Inchide ochii si lasa-ti imaginatia sa zboare….sa zboare…..si las-o sa coboare lin….pe aripi fine …pe malurile unei mari necunoscute…acolo unde nisipul este auriu…si unde nu a calcat niciodata picior de om. Si nici nu aveau cum sa ajunga acolo oamenii , pentru ca era un taram in care doar visele lor puteau ajunge…sau poate doar copiii ce mai cred ca imaginatia nu le poate juca feste 🙂 .

Sa nu credeti ca locul acela era linistit: nicidecum! Era plin de viata! In mare, inotau mii si mii de pesti de toate culorile si formele. Testoase ieseau din cand in cand pe nisipul auriu sa-si depuna ouale si se reintorceau in mare. Stelutele cochete se mai lipeau uneori de malul marii si apoi se prindeau in joaca de calutii de mare si fugeau cu ei peste tot .

Pe nisip, se zareau si niste cochilii mari, lucioase ce pareau aranjate de cineva. 

Sa facem putina liniste…..auziti ceva?? Daa…se aud niste chicote, niste voci zglobii chiar din apa marii….

Deodata, se zarira prin apa tot felul de dungi colorate….se miscau repede cand intr-o parte, cand intr-alta….pareau ca se fugaresc. Cand au ajuns aproape de mal….au iesit si ce sa vezi…erau 6 sirene nespus de frumoase si ataaaat de diferite…te asteptai ca niste sirene sa fie la fel, dar nu, acestea erau deosebite.

Chicotind, s-au tarat pe malul apei , au intors cochiliile si le-au transformat in niste fotolii confortabile. S-au asezat in ele si au inceput sa vorbeasca.

Haideti sa tragem si noi cu urechea si sa le ascultam! 🙂

” Daaa”, spuse sirena cea albastra, ” va fi o petrecere pe cinste! Sirenele din celelalte mari vor auzi despre noi si astfel tinutul nostru va fi cunoscut peste tot! ” Si au inceput sa-si faca fel si fel de planuri …

Da, cred ca sunteti curiosi sa stiti cine erau micutele sirene.

Dar cine ne-ar putea spune cate ceva despre ele? Ei, ia uitati…vedeti voi cochilia aceea stinghera?….nimeni nu o baga in seama… poate ne va povesti ea …

Ce gand bun! Cochilia  avea asa un chef de vorba….ca nimeni nu o mai putea opri….si incepu:

” Ei, cele 6 frumoase sunt surori…si sunt tare, tare diferite…ati vazut si voi asta… Sirena albastra este Amanda! Nu ati mai auzit niciodata pe cineva cantand ca ea. De dimineata si pana seara…canta si canta…Vocea ei inveseleste pe oricine….daca nu ai voce deloc, iti poate da ea lectii si sigur vei incepe si tu sa canti. UIte, chiar acum face cateva vocalize…hai sa incercam si noi! „

Dupa ce ne-am pitigaiat vocea cand in sus , cand in jos dupa trilurile Amandei…cochilia a continuat:

” Sirena portocalie este Mirinda. Este o bucatareasa desavarsita. Poate face din alge tot ce vrei : de la prajituri la cea mai gustoasa supa. „

” Sirena verde este Sorana…este foarte, foarte inteligenta. Iti poate raspunde la orice intrebare : stie varsta fiecarui peste din mare, de ce au dungile asa si nu invers…orice…orice o intrebi iti va raspunde! „

Tocmai atunci , una dintre sirene, cea mov…incepu sa povesteasca…” A fost o data o familie de pesti…mama, tata si doisprezece pestisori zglobii… „

” Daa”, spuse cochilia,,, ” ea este Aida….povesti ca ea nu cunoaste nimeni….si nimeni nu stie sa le spuna ca si ea. Are un dar aparte, copilasii sirene o indragesc enorm si toata ziua ar sta sa o asculte…hai sa o ascultam si noi…sa vedem daca pestisorul a reusit sa isi gaseasca casuta din mare” .

Cand povestea se sfarsi…sirena roz, cu o voce vesela intreba : ” Fetelor, cum vreti sa va aranjez parul pentru petrecere? „

” Ea este Mara…darul ei este de a face pe toata lumea sa arate bine…poti sa ai cel mai buclucas par, ea va sti cum sa ti-l aranjeze…o viziteaza si alte sirene din departare , pentru ca stiu cat de priceputa este! „

Si cochilia…paru ca a obosit….sau  ca nu mai are sa ne spuna nimic…” Ei, dar cum ramane cu cea mai micuta…sirena cea aurie?”

” Ooo….pai….nu stiu ce sa va spun despre ea… Doar ca o cheama Doria…”

„Nu are nici un dar? „

” Nu cred…sau nu am auzit sa fie priceputa la ceva….va rog sa nu o puneti sa cante ceva…va speria toti pestisorii…sa nu o rugati sa va gateasca ceva…de povestit…nici vorba…e prea tacuta…chiar nu stiu ce sa va spun…”

Si cochilia nu mai spuse nimic…ramase muta si nu am mai putut sa o intrebam nimic.

Sirenele se retrasera intr-un colt de mare…si se lasara scaldate de razele soarelui si incepura iar sa planuiasca…sa tot planuiasca…

Sirena micuta si aurie…ramase in scoica ei micuta….era trista…nu doar acum….era trista de cand se stia ea…surorile ei credeau ca asta era felul ei de a fi …Era acum fericita ca reusise in sfarsit sa ramana singura…foarte rar se intampla asta…mereu era inconjurata, aproape sufocata de surorile ei mari.

Ea….isi dorea mult sa afle ceva….cauta cu ardoare sa isi afle darul ei de sirena…stia cat de apreciate sunt surorile ei…nu-si dorea sa fie apreciata, dar dorea sa stie cum ar putea si ea sa-i ajute pe cei din jurul ei. Din nefericire, se pare ca ea nu era buna la nimic!

Dintr-o data, se apropie de ea o testoasa. Mica si abia tarandu-si corpul prin nisip. Tot bombanea: ” sunt mica, tare mica…si iar nu ma iau parintii cu ei …tot timpul sa stau eu acasa …aa, ce faci aici? vrei sa stai de vorba cu mine?

Sirenuta Doria…doar dadu din cap…si cu ochi plini de intelegere o urmarea…

Si testoasa vorbi…si vorbi…Cand vru sa plece, Doria, cu voce blanda ii spuse : ” vei creste mare…cat de curand….si vei vedea ce minunatii vei putea face! 🙂  Testoasa spuse : ” multumesc mult Doria pentru ca m-ai ascultat….chiar nu vroiam sfaturi…doream doar sa ma asculte cineva… „

Nu trecu mult timp, si o pisicuta de mare se zari pe malul apei chiar langa Doria.. ” heeei, striga aceasta…sunt urmarita….de parintii mei…cand voi creste mare si voi putea zburda in voie….?

Doria o asculta….o asculta …si cand aceasta termina de vorbit…i spuse : ” te iubesc ai tai….vei creste mare…cat de curand…iti va fi dor de ei tare mult….atunci vei putea face tot ce vei dori tu… „

Cand pisicuta uimita de raspunsul Doriei, disparu in adancul apei, se auzi un plici mic…si iar un pleoscait…era o steluta…se chinuia sa se lipeasca de nisipul auriu.

” Iar am pierdut la intrecerea cu caluti…tot timpul pierd si pierd…si nimeni nu ma incurajeaza si pe mine…cand le spun fratilor mei, rad…sunt inca prea mica….”

Doria, cu ochii ei azurii o urmarea cu drag….Steluta… o zari…” a, tu erai aici…ce bine ca am cu cine vorbi…in sfarsit cineva care ma asculta si pe mine…m-am saturat de vorbaria celorlalti!” Si steluta ii povesti…si ii tot povesti din necazurile ei de surioara mai mica…

Se auzi o voce: ” hai acasa , Marusca!! „

„Ma duc, spuse steluta…tare bine ma simt acum….multumesc , Doria!”…

” Draga mea….vei ajunge o steluta deosebita…de fapt si acum esti …doar ca nu te vezi tu asa…dar esti…”…ii sopti Doria

O liniste se asternu in sufletul Doriei….a inteles….pentru prima oara in viata ei si-a inteles darul: ea stia sa asculte….sa asculte inima , durerea celorlalti….Ea nu dorea sa vorbeasca pentru ca sa stie toti ce gandeste…ea dorea sa stie ce gandesc altii ca sa-i poata ajuta. Si si-a dat seama, ca daca stii sa asculti in tacere pe cel de langa tine, vei sti si sa-i dai un raspuns intelept, un raspuns care sa-l ajute, care poate aduce bucurie….si care chiar poate deveni datator de viata…

Cati dintre noi ar dori un dar ca al Doriei?….cati dintre noi ar dori sa ramana nestiuti de nimeni….necunoscuti…dar care, sa stie in adancul sufletului lor… ca un dar care nu se vede intr-un mod izbitor este atat de valoros pentru cei care cauta cu disperare un ajutor pentru sufletul lor?

Sa-i invatam pe cei mici sa asculte….nu doar cu urechiusele lor…ci si cu inima…cu sufletul….

As vrea sa am darul Doriei…as vrea sa ma pot uita la ochii innecati in suferinta a celui de langa mine….si sa-i pot umple cu dragoste…as vrea sa pot invalui cu doar o simpla ascultare inima celui coplesit de prea multa durere….as vrea ca dragostea Marelui Creator si Singurul datator de daruri sa imi inunde inima si sa se reverse spre cei ce au nevoie de ea….as vrea…as vrea…