ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață


Scrie un comentariu

O luna de distractie gratuita cu Bluparty

Nu stiu la voi cum este, dar pentru noi aniversarile copiilor sunt foarte importante. Tin minte ca atunci cand eram copii, nu ni se serba intotdeauna ziua. Ba chiar am auzit prieteni de varsta mea ce povesteau ca singura petrecere ce au avut-o a fost cea de la 18 ani (majoratul).

Eu cred ca ziua de nastere este o zi atat de speciala, chiar daca cel mic are doar 1 an…2…sau 12 ani. Isi va aduce aminte de fiecare aniversare in parte…si e bine ca acestea sa fie cat mai variate si cat mai deosebite. Si daca este prea mic sa-si aduca aminte, va privi pozele si se va bucura ca i-ati daruit o zi atat de deosebita. Copilasii mei se uita cu mare placere la pozele din copilaria lor foarte mica 🙂 si tot timpul ne intreaba daca toate s-au intamplat chiar asa cum este acolo :).

La noi, intotdeauna cand este ziua ursuletului mare D. ( in luna martie, cand este inca frig si nu putem sta in curte) avem o mare problema cu locul in care sa-i tinem petrecerea lui. Casuta noastra este prea mica pentru a primi asa multi copilasi, asa ca intotdeauna este o provocare alegerea unui loc. Mi-ar fi placut intr-adevar sa stam intr-un oras mai mare si posibilitatile alegerii unui loc / spatiu in care sa ii facem ziua sa fie cat mai variate si cu preturi accesibile.

In urma cu o luna, am aflat despre cei de la Bluparty. Ne-au contactat pentru ca au dorit sa testam si  un pachet special oferit de ei celor ce-si serbeaza ziua , un pachet care suna tare atragator ” O luna de distractie „.

Pentru ca noi doar am testat pachetul lor promotional, dar nu va putem povesti cum este o petrecere organizata de Bluparty ( daca am fi stat in Bucuresti cu siguranta am fi apelat la ei), va invit sa cititi aici toate detaliile. Veti afla  ca echipa Bluparty de peste 10 ani aduce programe unice, animate cu cele mai celebre personaje interpretate de actori profesionisti, decoreaza si accesorizeaza  cu stil petrecerile pentru momente de neuitat.

Părinții au de ales dintr-o listă de peste 60 de animatori și personaje pentru copii aduși la viața de  echipa de actori profesionisti.

Acum va voi povesti despre luna de distractie :). Ei bine, pentru cei mici, distracția nu se încheie la petrecere. Bluparty ofera celor ce-si organizeaza ziua de nastere cu ei un pachet de cadouri de la partenerii lor, constand in intrari si servicii la cele mai bune locatii pentru copii din Bucuresti: centre de activitati, playgrounduri, cursuri si ateliere pentru copii, servicii ce poti fi utilizate  timp de o luna intreaga dupa data petrecerii.Acest pachet cadou “O luna de distractie!” este oferit la toate petrecerile private de aniversare care includ cel putin unul dintre programele de animatie BluParty, si care se desfasoara in perioada 16 martie – 31 mai 2015.

Cel mai mic pachet de animație BluParty prin care parintii pot primi “O luna de Distractie” costă 179 RON și include o ora de jocuri, modelare de baloane și face painting cu un animator. Comparand cu preturile din orasul nostru, mie mi s-a parut o oferta tare avantajoasa.

Partenerii care oferă cadourile sunt Baby Spa, Boem Club, Golf Planet, Grand Play Baneasa, Gymboland AFI Mall si Promenada, Ikedoo, Kaigo si Smart Play .  

Eu doar cand au auzit de Ikedo si Smart Play am fost deja tare incantata ca un copil :).

“Daca ar incerca toate aceste servicii, parintii ar cheltui 700 RON. O luna de

distractie este o idee noua care îi încurajează pe cei mici sa experimenteze cat

mai multe activitati noi care sa ii tină activi. ” spune Madalina Râpanu, Manager

BluParty.

Cum veti primi pachetul ” O luna de distractie” ?

Probabil tot prin curier ca si noi , intr-un plic frumos si misterios , cum au spus baietii mei 🙂

Si inauntru veti gasi biletele personalizate pentru fiecare dintre aceste locuri de joaca mentionate mai sus.  In poza de mai jos nu sunt chiar toate, pe unele deja le folosisem, dar ca sa va faceti o idee- sa vedeti cum arata. Pe toate biletele este trecuta adresa fiecarui loc in parte, programul   si un numar de telefon de contact.

Fiecare bilet inseamna o ora / o sedinta sau un atelier  gratuit.

Noi am acceptat sa testam o parte din acest  pachet pentru ca stiam dinainte ca vom ajunge  in Bucuresti  de vreo doua ori in luna aprilie.

Din pacate nu am reusit sa mergem decat la Smart Play si Gymboland ( din Promenada Mall). ne-am fi dorit tare , tare mult sa vizitam si Ikedoo si sa avem aparte de atelierele lor creative si inedite, dar timpul nu ne-a permis. Ne-am bucura sa ajungeti voi si sa ne povestiti cum a fost acolo. La unele locuri puteti merge doar in timpul saptamanii, sa tineti cont si de acest lucru. Intrebati intotdeauna dinainte care este programul.

Smart Play ( vad ca site-ul este momentan in reconstructie)  este visul oricarui copilas ce iubeste Lego.  Acolo, li se  pune copiilor la dispozitie o gama variata de seturi Lego autentice cu care se pot juca, astfel exersand abilitati precum cele de planificare, de organizare, reprezentarea spatiala, inteligenta si creativitate. Ai mei sunt mari fani si  au fost entuziasmati de ce au descoperit acolo.  Ne-a placut si piscina Lego Duplo, am construit si un turnulet inaaalt.

Noi suntem obisnuiti cu locurile de joaca din oraselul nostru, am fost la cateva si in Constanta, dar Gymboland din Promenada Mall, chiar mi s-a parut deosebit. Si asta pentru ca acolo nu erau doar psicine cu bile, un loc in care cei mici sa se catere si sa faca tot felul de acrobatii :)), ci si locuri in care cei mici puteau canta in voie la diferite instrumente muzicale , un micut loc in care puteau gasi si face cumparaturi 🙂 – acesta a fost preferatul nostru. Lasam imaginile sa vorbeasca pentru noi. Nu am facut foarte multe fotografii- erau copilasi peste tot si nu ma simt confortabil sa le fac poze in astfel de locuri, ca nu cumva sa-i suprind si pe altii in pozele noastre.

Mai multe fotografii pe site-ul lor aici.

Daca aveti o fetita cocheta si de ce nu si un baietel caruia ii place sa aiba o tunsoare moderna  :), ii puteti duce la Kaigo. Kaigo Room este primul salon de styling si activitati educativ – creative pentru copii, structurat pe trei zone: coafura-frizerie, mani-pedi si zona de ateliere recreative si de joaca. Biletul este inclus in acest pachet ( valoare 100 ron).

Puteti lua lectii de muzica la Boem Club, aveti posibilitatea sa primiti primele lectii de inot la Baby Spa, sau sa jucati golf intr-un loc interesant la Golf Planet. Mai aveti si alte surprize incluse in acest pachet,dar nu uitati ca oferta este valabila doar pana la data de 31 mai.

Orice nelamurire ati avea , nu ezitati sa sunati echipa Bluparty– sunt foarte amabili si draguti. Mie mi-au raspuns imediat si au avut rabdare sa-mi raspunda la multele mele intrebari 🙂

Aniversari cat mai frumoase va dorim sa aveti in acest an! 🙂


67 comentarii

Busy Bags si un concurs colorat si frumos de primavara

Poate ca unii dintre voi va intrebati ce sa fie „ busy bags” .

Nimic mai simplu… pentru mine o traducere foarte draguta ar fi ” cutiute sau saculeti pentru copilasi nazdravani si isteti si parinti ocupati ” 🙂 . Desi cutiutele ar  trebu sa-i tina ocupati pe nazdravani , nu pe parinti :).

Ne-am dori ca sa stam cu cei mici 24 de ore din 24 , sa ne jucam cu ei, sa stam de vorba, dar stim cu totii ca nu este posibil acest lucru. Parintii mai merg la serviciu, mami are o multime de treburi de facut prin casa….asa ca cei mici, uneori, din lipsa de ocupatie, mai strica cate ceva, se simt neglijati, se plictisesc.

Si atunci apelam la „busy bags”- cutiute ( saculeti) in care vom pune tot felul de obiecte, fise de activitati care sa-i ocupe timpul copilasului intr-un mod creativ, distractiv si totodata educativ.  De preferat este ca aceste cutiute sa fie organizate tematic.

La copii, ideea va prinde cu siguranta- curiozitatea de a deschide o cutie surpriza este tot timpul maaare! In functie de dimensiunea lor, acestea pot fi folosite acasa, in calatorii, la restaurant, in salile de asteptare .

Sigur, „busy bugs” nu trebuie folosite doar  ca sa ii tinem pe cei mici ocupati , timp in care noi putem face multe alte lucruri. Pot fi pregatite si folosite in perioadele in care nu avem timp sa  gasim materiale, sa le imprimam, decupam, etc . Deja vom avea cutiutele pregatite si ne va fi foarte usor sa organizam o activitate .

Dar uite cum o mamica creativa a mers cu aceasta idee mult mai departe!

Am auzit citind pe ici colo si  mi-au scris deseori mamici ce imi spuneau ca ar face cu cei mici multe activitati, dar ori nu au timp sa organizeze, sa caute atatea si atatea materiale ori simt ca nu se pricep sa faca asta sau pur si simplu nu au idei.  Desi pe internet sunt o multime de resurse, atunci cand nici macar nu ai timp sa deschizi calculatorul,  nu te vor ajuta prea mult.

Ei, si va spuneam despre mamica creativa ce a adus de curand pe piata romaneasca cutiile „ Busy Bags” . De ce a gandit un astfel de proiect ? Tot ea ne da raspunsul : ” O data ce copiii mei au trecut de un an,  au inceput si incertitudinile mele legate de natura activitatilor pe care eu ar trebui sa le ofer pentru a avea un impact important in viitorul lor. Peste incertitudinile mele s-au adaugat si timpul extrem de limitat pentru producerea si achizitionarea materialelor necesare. Tocmai de aceea, vreau sa va usurez munca si sa va ofer totul gata pregatit intr-o cutie care sa va ofere simplitatea si usurinta de care aveti nevoie pentru a petrece timp de calitate alaturi de cei mici in a explora, crea si construi.
Si sper ca asa, sa fac si eu parte din cei care au contribuit la formarea viitoarei generatii de oameni creativi, dinamici, orientati in rezolvarea problemelor si nu in ultimul rand inventatori. „

Mai multe despre aceste cutii, activitati creative, fotografii, achizitionarea lor  si multe altele va invit sa cititi chiar pe site-ul ei AICI.

Frumos spus, dar si frumos pus in practica…si veti vedea cum :).

Am primit pentru testare prima cutie Busy Bags  ,  cu tematica de primavara.

Amandoi ursuletii erau nerabdatori sa deschida cutia – am primit-o inainte de Pasti , dar doar acum doua zile am avut timp sa ne si jucam cu ea. Sigur, aceste cutii sunt pentru copilasi cu varste cuprinse intre 1,5- 6 ani, dar baietelul meu cel mare este asa de dornic sa faca si alte activitati in afara de temele de la scoala, incat intotdeauna ni se alatura cand ma joc cu cel mic.

Unele activitati din cutie le-au facut singuri, pe altele le-am facut impreuna. Asta e si ideea de fapt.

Este foarte posibil ca, daca nu ati mai facut astfel de activitati  sa fiti nevoiti sa stati langa cel mici si sa-i explicati, dar pe masura ce va invata cum se foloseste o penseta, cum trebuie sa faca asocieri, sa se descurce din ce in ce mai bine .

Cutia este mare si colorata,  cu logo-ul ” Busy Bags ” chiar pe partea de sus.

Sa deschidem cutia misterioasa…

Vom gasi aici, rechizite de buna calitate, un jurnal de primavara interactiv, plicuri cartonate cu mici manipulative, fise de activitati si jocuri organizate/aranjate in pungi zip lock.  Nu va trebui sa folositi nimic altceva, decat daca doriti…aveti tot ce va trebuie in cutie.

Noi am vrut sa citim cate ceva despre primavara inainte de a face activitatile- asa ca am pus alaturi de cutie si doua carti: Bulgaras de primavara si Cartea Prescolarului ( editura Litera)  ( lectia despre anotimpuri).

Si am inceput apoi sa ne distram si sa invatam prin joaca.

1.Activitate motrica si de invatare a culorilor ( potrivita pentru copilasii de 2-4 anisori)

Am folosit pensetele mari  ca sa completam imaginile de pe  foile cartonate.

A, ursuletul cel mic, stie foarte multe culori inca de la 1 an si 10 luni…le-a invatat din zbor :). Pe planse nu veti vedea asocierea dintre culoarea bilelor pufoase si imagini. El le-a aranjat asa cum si-a dorit .

2.Omiduta snuruita

Aveti niste cercuri din foi de spuma ( e o spuma mult mai subtire fata de foile ce le-am avut eu pana acum), un pai si un snur colorat.  Si va iesi in final o omida haioasa si miscatoare.

3.Dactilopictura

Aveti in cutie si un recipient de vopsea speciala pentru pictat cu degetelele.  Noi am avut vopsea galbena.

Activitatea propusa era sa facem niste floricele dragute – o puteti vedea pe site.

Dar A. a vrut sa picteze cu totul altceva- asa ca m-am bucurat ca are imaginatie si l-am lasat sa si-o foloseasca din plin pe foile din cutie sau pe geamul de la usa ( il folosim adesea pentru pictat- pictam si apoi dupa un timp stergem) 🙂

4.Jurnalul de primavara – detalii aici

Noi il vom folosi cat de curand pentru ca vom face o mica excursie in natura -avem o padure in apropierea noastra.

5.Plantam seminte 

In cutie mai avem si un micut ghiveci din plastic, o punguta cu seminte de trifoi cu patru foi 🙂

Pentru ca noi stam la casa, am facut aceasta activitate afara, in curte.

Da, aici veti avea nevoie si de putin pamant- sunt la piata si pungute mai mici de doar un kilogram.

Am luat ghiveciul, doua lingurite de unica folosinta  si semintele.

Am pus pamant in ghiveci.

Am pus semintele si acum asteptam sa apara trifoiul cel norocos 🙂

Copiii vor putea vedea evolutia unei plante si totodata vor deveni responsabili- o planta trebuia ajutata sa creasca: trebuia udata zilnic, dusa la soare.

6.Joc ” Borcanele cu insecte

Aceste fise au fost folosite din plin in felurite moduri

Vanatoarea de insecte

Am ascuns cercurile colorate  cu imaginile unor insecte prin toata curtea , in special printre planta. Copiii trebuiau sa le gaseasca si sa le puna in borcanele potrivite.

Noi am facut activitati asemanatoare de foarte multe ori si niciodata nu ne plictisim sa cautam obiecte ascunse in natura. Ni s-a alaturat chiar si un verisor mai mare , entuziasmat si el sa gaseasca gazele colorate.

Pentru ca nu gaseau gandacelul de pe cercul rosu, A. a adus unul adevarat , tot rosu 🙂

JOc cu zaruri : ” Pune insectele in borcane” 

Am dat pur si simplu cu cele doua zaruri- cel colorat si cel cu numere  si in functie de ce ne cadea, umpleam borcansele cu insecte. Am facut doua echipe :).

Deseneaza insecte

Am folosit cariocile magice ( cele folosite pentru cardurile sau cartile wipe and clean / scrie si sterge- acestea nu sunt in pachetul de prezentare, dar poate ca ar fi binevenita o astfel de carioca in pachet) . Foile sunt din carton lucios de buna calitate – se sterg foarte usor.

A. a desenat tot felul de ganganii pe care apoi le-a numarat.

Aseaza insecta pe numarul corect

Intre fisele cu borcane colorate este si o fisa cu un borcan gol, simplu. Acela l-am folosit noi din plin : pentru numarat, pentru vanatoare de numere, pentru desenat. Am folosit aceeasi carioca „scrie si sterge”.

7. Numaram cu buburuzele

In cutia noastra, am gasit si un plic cu 10 buburuze dragalase din lemn si 10 carduri cu plante cu diferite frunze sau flori. Buburuzele trebuiau asezate in functie de numarul de pe card.

Am parcurs cu placere activitatile  propuse,  ba chiar micutul A. m-a intreabat daca mai exista astfel de cutii si daca au alta culoare, ca nu cumva sa le incurce intre ele  :).  Si sigur, ca lui i-ar placea una despre vehicule :).

Daca doriti sa achiztionati o astfel de cutie, veti gasi detalii tot pe site-ul Busy Bags aici.  In fiecare luna, de-acum incolo, veti gasi acolo o cutie cu o tematica diferita. Am inteles ca luna viitoare va fi o cutie cu si despre broscute.

Dar, avem si o surpriza pentru voi din partea Busy Bags .ro –  un concurs frumos si colorat! Puteti castiga o astfel de cutie, lasand un comentariu la acest articol in care sa ne spuneti parerea voastra despre utilitatea acestor cutii  , cat de mult v-ar ajuta pe voi .

De asemenea, va voi ruga sa indepliniti urmatoarele cerinte pentru inscrierea in concurs:

1. Dati like paginii  Busy Bags aici. Cu aceasta ocazie, veti fi la curent cu noutatile ce vor aparea pe site.

2. Distribuiti public acest articol.

Concursul incepe astazi, 16 aprilie si se va termina in data de 26 aprilie, seara.

Va dorim mult succes si o primavara colorata in continuare! 🙂


14 comentarii

Ursuletii nazdravani, invitati speciali la emisiunea ” Exploratorii”

Cum ati petrecut sarbatorile? La noi, zilele au fost asa de frumoase, de insorite…si timpul a zburat asa de repede…mai ales ca am fost toti acasa.

In ziua de Pasti, cand inima noastra era plina de bucuria invierii Domnului, am avut parte de un dar frumos, atat pentru noi, cat si pentru cei apropiati- pe unul din canalele noastre preferate Speranta TV a fost difuzata o emisiune la care am fost si noi invitati.

Pentru ursuleti participarea la aceasta emisiune a fost o experienta grozava , inedita. Au avut ocazia sa vada cum este intr-un platou de televiziune, cum se filmeaza, cum se aranjeaza niste cadre, cum trebuie sa respecti anumite reguli pentru ca o emisiune sa iasa si sa se auda bine.

Nu stiu cati dintre voi ati auzit de emisiunea ” Exploratorii” . Realizatoarea acestei  emisiuni pentru copii este Mioara Mihai, o tanara talentata,  frumoasa si plina de energie si idei  noi . Daca va plictisiti, daca nu aveti idei care sa va ocupe timpul liber, haideti sa explorati alaturi de Mioara si alti copii! Veti descoperi  o multime de jocuri, experimente și activitati practice. Veti invata despre instrumente muzicale si arta, despre copii și natura inconjurătoare, profesii si oameni ce pot fi un model pentru cei din jurul lor.  Chiar si  locul in care se intalnesc exploratorii este tare interesant- seamana cu un mic atelier de lucru – in loc de scaunele, vom gasi mici busteni de lemn, un cufar albastru ce tine loc de masa, o bancuta pentru depanat povesti :).

Deci, echipati-va in fiecare duminica dimineata la ora 10 sau luni ( cand este reluarea emisiunii la ora 15) cu buna dispozitie si spirit de observatie si alaturati-va exploratorilor . Va garantez ca veti afla de fiecare data lucruri tare interesante.

Toate emisiunile le puteti gasi in arhiva lor aici . Veti descoperi acolo : experimente cu fructe si legume, cu apa, veti invata cum sa faceti aranjamente florale, cum sa reciclati si multe altele.

Eu am fost invitata sa povestesc despre lutul polimeric si sa descopar copiilor, dar si parintilor cateva tehnici legate de modelajul in lut. Am povestit si despre figurinele noastre dragi, create de-a lungul anilor, despre cartile noastre preferate.

Daca sunteti curiosi sa ne vedeti live 🙂 si sa aflati cum puteti sa modelati si voi , va invit  sa dati click pe acest link Exploratorii- modelaj in lut polimeric .

Va dorim tuturor o zi minunata de primavara!  Si nu uitati indemnul exploratorilor 🙂 indrazniti si … ” pe locuri, fiti gata, explorati! „


3 comentarii

Virtuti si valori crestine- carte cu jocuri si activitati interactive pentru 52 de saptamani

De mult timp doream sa va prezint aceasta carte, dar de-abia acum am si reusit :).

Ideile propuse in aceasta carte pot veni ca o completare la o lectie biblica sau pot constitui chiar ele o  lectie despre o anumita virtute.

Cuvinte precum :” prietenia, iubire, iertare, curaj, solidaritate, simplitate, verticalitate” pot fi greu de inteles de catre copii. Dar, daca le vom prezenta prin activitati si jocuri  ce le stimuleaza creativitatea  si orizontul de intelegere, cu siguranta ca la sfarsit vor pleca in viata cu lectia invatata 🙂

In cele 127 de pagini, intalnim 52 de teme ( puteti parcurge cate o tema in fiecare dintre cele 52 de saptamani ale anului). Fiecare tema propune activitati pe marginea unei virtuti sau valori crestine care are legatura practica cu viata de fiecare zi a copiilor.

Cuprinsul cartii

Haideti sa vedeti, cum am vorbit noi, de exemplu, despre verticalitate ( a fi un om cu coloana vertebrala intr-o lume ce a uitat de valorile adevarate, indiferent daca ai de castigat sau nu).

Intr-o zi D., cel mare a venit de la scoala cu o carioca mica fosforescenta.  L-am intrebat de unde o are. Mi-a spus ca a gasit-o aruncata  prin clasa si ca sigur nu -i mai foloseste cuiva si nici macar nu stie a cui este.

I-am spus ca, daca se va mai intampla sa gaseasca ceva, sa duca obiectul respectiv doamnei invatatoare . Ea va intreba in clasa a cui este obiectul pierdut . Si a luat micuta carioca inapoi in geanta ca sa o inapoieze a doua zi.

I-am explicat ca nici lui nu i-ar placea sa piarda ceva si sa nu-i fie inapoiat acel lucru. D. nu a crezut ca face ceva rau. El este genul de copil care are mare grija de lucrurile lui si se gandeste ca asa sunt toti copiii. Si daca acea carioca era aruncata , cu siguranta ca o aruncase vreun copil pentru ca nu avea nevoie de ea.

Noi avem foarte multe discutii – copiii mei stiu ca nu au voie sa fure, sa minta, sa vorbeasca urat…si recunosc ca am fost uimita sa-l vad pe D. cu carioca in geanta. Dar, m-am linistit stiind ca el nu s-a gandit ca face ceva rau. El si intr-un magazin daca vede ceva de pe rafturi aruncat jos se intoarce si pune la loc, daca vede vreun pret desprins il lipeste – are simtul ordinii  si totodata dorinta de a proteja si a refolosi lucrurile ce le gaseste pierdute. De aceea, l-am inteles. Dar am vrut, ca pe viitor sa stie ce sa faca cu un lucru care nu este al lui.

In carte, li se ofera copiilor la aceasta tema un mic studiu de caz : ” Am gasit un portofel in parc si sunt bani in el. Acum pot sa-mi cumpar jucaria ce am vazut-o in vitrina magazinului” .

Ce vor face copiii? cu siguranta vom obtine multe raspunsuri. Este posibil sa fim tare surprinsi.

Copiii vor intalni multe tentatii in viata  si trebuie invatati sa gandeasca , sa discearna intre bine si rau.

Trebuie sa invete importanta onestitatii- sa fie drepti intr-o lume in care lucrurile din jurul lor pot parea ” strambe” .

O povestire biblica foarte potrivita pentru aceasta tema este Povestea lui Zacheu. Despre Zacheu am facut o lectie frumoasa AICI.

Dupa intalnirea cu Isus, vamesul  a hotarat ca va da inapoi impatrit banii celor pe care i-a inselat. S-a hotarat sa devina un om drept, chiar daca nu i-a fost usor sa ia aceasta decizie.

Pe langa ideile propuse in carte, sigur veti adauga si altele ca sa aveti o activitate reusita .

Sa rasfoim un pic cartea.

Dupa cum ati vazut in imaginile prezentate anterior, lectia porneste de la un pasaj biblic si o scurta reflectie. Este prezentat apoi un mic studiu de caz ce va starni discutii interesante . Urmeaza apoi diferite activitati si jocuri legate de tema respectiva. Li se propune copiilor si o tema practica pentru saptamana ce va urma, tema prin care ei vor trebui sa arate , de exemplu cum au aratat ei blandete, simplitate, bucurie in diferite situatii.

La sfarsitul cartii, veti gasi cateva pagini cu sabloane colorate ce pot fi folosite in timpul activitatilor.

 

Noi am achitizionat materialul prezentat de aici.

Nu doresc decat ca Dumnezeu sa ne ajute sa ne educam copiii in asa fel incat sa stie sa intampine lumea ce le sta in fata…asa cum e ea, cu bune si cu rele.

O zi frumoasa va dorim!

 


14 comentarii

Seria pentru copii ” Evrica! Descoperiri care ne-au schimbat viata”

Copiii sunt asa de curiosi!! Dar, sa nu spunem doar despre ei 🙂 sunt si adulti curiosi ca niste copii :D.  Si curiozitatea are si o caracteristica pozitiva mai ales daca este starnita de dorinta cunoasterii unor lucruri bune si frumoase.

Si ai mei copii, cu siguranta si ai vostri, pun fel si fel de intrebari : cum a aparut cauciucul? da de ce nu sunt rotile din lemn? de ce se sparge geamul si cine l-a facut sa fie asa? cine a facut papusile pentru fete? cine s-a gandit sa puna gemul intr-un borcan si multe alte intrebari ce nu le pot enumera ca mi s-ar termina spatiul de pe blog :D.

In urma cu vreo 3 ani am descoperit o serie de filmulete educative pentru copii  ” Evrica, descoperiri care ne-au schimbat viata”.  Am cumparat atunci, la o reducere un singur volum din acea serie. Ursuletii fiind  cam mici, nu au fost asa de interesati.

Anul acesta am scos din nou singurul dvd din serie si l-am urmarit. A avut maaare succes! Asa de mare, incat am inceput sa le caut si pe celelalate.

Si le-am gasit  aici– toata seria cu 6 volume. Ulterior, am descoperit intregul pachet si in acest magazin online acest magazin online, unde il puteti cumpara cu o reducere de 10%  .

evrica

Obisnuiti cu desenele moderne de acum, este foarte posibil sa nu fie incantati la prima vedere de  desenele simplute de pe aceste dvd-uri, dar merita urmarite pentru continutul lor foarte educativ. Ursuletilor mei le-au placut tare mult , ba chiar s-au amuzat copios .

Noi le-am urmarit in familie pentru ca toti suntem pasionati sa vedem cum au fost facute lucrurile din jurul nostru. Urmarim cu mult interes si emisiunea de pe Discovery ” How is made? ” .

In aceste desene prezentate intr-un stil tare haios, li se arata celor mici evolutia omului prin descoperiri utile, care practic ne-au schimbat viata. Si ideile geniale nu se nasc numai in mintile cercetatorilor eminenti. Oricine poate avea o idee stralucita! Cel care ii introduce in lumea inventiilor este un micut greieras care stie  totul :).

 

Cine credeti ca a inventat patinele cu rotile? Un lutier!

Dar cine a inventat bicicleta? Un fierar!

Si valiza ? Un baiat sarman plecat in lume de acasa sa-si castige existenta.

Si uite cum am aflat noi cine a inventat: cornul, parasuta, submarinul, zgarienori-ul, scotch-ul, matasea, maratonul, vanilia , ursuletul de plus, guma de mestecat  si muuuulte altele.

sursa foto

Inchei, povestindu-va cum au ajuns la noi celebrii ursuleti de plus atat de iubiti si de indragiti.

Presedintele american Theodore Roosevelt ( numit de catre prietenii apropiati Teddy)  avea obiceiul sa mearga la vanatoare de ursi. Dar nu era un tintas prea bun. Intr-o zi , vazandu-l subalternii lui atat de dezamagit, i-au adus un ursulet mic intr-un lant ca sa-l impuste. La vederea micutului animal , presedintelui i s-au inmuiat picioarele. Le-a spus ca niciodata nu si-ar mai putea privi copiii in ochi daca ar impusca bietul animalut.

In toate ziarele s-a povestit despre presedintele ce nu a vrut sa omoare puiul de urs.

In acea vreme, intr-un mic orasel traia o familie saraca, care traia din munca sotiei- ea era croitoreasa. Auzind baietelul de puiul d urs, i-a spus mamei ca si el ar vrea un astfel de ursulet.  Atunci mama i-a cusut un ursulet moale si pufos. Si in mintea sotului a aparut ” beculetul” :)- ce-ar fi sa vindem astfel de ursuleti? Poate si alti copii si i-ar dori. Si uite ca ideea lor a avut mare succes. Aveau atat de multe cereri ca pur si simplu nu le mai faceau fata.

Au facut si o cerere presedintelui Roosevelt. Pentru ca ideea s-a nascut datorita lui, i-au cerut permisiunea sa numeasca ursuletul Teddy, dupa numele lui.

Si de atunci, gasim atatia Teddy pufosi in bratele iubitoare ale copiilor.

 

 

sursa foto

Sa-i incurajam pe cei mici sa aiba idei si sa le si dezvolte! Cine stie ce inventatori avem in casele noastre? 🙂


6 comentarii

Animalele- Ghid vizual complet, editura Rao

Daca aveti in casa iubitori de animale, aceasta carte este pentru voi!

Este un ghid vizual complet ce imortalizeaza frumusetea si diversitatea faunei de la cel mai mare mamifer la cel mai mic nevertebrat.

Veti gasi aici profilul a peste 2000 de specii de animale salbatice.

Ursuletii au primit aceasta carte uriasa si foarte grea 🙂 ( are peste 600 de pagini ) de Craciun. A fost un dar minunat pentru ei.

DSCN8925

Acum, ori de cate ori vor sa afle cate ceva despre un animal, imediat fug sa ia cartea care stie totul despre animale, cum spun ei :).

M-am bucurat foarte mult ca am reusit sa o iau la reducere (  50%) de la Libirs.ro (link direct catre carte). Si m-am grabit sa scriu acest articol ca sa va anunt ca doar astazi o veti putea achizitiona  la acelasi pret redus.

Nu este o carte pentru copilasi mici, desi ursuletul nostru A. a rasfoit cu mare placere cateva din paginile ei .

Dar D. , cel mare , aproape zilnic, o ia si mai citeste ca sa afle cate ceva nou despre un animal.

Veti observa din imaginile urmatoare, ca ofera informatii complexe pentru toate varstele.

Fotografiile sunt spectaculoase, hartile si simbolurile care infatisează distributii geografice si habitate, informatiile despre caracteristicile morfologice si obiceiurile de viata insumeaza o baza de date inestimabila.

Cuprins

DSCN8916 DSCN8917

 

Imagini din carte

DSCN8919 DSCN8920 DSCN8921 DSCN8922 DSCN8923 DSCN8924 DSCN8926 DSCN8927

 

Va dorim tuturor spor la citit! 🙂


Un comentariu

Cine a castigat cartea „Illustrated Stories for Bedtime” ?

Concursul nostru s-a incheiat in ziua de ieri  …si am aflat castigatoarea acestei frumoase carti.

In urma tragerii la sorti, castigator a iesit numarul 59!

Felicitari, Rodica Calin! 🙂 

Va rog sa va revendicati premiul  in 48 de ore , lasand un comentariu la acest articol sau imi puteti trimite un mesaj la adresa de mail ursuletinazdravani@gmail.com

Va multumim tuturor pentru participare!


3 comentarii

Concurs la Hippo Atelier! Haideti si voi!

Sambata am avut o zi Hippo 🙂 , adica ne-am jucat de-a hipopotamii, am invatat despre ei , am povestit  si am facut colaje dragute .

Am aflat o multime de lucruri care mai de care mai interesante din noua noastra carte uriasa Animalele de la editura Rao: ca au aproape 2, 7 metri, isi pot deschide gura la 150 grade, pot sta sub apa si 5 minute, desi picioarele lor par fragile , ele sunt foarte puternice astfel incat ii pot sustine corpul urias.

Desi sunt asa de mari, uite ca hipopotamii sunt tare indragiti de catre copii.

Si  sa stiti ca am mai intalnit pe cineva care indrageste mult de tot aceste animale.. o familie frumoasa si tanara  ce au deschis chiar un Hippo atelier.

Daca nu stiti ce minuni fac ei pentru cei mici cu pensula si creionul , va invit sa le vedeti aici.

Si pentru ca se implinesc 3 ani de la deschidere, ne invita la un concurs. Nu pe noi, parintii 🙂 , ci pe toti copilasii cu varste pana in 12 ani.

Mai multe detalii despre acest concurs le veti gasi aici.

Asa ca si ursuletii au facut doua lucrari pentru concursul Hippo.  Ar fi trebuit sa pastram tematica de iarna din concurs, dar ursuletii mei sunt tot timpul cu gandul la vacanta de vara :D.

Micutul A., ajutat de mine a facut un colaj ( realizat doar din bucati cu forma ovala)  cu un hipopotam – un tablou de pus in camera. Si pentru ca nu i-a placut ca bietul de el era singurel, m-a rugat sa-i fac si o prietena. Asa ca, desi nu era planificat, am „lungit” colajul si am adus-o acolo si pe doamna Hippo.

D. a realizat o lucrare haioasa .

 

A lipit pe foaie bucatele dintr-o revista colorata. Si apoi a desenat o intreaga lume Hippo in care toata lume facea ce-si dorea, ca si in cartile cu imagini fara cuvinte 🙂 .

Si pentru ca tot era ziua hipopotamilor, seara,  am pus in scena Povestea hipopotamului de plus ( editura ALL)  , folosindu-ne de plusurile noastre de manuit. . A fost o ocazie sa-l revedem pe bunul nostru prieten Hipo,o papusa logopedica speciala (  am povestit despre el aici).

Va invitam si pe voi sa participati la acest concurs hipo-fantastic! 🙂


123 comentarii

Despre tangram si un concurs pentru iubitorii jucariilor din lemn :)

Stiu ca jocul Tangram e foarte bine cunoscut de multi dintre noi. Cu toate acestea, am ales sa vi-l prezentam pe al nostru; poate unii dintre voi inca nu ati achiztionat unul pana acum.

Nu avem un joc clasic ( baietii mei nu ar fi fost atrasi de un astfel de joc), dar avem o varianta pentru copii, tare atractiva si colorata.

Tangram-ul clasic  sau Jocul celor şapte figuri este o tehnică de lucru de origine japoneză, cu ajutorul căreia pot fi realizate imagini stilizate ale unor obiecte reale.

Tangram este una dintre modalitățile cele mai atractive de antrenare a operațiilor gândirii de ordin superior.

sursa foto

Folosindu-ne din plin imaginatia, le putem aranja asa 🙂

sau asa 🙂 si exista mii de alte idei .

Un astfel de joc il veti gasi in magazinul online Famous Kids aici.

Mi-a placut mult descrierea lor de pe site:

Ce au in comun Napoleon, Edgar Allen Poe si Lewis Caroll? Ei bine, toti au fost fani ai unui vechi joc chinezesc – tangram! Pentru ca stimuleaza imaginatia si logica cucerind prin simplitatea sa deopotriva copii si adulti, pe cei pasionati de matematica si pe cei cu inclinatii artistice. Momentul inventiei acestei jucarii este „pierdut” in istorie, dar se stie clar ca provine din China. Initial, Tangram a fost considerat o jucarie doar pentru copii, ulterior ajungand sa fie de mare interes in secolul 19.

Peste 1600 de imagini reprezentand animale, pasari, vietati marine, oameni, litere, cifre, obiecte, castele, vapoare si multe altele pot fi create din cele 7 piese ale tangramului. Jocul continua si astazi sa pasioneze milioane de oameni, datorita simplitatii sale, dar si a complexitatii modelelor ce se pot imagina.

Jocul educativ Tangram are niste reguli foarte simple:

  • trebuie sa folositi toate cele 7 piese,
  • piesele trebuie sa fie asezate in plan orizontal,
  • piesele trebuie sa se atinga, dar sa nu se suprapuna

Dar noi am fost atrasi de acel tangram copilaresc cu muuulte piese . Nici nu stiam ca pe net se gasesc de imprimat atatea planse ce pot fi folosite pentru acest joc.

Jocul Tangram Maxi Mozaic l-am primit de la Famous Kids in urma cu ceva timp.

 

Este genul de joc ce il poti folosi ori de cate ori cei mici vor sa inventeze ceva nou. Poate fi folosit cu succes si in activitatile de invatare a literelor si cifrelor, pentru ca din aceste piese puteti construi un numar sau o litera.

Este minunat pentru dezvoltarea motricitatii fine, creativitatii, atentiei, independentei, vederii in spatiu, imaginatiei si rabdarii. 

Jocul contine 140 de piese din lemn viu colorate si sabloane pentru a crea diverse modele.

Veti gasi pe site-ul magazinului si linkuri foarte utile de unde veti putea descarca alte sabloane.

Cateva dintre creatiile noastre 🙂

Si pentru ca se apropie Craciunul, Famous Kids vine in ajutorul parintilor cu un concurs tare frumos. Au oferit cititorilor nostri un premiu folositor : un voucher de 50 de ron pe care il veti putea cheltui pe un joc Tangram ca al nostru sau pe  orice alt joc sau jucarie din lemn aflate in acest ”raft” al magazinului :jucarii educative din lemn.

Concursul incepe astazi,  8 decembrie ( nu mai e mult si e ora 12 noaptea 🙂  si se va termina in data de 17 decembrie seara.

Ca sa participati, va rog sa indepliniti urmatoarele conditii :

1. Lasati un comentariu la acest articol in care sa ne spuneti ce joc sau jucarie ati lua daca ati castiga acest voucher 🙂

2. Distribuiti public acest articol.

Va rog sa va inscrieti cu numele intreg.

Va multumim tuturor pentru participare, multumim inca o data magazinului Famous Kids pentru premiu si va dorim tuturor muuult succes! 🙂