ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață


53 comentarii

Darul din Calendarul de Advent – Ziua 13

În zilele reci, când natura pare mohorâtă , când întunericul se așterne atât de repede , vrem să ajungem cât mai repede acasă.  Este un anotimp în care sentimentul de ” a ajunge acasă ” este mult mai acut, cel puțin eu așa simt :).  Este perioada în care toată lumea se strânge laolaltă ”acasă” bucurându-se unii de prezența altora.

Ei, dar noi am întâlnit pe cineva micuț, tare micuț ce își dorea nu doar să ajungă acasă, ci să înțeleagă / să descopere care este căsuța lui.

Limi era un animăluț sfios, cu dor de casă. Într-o zi frumoasă de vară, în timp ce stătea de vorbă cu un iepuraș, își dă seama că el nu are o căsuță.

Această poveste cu iz de vară o veți găsi în cartea ” Unde este căsuța mea”.

Este vorba despre o carte pentru copii publicată în ediție bilingvă română-engleză. Autoarea cărții este Claudia Marinescu, care și-a dorit să scrie pentru copiii preșcolari o carte cu povești simple, dar totodată amuzante și educative. Având experiență acumulată din activitatea cu copiii preșcolari în școlile internaționale în care predarea este exclusiv în limba engleză, Claudia a hotărât să scrie acestă carte în ambele limbi: română și engleză. Ilustrațiile din carte sunt semnate de Vali Irina Ciobanu și sunt  foarte frumoase. ”Răsfoind și citind cartea am avut impresia că admir tablouri într-o galerie de artă!”, ne spune chiar autoarea.

Dar să ne întoarcem la micuțul Limi. Ca să-ți găsească propria lui căsuță , Limi cere ajutorul animalelor ce le întâlnește în drumul lui, acesta fiind doar un pretext pentru a trece în revistă căsuțele celorlalte vietăți din grădină.

Finalul este neașteptat și fericit, copiii aflând ce fel de animal este de fapt Limi și unde poate el să doarmă nestingherit.

După ce vor trece sărbătorile , plănuim să punem în scenă povestea frumoasă a  acestei cărți , folosindu-ne de animalele noastre de jucărie.

Cartea, ce a apărut la editura Didactica Publishing, o puteți achiziționa de aici.

Din nou, sunt sigură ca ați descoperit și singuri darul din această zi. Autoarea cărții, Claudia dorește să ofere o carte micuților noștri cititori.

Puteți să vă înscrieți pentru acest dar până la ora 21.30 si într-un comentariu spuneți-ne : cine credeți că este Limi ? 🙂   Și dacă aveți și un cuvânt de apreciere pentru scriitoare nu ezitați să i-l oferiți 🙂 .

Vă așteptăm cu drag să participați!

Later edit

Și uite că această carte va pleca spre cineva care a și ghicit cine este LImi 🙂 ( un limax, este diferit de un melc) și a cărei fetiță îndrăgește melcii 🙂 – numărul 19.

Felicitări, Andreea Maruntelu! Vă rog să mă contacatați la adresa de mail : ursuletinazdravani@gmail.com

13 advent

 

Christmas_Gift_Box