Nu, nu este un articol in care vom învăța tehnici de dresare a copiilor pentru ca aceștia să fie așa cum ne dorim noi.

Este titlul unei cărți minunate, scrisă de Adele Faber și Elaine Maslish, experte recunoscute internațional în domeniul comunicarii dintre părinți și copii.

Nu mai știu cine spunea că este atât de ușor să fii parinte până apar copiii :)…după …totul devine o aventură. Minunată, bineînțeles!

Am citit multe cărți de parenting, dar aceasta pur si simplu a fost una dintre cele mai practice, un manual de un real ajutor.

Cartea nu se citeste repede, ci pe-ndelete, câte un capitol pe săptămână, punând în practică ceea ce am citit, altfel toate sfaturile vor fi uitate.

Toți avem eșecurile noastre, zile mai bune, mai puțin bune, zile in care ne bucurăm că am fost niste părinți minunați și altele în care ne spunem ca așa nu mai putem continua.

Cartea se bazează pe înțelegerea sentimentelor copiilor în profunzime. Dacă acasă el nu este înțeles, acceptat, iubit necondiționat, cum va face față  provocărilor ce le întampină la scoală, în societate?

Nu este nicidecum un manual în care vom învăța să-i manipulăm pe cei mici ca să fie exact așa cum dorim noi. Nici pe departe!

Vom descoperi cum să-i ajutăm pe copii să se descurce cu propriile senimente, cum putem coopera, alternative la pedeapsă și multe altele.

Din capitolul ”Cum să-i ajutăm pe copii să se descurce cu propriile sentimente” 

Există 4 lucruri pe care le poate face un părinte

1. Ascultați cu maximă atenție.
2.  Aprobati-le senimentele cu un singur cuvânt : ” oh”… ” mm”… ” înțeleg”
3. Numiți-le senimentele.
4. Ajutați-i să-și imagineze că dorințele li se împlinesc.

Cand un copil dorește să ne spună ceva, oricât de ocupați am fi, ar trebui să îi privim cu atenție și să lăsam ceea ce facem pe moment.  Un exemplu in pozele următoare.

Asa nu!

Așa da!

Si uneori, copiii nici nu au nevoie de sfaturi, pur și simplu vor să fie ascultați- și lucrul acesta îi va ajuta să-și înțeleagă mai bine propriile sentimente.

Cum poți să-i ajuți, de exemplu, să își imagineze că dorințele se împlinesc fără ca să-i minți?

Un lucru banal: copilul vrea neaparat biscuiti crocanți și nu aveți așa ceva în casă. Unii poate vor fi foarte înțelegători, dar alții poate vor reacționa urât.

Copilul: Vreau biscuiți crocanți!

Mama: Aș fi vrut să am un biscuite sau doi pentru tine.

Copilul. Îi vreau !

Mama: Văd cât de mult ți-i dorești…

Copilul: Aș vrea sa-i am acum…

Mama: Aș vrea să am puterea magică să fac să apară aici o cutie uriașa cu biscuiți crocanți.

Copilul: Ei bine, atunci voi mânca niște cereale! 🙂

Deci uneori simplul fapt de a vedea ca dorințele tale arzătoare sunt înțelese, face ca realitatea să devină mai ușor de suportat.

Dar cum le-am putea numi sentimentele?

Uneori, ca micuții să nu sufere , avem tendița de a le nega sentimentele, noi crezând că așa ei vor trece și mai ușor peste acestea.

Îmi vine în minte o secvență din filmul ”Întors pe dos”. Bing Boing, elefantul roz era atât de tris pentru că racheta lui fusese aruncată în prăpastie. Bucuria încerca sa-l inveselească repede: ” hai, vom găsi altceva! Vom ajunge sus mai repede! Nu mai fi așa de supărat! ”

Dar, Tristețea se așează lângă el, îl ascultă, îl aprobă: ” Cred că ești tare trist… făceai atat de multe lucruri frumoase cu acea rachetă împreună cu fetița ta…” Îi ințelege sentimentele, i le acceptă. Și Bing Bong se ridica dupa discutie inviorat spre marea uimire a Bucuriei.

 

surs foto

Atunci când copiii sunt triști, nu trebuie să incercăm să-i inveselim neapărat crezând ca vor trece mai usor peste moartea animalutului drag, de exemplu. Sa-i ascultam, sa-i imbratisam, poate sa plangem cu ei.  Vor sti că sentimentele lor sunt valoroase, reale.

Din capitolul legat de cooperare, am ales să vă spun câțiva pași :

1. Descrieți. Descrieți ceea ce vedeți sau descrieți problema.
2. Oferiți informații.
3. Exprimați-va într-un singur cuvânt.
4. Vorbiți despre sentimentele dumneavoastră.
5. Scrieți un biletel .

Și avem un caz: în mod repetat copilul își lasă pantofii murdari chiar in mijlocul ușii de la bucătărie.

Îi putem spune exasperați : ” Iar ți-ai lăsat papucii aici! Se va umple bucătăria de microbi. Ți-am spus de o mie de ori să nu-i mai lași aici, dar văd ca eu chiar n-am cu cine vorbi. Zici că vorbesc cu pereții! Așa o să-ți lași papucii si când o să fii la casa ta? ”

Ce ar putea simți un copil? E drept- a greșit și vedem că nu prea vrea să se îndrepte. Dar cu siguranță s-ar gândi că el nu e bun de nimic. E pur si simplu uituc , aerian.

Cum am putea folosi metodele de mai sus?

1. Descrieti problema pe un ton ferm

”Ionel, văd niste pantofi in fata ușii de la bucătărie!”

Suficient ca unii copii să și-i ia de acolo. .

2 .Oferiți informații

”Pantofii se pun la locul lor. Aici, ne putem impiedica de ei si aducem si toată mizeria în casă”

3. Exprimați-va într-un singur cuvânt ( aceasta este o metodă tare agreată de adolescenți care sunt la vârsta în care par teribil de enervați de sfaturi foarte lungi si să le ții intruna morală)

” Ionel, pantofii!”

A înțeles ce are de făcut si ii va pune imediat la locul lor.

4. Vorbiți despre sentimentele dumneavoastră.

” Recunosc că nu-mi place să văd pantofi  și mai ales pantofi murdari în fața ușii de la bucătărie. Îmi place să-i vad așezați frumos la locul lor. ”

5. Scrieți un bilețel.

O altă metodă oarecum amuzantă și acceptată de către copii.

Chiar am folosit-o si eu pentru cel mare și a funcționat :).

Scriem un biletel și îl lipim pe ușa de la bucatarie sau pe pantofi.

” Ne place să stăm împreună cu frații noștri pantofi și nu aruncați prin casă. Cu drag, pantofii tăi”  sau ” Mă bucur când îți pui pantofii la locul lor. Cu drag, mama”.

Mă opresc aici, lăsându-vă pe voi să citiți  și să vă bucurați de carte pe care o veți găsi pe site-ul editurii Teora ( vedeți că între orele 18-19, in fiecare zi, au reduceri si transport gratuit). Alte cărți scrise de autoare : ” Comunicarea eficienta cu copiii acasă și la școala” , ” Comunicarea eficientă cu adolescenții” , ” Rivalitatea dintre frați ” ( urmatoarea pe lista de citit la mine).

O zi minunată vă dorim! 🙂