Dacă trăiesc în critică și cicăleală, copiii învață să condamne.

                               Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învață să fie agresivi.

                               Dacă trăiesc în teamă, copiii învață să fie anxioși.

                               Dacă trăiesc înconjurați în milă, copiii invață autocompătimirea.

                               Dacă trăiesc înconjurați de ridicol, copiii învață să fie timizi.

                               Dacă trăiesc în gelozie, copiii învață să simtă invidia.

                               Dacă trăiesc în rușine, copiii invață sa se simtă vinovați.

                               Dacă trăiesc în încurajare, copiii invață să fie încrezători.

                               Dacă trăiesc în toleranță, copiii invață răbdarea.

                               Dacă trăiesc în laudă, copiii învață prețuirea.

                               Dacă trăiesc în acceptare, copiii invață să se placă pe sine.

                               Dacă trăiesc înconjurați de recunoaștere, copiii învață că este bine să

                                                                                                                               ai un țel.                                                                                                      

                               Dacă trăiesc împărțind cu ceilalți, copiii invață să fie generoși.

                               Dacă trăiesc în onestitate, copiii învață respectul pentru adevăr.

                               Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învață să fie drepți.

                               Dacă trăiesc în bunăvoință  și considerație, copiii învață  respectul.

                               Dacă trăiesc în siguranță, copiii învață să aibă încredere în ei și în

                                                                                                                               ceilalți.

                               Dacă trăiesc în prietenie, copiii învață că e plăcut să trăiești pe lume.  

 

 

Un poem vechi, scris in anul 1954 de Dorothy Law Nolte ( psiholog) , care a fost tradus și publicat în zece limbi. A fost inclus in programa cursurilor pentru pedagogi și părinți. A  fost folosit de-a lungul anilor, ca un ghid, o sursă de inspirație pentru părinții ce se confruntă cu cea mai dificilă sarcină a vieții lor , aceea de a-și crește proprii copii.

Am citit acest poem de atâtea ori, încât aproape că l-am învățat pe de rost. Dar deși l-am citit , oarecum l-am memorat, uite că nu reușesc să pun toate aceste îndemnuri frumoase în practică.

La voi cum este? Unde simțiți că este foarte greu?

Recunosc că nu am înțeles de la bun început toate versurile, poate și din cauza traducerii lor în limba româna, pe alocuri parcă mergeau folosite alte cuvinte.

L-am scris, l-am încadrat într-o rama frumoasă cu flori și fluturi și mi l-am pus pe perete. Să-l am acolo la vedere ori de câte ori trec pe lângă el și sa-mi aduc aminte…  Dacă doriți, îl puteți descărca de aici  și vă recomand să îl printați în format A3.

Nu știam ca a apărut și o carte ce avea același titlu ca și poemul . Autoarea a simțit nevoia să meargă mai departe, să le ofere părinților un ajutor concret în care să le explice și cum să ducă la împlinire versurile poemului.  La noi, cartea in care aceste versuri au devenit capitole în care ni se arata cum sa-i ajutam pe copii sa devina oameni cu un caracter frumos.  , a apărut la editura Humanitas. 

sursă foto

Vă scriu în continuare despre două versuri ale poemului pe care nu le înțelegeam prea bine, dar  le-am găsit atât de frumos explicate în carte.

Dacă trăiesc înconjurați de milă, copiii învață   autocompătimirea.

Cum așa? E bine sa fii plin de empatie, să ai milă pentru cei din jurul tău. Dar uite ca aici este vorba de cu totul altceva.

Autocompătimirea este un sentiment urat, care te trage tot mai jos, pana ajungi să te simți complet neajutorat, nefolositor, disprețuit de toți, chiar și de familie.

Autoarea povestește experiența unei mămici. Avea o viață oarecum banală, făcând zi de zi aceleași și aceleași lucruri. Foarte rar auzea : ” mulțumesc ” și „apreciez ce faci pentru noi”.

Într-o zi, mama Kate a făcut desertul preferat al tuturor și a pus pe el un bilet mare pe care scria : ” Kate e grozavă! Dacă sunteți de acord, strângeți-mă în brațe! „. Bineințeles ca acest mesaj a stârnit o reacție frumoasă din partea familiei.

Si Kate spunea că ce a făcut nu i-a schimbat viața, dar a ajutat-o să iasă din starea de autocompătimire.

De multe ori, cei mici știu cum să stârnească mila părinților. Și atunci , părinții ii cocoloșesc și mai mult.

Și ai mei spun de multe ori : ” nu pot, de aici chiar nu mai continui, nu o sa știu nimic niciodată! ” Deja își plâng de milă și eu mă întreb ce aș putea face. Trebuie să nu-i las în acea stare, să îi incurajez, să îi ajut să se „ridice”.  Trebuie să le dăm soluții pe care ei să le pună în practică sau să îi ajutăm pe ei singuri să găsească soluții prin care să iasă din starea de autocompătimire.

 

Dacă trăiesc înconjurați de ridicol, copiii învață să fie timizi. 

Este vorba de fapt despre ridiculizare, care este o formă de cruzime fata de cei din jur. De câte ori nu râdem de cei mici și apoi le spunem: ” ce ai? Nu știi de glumă? ”

Ridiculizare, cicălire, enervare- toate aduc un stres teribil asupra copiilor.

De câte ori nu s-a plâns copilul vostru că alții au râs de el la școală. Cum l-ați ajutat. Ridiculizările repetate îl vor face să se închidă în sine, să nu mai comunice, sa devină din ce în ce mai timid.

Dar poate ca ai un copil care e obișnuit să râdă el de alții și nu știi cum să-l faci să înțeleagă ca nu se comportă corect. L-ai putea sensibiliza : ” Imaginează-ți cum s-a simțit atunci când tu ai râs de el? Ai văzut ce schimbat era la față? Tu cum te-ai fi simțit sa fi fost în locul lui? ”

Copiii trebuie să învețe că nu e sfârșitul lumii dacă fac greșeli. Trebuie să-i ajutăm să treacă peste ceea ce le zic alții greșit despre ei, arătându-le cine sunt ei de fapt.

Sunt sigură că adevărurile descrise în această carte ne vor ajuta să avem o relație și mai bună cu micuții noștri, să realizăm că suntem exemple pentru ei, sa le oferim o educație care insuflă valori.

Copiii sunt daruri ce ni s-au încredințat. Și un dar este frumos, special și unic pentru că în acel moment mi-a fost oferit doar mie. Faptul că ei copiază ceea ce văd în viața trăită în familie, mă face să mă simt extrem de responsabilă, de atentă, de grijulie în tot ceea ce fac, spun, arăt celor din jurul meu.

Copiii învață ceea ce trăiesc… și-atunci, noi, care le  influențăm trăirea, să avem o viață plină de sens , de frumusețe și de dragoste.