Hristos a inviat!

mai 4, 2013 de ursuletinazdravani 4 comentarii

Invierea

de Costache Ioanid

Bătea o aripă de vânt
şi noapte era ca Gheena
din vale, cu sufletul frant,
o ceată urca spre mormânt;
şi-n frunte era Magdalena.
Maria cea smulsă din Iad
din şapte odgoane de moarte,
trecea printre stânci ca prin vad
şi toate-i păreau ca o carte…
şi-n toate citea lăcrimând
poemul cel scris de curând
cu jilave slove de sânge…
…acolo…privirea-ntorcând,
Isus o privise cum plânge…
acolo… căzuse-n genunchi…
aici…ii vorbeau heruvimii…
aici…rezemat de un trunchi,
vorbise cu milă mulţimii..

Bătea o aripă de vânt
cu dulce parfum de narcise
asupra oraşului sfânt
o geană de zori răsărise.
Maria urca spre mormânt
iar gându-i zbura mai departe…
„dar piatra din pragul cel sfânt
vai, cine-o va da la o parte!”

Şi ceata se-opreşte acum;
iar inima-ncepe să bată
se-adună surorile-n drum
acolo…sub stânca…e fum…
şi piatra cea grea-i răsturnată!…
lâsand iî ţărâna povara,
aleargă femeile-n stol
şi toate sunt albe ca ceara
mormântul…mormântul e gol!…
se-apleacă în hohot Maria
şi plânge… vai, unde L-au pus?
ori n-are un capăt urgia
ce tot mai loveşte-n Isus?

Maria din nou se apleacă
iî cripta mormântului gol…
se uită… de unde să strângi,
din beznă, măcar o scânteie?
dar uite… se-aprind curcubee…
sunt îngerii iaraşi…”femeie,
ce rană te face să plângi?”
„Eu plâng…pentu DOMNUL ISUS…
căci, iată, străinii-L luară
şi nu ştiu unde L-au dus…”

Şi-un umblet se-aude afară…
sunt paşi ce se-apropie blând…
e poate…mai ştii?…grădinarul
-„Femeie, ce cauţi plângând?…”
Maria tresare ca arsă
iî muşcă în inimă teama
îşi pune sfioasă marama
pe faţa cea repede-ntoarsă
ca Iacov fugind de Edom,
ar vrea să alerge orbeşte
dar parcă un gând…o opreşte…
că doar grădinarul…e-un om…
o, inimă, cât de haină,
cu lacrimi o-ndupleci uşor
de-a scos pe ISUS din gradină.
El ştie în ce vizuină
L-au pus cei trimişi de sobor
şi parcă… vorba senină
e-un murmur de râu ce te-alină
când dragostea-n suflet ai strâns.

„Stăpâne…” Maria a spus…
„de-ai vrut ca să-L duci mai deoparte,
arată-mi doar unde L-ai pus?
noi…lacrimi sişmir…I-am adus,
ca sfânt sâ rămâie şi-n moarte
MESIA ISUS!”
Şi omul străin îi răspunde:
„Maria”…iar ea s-a întors
Maria?…tot sufletul stors
renaşte-n aceste secunde.

E EL! şi-n faţa minunii
Maria se-aruncă…”Rabuni!”

„O, nu MĂ atinge, Maria,
căci nu M-am suit la CEL BUN!
şi totuşi… am vrut să vă spun
chiar azi tuturor bucuria…
ci du-te la fraţi să le spui
că astazi la TATĂL MĂ sui
la CEL ce-a zidit veşnicia!”

Se uita MESIA zâmbind…
Golgota-i un Rai de Lumină
şi raiuri în inimi se-aprind!

Femeile-n colb se înclină
şi grabnic la goană se prind…
o, cât e de bine s-alergi,
să duci bucuria cea mare,
păcate şi lacrimi să ştergi
prin vestea de dulce iertare!
Maria voioasă aleargă…
surorile fug necurmat
să strige: „ISUS A ÎNVIAT!”

De atunci…în lumea cea largă,
o, câte Marii au strigat
câţi martori de veste au dat:
„E viu SALVATORUL! trăieşte!
căci noi eram morţi şi vrajmaşi
păziţi ca de tainici ostaşi
iar DOMNUL, din bezna adâncă,
ne-a scos prin peceţi şi prin stâncă
să ducem mesajul divin
E viu SALVATORUL! şi încă,
din cerul de glorie plin,
ne cheamă… ne iartă..AMIN