De-a lungul anilor, am adunat în bibliotecă foarte, foarte multe cărți : din copilăria mea , din adolescență, cărți de oameni mari și ”exagerat” de multe pentru copiii noștri. De unele mă leagă amintiri tare plăcute. Când le iau în mână, mi-aduc aminte de locul în care stăteam când le răsfoiam, dacă era noapte sau zi, dacă mi-era sufletul vesel sau trist.
Foarte dragi îmi erau și îmi sunt și acum cărțile de la editura Noua Speranță. Pot spune că am crescut împreună cu ele. Țin minte cum citeam pe la 15 ani Viața pe marginea prăpastiei ( o carte ce îi ajută pe tineri și adolescenți să ia cele mai bune decizii pentru viața lor ).
Și Pomul comorii! Lucram ca voluntară în timpul studenției la un centru pentru copiii străzii. Nu aveam multe cărți în biblioteca de acolo, dar era această carte superbă. M-au pus copiii să le-o citesc de nu știu câte ori. Cred că o învățasem toți pe de rost. Din păcate, nu o veți mai găsi pe site-ul editurii, dar sperăm din tot sufletul să fie reeditată. Pentru ursuleții mei am împrumutat-o de la biblioteca din oraș. Și ei au îndrăgit-o la fel de mult. Am povestit despre întâmplările din Pomul comorii aici și aici.
Curcubeul alb și negru ( momentan se găsește pe site doar în limba maghiară, dar cred că se mai găsește disponibilă în alte librării creștine) a fost o carte pe care am recitit-o de nu știu câte ori. Este o carte pentru copii, superb colorată şi ilustrată prezentând o povestire cu un conţinut educativ extraordinar: o persoană rea poate fi biruită dacă ai curajul să lupţi împotriva ei cu armele iubirii şi ale iertării. Şi nu numai atât, dar ea poate fi şi determinată să se întoarcă cu toată fiinţa ei spre bine. Într-o padure în care domneau armonia şi pacea între animale au dispărut şase şoricei. Îngrijorat, Mooseberry, prietenul lor, veghea mereu patrulând prin pădure, ca nici un animal să nu mai dispară. Câţiva dihori erau bănuiţi a fi autorii răpirilor… Pe lângă aceste motive de îngrijorare, într-o dimineaţă animalele au constatat că toate culorile din lumea lor dispăruseră. Chiar şi curcubeul era alb şi negru. Apoi a fost răpit şi Mooseberry! Cine a furat culorile curcubeului, cine l-a răpit pe Mooseberry? Şi mai ales cine şi cum putea să aducă culorile înapoi în lume? Salvaţi de o corabie trimisă de Marele Împărat şi condusă de Căpitanul Cameleon, cei şapte şoricei în frunte cu Mooseberry, vor conduce lupta animalelor din pădure împotriva celor ce le-au furat culorile. Mai multe am scris despre carte aici.
Dacă doriți să aduceți culoare și frumusețe orelor de religie, cartea Biblia, confecționăm și învățăm este un ajutor neprețuit. Ideile de lucru manual diferă, de la cele mai simple la cele mai dificile, punându-se accent pe folosirea unor materiale şi ustensile cât mai ieftine, folosindu-se pe cât posibil materiale reciclate sau din gospodărie. Copiii vor avea experienţa emoţionantă de a face obiecte minunate aproape „din nimic” . Toate ideile de lucru manual au fost concepute, aplicate şi testate de Gillian Chapman, autoare renumită a acestui gen de cărţi. Folosindu-se de experienţa ei în lucrarea cu copiii, confecţionând cărţi, măşti şi alte obiecte, ea a pregătit şi o secţiune utilă cu sfaturi şi recomandări pentru siguranţa desfăşurării activităţii.
Uitați ce idei minunate pentru Crăciun:
Mai recomand si o carte pentru cei interesați de dezvoltarea spirituală a copiilor lor : Creșterea spirituală a copiilor. În această carte, veți descoperi zeci de sfaturi simple şi modalităţi practice nu numai de a defini lucrurile în care credeți, dar și de a demonstra cum să faci din credinţa în Dumnezeu o trăire zilnică. Puteți citi câteva fragmente din carte accesând linkul de mai sus.
Multe alte cărți vă invit să le vizualizați pe site-ul editurii aici. Sunt grupate pe categorii de vârstă și interese ( copii, adolescenți, tineri, familie, resurse pentru orele de religie sau Scoală Duminicală, pentru tabere).
Da, și astăzi avem un dar din partea editurii Noua Speranță! 🙂 Mulțumim tare mult!
Alături de alte daruri, copiii mei vor primi în acest an în dar și o nouă Biblie pentru ei ( achiziționată de pe site-ul editurii). Vrem să le oferim un dar care să le bucure și să le înfrumusețeze și sufletul . O Biblie doar a lor , oferită cu prilejul acestei sărbători sfinte este un cadou minunat.
Avem și alte variante frumoase de Biblii pentru copii pentru diferite vârste. Dar ne-a plăcut mult și această versiune ce face trecerea dintre Biblia cu multe imagini din timpul copilăriei mici spre Biblia oamenilor mari. Ilustrațiile nu lipsesc, dar sunt mai puține. Include evenimentele importante ale planului lui Dumnezeu, subliniind legăturile dintre ele. Cartea conţine 365 de episoade semnificative ale istoriei biblice și pe marginile textului povestirii se află versetele cele mai importante ale pasajului biblic care redă întâmplarea respectivă. Cartea are un format mare, impunător ( ai mei sunt tare încântați de cărțile mari), coperțile cartonate găzduind în interiorul lor 350 de pagini .
Spre finalul cărții,există o enciclopedie care ajută la înţelegerea contextului povestirilor prezentând într-un limbaj accesibil noţiuni despre viaţa oamenilor în timpurile biblice: hrana, agricultura, viaţa de familie, îmbrăcămintea, casele, cetăţile şi oraşele religia, munca, comerţul şi călătoriile, civilizaţia.
Biblia în fiecare zi pentru copii o veți găsi pe site-ul editurii ( unde puteți vizualiza și mai multe detalii) aici.
Editura Noua Speranță oferă in dar două Biblii. Și… un donator secret 🙂 dorește să ofere 10 Biblii ( cumpărate tot de pe site-ul editurii) pentru ca bucuria noastră să fie și mai mare! Deci, avem astăzi de oferit în calendarul nostru de Advent 12 Biblii de citit în fiecare zi ce abia așteaptă să ajungă la copilașii voștri!
Vă așteptăm cu drag să vă înscrieți până la ora 21.30. Lăsați, vă rog, un comentariu în care să ne spuneți dacă voi aveți o Biblie pentru copii și totodată care credeți că ar fi reacția lor dacă ar primi un astfel de dar ( puteți chiar să ne povestiți dacă v-au pus întrebări legate de Dumnezeu, nașterea Pruncului Isus sau alte evenimente biblice).
Later edit
Am citit foarte multe comentarii în care spuneați că nu știți ce Biblie ar fi potrivită pentru copilașii vostri. Aș dori să vă recomand articolul în care am scris despre Biblii pentru copii AICI ( voi încerca sa-l reeditez și pe acesta , pentru a adăuga și alte variante achiziționate ulterior) . Aveți acolo poze și alte detalii.
Bibliile de citit în fiecare zi vor ajunge în casele celor cea au avut comentariile cu numerele:
48- Cristina Moldovan
4- Alina B.
34- Paula Por
10- Ceaușescu Mădălina
14- Alina
5- Camelia
26- Rodica C.
29- Laura Frunza
6- Stanciu Florentina
38 – Varzole Cristina
11- Tatiana Istrate
43- Savescu Alex
Felicitări tuturor! Ne dorim din suflet ca mesajul Bibliei ce o vor primi să le îmbogățească sufletul copiilor.
Și ne pare nu rău, ci foarte rău…că nu a fost câte o Biblie pentru toți cei ce ați participat. Sperăm să putem oferi astfel de daruri și în viitor.
Pe câștigtori îi rog să mă contactateze la adresa de mail : ursuletinazdravani@gmail.com și cand imi scrieti, vă rog mult să-mi lăsați direct adresa.
decembrie 17, 2015 la 08:34
Buna dimineata!
Si noi avem Biblia in imagini
Copii sunt interesati de ea, o iau si o studiaza si chiar o si citesc, fetele, baiatul inca nu citeste la 3 anisori 🙂
Ne-ar place si noua sa fim printre castigatori anu acesta.
Multumim pt concurs
Irina Marin – fb
decembrie 17, 2015 la 08:43
Ce dar minunat! Noi avem pentru copii Biblia clasica pentru copii; e citita si rascitita. Chiar am cautat o alta varianta, si ne-am bucura foarte mult sa primim si noi una la concursul de azi. Baietii mei sunt inca mici, nu vorbesc, dar cel mare imi aduce carti sa ii citesc; e un moment nepretuit cand stam cuibariti sa citim ceva.
decembrie 17, 2015 la 08:54
Avem si noi Biblii pentru copii dar nu aceasta. ….fetitei mele ii place mult sa citeasca deci ar fi incantata de acest cadou 🙂
decembrie 17, 2015 la 09:18
Nu avem Biblie pentru copii in varianta integrala. Avem câteva numere dintr o colecție care abordează Noul Testament dar nu am apucat sa le citim încă, fetele mele fiind destul de mici. Cred ca anul viitor cea mare va avea o vârstă potrivita pentru acest subiect 🙂
decembrie 17, 2015 la 09:23
Pe cea de față nu o avem, mi se pare fantastic de frumoasă!
Mulțumim pentru încă o surpriză și o descoperire minunate.
decembrie 17, 2015 la 09:30
Din nefericire nu avem o biblie pentru copii , fetita mea stie povestea nasterii lui Isus , e incatata ca s-a nascut un bebelus , nu accepta si nu intelege ca acelasi bebelus ce omul de pe cruce , cel care a murit …ea nu intelege moartea ca ireversibila dar cit intelege despre moarte nu accepta …:) este inca prea mica
decembrie 17, 2015 la 09:32
Avem Biblia pentru copii.Cand a primit-o fiica mea a fost super fericita.Daca ar primii acum Biblia in fiecare zi cred ca ar fii la fel de fericita.
decembrie 17, 2015 la 09:33
Fetita mea are Biblii pentru copii din care citeste seara si nu numai. Dar pe cea prezentata nu o are dar ar fi incantata sa o aiba! 🙂
decembrie 17, 2015 la 09:34
Da, avem si noi biblii pentru copii, dar pe aceasta nu o avem. Copiilor nostri le plac mult intamplarile din Biblie si da, pun o gramada de intrebari legate de aproape orice subiect ar citi….:) Cred ca s-ar bucura enorm sa primeasca in dar o asemenea Bible. Multumim!
decembrie 17, 2015 la 09:36
Din pacate nu avem Biblia pentru Copii.Stie de Doamne,Doamne deoarece imi arata zilnic incoana.Urmeaza ca incet,incet sa il invat.Imi pare rau ca nu pot da mai multe detalii .Reactia lui cu sigurata ar fi de bucurie ,ca de fiecare data cand vede o carticica.
decembrie 17, 2015 la 09:41
noi inca nu avem o biblie pentru copii si imi doresc enorm una. am fi foarte bucurosi ( si eu si baiatul meu) daca am castiga una, ar fi cel mai frumos cadou de Craciun
decembrie 17, 2015 la 09:43
Suuper! Multumim Editura Noua Speranță si donatorului secret pentru bucuria care o fac in 12 familii 🙂
Noi avem vreo doua Biblii mici cartonate pentru copii, si mai avem si seria de 12 volume din Biblie de la Adevarul. Fetitele le rasfoiesc des si mereu au intrebari despre personaje biblice. Dumnezeu, cerul etc 🙂
decembrie 17, 2015 la 09:47
Nu avem biblia pentru copii, dar ne-ar placea foarte mult sa o avem. I-am explicat despe Nasterea Domnului dintr-o carticica mai mica, videoclipuri si in oras cand amenajau cu statuetele acelea mari( i-au placut cel mai mult). In rest nu stiu cat a inteles el, asteptam sa fim si un pic mai mari 🙂 .
decembrie 17, 2015 la 09:47
Nu avem biblia pentru copii, dar ne-am bucura tare mult daca am avea-o, mai ales ca acum au inceput sa apara curiozitatile legate de Dumnezeu si ingerasi. ( baiatul cel mic de 2 ani, e foarte incantat cand zice Ingerasul)
decembrie 17, 2015 la 09:50
Acest model Biblia pentru copii nu il avem. Fetitele ar fii incantate de acest cadou! Multumim!
decembrie 17, 2015 la 09:51
Noi nu avem aceasta carte, avem un alt model de Biblie pentru copii. Băiețelul meu ar fi foarte încântat sa aibă una noua! Și da, pune multe întrebări legate de evenimente biblice.
decembrie 17, 2015 la 09:51
Oooooo ce dar minunat! Noi nu avem inca o biblie, dar ne mai uitam la desene pentru copii, si intreaba ce s-a intamlat, cand, cum a fost, si muuulte de ce-uri.
Multumim frumos
Otilia Tudor
decembrie 17, 2015 la 09:56
De cand F. A primit la binecuvantare o Biblie albastra , S. vrea si el una 🙂 chiar daca avem multe variante. Pe aceasta de la Noua Speranta nu o avem.
decembrie 17, 2015 la 09:58
Biblia preferata a fetitei mele, am daruito grupei de la gradinita, la inceput de an scolar ne-au cerut sa ducem o carte pt biblioteca grupei…si fetita mea a ales sa isi duca biblia, ca si alti copii sa invete despre Dumnezeu. Cred ca o alta Biblie primita cadou pt ea ar fii o rasplata pt fapta ei buna:)
decembrie 17, 2015 la 10:01
Nu avem aceasta biblie, dar le avem pe cele de la Litera , mai avem carti cu povesti din biblie, mai avem o biblie mica romana-engleza cu intamplari foarte pe scurt. Copii mei ar fi foarte incantati daca ar primi un asemenea cadou.
Multumim Coca si editurii si donatorului secret.
decembrie 17, 2015 la 10:03
Pe cea de față nu o avem, mi se pare fantastic de frumoasă,avem un alt model de Biblie pentru copii.
Cred ca s-ar bucura enorm sa primeasca in dar o asemenea Bible
decembrie 17, 2015 la 10:04
Acest model de Biblie nu il avem . Sigur cand va mai creste cea mica va fii incantata Multumim!
decembrie 17, 2015 la 10:12
Avem Biblii pentru copii dar aceasta editie nu o am. Lucas nu era prea fericit cand ii citeam din ele dar unele editii chiar mi se pareau greoaie cu textul f incarcat si cu povestioare lungi. Am pe tableta o aplicatie cu Biblia pt copii interactiva si aia ii place. Recent mi-a picat in mana Biblia de la editura Omega si mi se pare cea Mai potrivita pentru un baietel de 6 ani.
decembrie 17, 2015 la 10:14
Paul a primit anul trecut de Craciun Biblia Clasica pentru copii si de mult ma uit sa ii cumpar versiunea aceasta dar n-am reusit inca. Paul s-ar bucura tare mult daca ar primi-o, el se bucura de orice lucru primit mic sau mare si mereu imi spune un Multumesc mama care ma topeste. Ii place cand taticul lui ii citeste din Biblia noastra desi nu intelege unele cuvinte.
decembrie 17, 2015 la 10:21
Wow! Ce dar frumos pentru această zi 🙂 Momentan avem în casă „Biblia versificată”, „101 Întâmplări preferate din Biblie”, „Biblia mea cu ilustrații” și „Prima mea Biblie cu ilustrații”. Ne-am propus să achițizionă, în timp mai multe variante de Biblii pentru copii, deoarece dorim să le păstrăm viu interesul pentru Cuvântul Domnului, schimbând periodic imaginile și modul de abordare al povestirilor biblice. Ne-ar plăcea tare mult să primim și noi în dar „Biblia în fiecare zi pentru copii”, dar ne dorim s-o achiziționăm și pe cea cu idei de lucru manual.
Copiii ne-au pus diverse întrebări despre Dumnezeu. Amintesc doar două dintre ele: „Dacă Dumnezeu îi iubește pe toți, atunci El îl iubește și pe satan?” „Cum poate Dumnezeu să îi ajute pe toți oamenii de pe pământ de-odată?” Mulțumim tare mult pentru concurs!
decembrie 17, 2015 la 10:22
Inca nu am achizitionat o biblie pentru baietel, are doar 2,2 si nu am gasit una potrivita pentur varste mici. Plus ca acum are obsesii cu anumite carti si imi este foarte greu sa introduce altele noi.
decembrie 17, 2015 la 10:24
Noi nu avem nicio biblie iar bebe e prea mic ca sa puna intrebari. Ne-ar fi de folos o astfel de biblie.
decembrie 17, 2015 la 10:25
Ce frumos! Si noi avem mai multe Biblii in imagini si le citim cu mare drag. De asemenea, mai citim si variante prescurtate ale evenimentelor din Biblie, in carti precum cele de la editura Girasol si fetele mele cunosc bine semnificatia sarbatorilor. Consider ca toti copii ar trebui sa stie despre Dumnezeu si ce metoda mai frumoasa decat citind astfel de carti frumoase, asadar cred ca ar fi un cadou minunat pentru orice copil.
decembrie 17, 2015 la 10:33
Noi avem una pentru copii mici. Eliza a venit intr-o zi acasa si m-a intrebat daca avem Biblie in casa, deoarece ii intrebase doamna la ora de religie si ea nu stiuse daca sa ridice mana sau nu. I-am zis ca avem o Biblie ilustrata pentru copii, dar n-a fost prea multumita de raspuns. Cred ca s-ar bucura foarte mult de darul acesta. Singura mea teama o reprezinta discutiile care s-ar putea starni dupa lecturarea ei. De exemplu, doamna de religie le-a povestit despre cum irod a omorat o gramada copii mici si mi s-a parut un subiect foarte deplasat pentru varsta lor. Unele lucruri din Biblie nu prea sunt pentru copii.
decembrie 17, 2015 la 10:37
Noi avem Biblia pentru copii, doua chiar, pt varste diferite :), si citim cu placere povestile despre oamenii lui Dumnezeu, care au cautat Fata Lui. Biblia e cea mai pretioasa carte oferita mostenire copiilor nostri. 🙂
decembrie 17, 2015 la 11:16
Cred ca e tare frumoasa. Noi nu avem , deci am fi tare incantate sa „poecim”!
decembrie 17, 2015 la 11:23
Avem si noi doua Biblii pentru copii – cadou de la bunica sotului – tinem foarte mult la ele… ne-ar incanta tare mult si aceasta varianta… pare tare frumoasa.
decembrie 17, 2015 la 12:14
Am primit in dar o biblie pentru copii si alte cateva carticele. Biblia noastra e mult mai micuta decat aceasta prezentata de tine .Intr-adevar copiii sunt incantati de cartile mari ,pozele fiind si ele mari au o alta atractie pentru copii. Foarte draguta biblia din acest concurs.
Multumim editurii Noua Speranta pentru cele doua carti dar si donatorului secret 🙂 pentru cele 10 carti oferite.
decembrie 17, 2015 la 12:19
Nu au nici o biblie pentru copii. Intrebari pune si incerc sa ii explic pe intelesul ei, iar ea se bucura 🙂
decembrie 17, 2015 la 12:21
Eu am biblia mea pentru copii, de cand eram mica. Momentan ai mei copii o rasfoiesc si sunt foarte fascinati de ea. Pun intrebari, la care le raspundem, fix asa cum vin;)
Cu siguranta le-ar placea mult sa primeasca asa ceva! Mi-ar placea si mie, alfel nu o pastram cu atata sfintenie pe a mea;)
decembrie 17, 2015 la 12:36
Un dar minunat si in sensul sarbatorii Craciunului.
Noi nu avem inca o biblie pentru copii.
Baietelul meu are 6 luni si am inceput sa ii citesc din carti ilustrate, cat sa il familiarizez cu cititul si cartile.
Imi amintesc de cand eram eu mica si mergeam cu bunica mea la biserici, ca imi imaginam tot felul despre rai si iad, si foarte des ma gandeam cum o fi Dumnezeu si Sfintii Ingeri si de ce nu ii vad daca stau printre noi si ne calauzesc in viata.
In concluzie cred ca e important pentru copii sa cunoasca de mici biblia, iar una pe intelesul, frumos ilustrata e ideala.
decembrie 17, 2015 la 12:36
minunat cadou si mai minunate recomandari…e plin internetul de biblii pentru copii, care mai de care mai frumos colorate ; avem si noi cateva. nu toate transmit mesajul asa cum trebuie.. asa ca…Multumesc pentru recomandari.
decembrie 17, 2015 la 12:37
Noi nu avem o Biblie pentru copii, cred ca s-ar bucura băiețelul meu de ea, întrebări nu prea pune(avem 4 ani), sunt si eu curioasa de reacția lui si de întrebările ce le-ar pune dupa ce am citi-o!
decembrie 17, 2015 la 12:41
Este foarte frumos cee ce faceti de a oferi pe fiecare zi un cadou cate unui copil. Va urmaresc de mult timp . Multumesc
decembrie 17, 2015 la 12:58
Noi avem biblia pentru copii, însă fără imagini și nu sunt fascinați de carte. Varianta aceasta e mult mai atrăgătoare pentru ei! Sărbători cu bucurie!
decembrie 17, 2015 la 13:09
Noi avem Povestiri biblice pentru copii, dar pt ca am mai crescut, chiar ne gandeam sa ne mai luam una mai adecvata varstei, asa ca multumim pt concurs.
decembrie 17, 2015 la 13:15
Avem mai multe editii si incercam sa citim zilnic din ea.Mi se pare un lucru esential.
decembrie 17, 2015 la 13:41
Multumim mult pentru concurs. Nu avem inca o Biblie pe intelesul celor mici. Intrebarilor specifice varstei le-am raspuns deocamdata prin povesti despre Dumnezeu, ingeri si despre Isus. Sarbatori binecuvantate va dorim,
Alexandru Savescu
decembrie 17, 2015 la 13:45
Am acasa un model de biblie pt copii si chiar am citit copiilor din ea.Sunt f incantati si povestim adesea povestioare din Biblie
decembrie 17, 2015 la 14:06
Foarte utila si frumoasa aceasta Biblie pentru copii, imi place ca e mare, cuprinde aproape toata Biblia, are versete biblice si enciclopedia pentru o intelegere mai buna. Eu am trei baietei si avem cateva carti pentru copii mici cu povestiri din Biblie dar in limba engleza., asa ca de ceva timp am in plan sa cumpar o Biblie pentru copii in romana, mai ales ca le plac mult astfel de povestiri. Multumim pentru concursuri si pentru cartile minunate pe care le recomandati!
decembrie 17, 2015 la 14:14
Avem mai multe biblii de toate categoriile și mărimile și în fiecare seară înainte de somn citim o istorioară dintr-una. Întrebările despre Dumnezeu și Domnul Isus sunt la ordinea zilei iar rugăciunea face parte din „ritualul nostru” dinainte de somnic și înainte de masă și oricând este nevoie. 🙂 Educația și dezvoltare spirituală a puilor noștri este extrem de importantă pentru că asta le va schimba viața pentru eternitate!
decembrie 17, 2015 la 14:15
Inca nu avem o Biblie pentru copii, aveam cand eram eu copil si era foarte citita de noi si cred ca si copiii mei ar citi una cu mare drag.
decembrie 17, 2015 la 14:15
Si noi avem o Biblie pentru copii care are doar cateva relatari din Biblie. Piticul meu (3 ani) este foarte atent cand ii povestim intamplari din Biblie si cand avem musafiri isi aduce Biblia si le povesteste si el ceea ce i.am spus noi. Ne-am bucura sa primim o Biblie pentru fiecare zi.
decembrie 17, 2015 la 14:25
Noi avem cateva carti de la Girasol cu relatari din Biblie. Aceasta cred ca le-ar place mult fetelor mele si cred ca ar fi foarte incantate sa se uite prin ea.
decembrie 17, 2015 la 14:36
Avem o biblie pt copii pe care o indragim f mult. Zilnic o aduce eunice sa o citim. Ne-am bucura sa avem una asa frumoasa ca sa putem cuti in fiecare zi pe parcursul unui an.
decembrie 17, 2015 la 14:59
Bună, eu nu sunt încă mamica, dar am lucrat cu copii, iar acum sunt bonă.
Întotdeauna am observat un interes mai mare pentru istorioarele biblice, deoarece nu sunt inventate de oameni, sunt despre oameni adevărați, care au deaface cu trăirea zilnică cu Dumnezeu! Din El și pentru El sunt toate lucrurile!
La multe întrebări de ce așa, nu aveam un alt răspuns mai bun decât: „Nu putem ști, dar așa a vrut Dumnezeu sau asa a îngăduit Dumnezeu și Dumnezeu vrea cei mai bun pentru noi, de aceea trebuie să ne încredem în El”, și așa continuând povestea chiar dacă nu înțelegeau, vedeau pe parcurs cum Dumnezeu lucrează pentru binele celor ce se încred în El.
Eu cred că e o modalitate bună de a semăna credința în ei.
Eu am setul de cărți Biblia ilustrată pentru copii editura Litera. M-aș bucura tare mult să am și această Biblie pentru copii pentru a putea diversifica.
decembrie 17, 2015 la 15:04
Avem diferite Biblii pentru copii pe care le citim intens împreună cu fetele.
Discutam mult pe marginea povestirilor biblice,despre viată si caracterul personajelor din cartea sfanta.
Ne-am bucura mult sa primim acesta Biblie.
decembrie 17, 2015 la 15:06
Ce interesant!!!!
Noi nu avem inca o Biblie pentru copii, desi Oliviei ii place sa mearga la biserica si sa uite pe acolo in voie.
E foarte simpatica in momentul in care ne cere noua, parintilor, sa il sunam pe „Doamne” si sa il rugam sa trimita norii negri, urati (cum le spune ea) la ceilalti bunici :))
decembrie 17, 2015 la 15:07
Nu avem biblie pentru copii. Nu am discutat prea multe despre biblie pana acum. Cred ca ar fi curiosi sa aflam mai multe din aceasta carte!
decembrie 17, 2015 la 15:24
Nu avem o Biblie pentru copii, dar cred ca este varsta potrivita (4ani) pentru a ii povesti (ajutata si de ilustratiile din carte) despre nasterea Domnului.
decembrie 17, 2015 la 15:24
Mi-am propus sa cumpar copiilor mei o biblie cand vor implini 3ani, pana atunci relatarile din ele mi se par complexe si greu de asimilat de cineva la o varsta atat de frageda sau poate nu am gasit eu inca un exemplar potrvit pentru varste mici.
decembrie 17, 2015 la 15:33
nu am si mi-as dori mai ales ca bebele e pe drum
decembrie 17, 2015 la 16:07
Copiii mei au fiecare cate o Biblie cartonata, care nu sunt chiar asa de interesante ca Biblia povestita copiilor, care a fost a sotului de cand era mic. Citim in fiecare seara cate o povestioara din ea, iar cand am fost la biserica si s-a predicat din una din povestile citite si-au aminntit. sunt ferm convinsa ca s-ar bucura sa primeasca inca o Biblie a lor.
decembrie 17, 2015 la 16:09
Nu avem unca o biblie pt copii, dar ne- ar placea f mult sa primim un exemplar; sigur ar fi f fericita fetita mea daca ar primi una in dar!
decembrie 17, 2015 la 16:32
Nu avem o biblie pentru copii inca, dar e pe lista. Am mai discutat cu cel mic de Nasterea Domnului si momentan cam atat. Cu siguranta o carte care sa aiba si imagini ma va ajuta.
decembrie 17, 2015 la 16:40
Nu avem o biblie pentru copii, dar fetitei mele sigur i-ar placea cadoul.
decembrie 17, 2015 la 16:47
nu avem biblia pentru copii, dar s-ar bucura nespus sa o primeasca in dar.
decembrie 17, 2015 la 16:54
Coca, in fiecare zi ne surprinzi! Asa multe cadouri frumoase si unice pe site-ul tau bucura atatea inimioare.. 🙂
Noi avem Biblia piticilor din care mai povestim, citim, care ne e foarte utila pentru a povesti intamplari simple din Biblie. I. cred ca s-ar bucura foarte mult de noua Biblie, mai ales ca in ultima vreme e din ce in ce mai pasionat de carti, povesti. Ne aduce cate o carte si asculta cu sufletul la gura. Vrem sa alocam mai mult timp cititului. El nu se plictiseste deloc usor! Si pune foarte multe intrebari, cred ca Biblia asta absolut minunata ar fi ca un devotional zilnic pentru el, in curand si pentru T. Multumim tuturor sponsorilor!
decembrie 17, 2015 la 17:09
Fetele mele au „Prima mea Biblie cu ilustratii” scrisa de K. Taylor si este cartea cu cea mai mare valoare ptr ele, ptr ca acolo gasim intamplari adevarate si frumoase. Cred ca ar fi cel mai frumos dar….
decembrie 17, 2015 la 17:20
Da, avem Biblia povestita copiilor pe care am terminat-o deja, e o varianta care a apărut la noi după anii 90. Nu este asa colorata ca cea de sus, dar ne-am bucurat de ea la maxim. Acum incepusem o altă variantă, mai grea. Ne-am bucura de acest cadou, e binevenit.
decembrie 17, 2015 la 17:38
Da, avem si noi Biblia pentru copii , a citit-o ,si am discutat mult pe seama pildelor.E minunata si aceasta carte si ne-am bucura mult daca ar poposi in casuta noastra.
decembrie 17, 2015 la 18:02
O Biblie pentru copiii!!! Ce idee extraordinara. Ce ne ar prinde bine si noua u na.Pomul comori l am citit si eu
decembrie 17, 2015 la 18:17
Alt dar minunat! Multumesc din nou de oportunitate!
Avem Biblia de la Crisan. Aceea e pentru copii ceva mai mari. Varianta aceasta pare mai copilaroasa, mai pe intelesul celor mici.
Am primit deja de la fete o multime de intrebari despre Dumnezeu, printre care si intrebari de genul:
– cum sta acolo sus, in cer?
– are laptop?
– ce mananca?
Sarbatori cu bucurie sa aveti!
decembrie 17, 2015 la 18:24
Ce dar frumos!!La noi sigur ar fi apreciata pentru activitati!!Avem diverse biblii pentru copii dar aceasta varianta nu,si tare ne-ar place sa o avem!!Multumim!!
decembrie 17, 2015 la 18:27
Avem si noi colectia Biblia ilustrata pentru copii, biblia de la Usborne si multe alte carti pe teme religioase. Cand isi amintesc de ele, stam zile intregi citind si recitind din ele. Multumim frumos pentru acest dar minunat!
Ramona R
decembrie 17, 2015 la 18:57
Eu nu am copii.. nu sunt căsătorită încă .. dar îmi place foarte mult această variantă de biblie ilustrată. Am avut şi eu când eram mica bibliuțe ilustrate dar aceasta le întrece pe toate.
Dacă aş câştiga-o i-aş oferi-o nepoțelului meu care este fermecat de povestirile biblice .
decembrie 17, 2015 la 19:01
Imi amintesc si acum de biblia pentru copii de acum 20de ani..bunica ne ducea saptamanal la biserica si ne povestea despre Dumnezeu.La fel incerc si eu cu baietelul meu,mi-ar placea sa ii citesc mai multe pe teme legate de religie. Minunata carte,ne-ar face placere sa fie a noastra!felicitari!
decembrie 17, 2015 la 19:01
Avem si noi Biblia pentru copii si alte cateva carticele despre viata lui Iisus sunt foarte incantate de ele si ne place mult sa citim despre Mama Maria si preaiubitul ei fiu.
decembrie 17, 2015 la 19:05
Din pacate nu am achizitionat o Biblie pentru copii. Baietelul meu are 2 ani si 5 luni. Avem discutii despre Dumnezeu si ingerasi. Mergem cam o data pe luna la biserica, dar nu avem nimic tiparit pe subiectul religiei. La el este o mare mirare cand vorbim despre Divinitate, mirare datorata faptului ca nu Il vede. Asa ca dupa cateva schimburi de replici pe subiectul acesta, incepe si spune „Dar nu vad, nu vad”
decembrie 17, 2015 la 19:17
Nu avem, momentan Em e micuță zic eu, dar m-aș pregăti eu dinainte 🙂
decembrie 17, 2015 la 19:24
Este foarte interesantă această bibliuta ilustrată noi avem una dar deja este uzată :))
Mi-ar plăcea să câștig această carte pentru fiul meu . Ar fi foarte bucuros .
decembrie 17, 2015 la 20:07
Cu siguranta nepoteii mei s-ar bucura de Biblia in fiecare zi, asa ca asta le-as darui in cadoul de Craciun.
decembrie 17, 2015 la 20:40
Unii din nepotii mei nu au o Biblie a lor, asa ca m.as bucura foarte mult sa le pot darui una. .si nu una obisnuita:) ar fi o modalitate foarte faina de a invata despre Isus. Multumesc pentru darul deosebit!
decembrie 17, 2015 la 20:54
Nu ,nu avem o biblie pentru copii.Demult doresc sa achizitionez una…dar nu m_am putut hotari asupra editurii..Sa prezinte lucrurile cat mai simplu pe intelesul lor si in acelasi timp sa fie captivanta.Fetita mai mare care are 6 ani a inceput sa puna intrebari tot mai des si e foarte intersata de Dumnezeu.
decembrie 17, 2015 la 20:58
Avem o Biblie in casa din care citim destul de des pentru ca Ruslana este foarte curioasa,de curand m-a intrebat cati ani are Iisus.Tare mult ne-ar placea sa castigam Biblia de la concurs ,mai ales ca la noi maine seara vine Mos Nicolae,ar fi minunat.Multumim pentru recomandari si pentru toate cadourile pe care le faceti micutilor copii.Craciun magic!
decembrie 17, 2015 la 21:11
Ce cadou minunat!ne uimesti in fiecare zi cu ceva frumos!bibliile pt copii cred ca pot construi ceva frumos in atitudinea unui copil…il formeaza ca viitoar adult in ceea ce priveste latura spirituala.