” De Crăciun dorințele ți se- ndeplinesc!”, cântă tare prin casă ursulețul cel mic . Ne-a rugat să desenăm în Calendar ziua aceea importantă.
Ar fi frumos ca toate dorințele să se împlinească…ursuleții mei au un vis : acela de a zbura măcar o dată cu avionul. Eu nu cred ca aș visa vreodată la așa ceva, mai ales cu fobia mea legată de înălțimi. Dar ei, bărbați adevărați :), îmi spun că ar fi grozav să poți zbura.
Vara, prin luna august , avem ocazia să vedem foarte aproape de casa noastră avionul utilitar ce stropește cu soluție împotriva țânțarilor. De fapt, toți copiii din oraș țipă de bucurie când îl văd – pentru că zboară peste străzi, case, parcuri. Ai mei , dacă sunt în casă atunci când îi aud zgomotul nici nu se mai uită dacă-s încălțați sau nu și o zbughesc afară. Nu contează că l-au văzut și ieri și alaltăieri – e prietenul lor și îl admiră mult! 🙂 .
M-am bucurat când am primit ” Avionul năzdrăvan” – o ocazie grozavă de a ne aduce aminte de prietenul nostru cu aripi.
Această carte, ce a apărut la editura A.T.U. este scrisă de Claudia Groza, pe care probabil unii dintre voi știți dacă ați citit cartea despre Elefănțelul Trompi sau ați participat la atelierele ei.
Personajele principale din carte , Lia și Matei, își doreau ca și ai mei ursuleți să zboare și să cunoască cât mai multe despre avioane. În vacanța de vară, li se oferă o ocazie minunată ca sa-și împlinească această dorință.
Citind această poveste, vom învăța alături de cei doi copii lucruri noi despre zbor, avioane, elicoptere și nori. Cartea se adresează copiilor mai mari ( peste 7 ani). Nu are ilustrații la fiecare pagină și abundă în termeni noi pentru copii ce le vor îmbogăți cunoștințele despre mediul înconjurător.
Vă las un fragment și câteva imagini din carte : ”Zgomotele avioanelor le stârneau curiozitatea de fiecare dată când le auzeau, de aproape sau în depărtare. Îşi puneau mâna streaşină la ochi şi scrutau albastrul cerului sau norii îngrămădiţi în pâlcuri din loc în loc. Strălucirea avioanelor în reclamele din revistele părinţilor îi fascina pe cei doi fraţi, Lia şi Matei. Visul lor de a zbura măcar o singură dată se cuibărise adânc în sufletul lor. «Oare cum se văd pădurile de sus? Dar apele? Dar munţii şi câmpiile?» se întreba de multe ori Lia…”
Cartea poate fi comandată prin mesaj privat pe pagina de FB a scriitoarei Claudia Groza aici.
Și dacă aveți și voi acasă pasionați de zbor și de avioane, am o veste bună pentru voi : astăzi, în calendarul nostru de Advent avem această carte în dar din partea Claudiei. De fapt, vor fi 3 cărți în dar, deci vom avea în final 3 câștigători :).
Vă puteți înscrie până la ora 21.30, lăsând un comentariu la acest articol în care să ne spuneți cui i-ați dărui această carte dacă ați câștiga-o. Și dacă doriți să îi lăsați câteva cuvinte de apreciere și scriitoarei Claudia Groza, cred că s-ar bucura mult.
Vă așteptăm cu drag să participați!
Later edit
În urma tragerii la sorți, am aflat cine a câștigat cele trei cărți 🙂 .
NUmărul 18
Felicitări, Elena Sincu!
Numărul 33
Felicitări, Adina Tofan!
Numărul 36
Felicitări, Irina Rotila!
Vă rog să mă contactați la adresa de mail : ursuletinazdravani@gmail.com
decembrie 15, 2015 la 07:33
As darui cartea nepotelului meu. Multumim mult autoarei pentru acest dar!
decembrie 15, 2015 la 08:14
As pue cartea sub brad sa o gaseasca fiul meu.
decembrie 15, 2015 la 08:28
Bună dimineață….aș dărui această carte fetiței mele Jasmine 🙂
decembrie 15, 2015 la 08:39
Frumoasa cartea! Felicitari autoarei si asteptam si alte aparitii. Eu i-as darui aceasta carte copilasului meu.
decembrie 15, 2015 la 08:57
Felicitari Claudia, cartea pare foarte interesanta!
Eu as darui cartea unuia dintre nepotii mei, inca ma gandesc cui exact s.o daruiesc!
Multumesc Claudia!
decembrie 15, 2015 la 09:00
As darui-o fiicei mele. Ne place foarte mult cum scrie autoarea Claudia Groza. Povestioarele ei sunt minunate!
decembrie 15, 2015 la 09:15
Baiatul meu cel mare, Andrei, este pasionat de avioane. Lui i-as darui aceasta carte minunata! Felicitari doamnei Claudia pentru aceste minunatii pe care le creeaza!
decembrie 15, 2015 la 09:19
Evident ca Elizei as da-o, noi suntem mari colectionare de carti 🙂 Stiu cartea Claudiei cu elefantul si mi-a placut foarte mult, ma bucur sa vad ca a continuat sa scrie.
decembrie 15, 2015 la 09:35
I-as darui cartea sotului meu, care lucreaza in aviatie, sa ii citeasca fetitei din ea 🙂
decembrie 15, 2015 la 09:45
Ce subiect minunat! Si eu am fost pasionata, in copilaria mea, de avioane si de zbor. As citi carte, cu mare drag, fiului meu 🙂
Pe langa subiect, imi plac foarte mult ilustratiile din carte.
Multumim mamicii creative!
decembrie 15, 2015 la 10:11
As darui-o fetitei mele.Este o carte minunata.
decembrie 15, 2015 la 10:22
Cu siguranta i-ar placea baietelului meu. Multumim autoarei pentru aceasta ocazie.
Ramona R
decembrie 15, 2015 la 10:23
As darui cartea baietelului meu deoarece este pasionat de avioane. Cand era micut”avion ”a fost printre primele lui cuvinte deoarece lustra din camera lui este un avion colorat din lemn. Ii spunea ” an ”) Multumim .
decembrie 15, 2015 la 10:27
Coca, felicitari pentru cadourile atat de minunate oferite si pentru diversitatea lor!
Felicitari si Claudiei, cartea pare foarte interesanta si as oferi-o cadou unui baietel de 7ani caruia tocmai ce I-am sugerat sa viziteze Muzeul Aviatiei din Bucuresti si care parea foarte incantat de relatarea mea.
decembrie 15, 2015 la 10:57
Avion cu motor
Vino si la mine in zbor,
Sa te joci cu doi copii
Care aduc bucurii.
(Pentru copiii mei.)
Felicitari doamnei Claudia Groza, si la cat mai multe carti frumoase pentru educatia celor mici!
decembrie 15, 2015 la 11:05
Am trei copilasi, s-ar bucura toti trei de aceasta carticica.
decembrie 15, 2015 la 11:06
Felicitari pentru autoare pentru expresivitatea personajelor, pentru naratiunea calda!
Multumesc pentru concurs!
Bineinteles ca as darui aceasta carte fiicei mele, care se joaca mai degraba cu masini decat cu papusi, iar pentru avion are un termen usor „alterat”, Alvion!!!
decembrie 15, 2015 la 11:10
Ar fi un cadou minunat pentru baietii mei. Multumim pentru concurs.
decembrie 15, 2015 la 11:11
Avion cu motor
Vino si la mine in zbor,
Sa te joci cu doi copiii
Si sa le-aduci bucurii.
As darui-o copiilor mei.
Felicitari doamnei Claudia Groza pentru astfel de preocupari si succes in activitate. Sarbatori fericite!
decembrie 15, 2015 la 11:53
as dori cartea pentru fiulmeu Eric Matei
decembrie 15, 2015 la 12:03
Mulțumesc dnei Coca pentru acest dar!
Aș dărui -o băieților mai mari, deși toți patru își doresc sa zboare!
Dnei Claudia îi doresc inspirație și putere multă să scrie cât mai multe povești pentru copii!
Gabriela Hagiu
decembrie 15, 2015 la 12:23
As darui-o baietelului meu Iustin. Este o carte minunata!
decembrie 15, 2015 la 13:08
As darui-o baiatului meu…lui ii plac avioanele
decembrie 15, 2015 la 13:31
Felicitari Claudiei! Si asteptam cat mai multe carti scrise de ea. As darui cartea fetitei mele chiar daca are doar 4 ani,ii plac mult avioanele si elicopterele inca de cand era bebelus.
decembrie 15, 2015 la 13:43
He he, multumim de concurs. I-as darui fiicei mele cartea pe care o cheama Lia.
decembrie 15, 2015 la 13:58
As dărui cartea fiicei mele. Mulțumim autoarei.
decembrie 15, 2015 la 14:14
As dărui o copilul ului meu. Si impreuna cu prietenii lui am citi_o.
decembrie 15, 2015 la 14:16
O astfel de carte minunată, scrisă de o mână talentată, i-aș face cadou finuțului meu.
decembrie 15, 2015 la 14:20
Băiețelul meu nu mai contenește cu zborul avioanelor pri casă cred că s-ar bucura sa-i citesc cartea. Felicitări Claudiei.
decembrie 15, 2015 la 14:22
As darui-o fetitei mele.Este o carte minunata.
decembrie 15, 2015 la 14:44
As darui o baietelului meu.
decembrie 15, 2015 la 15:05
As darui cartea baietelului meu. Am citit cateva povestiri de pe pagina Claudiei si ne-au placut foarte mult. Ne bucuram ca am descoperit aceasta pagina si asteptam sa citim cat mai multe povesti. Felicitari, Claudia!
decembrie 15, 2015 la 15:23
As darui aceasta carte nepotelului meu Luca. Ii dorim inspiratie, sanatate si un an cu multe realizari!
decembrie 15, 2015 la 15:39
bebelusului meu
decembrie 15, 2015 la 15:40
Noi mai avem o carte cu un avion. Cred că i-aș dărui-o puiului meu de Crăciun. Este foarte frumoasă 🙂
decembrie 15, 2015 la 16:10
Noi tocmai ce am zburat cu avionul si fiu-miu a fost foarte entuziasmat, cu siguranta pentru el ar fi cartea 🙂
Felicitarii autoarei, o carte foarte draguta
decembrie 15, 2015 la 16:12
As darui’o băiețelului meu; felicitări autoarei !
decembrie 15, 2015 la 17:47
As darui-o copilului meu! Atunci cand voi avea unul! Felicitari scriitoarei!
decembrie 15, 2015 la 18:57
As pune-o sub brad fetitei mele.Felicitari autoarei si tie Coca! m-am obisnuiuit in fiecare dimineata la cafea sa vad ce surpriza ne aduci!
decembrie 15, 2015 la 19:07
As darui-o baietelului de argint, cartile Claudiei nu se dau dau din casa daca le castigi 🙂
decembrie 15, 2015 la 19:48
as darui aceasta carte fiului meu de 3 ani. E pasionat de orice mijloc de transport….
decembrie 15, 2015 la 21:30
As darui carte unui baietel pasionat de zbor si de avioane: finutul meu!
ianuarie 26, 2016 la 20:25
Buna sunt inv la scoala duminicala si m ar interesa sa cumpar din cartile dvoastra cate pag are cartea avinul nazdravan? cat costa ? si ce oferta/pachet imi puteti face cu celelalte carti ? multumesc
ianuarie 27, 2016 la 08:57
Cartea Avionul năzdrăvan este o carte laică. Găsiți detalii pe pagina scriitoarei. Cititi cu atenție intreg articolul.