lucado, ed . Scriptum)

Oameni obișnuiți…ce nu au un loc rezervat în ONU și nu au o soluție pentru ca toată suferința din lume să dispară.

 

sursa foto

 

Dar Dumnezeu nu îi cheamă pe cei mai buni dintre cei mai buni. El vrea să se folosească de fiecare dintre noi. Să se folosească de cei 10 ron ai tăi pe care îi poți dona pentru orice cauză dorești ( asigură-te și informează-te că banii tăi ajung unde trebuie, sunt atât de mulți răuvoitori pe internet) . El poate să se folosească de brațele tale ce pot îmbrățișa pe cei orfani sau pe un părinte cu inima sfâșiată de durere, de mânile tale ce pot face cele mai gustoase prăjituri ce ar îndulci pe cei nevoiași, de vocea ta, dacă știi să-ți spui cu înțelepciune punctul de vedere, de capacitatea ta de organizator, de harul tău de a lucra cu copiii, de tot ceea ce știi tu să faci mai bine acolo unde ești: la școală, într-un birou, pe stradă , la magazin. Poate că tu poți fi omul ce se poate trezi la 4 sau 5 dimineața pentru a te ruga pentru cei aflați în suferință. Alții nu pot face asta, dar tu știi că poți! Alții nu pot alerga zeci de kilometri pentru cauze nobile, dar tu poți!

Când văd atâta suferință, îmi vine de multe ori să mă opresc.  Dar nu pot. Eu vreau să merg înainte pentru copiii mei, pentru copiii altora. Sunt mistuită de dorința de a face ceva pentru copiii din țara mea. Faptul că scriu despre o carte, despre o activitate ce ar putea aduce bucurie , poate că nu înseamnă nimic pentru unii, dar pentru alți părinți, da. Și-atunci, pentru o perioadă de timp, cât va fi nevoie, nu mă voi opri, chiar dacă de multe ori, o spun sincer, aș rămâne împietrită…aș sta să plâng pentru toată amărăciunea ce o văd in jurul meu. Sunt si momente când da, trebuie să ne oprim și să facem și asta. Dar să nu rămânem acolo.

Ne dorim o țară schimbată. Schimbarea nu începe neapărat de sus așa cum murmurăm mulți dintre noi. Schimbarea începe din noi, din fiecare dintre noi, oameni mai mult decât obișnuiți. Și să avem grijă să fim sensibili, dorința noastră de schimbare să nu fie un motiv de ceartă, de răzbunare.

Haideți să ne lăsăm folosiți, să facem pentru copiii noștri o lume mai frumoasă , mai bună.

Și să nu uităm: Dumnezeu poate face ca o viață obișnuită să aducă o binecuvântare neobișnuită în lume.