ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață


44 comentarii

Darul din Calendarul de Advent – Ziua 15

” De Crăciun dorințele ți se- ndeplinesc!”, cântă tare prin casă ursulețul cel mic . Ne-a rugat să desenăm în Calendar  ziua aceea importantă.

Ar fi frumos ca toate dorințele să se împlinească…ursuleții mei au un vis : acela de a zbura măcar o dată cu avionul.  Eu nu cred ca aș visa vreodată la așa ceva, mai ales cu fobia mea legată de înălțimi. Dar ei, bărbați adevărați :), îmi spun că ar fi grozav să poți zbura.

Vara, prin luna august , avem ocazia să vedem foarte aproape de casa noastră avionul utilitar ce stropește  cu soluție împotriva țânțarilor. De fapt, toți copiii din oraș țipă de bucurie când îl văd – pentru că zboară peste străzi, case, parcuri. Ai mei , dacă sunt în casă atunci când îi aud zgomotul nici nu se mai uită dacă-s încălțați sau nu și o zbughesc afară. Nu contează că l-au văzut și ieri și alaltăieri – e prietenul lor și îl admiră mult! 🙂 .

M-am bucurat când am primit ” Avionul năzdrăvan” –  o ocazie grozavă de a ne aduce aminte de prietenul nostru cu aripi.

Această carte, ce a apărut la editura A.T.U. este scrisă de Claudia Groza, pe care probabil unii dintre voi știți dacă ați citit cartea despre Elefănțelul Trompi sau ați participat la atelierele ei.

Personajele principale din carte , Lia și Matei, își doreau ca și ai mei ursuleți să zboare și să cunoască cât mai multe  despre avioane. În vacanța de vară, li se oferă o ocazie minunată ca sa-și împlinească această dorință.

Citind această poveste, vom învăța alături de cei doi copii lucruri noi despre zbor, avioane, elicoptere și nori. Cartea se adresează copiilor mai mari ( peste 7 ani). Nu are ilustrații la fiecare pagină și abundă în termeni noi pentru copii ce le vor îmbogăți cunoștințele despre mediul înconjurător.

Vă las un fragment și câteva imagini din carte : ”Zgomotele avioanelor le stârneau curiozitatea de fiecare dată când le auzeau, de aproape sau în depărtare. Îşi puneau mâna streaşină la ochi şi scrutau albastrul cerului sau norii îngrămădiţi în pâlcuri din loc în loc. Strălucirea avioanelor în reclamele din revistele părinţilor îi fascina pe cei doi fraţi, Lia şi Matei. Visul lor de a zbura măcar o singură dată se cuibărise adânc în sufletul lor. «Oare cum se văd pădurile de sus? Dar apele? Dar munţii şi câmpiile?» se întreba de multe ori Lia…”

Cartea  poate fi comandată prin mesaj privat pe pagina de FB a scriitoarei Claudia Groza aici.

Și dacă aveți și voi acasă pasionați de zbor și de avioane, am o veste bună pentru voi : astăzi, în calendarul nostru de Advent avem această carte în dar din partea Claudiei. De fapt, vor fi 3 cărți în dar, deci vom avea în final 3 câștigători :).

Vă puteți înscrie până la ora 21.30, lăsând un comentariu la acest articol în care să ne spuneți cui i-ați dărui această carte dacă ați câștiga-o.  Și dacă doriți să îi lăsați câteva cuvinte de apreciere și scriitoarei Claudia Groza, cred că s-ar bucura mult.

Vă așteptăm cu drag să participați!

Later edit

În urma tragerii la sorți, am aflat cine a câștigat cele trei cărți 🙂 .

NUmărul 18

Felicitări, Elena Sincu!

avion1

Numărul 33

Felicitări,  Adina Tofan!

avion3

Numărul 36

Felicitări, Irina Rotila!

avion2

 

Vă rog să mă contactați la adresa de mail : ursuletinazdravani@gmail.com
Christmas Gifts