Pentru mine fiecare an nou este o mare provocare – imi bate inima sufletului tare, cu emotie si uneori, parca as vrea sa stiu ce ne asteapta…si totodata nu as vrea, caci stiu ca…daca am cunoaste dinainte viitorul ori ne-am bucura, ori am privi cu teama la ceea ce ne sta in fata.
La sfarsitul fiecarui an…privesti cu ochii sufletului in urma spre ceea ce ai lasat facut sau nefacut…spre ceea ce ai fi dorit sa se intample si nu s-a intamplat. Privesti inainte… cu speranta, cu incredere, dar si cu teama…
Dar, daca am pasi in noul an privind in fiecare zi mai mult si tot mai mult Cerul? Toate ingrijorarile, temerile, incercarile, suferintele ar deveni dintr-o data mai mici. Cu privirea atintita spre Cer, am sti ca nu mai e mult si vom ajunge in curand in bratele iubitoare a Celui ce ne-a creat.
Da, stiu…e greu uneori sa privesti Cerul…caci „gravitatia ” te atrage inevitabil in jos…si tot greuli se lipeste de tine ca un plumb si te simti sufocat.
Dar am putea face un exercitiu in anul acesta nou : azi, in prima zi imi propun sa privesc Cerul timp de un minut si sa ma gandesc la cele vesnice, la Dumnezeu… maine, mai adaug un minut, poimaine inca un minut….si spre finele anului , voi realiza ca sunt mai aproape de Cer, ca am trecut mai usor peste toate, ca inima si sulfetul mi-au devenit mai mari si mai frumoase.
Nu, a privi Cerul nu inseamna a uita de ceea ce este in jurul tau, de cei dragi, de cei ce au nevoie de tine. Dimpotriva, vei realiza ca nu esti tu cel mai important, ca nu totul se invarte in jurul tau, ca tu ai fost creat pentru El, ca tot ceea ce esti si ce insemni tu va fi de folos celor din jurul tau.
Eu am dorinte pentru fiecare an, nu multe, atatea cate stiu ca s-ar putea implini :). Recunosc ca imi place sa imi fac planuri, dar totodata incerc sa nu ma stresez prea tare atunci cand nu merge totul conform celor planuite.
Un verset din cartea Proverbe ( Sfanta Scriptura), ne indeamna sa ne facem planuri, dar sa le incredintam in mana lui DUmnezeu, doar asa vom izbuti.
Aseara, cand nu mai erau decat cateva ore pana la sfarsitul anului, am stat de vorba cu cei mici … ne-am adus borcanul nostru cu dorinte… acesta, daca nu il mai stiti 🙂 ( Pentru ca te iubesc ti-as da si luna de pe cer )
si fiecare dintre noi am spus ce ne-am dori sa se intample in noul an. Am scris dorintele pe o biletele si le-am inchis bine in borcanul magic :). Si, macar o data pe saptamana, il vom lua in manutele noastre si ne vom pune planurile / dorintele in mana Lui , ne vom ruga pentru ele.
Cum intelege un copilas ca un an se sfarseste si incepe altul… e greu de crezut, nu-i asa? Caci timpul nu are inceput si nici sfarsit…
Pentru mine, ca adult, un AN inseamna 365 de zile, 12 luni si 48 de saptamani….inseamna trecut, prezent si viitor.
Pentru un micut de 3.. de 4… de 6 ani…un AN… poate insemna…ziua de ieri, care va fi maine :)…o vacanta preferata pentru ca a fost la mare si s-a distrat asa de bine…un milion de zile sau 3 ore :).
Le-am spus ca pamantul si-a mai sfarsit o calatorie in jurul Soarelui 🙂 si ne-am adus aminte de ziua in care noi ne-am jucat de-a soarele si Terra (
An de an sfarsim si noi, ca si Pamantul pe care traim, o calatorie si incepem alta… an de an trecem peste unele provocari si apoi, respiram adanc si incercam sa facem fata celor noi .
Va doresc si imi doresc ca in noul an… sa nu uitam sa privim Cerul… sa nu uitam sa ne „largim inimile si sufletele ” pentru cei din jurul nostru…sa nu uitam sa iubim mai mult…sa nu uitam sa cantam, sa nu uitam sa zambim mai mult… sa nu uitam sa ne traim din plin ziua de azi, ca si cum ar fi ultima.
Iubind te daruiesti cu tot ce ti-apartine…iubind , te daruiesti si uiti orice masura… pentru ca : ” Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate;dragostea nu pizmuieşte; dragosteanu se laudă,nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios,nu caută folosul său, nu se mânie,nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul,crede totul,nădăjduieşte totul,suferă totul.Dragostea nu va pieri niciodată „.
1979…intr-un oras frumos scaldat de apele sarate ale Marii Negre….intr-o zi aramie de toamna…
Un an ca oricare altul ati putea spune…si pentru unii dintre voi cu siguranta ca nu are nici o semnificatie, dar, in acel an…o tanara familie a primit un dar. Nu era un dar pe care a il pui frumos in biblioteca sau intr-o vitrina si sa-l stergi din cand in cand de praf…era special…avea viata in el……Adusese o data cu el …o tona de responsabilitate, de grijuri, de ore nedormite, de temeri…dar pe de alta parte, de bucurie, de iubire, de speranta. Cu vreo doi ani in urma, aceeasi tanara familie primise un dar la fel de frumos, si oarecum asemanator. Si s-au descurcat de minune sa aiba grija de el!
S-ar putea spune ca acest dar nu le va da prea mari batai de cap…mai primisera asa ceva, deci stiau ce sa faca cu el!
Cei doi tineri, o mamica si un tatic….cu siguranta v-ati dat voi seama…au privit cu incantare si multa curiozitate si spre micutul dar: ” Ce grasunica e….! ” ” Sigur ca e…a a vut 4 kilograme si jumatate”….”E fata.!…” E foarte bine asa….mai avem o fata…vor fi bune prietene cand vor creste”… „Ia uite…are si gropite….ca tati….si parul negru…si ce cuminte e! Oare de ce nu plange deloc? ”
Cand au adus darul acasa….celalalt dar viu ( sigur o alta fetita de 1 anisor si 8 luni) , crezand ca este o papusa a incercat sa-i atinga ochisorii…probabil isi spunea in mintiuca ei: ” Ce chestie…uite-i cum se misca!Mami si tati mi-au adus o papusa noua! ” si a strigat: ” Cocaaaa? ” ” Da”, au spus parintii… e ” Coca”…si cu toate ca avea un alt nume…nimeni nu i-a mai spus decat asa.
Coca era un bebelus cuminte…atat de cuminte incat , puteai sa-l lasi pe pat ore in sir si n-ar fi plans deloc…Parintii il puneau intre perne si de acolo studia lumea…(lucru pe care il face si azi , in momentele de liniste 🙂 . Le zambea tuturor si cei din jur erau topiti de fetisoara aceea grasuna cu doua gropite adanci.
Un dar…dintr-o zi aramie de toamna…ce a schimbat viata unei familii si a unei fetite de doi anisori…a adus in el o multime de noi provocari…caci fiecare astfel de dar e unic , imprevizibil…si nu-l poti compara cu un altul.
Darul acesta cu suflet de om a fost iubit atunci….este si acum…la fel de mult…si iubirea ce o primeste zi de zi…e un har nemeritat…
Este din nou o frumoasa zi de toamna…si am trecut pe aici….atatia ani la rand…si totusi…ziua aceasta ramane pentru mine speciala…nu stiu cum sunteti voi, dar eu imi iubesc ziua de nastere…nu imi este teama ca trec anii…e o parte fireasca a vietii…trupul meu se schimba de la un an la altul , dar sufletul…nu…imi simt acelasi suflet de copil…e drept, un un suflet copil mare acum si de aici izvoraste toata energia mea. Si eu nu incerc sa traiesc „ieri” sau „maine”…ci „astazi”…
Tot intr-o zi de toamna,in urma cu vreo 10 ani, am primit si eu, la randul meu un dar nepretuit: prietenia celui ce si-a dorit sa mearga alaturi de mine o viata intreaga…si din nou, a fost un dar nemeritat…nu am facut nimic ca sa-l primesc…
O zi aramie de toamna…nu conteaza daca soarele e ascuns dupa nori….daca vremea e mohorata…nimic nu-mi poate intuneca sufletul…e ziua mea…e un an ce l-am primit in plus…si e un dar, un dar nepretuit si nemeritat primit din partea Creatorului meu.
Pentru ca mainile mele nu prea au stare…si vor in permanenta sa creeze ceva frumos…mi-am dorit din tot sufletul sa daruiesc si eu ceva….ceva frumos de ziua mea :).
Un dar pentru Cea care mi-a dat viata….si este pentru mine un dar ce il iubesc dincolo de toate cuvintele mele…
Toamna…revarsandu-se peste noi …
Un dar pentru Cel care a fost alturi de mine (tata) si este un dar la fel de pretios si iubit….nu am reusit sa pun poze…e inca un proiect secret :)…
Si un dar pentru o mamica draga si scumpa ce ne citeste….nu stiu care va fi…vom vedea peste trei zile.
Mi-am dorit tare mult sa primesc un mulaj bebelus :)…a fost asa, un micut moft :)…si l-am primit. Asa ca l-am inaugurat …am creat un mic decor…. „Un dar…intr-o zi de toamna”….copiii sunt un dar divin…indiferent de anotimpul in care vin, indiferenta daca sunt fetite sau baieti…daca au pielea alba sau neagra….daca ochii le sunt albastri sau negri…daca sunt mai vioi sau mai timizi….ei sunt un dar …un dar nemeritat.
Haideti sa povestim impreuna….ceva frumos legat de o zi de toamna din viata voastra….si peste trei zile vom vedea cine va avea parte de micutul dar .
Bucurati-va de zilele voastre de nastere, de anii ce-i aveti…de darurile nemeritate din viata voastra…
Au adus la El niste copii ca sa se atinga de ei… (Marcu 10 : 13)
” Era o zi senina. Soarele straluceste cald deasupra capului vostru si simtiti nisipul in sandale in timp ce va uitati cu atentie la Isus , care este inconjurat de o multime mare de oameni. Simtiti supararea din glasul Lui atunci cand ucenicii incearca sa- L apere de multime. Auziti dragostea si gingasia din glasul Lui in timp ce isi intinde bratele si-i invita pe copii sa vina la El.
Imaginati-va ca sunteti o mama sau un tata care isi aduce copiii la Isus. Vedeti cum alti parinti imping in fata un copil timid sau cum poarta prin brate un copil bolnav. Copiii se inghesuie in jurul lui Isus; vor sa-L atinga si fiecare vrea sa sada in poala Lui. O fetita isi pleaca capul increzatoare pe umarul lui Lui. Isus Isi face timp pentru fiecare copil in parte -il binecuvanteaza, il strange la piept si apoi il da inapoi parintilor lui. Copiii sunt fericiti – nici nu este de mirare: cine mai poate sa ramana acelasi dupa ce a fost atins de Isus?
Poate copiii tai sunt mari acum. Insa cu ochii mintii tot mai vezi inaintea ta o fetita sau un baietel . Adu-ti copiii – barbati adulti sau femei adulte -pur si simplu, ca pe niste copii inaintea lui Isus. El ii va atinge si ii va binecuvanta. Fa-o acum si intotdeauna!
Daca esti o femeie care traieste singura, cu siguranta printre rude sau cunostinte sunt copii pe care-i iubesti. Adu-i pe acestia in rugaciune la Isus si imagineaza-ti cum El ii ia in brate. In adancul inimii noastre, noi suntem cu totii copii si tanjim sa ne odihnim in bratele puternice ale Domnului nostru. Scumpa mea mama a afirmat acest lucru cand avea 83 de ani :
– Inca ma mai vad fetita, topaind la ferma noastra…
Inchideti ochii si imaginati-va ca stati in bratele lui Isus ca un copil si ascultati-I cuvintele :
– Copilul Meu, imi pasa de tine! Te iubesc asa cum esti! Increde-te in Mine!
Au adus la El niste copii ca sa se atinga de ei… (Marcu 10 : 13)
” Era o zi senina. Soarele straluceste cald deasupra capului vostru si simtiti nisipul in sandale in timp ce va uitati cu atentie la Isus , care este inconjurat de o multime mare de oameni. Simtiti supararea din glasul Lui atunci cand ucenicii incearca sa- L apere de multime. Auziti dragostea si gingasia din glasul Lui in timp ce isi intinde bratele si-i invita pe copii sa vina la El.
Imaginati-va ca sunteti o mama sau un tata care isi aduce copiii la Isus. Vedeti cum alti parinti imping in fata un copil timid sau cum poarta prin brate un copil bolnav. Copiii se inghesuie in jurul lui Isus; vor sa-L atinga si fiecare vrea sa sada in poala Lui. O fetita isi pleaca capul increzatoare pe umarul lui Lui. Isus Isi face timp pentru fiecare copil in parte -il binecuvanteaza, il strange la piept si apoi il da inapoi parintilor lui. Copiii sunt fericiti – nici nu este de mirare: cine mai poate sa ramana acelasi dupa ce a fost atins de Isus?
Poate copiii tai sunt mari acum. Insa cu ochii mintii tot mai vezi inaintea ta o fetita sau un baietel . Adu-ti copiii – barbati adulti sau femei adulte -pur si simplu, ca pe niste copii inaintea lui Isus. El ii va atinge si ii va binecuvanta. Fa-o acum si intotdeauna!
Daca esti o femeie care traieste singura, cu siguranta printre rude sau cunostinte sunt copii pe care-i iubesti. Adu-i pe acestia in rugaciune la Isus si imagineaza-ti cum El ii ia in brate. In adancul inimii noastre, noi suntem cu totii copii si tanjim sa ne odihnim in bratele puternice ale Domnului nostru. Scumpa mea mama a afirmat acest lucru cand avea 83 de ani :
– Inca ma mai vad fetita, topaind la ferma noastra…
Inchideti ochii si imaginati-va ca stati in bratele lui Isus ca un copil si ascultati-I cuvintele :
– Copilul Meu, imi pasa de tine! Te iubesc asa cum esti! Increde-te in Mine!
Urca pe munte… Sa vezi splendoarea de dincolo Splendoarea Canaanului.
Urca pe munte… Sa fii la un pas de Eden Sa-ti oglindesti privirile-obosite, pe maretia orasului vesnic… Sa intelegi ca viata nu-i frangere de drum, nici sfasieri de timp si nici sfarsit de noi… Ca ceea ce se pare incheiere, e numai inceput Ca-n zarea ce se stinge, se infiripa zorii vesniciei, cu revarsari de fluvii de lumina.
Urca pe munte… Numai pe varf de munte poti pricepe, Ca nu esti doar un bulgare de tina, ci colt de cer, farama de divin, de vesnicie.
Urca pe munte… Pe muntele credintei, pe stancile sperantei, pe crestele fagaduintelor minune, Privirile tale sa planga fericite, oprite de maretia patriei promise.
Urca pe munte… Chiar obosit de anii ce te-asteapta, de tamplele carunte, de bratele in durere frante,
de fruntea-nsangerata si de picioarele ranite…
Urca pe munte… De nu se poate altfel, urca-n genunchi, Chiar daca sufletul ti-e sfasiat de ne-mpliniri, de cautari zadarnice, de doruri risipite.
Urca pe munte… Chiar daca-ti pare aspra, fara sens, cararea ce te poarta catre culme, Chiar daca pasii simt prapastiile fricii Chiar dac-auzi suvoaiele de lacrimi salbatice vuind…
Urca pe munte… Ele curg la vale, din ce in ce se-aud mai jos, dezamagirile si plansul Din ce in ce e mai aproape cerul…
Urca pe munte Acolo-ti cad pe fruntea de vapaie, stropi de balsam de paradis O implinire-a armoniei, ce-o-ncerci acuma fara rost, acolo-n varf de tot. Aripi in loc de pasi incatusati, In loc de mers, e zbor netulburat…
Urca pe munte… Si sub vegherea ingerilor buni, Acolo sus, ce-i pamantesc din tine sa se stinga Si sa te-aprinzi pe bolta vesniciei ca o stea nemuritoare.
Acolo sus, pe muntele credintei, Pe muntele Golgotei, Spre dincolo, spre Dumnezeu.
Toate isi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui.
Nasterea isi are vremea ei si moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui si smulgerea celor sadite isi are vremea ei.
Plansul isi are vremea lui si rasul isi are vremea lui…
…imbratisarea isi are vremea ei si desprinderea de imbratisari isi are vremea ei…
Cautarea isi are vremea ei si pierderea isi are vremea ei…pastrarea isi are vremea ei si lepadarea isi are vremea ei.
Ruptul isi are vremea lui si cusutul isi are vremea lui; tacerea isi are vremea ei si vorbirea isi are vremea ei.
Iubitul isi are vremea lui si uratul isi are vremea lui; razboiul isi are vremea lui si pacea isi are vremea ei.
Orice lucru El ( Dumnezeu) il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei. (Eclesiastul 3:1-11)
Haideti sa si ascultam ceva impreuna….atunci cand citesc ceva special, imi place sa ascult muzica…totul pare altfel atunci….asa ca sa sa dam drumul la muzica in surdina…si sa stam de vorba :)…
Daca va uitati cu atentie sus pe pagina noastra chiar pe nasucurile ursuletilor pufosi…veti gasi niste cuvinte scrise cu litere mici , mici „franturi din viata”… de obicei, va povestesc activitatile noastre….rareori am articole in care va relatez si altceva….poate doar acelea in care inventez povesti…acestea izvorand din crezurile si sufletul meu. Din cand in cand..imi place sa scriu si altceva….pentru ca eu , in pofida energiei mele copilaresti, am o fire tare meditativa … :)…as sta pierduta cu orele sa ma gandesc la multe…..dar, de cand am copii, o fac din mers. :)….in timp ce ma joc cu cei mici…in timp ce gatesc….cand ne plimbam..in timp ce ei se joaca si eu ii urmaresc cu multa dragoste… 🙂
Franturi din viata….nu aveti uneori asa momente in care retraiti din plin ce vi s-a intamplat in trecut?
Eu da….de foarte, foarte multe ori….ba chiar am amintiri de la o varsta foarte mica…si acum imi amintesc de parca s-a intamplat ieri…cum, aveam 2 ani si jumatate…eram imbracata intr-o rochita crem cu barcute albastre, stateam asezata pe un pat inalt si vorbeam cu mama….este o imagine foarte bine intiparita in mintea mea…
Amintirile apar in mintea noastra…cand nu ne asteptam….pur si simplu te izbesc ca un val rece : ele nu bat la usa… nu asteapta vreo invitatie…pur si simplu apar….unele placute, altele mai putin placute….unele dulci, altele amare si dureroase…
Franturi din viata…
Zilele trec ….si trec….ma uit in urma si vad ca mai e atat de putin si anul se va sfarsi…si imi pare rau…ca iar nu am reusit sa fac tot ce mi-am propus 😦 .
A trecut mai mult de o luna de cand nu am mai scris…pentru mine a fost o vreme de reculegere….un timp in care sufletul mi-a fost plin de lacrimi …de stari sufletesti contradictorii..
Am un verset biblic ce imi este tare drag…este o definitie excelenta pentru empatie : ” Plangeti cu cei ce plang…si bucurati-va cu cei ce se bucura”…daca poti face asta in mod sincer…inseamna ca ai un suflet frumos, atins de Dumnezeu. Asta am incercat sa fac eu in acest timp….
Da, nu am stat deoparte total de internet., desi imi propusesem sa fac asta…..cativa dintre prietenii mei acolo sunt si imi era drag sa aflu …daca nu zilnic , macar la cateva zile ce fac…. am incercat totusi ….sa stau in umbra…
Nu pot spune neaparat ca sunt dependenta de scrisul pe blog (de obicei, cam asa suntem noi incepatorii, tare extaziati la inceput :)…si mai ales ca nu sunt eu o mare scriitoare, nicidecum! Dar, imi place mult sa povestesc….sa impartasesc cu altii din experientele traite….sa pot ajuta …mi-e tare drag sa fac asta. Nu aveti de unde sa ma cunoasteti….imi place mult sa comunic cu ceilalti prin scris….nu sunt o maestra a vorbitului….mai ales in fata celor mari…intre cei mici….totul se schimba…pot intra atat de bine in lumea lor, incat cuvintele curg de la sine :).
E atat de bine cand faci o pauza, ai mai mult timp de meditatie, ai mai mult timp sa ii citesti pe altii, ai mai mult timp sa observi lumea din jur… Nu neaparat de timp pentru cei dragi ai mei , pentru ca eu scriu/scriam pe blog doar noaptea tarziu , asa ca nu fur din timpul lor.
Blogul acesta este un fel de casuta a amintirilor noastre, a jocurilor si a bucuriilor noastre…un loc in care bunicii afla ce mai fac scumpii lor nepoti si li se mai potoleste dorul…un loc in care popositi voi, dragii nostri cititori . Asa ca pana si eu ma reintorc cu drag sa scriu , sa povestesc iar si iar cu voi …franturi din viatanoastra.
Trec printr-o perioada de …nostalgie ca sa-i spun asa…D. va incepe scoala si eu simt cum ne vom desprinde incet incet de ceea ce faceam impreuna..de timpul nostru…care era doar al nostru…asta simt acum. O parte din copilaria lui se va sfarsi…va lua o alta forma…si ma rog sa-si pastreze aceeasi voiosie, dorinta de joaca, sensibilitate sufleteasca… Inca nu i-am spus cum va fi la scoala, da, stiu mai avem doar doua saptamani…doar asa, din cand in cand, dar nu am discutat serios…ori de cate ori aude de scoala, i se umplu ochisorii de lacrimi …si mie mi-e greu sa il conving ca nu are de ce plange…pentru ca , pe ascuns, si eu plang. Dar ii voi fi alaturi, vom invata impreuna, vom merge pas cu pas impreuna…si asa…totul va fi mult mai usor.
Si sper, desi stiu ca sunt in asentimentul multora…ca vom putea….invata acasa….dar nu vreau sa fac asta doar din dorinta mea de a-l tine langa mine….ci doar stiind ca aceasta optiune este cea mai buna pentru el…si in viitor si pentru fratiorul mai mic. Este foarte posibil, ca anul viitor, pe vremea aceasta, sa gandesc altfel… Oricum, ursuletul cel mic ramane langa mami : vom invata, ne vom juca si ne vom bucura impreuna ca si pana acum.
Franturi din viata…
1 septembrie…prima zi de .toamna….
A fost o vara frumoasa…dar care a trecut mult , mult prea repede…deja frunzele copacilor din curtea noastra incep sa ingalbeneasca…mi-ar fi placut sa fi putut sta mai multe zile ori la mare, ori la munte…dar nu s-a putut…asa ca sunt recunoscatoare pentru cele cateva zile petrecute la bunicii de la mare ( 4 la inceputul lunii iunie si alte 4 la sfarsitul lunii august :). Si am reusit, si sunt atat de fericita sa ajungem si la munte pentru 2 zile… a fost cadoul nostru , al intregii familii – noi, cei mari , iubim tare mult muntii.
Si multa bucurie sufleteasca am avut pentru ca am reusit , chiar la sfarsitul acestei veri, tot la mare, sa intalnesc niste persoane tare dragi si iubite : pe Sakura si scumpa ei familie. Am petrecut impreuna o zi minunata si micutii nostrii, plini de energie pana seara tarziu, s-au jucat frumos, s-au imprietenit de parca se cunosteau de cand lumea 🙂
Franturi din viata….farame de amintiri….picaturi de timp….tu vezi cum se scurge viata ta? Eu vad cum se scurge a mea…si uneori parca as opri timpul in loc ca sa pot inspira adanc…sa imi recapat puterile…si apoi sa o iau de la capat…as opri timpul ca sa-mi pot tine pruncii langa mine si sa nu-i vad niciodata plecand…as opri timpul ca sa ma bucur din plin de fiecare sarut, de fiecare imbratisare, mangaiere, cuvinte de iubire, dragalasenii, ….as opri timpul ca sa nu-i vad pe cei dragi imbatranind si plecand de langa noi….dar, timpul se scurge….parca lin…parca repede….si nu-l poti opri nicicum….asa ca , sa ne traim ziua si sa iubim mult …nu stii niciodata ce se poate intampla in secunda urmatoare….
Mi-a fost dor sa stau de vorba cu voi….asa ca va astept cu drag in casuta noastra….ca si inainte va vom povesti cum ne-am jucat, ce am mai citit intre timp, ce au mai facut ursuletii nazdravani si cum ne infrumuseteaza ei viata zi de zi…vom impartasi franturi din viata noastra.
Pentru tine…cea mai frumoasa zanuta a florilor, a norilor si a cireselor….astazi ai fi implinit 3 anisori….dar stiu si e singura alinare a sufletelor sfasiate de prea multa durere….stiu….ca ne vom revedea …in curand...ACASA….acolo EL …va sterge orice lacrima din ochii nostri…si moartea nu va mai fi… Si nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere…….pentru ca toate, toate……toate….vor fi trecut…
(Una dintre mamicile atat de dragi mie din blogosfera a suferit o pierdere imensa…o fetita de doar 3 anisori….din respect pentru durerea ei infinita….si cu dorinta de a sta….. sa ne reculegem sufletele zdrobite de durere…vom intrerupe pentru o perioada….spuneam o luna….dar poate fi mai mult…..activitatea de pe blog….).
![DSCN3110[1]](https://ursuletinazdravani.com/wp-content/uploads/2013/09/dscn31101.jpg)
ursuleți năzdrăvani 