Cand cineva scump  si drag din viata noastra…dispare…pierderea este resimtita ca un gol imens, ca o durere ce te macina in interior ce parca nu poate fi vindecata de nimeni si de nimic.

Moartea…un subiect de multe ori evitat  in fata celor mici – ne este teama sa nu le incarcam sufletelul cu lucruri atat de grele.  Si totusi, poate ca uneori e bine ca sa fie pregatiti atunci cand pierderea unei persoane dragi, a animalutului preferat ii ia pe neasteptate.

Baieteii mei mi-au pus intrebari legate de moarte inca de cand aveau 2 ani si jumatate, o varsta la care nu poti intelege prea multe. Anii au trecut si deja ei vad lucrurile altfel, dar aceasta nu inseamna ca teama de ne pierde pe noi, pe bunici s-a diminuat, ci dimpotriva. Se tem sa nu imbatranim, sa nu ne imbolnavim…cand lipsim mai mult de acasa si raman cu unul dintre bunici, deja se sperie.

Si pentru ca teama aceasta sa nu le consume bucuria din suflet si sa nu devina anxiosi, am incercat sa discutam, sa gasim tot felul de carti, raspunsuri  pentru intrebarile lor.

De curand, am cumparat o carte superba ce explica moartea pe intelesul celor mici.  Moartea este privita din perspectiva religioasa; noi credem in Dumnezeu, credinta ce o insuflam prin ceea ce facem si in viata copiilor nostri.  Dar nu-i poti spune unui copil pur si simplu : ” omul moare si se duce in cer si acolo e fericit! ” Nu, am trata superficial durerea din inima lui. In plus, daca un catelus drag ii moare acela nu se duce in cer si nu-l priveste de acolo – l-am minti. Animalutele sunt facute pentru acest pamant… tot ce se intampla in lume are un rost… o ciclicitate…ne nastem, traim si apoi murim…

Micuta Harriet de doar 5 anisori, se afla in casa bunicului sau impreuna cu alti verisori . Era o sarbatoare frumoasa: ziua de nastere a bunicului.

Micuta se duce in gradina cu bunelul sau si observa cu tristete ca ciresul pe care adora sa-l vada inflorit in fiecare primavara nu mai era! In locul lui se afla un butuc  si doar atat..

De ce era taiat? Era atat de frumos.. Bunicul ii explica ca imbatranise…sosise vremea sa moara…asa se intampla cu orice copac.

Si noi avem in curte un butuc mare de la un cais. Ani la rand ne-a daruit fructe, dar in cele din urma imbatranise mult si a trebuit sa-l taiem.

Fetita speriata il intreaba pe bunic : ” si tu esti batran…vei muri ca acest cires? ”

Dar Harriet se inveseleste pentru ca gaseste in pamant, in timp ce bunicul sapa un sambure de cires din care isise un mic lastar- o noua viata.

Cum asa?  Dintr-un sambure asa mic  si maroniu sa iasa peste ani un cires frumos?

Bunicul ii spune ca tot ce se naste trebuie sa si moara. Acest lucru ne intristeaza, dar moartea e un nou inceput. E ca si cum te-ai trezi dupa un somn lung. Dumnezeu ne iubeste mult si doreste sa fim cu  El pentru totdeauna, chiar si dupa ce trupurile noastre se trec. Acolo, in Cer nimeni nu va mai suferi, nu va mai fi durere, nici lacrimi… nici razboi…

Trupul acesta e doar un invelis ce ne-a fost dat pamant , dar este trecator …ce e important si frumos inlauntrul sau este sufletul/ duhul nostru.

Si in natura sunt atat de multe exemple ce ne arata acest lucru: din semnintele de mac gri ies minunatele flori rosii ce inveselesc campurile. Din omizile negre ies fluturi colorati.

Si noi ne bucuram intotdeauna de sosirea primaverii…e un bun exemplu pentru a arata copiilor cum reinvie natura la viata, cum totul are un nou inceput.

Copaceii infloriti

Avem si un mic sufletel ce l-am adus in curtea noastra la inceput de primavara. Ne-a inveselit atat de mult curtea 🙂 Si a inveselit-o si pe catelusa noastra Azorica .

Nu v-am descoperit toate explicatiile din carte, va las pe voi sa o faceti pentru a nu va fura bucuria de a o citi. Cartea a aparut la editura  Casa Cartii si o puteti achizitiona de aici  sau aici.

Nu putem pretinde ca toate aceste explicatii il vor ajuta pe cel mic sa treaca foarte repede peste pierderea unei persoane dragi. Trebuie lasat sa traiasca sentimentul de tristete, dar sa fim acolo sa-l sustinem, sa stie ca il iubim, ca-i intelegem durerea  si totodata sa-i oferim si un ajutor pentru a avea putere sa mearga mai departe.

Tin minte cum in copilarie, cand ne intorceam de la scoala, cam asa…  la doua – trei luni , gaseam masa din camera noastra plina de carti :). Tatal nostru era responsabil cu surprizele acestea :). Eram toti cititori inraiti :). Nu ma bucuram de jucarii, de hainute, cum ma bucuram cand primeam carti.

Si acum, cand primesc carti ( pentru mine sau pentru copii), bucuria mea este la fel de mare, ca a unui copil.

Anul trecut va povesteam despre o alta biblioteca in cutie, una verde cu multe , multe povesti. Gasiti povestea noastra aici.

Ei, anul acesta o surpriza la fel de mare si de frumoasa a ajuns la noi acasa! O alta biblioteca in cutie, rosie, superba  , tot cu 50 de carticele de povesti. Ii multumim din suflet Ancai… ni le-a trimis tocmai din Minunata ei lume a cartilor. Intrati in tinutul ei de vis ( de pe FB 🙂 si veti descoperi si voi multe comori literare, care abia asteapta sa fie luate acasa, citite si iubite.

Carticelele au fost studiate, rasfoite, citite cu mare drag. Au recunoscut povestile pe care le cunosteau deja, dar li se pareau oarecum noi pentru ca aveau alte imagini. Intotdeauna o poveste cu imagini noi, pare o poveste noua :). Pentru ca privesti detalii pe care nu le-ai mai vazut sau , foarte posibil firul povestirii sa fie un picut modificat.

Cele 50 de povestiri din carte nu sunt adresate doar cititorilor ce invata limba engleza. Ele pot fi citite de catre parinte la povestea de seara. .

Dar, ele au fost tiparite pentru a-i conduce pe copilasi ce invata limba engleza prin diferitele stadii de invatare- de la incepator la avansat.

Astfel , cartile sunt grupate pe anumite nivele.

Primele 14 carti au fost preluate din Usbrone First Reading LEvel Three. Aceste povestiri includ multe dintre cunoscutele si clasicile povesti.

Urmatoarele 16 carti sunt preluate din Usborne First Reading Level Four. Avem acum povestiri mai lungi.

Si celelalte 20 de carti , preluate din Usborne Young Reading Series One, contin povestiri impartite in capitole.

Nici nu stiam ce carte sa aleg pentru a-i vedea interiorul. 🙂 Ne-am oprit la trei dintre ele.

Una, ii este tare draga micutului A. Dar vreau sa va spun ca am ocolit finalul :). De fiecare data in aceste povestiri turta sau clatita este mancata in final. Si pentru ca este personalizata0 are ochisori, gurita , vorbeste si se misca, cei mici indragesc turita ce fuge…asa ca stiam ca nu-i va placea sa afle cum se termina povestea.

The Gingerbread Man 

Avem si noi papusa  noastra din turta dulce 🙂

Un alt desert nazdravan si alergator – The Runaway Pancake – o puteti citi intr-o zi in care faceti clatite impreuna cu copiii :).

Chiar le era foame, nu-i asa? 🙂

The Inch Prince

Povestea unui tinerel mic, mic, mic ce ajunge in cele din urma sa se casatoreasca cu o printesa. Si cei mici invata ca nu conteaza cat de mare si de puternic esti- daca esti intelept si te descurci in situatii grele din viata, atunci poti spune ca esti un om puternic, oricat de mica ti-ar fi statura :).

The Boy who Cried Wolf

Stim si noi povestea cu Petrica si lupul :). O poveste in care cei mici invata ca daca vor minti de foarte multe ori, cei din jurul lor vor ajunge sa nu-i mai creada chiar daca vor spune adevarul.

Si mai multe detalii ( poze, pret, titlurile cartilor )  despre acest set  le veti gasi pe pagina In minunata lume a cartilor AICI.

Cred ca un astfel de cadou ar fi foarte potrivit acum de Pasti , mai ales ca este la o reducere foarte, foarte mare :)- de aceea l-am si prezentat inaintea acestei sarbatori.

Zile frumoase de primavara va dorim :)!

Ce inseamna pentru voi ” acasa” ?

Pentru unii inseamna casa in care locuiesc, pentru altii patria natala, altii considera acasa – locul unde au copilarit.. Eu ma simt ” acasa” acolo unde este familia mea draga ( sotul si copiii ). Ma pot adapta oriunde daca sunt ei alaturi de mine. Am nostalii legate de casa in care m-am nascut si atunci cand ma duc la parinti, nutresc sentimente de ” acasa” :).

Ursuletii mei sunt foarte diferiti. D., cel mare este un aventurier. Ii place sa exploreze locuri noi. Daca plecam in alt oras, nici ca s-ar mai intoarce. Se adapteaza oriunde, ii plac enorm plimbarile. Seamana mult cu mine .

In schimb, cel mic dupa ce trece o zi…il si auzi: ” Mami, mi-e dor de casa…vreau in patul meu, vreau in curtea mea. Cred ca jucariilor le este dor de mine. Vreau sa dorm acasa! ”

Am si avut o experienta, care mi-a demonstrat ce inseamna pentru ei ” acasa:

In luna noiembrie, am fost plecati la o pensiune- am stat acolo aproape 2 saptamani.

D. , dupa numai  o zi…cand trebuia sa ne intoarcem in camera  spunea ” hai sa mergem acasa” :), adica la pensiune.  A, cu dor se tot gandea ” oare ce face Azorica, oare cine sta in patul lui”.

Cand am ajuns acasa la noi, micutul A. si-a mangaiat jucariile, patul, era asa de fericit, ba chiar manca mult mai cu pofta. In schimb, cel mare, cu lacrimi in ochi imi spunea ca ii pare rau ca ne-am intors, ca acasa uneori este plictisitor.  🙂

Am gasit o poveste care ne-a placut tare mult in acea perioada : Casuta, o carte superba, scrisa de Virginia Lee Burton  , aparuta la Editura Cartea Copiilor. Cartea„ ” The Little House” a fost  rasplatita in 1943 cu Caldecott Medal.

Si povestea incepe asa de frumos : A fost odata o casuta undeva departe, într-un sat. Era o casuta foarte frumoasa, solida şi bine construita. Cel ce o construise atat de bine spusese: „Aceasta casuta nu va fi vanduta niciodata, nici pentru tot aurul din lume, si în ea vor trăi şi stra-stra-nepotii stra-stra-nepotilor nostri.” Casuta era foarte fericită acolo sus, în vârful dealului pe care fusese construita. Ii placea să priveasca peisajul din jur. Admira rasariturile si apusurile. Zilele treceau una după alta, fiecare putin altfel decât cea de dinainte, dar casuta ramanea neschimbata.

Peste casuta au trecut zile, luni , ani… Este minunata prezentarea succesiunii anotimpurilor prin imagini.

Si nu doar anotimpurile le pot invata cei mici, ci chiar fazele lunii. Si din toate acestea, cum trece timpul..ca totul are un rost, ca totul se repeta si are o continuitate.

Aici, parca timpul se scurgea asa de lent …fara graba.. si totusi, casuta avea o dorinta- ar fi dorit sa fie mutata intr-un oras mare ” macar sa vada cum este acolo „.

Si uite ca peste un timp, dorinta i s-a indeplinit. A fost mutata intr-un oras. Cum era foarte bine construita, a rezistat mutarii  si a ramas la fel de frumoasa.

Si chiar i-a placut acolo…la inceput… dar cum viata la oras este intr-o contiuna schimbare ( nu ca acolo, la tara, unde mai toate ramaneau la fel)…dupa un timp s-a simtit sufocata- se construiau asa de multe in jurul ei! …si povestea devine tare trista.

Micutului A. nu i-a placut aceasta parte ( lui nu-i plac povestile in care sufera cineva, mai ales ca ii era casuta asa de draga) . Dar, nu va speriati :)…casuta nu pateste nimic si o gasim la finalul povestirii acasa.. in zona linistita si frumoasa de la tara.  Cum? Cine a dus-o? Ce s-a intamplat? Va lasam sa descoperiti voi  pe paginile cartii :).. sa nu va spunem noi totul.

Copiii vor face o diferenta intre viata linisita de la tara si cea grabita si zgomotoasa de la oras. Vor invata sa aprecieze si sa iubeasca casa bunicilor :). Ai mei ursuleti au realizat cat de mult isi iubesc casuta inc are stau. NOi chiar avem o casuta, foarte mica si modesta,dar e a noastra…pentru copii este „acasa”…este asezata in mijlocul unei gradini…si oarecum pare departe de zgomotul orasului.

Am construit un oras din cuburi din lemn si am reconstituit „drumul ” casutei…de la tara la oras….de la oras inapoi la tara.

Nu este doar povestea unei case…nu…poate fi povestea vietii unui om, stramutat , dezradacinat , avand in permanenta un dor in suflet de a ajunge ” acasa”. Este un dor, un sentiment ce nu se stinge o data cu trecerea anilor…oriunde ai pleca, oricat de bine te-ai simti… intotdeauna iti vei dori sa ajungi ACASA.