„Trupul meu nu era ascuns de Tine [ Dumnezeul meu], cand am fost facut intr-un chip tainic, tesut in chip ciudat, ca in adancimile pamantului. Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele „.
(Psalmul 139, Sfanta Scriptura, trad. D. Cornilescu)
Stiu sigur ca, dinainte de a aparea eu in aceasta lume, am fost creata ca sa devin : MAMA.
Inca de cand eram o fetita cu doua codite si gropite……(micuta din partea stanga cu codite 🙂 )

ii spuneam mamei mele, ca aceasta mi se pare mie meseria cea mai frumoasa: cea de „mamica”. Imi aduc aminte cu drag cum, inainte de a ma duce seara la culcare, imi luam „copiii” -papusile mele (vreo 6-7 la numar):)si le asezam frumos pe perna mea. Eu ma ghemuiam si dormeam pe un colt mic de perna ramas liber. Necajita, surioara mea mai mare, riposta: ” iar nu avem loc in pat”…eu…rugatoare, incercam sa o imbunez:” uite, doar in seara asta…sunt atat de mici…nu le pot lasa singure noaptea; sigur le va fi dor de mine”. .. 🙂
Anii au trecut si fetita cu gropite si doua codite a crescut…… si a tot crescut…..si a intalnit un om minunat, s-au casatorit si dupa 3 ani fericiti, visul din copilarie s-a implinit: ” a aflat ca va deveni MAMA! 🙂 ”
Luni intregi l-am asteptat cu mare nerabdare pe Danut, primul nostru ursulet. Citeam zeci de reviste, carti despre cresterea copiilor….si cu toate acestea, aveam atatea emotii….de multe ori imi spuneam :” cat de mult mi-am dorit sa fiu mama si acum….ma simt atat de nepregatita…”.
De-a lungul vietii mele, am cunoscut si am avut grija de multi copilasi: nepoti, copii ai prietenilor, copii cu nevoi speciale, copiii strazii, copilasi orfani….si acum, cand urma sa am propriul meu copil….aveam zeci de intrebari, temeri….ma gandeam ca acest copilas va fi cu mine, cu noi 24 de ore din 24….oare voi face fata?
Scumpul meu sot a stiut dintotdeauna cum sa ma incurajeze….si de multe ori, fara ca sa-i spun ceva…imi zicea :”vei fi cea mai minunata si cea mai descurcareata mamica din lume….sunt sigur de asta! 🙂 ”
Si iata, ca, pe 1 martie 2007, cand alte femei primeau martisoare colorate si delicate, eu am primit un martisor unic, nepretuit: pe bebelusul Danut.

Dupa niste dureri incredibile (nu mi-am imaginat niciodata ca o femeie poate trece prin astfel de dureri si ca le poate face fata)…la ora 9.20, dimineata….a aparut mogaldeata noastra mica….era calm, ca un ghem grasunel…si semana teribil cu tati :)…L-au pus pe o masuta speciala….dar, nu plangea…M-am speriat cumplit, desi eram terminata de dureri, cu frisoane, intrebam intruna: „de ce nu plange? de ce nu plange? spuneti-mi ce are?” Neonatologul, l-a lovit usurel, l-a intors cu capusorul in jos si mogaldeata a scos un sunet subtirel de pisicuta….Doctorul a zambit si mi-a spus:”asa e el, un bebelus cuminte 🙂 „…Si vreau sa va spun ca si astazi…cand Danut are 5 anisori, tot asa plange…incet, cu lacrimi mari, parca temandu-se sa nu deranjeze pe cineva….e un copilas foarte sensibil.
Inima mi-a venit la loc…..dupa cateva ore petrecute in incubator, la oxigen, Danut era gata sa infrunte lumea.
Am simtit cu adevarat ca am devenit mama, cand l-am tinut pentru prima oara in brate…pana atunci sentimentele materne erau vagi, doar o inchipuire a ceea ce ar trebui ele sa fie….. In noaptea aceea, la spital, nu am dormit….l-am pus langa mine, si am stat ore in sir privindu-l si urmarindu-i orice gest….nu-mi venea sa cred ca este puisorul meu: era atat de perfect…asa cum este orice dar de la Dumnezeu. 🙂
Dupa vreo 2 zile , inainte de a pleca din spital, am fost chemata la un consult. Cand ma intorc, bebelusul Danut nu mai era in patutul sau….tocmai atunci a aparut si sotul…il intreb speriata daca nu a vazut cine l-a luat… a intrat si el in panica….si dupa alte cateva minute, apare o tanara, era in camera cea mare unde mai stateau si alte 4 mamici cu bebelusii lor si mi-l aduce pe Danut . Mi-a spus: „plangea…mi-a fost mila de el si l-am luat in brate sa-l plimb prin camera 🙂 ” . Si atunci am inteles ca nu poti descrie durerea unei mame ce-si pierde copilul…..
Am ajuns acasa….tati facuse curat 🙂 ne facuse o micuta pancarta cu „bine ati venit” :)….eu m-am simtit dintr-o data tare neajutorata ….l-am pus pe Danut in patut…si ii spun sotului:” acum, ce facem cu el? :D”…Desi, puteam primi mult ajutor si sfaturi din partea bunicilor (de care am profitat cand era mare nevoie), am incercat sa ne crestem singuri copilasii. Asa ca….dupa cateva zile, parca eram mamica de cand lumea…desi mi-a fost foarte rau dupa nastere, am incercat sa depasesc starea aceea si sa imi ingrijesc puiutul….avea mare nevoie de mine. Tati, doua nopti a dormit pe un fotoliu, langa patutul lui….il asculta cum respira….si mi-l aducea cand plangea sa-l alaptez….
Sentimentele ce le traiesti cand devii mamica pentru prima oara in viata sunt speciale, unice….si desi descrise in cuvinte….parca de nedescris in toata amploarea lor….
Dar iubirea unei mame este infinita, interminabila…..am stiut si am simtit aceasta cand am devenit mamica a doua oara…pe 12 iunie 2010. Atunci, a aparut cel de-al doilea ursulet: Alex.

Inca de cand s-a nascut, a stiut sa se faca auzit :)….si doctorul ne-a spus zambind : ” ehei, ce flacau puternic! Uite, taticule, ce baiat ai! ” De data aceasta, temerile mele au fost mai mici…..deja stiam cum sa am grija de un copilas.
Acum, ursuletii nostri ne -au umplut din plin viata….nu pot si nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fara ei….
Atata timp cat ei se simt iubiti, fericiti, acceptati….stiu ca mi-am implinit menirea de mama.
Intr-o zi, il aud pe Danut (avea 4 anisori pe atunci) purtand o discutie serioasa cu una dintre bunici…ii spunea: ” nu, nu ma poti iubi cum trebuie….doar mama ma iubeste…si ma iubeste din tot sufletul, pana la cer si dincolo de el….asa imi spune tot timpul 🙂 „….si mititelul meu era ferm convins de ceea ce spune.
Si cand cel mic vine si cu manutele lui pufoase vine si imi cuprinde obrajiii si repeta intruna : „mamaaa, mamaaa”….sau cand plange tare si e nelinistit , il iau la pieptul meu si el se cuibareste acolo si suge linisitit si potolit ca prin farmec…..uit si eu de toate grijurile : sunt cea mai fericita mamica din lume.
Si….seara, inainte de culcare, cand ne asezam in patul cel urias (cum spun copiii), dar ce devine dintr-o data mic si neincapator, caci ursuletii se rostogolesc prin el….si noi, cei mari…avem putin loc… nici ca ne pasa….si stiti de ce? :)….si acum fetita din mine cu gropite si doua codite spune aceleasi cuvinte : ” doar in seara asta…..nu ii pot lasa singuri noaptea…..le va fi dor de mine :)…”
Si aceste momente sunt unice si de neinlocuit si vrem sa le traim si sa profitam de ele la maxim :)….caci, va veni o vreme, cand, vom depana cu drag si nostalgie aceste amintiri scumpe…..si atunci ursuletii nazdravani nu vor mai fi langa noi ….pentru ca, vor avea si ei, la randul lor alti ursuleti. 🙂

Am scris cu drag acest articol ca o dedicatie pentru parintii mei, pentru orice mamica ce ne citeste blogul si nu in ultimul rand pentru concursul JULIEI , ce ne-a oferit o frumoasa provocare: aceea de a povesti sentimentele ce le-am trait cand am devenit pentru prima oara mame. Cu aceasta ocazie, o felicit din toata inima pentru micutul nou nascut ce a aparut in aceasta primavara in familia lor, deja bogata cu alti 3 copilasi minunati. II apreciem din tot sufletul si ne sunt tare dragi. 🙂