ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Ziua ursilor polari

2 comentarii

Poate ca va este greu sa credeti, dar noi am mai fost la Polul Nord… anul trecut 🙂  si  am aflat multe lucruri interesante despre animalele polare, ne-am intalnit cu niste eschimosi,  ne-am construit un iglu. Despre calatoria noastra  puteti citi aici.

Pentru ca am primit o carte tare frumoasa : Ursul si solidaritatea, m-am gandit ca ar fi grozav sa avem o zi speciala in care sa vorbim doar despre ursii polari.

sursa foto

Am auzit diferite pareri despre cartile din aceasta serie ” Valorile mele”, asa ca eram tare curioasa sa pot rasfoi macar o carte. Si, cum cei de la Libris au avut reduceri foarte bune la intreaga serie, am profitat si noi de oferta, luand cartea mentionata mai sus.

Imaginile ne-au impresionat pe toti trei, seamana extraordinar de mult cu acele carti la fel de minunate de la editura Infodar : Ariciul intr-o zi ploioasa, Un prieten ca tine, Ariciul intr-o zi de iarna.

Povestea e foarte simpla, dar pentru copii mi se pare suficient…se poate improviza si pe marginea superbelor imagini.

Un urs polar este tare nemultumit pentru ca in zona in care traia el era doar iarna…o vesnica iarna. Isi dorea mult sa calatoreasca, sa vada cum este sa traiesti scaldat in razele soarelui , sa te bucuri cat mai mult de caldura , de vegetatie.

Uite ca se iveste o ocazie neasteptata pentru prietenul nostru si acesta pleaca intr-o calatorie la unchiul sau, un urs brun.

De ce ursul si solidaritatea ? 🙂 Pentru ca ursul polar si-a ajutat un seaman cand acesta a avut nevoie, desi la un moment dat, ii era foarte greu – se afla intr-o zona cu un climat neprietenos pentru el si incepuse sa sufere, sa se imbolnaveasca.

Cei mici pot invata ca este un lucru minunat sa fii alaturi de prieteni, de cei care au nevoie de ajutor- aceasta inseamna sa fi solidar .

Am creat si noi o scena „inghetata” , folosindu-ne de ghetarul din jocul cumparat de la Julia Toys: Banchiza pinguinilor .

Ursul polar Olaf  avea doi puisori  tare simpatici.

Asa ca ,  eu si D. i-am facut o supriza lui A, in timp ce acesta dormea. Am modelat din argila polimerica cei doi ursuleti :). D. a mai lucrat alaturi de  mine : catelusi, decoratiuni pe borcanele, avioane. A urmarit cu atentie cum modelam eu  si incerca si el sa copieze pasii de lucru. Sigur, asa cum face de obicei , inventeaza si gaseste alte modalitati de a face ceva si e normal , nu? 🙂

Tare mandru a fost cand i-a aratat micutului A. ursuletul sau :).

Dar si A. a fost ajutorul meu ! Dimineata , impreuna am facut pestisori din argila. I-am dat una dintre uneltele mele si el le-a facut ochisorii.

Am facut un mic tutorial al pestisorilor nostri  ( urmariti pozele, nu este nevoie de prea multe explicatii) . Sunt niste pesti simpli, pe care ii poate face si un copil. Eu am avut uneltele mele, dar voi puteti folosi : un cutitas de unica folosinta si o scobitoare ( pentru ochisorii si ca sa conturati solzii).

Toata recuzita noastra era gata…asa ca : sa inceapa joaca!

Am ascuns pestii prin apa ( care nu era altceva decat o multime de bilute hidrofile magice );  ursul trebuia sa ii gaseasca ca sa-si hraneasca familia. Au fost numarati si rasnumarati 🙂 – erau vreo 21 .

D. a avut de rezolvat cateva fise „polare” : cateva labirinturi ( cu ursi care trebuiau ajutati sa ajunga la prada sau la familia lor) si o fisa in care trebuia sa gaseasca numerele.

Joc ” Ce ascunde ursuletul?”

Aveam un rucsac cu un ursulet polar tare dulce. Am ascuns in el tot felul de obiecte. Ursuletul i-a rugat sa inchida ochii si sa ia din burtica lui cate ceva si sa ghiceasca ce este.

Se pot face tot felul de jocuri si activitati ( am gasit si pe net o multime de idei foarte interesante – chiar si ursuleti decorati cu fulgi din nuca de cocos- Uitati aici o multime de activitati, care de care mai frumoase. :)), dar noi ne-am limitat la acestea .

D. vine deja obosit de la scoala; de multe ori prefera sa se joace in mod liber cu A. (inventeaza impreuna tot felul de scene de joaca, au secretele si expresiile lor 🙂 , se harjonesc)…asa ca eu ii las sa se bucure de timpul petrecut impreuna. Dar, de cele mai multe ori, ma intreaba : ” Mami, astazi ce zi speciala mai este? „, ceea ce inseamna ca le este dor sa ne jucam impreuna, asa in felul nostru nazdravan si ursesc :)).

Va dorim si voua sa calatoriti oriunde doriti in lume…imaginatia voastra va poate purta peste tot!! 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre „Ziua ursilor polari

  1. Foarte frumoasa lectioara voastra, iar ursuletii extraordinari toti, cat despre modelat cineva mosteneste talentul mamei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s