ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Darul din Calendarul de Advent- ziua 16

51 comentarii

Mă bucur atât de mult  pentru că în fiecare zi am cu ce să vă încânt privirea :). Și dacă acest calendar ar fi ținut și mai multe zile, vă asigur că am fi putut umple zilele cu multe daruri frumoase. Avem în țara noastră doamne foarte talentate. Și este trist că lucrul handmade nu este susținut și promovat așa cum trebuie. Daca nu ai pe cineva care să te încurajeze, să te suțină, să te recomande, uneori este foarte greu să rezisti de unul singur.

Deschidem ușița cu numărul 16 și astăzi o vom întâlni pe Irina Suciu. Este o mamă tânără foarte ambițioasă, cum rar am întâlnit. Când își propune ceva, nu se lasă până nu reușeste. Și știu așa cateva lucruri din culise 🙂 ce-mi dovedesc că atunci cand ai o pasiune reală, nu renunți așa ușor.

Nu mi-a spus prea multe Irina despre ea, doar atat : ”Lucrul manual, neglijat de multi, dar prețuit de iubitorii de frumos, este o activitate pe care nu mulți se încumetă sa o încerce. Pe lângă plăcerea și onoarea de a coase straie populare, a lucra manual bijuterii cu motive traditionale este o activitate care mă face sa mă simt mandra ca sunt româncă și mandra ca am intrat în sfera tradiționalului”.

Lucrările ei le puteți admira pe pagina de Facebook Irina coase tradițional .

Irina a început să coase cămăși cu motive populare. Mai multe modele în acest album.

Dar si-a dorit mult să încerce și altceva – să învețe să faca și accesorii ce pot fi purtate cu o astfel de ținută sau de ce nu, cu o altă ținută elegantă. Mi-a povestit ea ca i-au dat mult de furcă bazele metalice si etamina pana a invățat cum poate face și bijuterii, dar atata a incercat, pana a reusit 🙂 . Veți vedea si voi asta în fotografiile următoare 🙂

 

Bijuteriile pleaca spre cliente în straie tare drăgălașe.

Pentru astăzi, Irina vă oferă cu mare drag un dar cusut cu mâinile ei harnice: un set cu un pandant si cercei cu motive populare.

Puteți să vă înscrieți până la ora 22 lăsând un comentariu în care să ne spuneți cu ce ținută ați asorta voi bijuteriile tradiționale ale Irinei.

O zi minunată tuturor ! 🙂

LATER EDIT

Setul Irinei va pleca către numărul 26. Felicitări, Oana Preda ! 🙂

26-good

 

51 de gânduri despre „Darul din Calendarul de Advent- ziua 16

  1. Avatarul lui Ciocoiu nicoleta

    Bunica mea era o pasionata de tot cei frumos stia sa țese sa coase .Sa toarca si inpleteasca.cei mai incurcam ițele cand esea pe afara.si roteam fusul de il găsea saraca pe din scaun .dar nu era rea la gura ne pedepsea punandune sau depanam chemuri de ne durea manutele.Frumoase sunt lucrările făcute de mana este multa munca si sudoare .este atat talent ca nu oricine ar putea sa faca.imi plac mult de tot porturile.tradițiile si tot ce tine de lucrul manual…

  2. Avatarul lui Soare Camelia

    F. dragute! Bine-nteles ca le-as purta cu mandrie la ia cu cusaturi rosii.
    O zi frumoasa!

  3. Avatarul lui Diana M

    Ce lucruri minunate! Eu as asorta la o ie. 🙂

  4. Avatarul lui Ramona Toncu

    La o rochie simpla, trashy, neagra.

  5. Avatarul lui Ceausescu Madalina

    As asorta cu o tinuta lejera,comoda in culori deschise.

  6. Avatarul lui Esty

    Irina, sunt minunate creatiile tale! Absolut superbeeee. Eu ma imaginez purtand asa ceva cu o camasa alba, lejera si cu o fusta neagra, in closh.

  7. Avatarul lui andreearodica

    Le-as asorta cu o rochiță simpla, lejera, neagra.

  8. Avatarul lui Tatiana

    Sunt extrem de frumosi si cred ca i-as asorta la o camasa simpla!

  9. Avatarul lui candrea nadia

    Numaidecat cu o ie!
    Multumim!

  10. Avatarul lui Anca L.

    Cu tinuta pe care o voi alege pentru revelion!

  11. Avatarul lui barbosi

    Din pacate nu am ie…Cred ca setul l-as purta la o rochita/camasa neagra.
    Diana Purice

  12. Avatarul lui Iulian Tagarcea

    Cu siguranta sotia mea ar avea la ce asorta acest minunat set.

  13. Avatarul lui Roxana

    Eu port cu drag un set facut de Irina ❤ D-zeu randuieste astfel lucrurile ca nici nu ne putem noi da seama, datorita unor conjuncturi frumoase am ajuns sa o cunosc pe Irina si tare mult ma bucur. E o femeie deosebita cu multa ambitie, talent si foarte harnica.
    Succes, draga mea!

  14. Avatarul lui Elena Sincu

    La o ie as asorta bijuteriile. Sunt foarte frumoase si multa munca depusa.

  15. Avatarul lui Andreea Roventa

    Hmmm.. blugi evazati ai o camasa alba. Creatiile Irinei sunt superbe!

  16. Avatarul lui MARASRSCU GABRIELA

    Ce lucruri frumoase! Eu as asorta la o ie!

  17. Avatarul lui lory

    Sunt frumoase,frumoase! Le-as asorta la o bluza tip ie cu jeansi si bocanci.Cred ca mi se potrivesc perfect

  18. Avatarul lui Roxana D

    Cu o ie. Ar merge perfect 🙂

  19. Avatarul lui Tarasinca Luminita

    Sunt absolut superbe! Felicitări! Le-aș asorta la o ie, însă cred ca se potrivesc la mai multe ținute casual.

  20. Avatarul lui diana kinces

    Foarte frumoase! Le-as asorta cu o ie, dar ar merge de minune și cu o cămașă albă.

  21. Avatarul lui Nicoleta G

    Le-as asorta cu o camasa alba, dar si cu o camasa neagra, ca sa fie contrast si sa fie puse in valoare. Sunt deosebite.

  22. Avatarul lui Elena R.

    Merg cu multe tinute casual…sunt minunate!

  23. Avatarul lui Deleanu Simona

    Zunt deosebite creațiile Irinei. Setul de bijuterii s-ar asorta foarte bine cu o rochie lejeră, uni (alb, negru, roşu) sau cămaşă albă şi blugi/ pantaloni negri.

  24. Avatarul lui otiliatudor

    Toate sunt minunate. Pentru ca nu am ie, as purta aceste splendori la o camasa alba. Ar arata perfect 😉
    Multumim ca ne arati lucruri tare frumoase si mamici atat de talentate

  25. Avatarul lui DianaCa

    Le-as asorta cu o ie. Sunt deosebite bijuteriile!

  26. Avatarul lui Oana Preda

    Frumoase lucruri 🙂 Setul de bijuterii cu motive populare l-aș asorta cu o rochiță simplă, neagră.

  27. Avatarul lui MamaLor

    La o ie cum sunt cele cusute de ea. De fapt, sa fiu sincera, la cât sunt de frumoase le.as purta la orice!

  28. Avatarul lui Lacramioara C

    Le-as purta la o ținută elegantă. Sunt superbe! Vreau si eu! ♡♡♡

  29. Avatarul lui Adina

    Uuuu, frumoase lucruri!!!As asorta la un blug rupt si o camasa sau ie alba

  30. Avatarul lui Andreea Mihaela

    Am deja o ie la care s-ar potrivi perfect.

  31. Avatarul lui Simona Elena Nichifor

    Ce frumoase sunt! :). As asorta la o rochie dar si la o ie :).

  32. Avatarul lui Petrovai Ramona

    Felicitări pentru creațiile minunate :). M-as bucura de un asemenea set tradițional 🙂

  33. Avatarul lui Elena Stanimir

    Foarte deosebit tot ce faci! Setul l-as purta la o rochita rosie de Craciun si in rest la ia alba, simpla, pe care o am.

  34. Avatarul lui cristiana moldovan

    As purta setul la serbarea de Craciun a copilului meu alaturi de costumul popular. De asemenea, l-as purta la botezul fetitei mele.

  35. Avatarul lui ionela bortofleac

    La o tinuta de vacanta, rochie lejera, blugi, fusta si bluza

  36. Avatarul lui Adina

    L-as purta la tinuta de Craciun!

  37. Avatarul lui Mihai Georgiana

    Lucruri deosebit de frumoase și unicate. Le-aș purta la o ie tradiționala.

  38. Avatarul lui Raluca Maria Horotan

    La o rochita simpla neagra, rosie, alba. La o bluzica simpla. Ooo….sunt asa multe variante :).

  39. Avatarul lui Panescu Rodica

    Cu o ie , dar si la camasa, bluza. Sunt foarte frumoase!

  40. Avatarul lui maria ene

    Sunt frumoase,frumoase! Le-aș purta la o ie tradiționala.

  41. Avatarul lui Oana Topalescu

    Ar merge foarte bine cu o ținută populară tradițională, dar si cu o rochie negru uni.

  42. Avatarul lui Durac Mihaela

    Cu o pereche de blugi si o camasa alba

  43. Avatarul lui Monica Safta

    Ce lucruri minunate!
    Cu tinuta de Craciun 🙂
    Felicitari Irina si sarbatori bucuroase!

  44. Avatarul lui enache nicoleta

    la pereche de blue jeans si o camasa tip ie

  45. Avatarul lui RoxanaC

    Setul acesta scoate din anonimat orice cămașa uni.
    P.S. Trebuie neapărat sa imi cumpăr o ie☺

  46. Avatarul lui madimih

    Nu mă pricep la asortarea hainelor și accesoriilor. Totuși, cred că ar merge și cu o rochie simplă de ocazie. Eu le-aș purta cu mândrie la o nuntă, să le admire toată lumea

  47. Avatarul lui Tofan Adina

    Cu o bluza alba eleganta si cu o fusta negra cu imprimeuri rosii. Felicitari!

  48. Avatarul lui Aura Afr

    Minunate bijuterii.le vad asortate la o ie.Felicitări pentru creatii.

  49. Avatarul lui Irina Rotila

    Sunt foarte frumoase creatiile Irinei si cred ca poti gadi cate ceva penrru orice tinuta 🙂

  50. Avatarul lui Adina Roz

    Asemenea creatii ar fi evidentiate de o tinuta simpla, intr o singura culoare, o rochita neagra, verde sau albastra.

Răspunde-i lui Lacramioara C Anulează răspunsul