ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață


2 comentarii

Giroscopul de la Imaginarium- o idee de cadou inedită pentru copiii mai mari

Cu cât copiii cresc mai mari, deja te tot gândești ce cadouri le-ai putea oferi la aniversările lor. Sigur, le poti oferi o suma de bani din care să-și cumpere ce doresc ei, dar nu știu dacă acesta e un cadou de care îți vei aduce aminte peste ani.

Nepotul nostru mai mare împlinea 13 ani în vara aceasta, așa că era un brain storming în mintea mea în legătură cu ce i-am putea dărui.

Vizitând magazinul Imaginarium din Constanța ( din incinta City Mall, lângă Parcul Tăbăcăriei), am zărit chiar în mijlocul magazinului cateva răftulețe cu tot felul de minuni legate de spațiu, sistemul solar. Erau jucării, dacă le mai pot numi așa pentru copii de peste 10 ani. Și cum nepotul nostru este pasionat de tot ceea ce înseamnă Univers, ne-am oprit acolo.

Trebuia să mă încadrez într-o anumită sumă, așa că am căutat un cadou de 50 de ron (aveam in plan să îi fac și un sistem solar din lut polimeric pe lângă acest cadou) . Aveau o stație meteo complexa ( îți arăta temperatura din interiorul unei clădiri, umiditatea, ora, data și mai avea câteva opțiuni), un proiector planetar si multe alte minuni spatiale, dar la niște prețuri ce depășeau cu mult bugetul nostru. . Mie mi-a atras privirea un aparat micuț, asemănător unui titirez.

sursa foto

Stiu ca nu pare o jucărie atractivă, dar știam ca nepotului meu  i s-ar părea tare interesant să studieze un astfel de obiect. Am aflat de pe ambalajul cutiei că este un giroscop.

Ce este de fapt un giroscop adevărat? Pentru că acesta era o imitație după unul real.

Pe ambalaj scria ca : giroscopul este un obiect care se roteşte în jurul unui ax şi-şi păstrează direcţia. Pământul, roata unei biciclete, rotorul unui motor electric sunt giroscoape. Au aplicaţii tehnice extrem de importante, de exemplu pentru stabilizarea avioanelor.

Este alcătuit dintr-un rotor (de obicei de forma unui disc), fixat într-un cadru astfel încât să se poată roti în jurul oricăreia dintre cele trei axe.

Ei bine, aceasta minune de ” titirez” se putea învârti și menține echilibrul pe o suprafata dreapta plană, cum ar fi o masă, dar si pe marginea unui pahar, a unui deget sau a unui pix!

L-am cumpărat , urmând să probăm jucăria acasă. Am căutat câteva filmulete pe youtube și într-adevar era magic .

Dar magia nu funcționa la noi.

Acesta are o sforicică, ce trebuie introdusă prin giroscop si se trage de ea , urmând să-l pună în mișcare. Când il așezam cădea și nu se mai învârtea. M-am gândit că e posibil ca cel cumpărat de mine să fie defect, așa ca am sunat la sediul celor de la Imaginarium . Au fost foarte drăguți și mi-au răspuns la toate întrebările. Jucăria era ok, dar trebuia să-i prinzi dichisul :).

Așa că mi-am spus că sigur îi va da de capăt nepotul cel mare.

Și presimțirile mele s-au adeverit. Cadoul i s-a părut ” super original” :).

Cu ajutorul unui alt prieten de vârsta lui, au pus în funcțiune giroscopul! Atunci când trăgeai de sfoară, trebuia să-l prinzi, usor, fără să atingi discul ce se rotea, de cercul metalic, dar prins de -o parte și de alta și așezat ușor.

Nu am pus filmulețele găsite pe net ( introduceți ca si cuvinte de căutare gyroscope Imaginarium și veți găsi mai multe) , ci pe ale noastre, care nu sunt foarte reușite sau într-un cadru prea grozav, dar veți auzi țipetele noastre de bucurie că am pornit minunea de titirez și veți vedea ce încântați au fost toți , chiar și cei mari se tot minunau  că se poate roti așa ( am făcut și afara o demonstrație pentru oaspeți într-o farfurie 🙂 )

Pe o masa

Pe un deget

Cu cât te joci mai mult cu el , devii mai dibaci și îl vei putea așeza chiar și pe vârful unui pix sau pe marginea unui pahar.  Este fascinant să-l vezi cum se rotește.

Cu ajutorul unui astfel de giroscop, copiii vor afla caracteristicile obiectelor ce se invârt in jurul unui  ax, cum ar fi pamântul , roata de la bicicleta sau rotorul unui motor electric.

Acesta poate fi cumpărat din magazinul Imaginarium de aici.

Și mi-a plăcut mult felul în care își descriu jocurile și jucăriile, acestea fiind ca niște vitamine ce stimulează în special neastâmpărul intelectual 🙂 -o  idee care să ne dea de gândit atunci când alegem jocuri și jucării pentru copiii noștri .

O zi minunata să aveți ! 🙂