O intrebare  foarte des auzita de cei mici in aceasta perioada este : ” ce cadou ai gasit sub brad? ce ai primit de Craciun? ” Si cel mic incepe sa povesteasca cu mult entuziasm despre minunile ce le-a descoperit sub bradutul sau.

Ca multi alti parinti, ne-am pregatit din timp pentru cadourile ursuletilor. IN afara de carti, nu am cumparat jucarii noi. Chiar nu am vrut sa arunc banii aiurea si sa dau pe cine stie ce jucarie sofisticata 2 milioane…cand de acei bani puteam gasi mai multe jocuri la preturi foarte convenabile si intr-o stare excelenta. Si in plus, cel mic nu incepe sa analizeze daca ceea ce a gasit acolo este nou sau nu…pur si simplu se bucura …

Nu am pus multe sub brad…cu cat sunt mai multe jucarii, nu se bucura cum trebuie de ele…nu le pot indragi pe toate…se plictisesc….si chiar pot deveni agitati si nervosi vazand atatea.  Si e bine sa fim moderati in toate, mai ales ca vremurile in care traim sunt grele..

Ce am gasit sub brad? 🙂

Cate un pachetel pentru fiecare : aveau acolo un joc si o carte. Pentru ca le-am dat cadourile un pic mai devreme (eu eram la serviciu in ziua de Craciun), nu am reusit sa mai iau coala colorata…dar m-au salvat stampilele foarte simpatice cumparate la un pret grozav de la Julia Toys. Le-am strecurat printre cadouri sa para mai vesele. Sigur era un cadou si pentru Azorica, catelusa noastra…o carticica despre catei pe care D. a indragit-o enorm. A fost tare fericit pentru ca ne-am gandit si la ea.

JOcurile au fost primite cu drag, dar fiind educative, nu au fost analizate prea mult timp :)…cu siguranta ne vor tine ocupati de acum incolo in zilele friguroase de iarna.

Ambele jocuri au fost cumparate tot din magazinul JUlia Toys la un pret foarte bun si intr-o stare impecabila (de fapt unul dintre jocuri era nou).  Cand vom avea putin timp le vom prezenta pe indelete :).

Dar, asa cum ma asteptam cadoul surpriza si cel mai indragit a fost acesta: o casuta facuta de mami , mobilata cu un mobilier din lemn. Si…niste masinute , omuleti si alte accesorii Playmobil  . Le-am cumparat second de pe okazii la un pret foarte mic (aceste jucarii sunt foarte scumpe, nu mi-as fi permis nicidecum sa le iau noi). Au fost foarte fericiti cand le-au zarit…nu se mai saturau sa se joace cu ele.

Casuta nu a aratat asa cum mi-am dorit eu…nu am gasit cutia potrivita, se taia si foarte greu, dar piesa de rezistenta a fost podeaua cu autocolant ce imita parchetul si gresia alunecoasa cum ii spunea D. :).

Sa va aratam cateva poze, nu? 🙂

Si multimea de omuleti (sigur printre ei erau si alti omuleti cumparati dinainte) aranjati de D. pentru poza ca sa vada bunicii ce au primit ei.

Aici, ursuletul A. incepuse deja sa mute mobila din casa pe covorul cel mare…i se parea ca sta mult mai bine acolo . 🙂

Ii multumim din suflet lui Dumnezeu pentru ca am reusit sa le facem celor mici cadouri ; multi alti copii nu au avut parte de un astfel de Craciun fericit :(.

Le-am spus celor mici ca este frumos sa fim multumitori pentru absolut tot ceea ce primim, chiar daca acel lucru nu este cel dorit de noi. Si ca noi, suntem mult mai fericiti si mai impliniti atunci cand daruim si nu cand primim.E adevarat, sunt inca mici sa inteleaga acest lucru, dar in timp cu siguranta isi vor insusi aceasta invatatura.

Si sa nu uit: doresc sa le multumesc din tot sufletul celor ce ne-au trimis cadouri….am ramas coplesita de dragostea si atentia voastra! Sunteti minunate! 🙂

In final, inchei spunandu-va o mica poveste, pe care cu siguranta unii dintre voi s-ar putea sa o stiti.

Este preluata din cartea „SECRETUL MULTUMIRII” .

„Intr-un orasel traia o fetita si taticul ei. Acesta era preot intr-o biserica. Mama murise demult. Ei erau foarte saraci si traiau din mila enoriasilor. Se apropia Craciunul si fetita, Pollyana , isi dorea enorm sa primeasca o papusa.

A sosit si ziua mult asteptata…si in biserica lor s-au adus cateva daruri. Si Pollyana a primit si ea o cutie mare. Cu siguranta, cu manutele frematand de emotie, a deschis cutia cea mare…fiind sigura, sperand ca acolo sa fie papusa mult asteptata. Dar…acolo nu erau decat niste carje. S-a intristat si a inceput sa planga….cum sa nu plangi cand primesti asa ceva, mai ales ca eSTI doar un copilas? Tatal ei, un om foarte intelept (cu siguranta ca in sufletul lui de tata suferea si el) i-a spus : „draga mea, stiu ca esti foarte trista…si e normal…dar as vrea sa fii bucuroasa si multumitoare pentru un lucru: ca tu NU AI NEVOIE DE ACESTE CARJE! CA TU AI PICIOARE SANATOASE SI POTI MERGE, POTI ALERGA! A fost o lectie dura pentru un copil asa de mic….dar o lectie ce i-a schimbat viata. De atunci, a invatat secretul multumirii si se bucura de orice lucru, oricat de marunt ar fi fost.

Chiar va indemn sa cititi cartea (eu cred ca am citit-o de vreo 3-4 ori)…va va molipsi si pe voi nobilul sentiment al multumirii.

Va doresc in continuare o inima vesela, multumita si multa pace sufleteasca!