Copilasilor le este tare frica sa ramana singuri…daca sunt in camera, inconjurati si captivati de joaca…dupa un timp…se uita…si striga: „mami, unde esti”..daca se pierd intr-un magazin, desi mami poate este in spatele lor , ii auzi cum tipa speriati”unde este maaami”.
Tot asa sunt si puisorii animalelor, cu siguranta nu le place sa fie luati de langa mamica lor; si ei au sentimente.
Cand am zarit aceasta superba carte ( si totodata si minunata ei prezentare) la Camelia , mi-am dorit tare mult sa o avem si noi.
Dar, vazand ca exista si o animatie a cartii, am urmarit-o pe aceasta, pentru ca nu am mai avut rabdare.
Puisorii erau atat de adorabili. Cand se trezesc in toiul noptii singuri, incep sa isi puna tot felul de intrebari. Tin minte ca si mama mea a plecat o data la cumparaturi si intarziase un pic (cel putin asa ni se parea mie si surorii mele) si ne tot intrebam: „oare unde este? poate a luat-o un avion! :)….poate a furat-o cineva… si nu ne linisteam pana cand nu o auzeam sunetul cheii ce deschidea usa.
PUisorul cel mare , probabil trecut prin aceasta experienta era sigur ca mama era plecata sa le aduca mancare. Cel mic nu stia decat atat: ” o vreau pe mami”…pe el nu il linistea nici o explicatie.
Cand a vazut micutul meu A. disperarea puisorului Bill, a inceput sa planga si el foarte tare…si ma intreba printre suspine: „dar unde este mamica lui? de ce nu vine?” As fi vrut sa opresc filmuletul, dar ca sa se linisteasca trebuia sa vada finalul cand apare in zbor mamica lui si puisorii , plini de bucurie, topaiau cat puteau de tare. Minunat moment :). Si ursuletul meu s-a linistit dupa vreun sfert de ora. El este tare trist cand eu nu sunt acasa si intreaba de zeci de ori unde sunt.
Cred ca , daca am fi citit prima oara cartea nu ar fi plans asa.
Ca sa-i fac o supriza, pentru ca puisorii i-au placut tare mult, i-am facut din argila dupa modelul Cameliei. Bufnitele ei sunt absolut adorabile : sa intrati neaparat sa le vedeti.
Si micutele mele bufnite au fost tare, tare indragite, desi nu aratau la fel de bine. A. o lua pe mama bufnita intruna si spunea :”a plecat mamica lor”….”hai, intrebati unde este? ” 🙂
Astazi mi-a cerut sa-i pun din nou desenul cu bebelusii bufnite.si mi-a spus ca acum nu va mai plange, stie ca se va intoarce mamica lui. ..daca a plans iar? Da…dar nu asa de tare…el a fost atat de patruns de sentimentul de pierdere a bebelusului bufnita mic, incat s-a identificat cu el. Eu nu am vrut sa urmareasca din nou filmul, dar el dorea mult sa-i vada din nou pe pufosii puisori.
Daca povestea nu ar fi avut un final pozitiv nu ar fi fost bine de urmarit. Tineti minte cand Bambi capriorul si-a pierdut mamica. Intotdeauna saream peste aceasta secventa atunci cand urmarea D. desenul.
Eu cred ca e bine sa-i lasam pe cei mici sa-si exteriorizeze emotiile…si sensibilitatea nu este un defect, ci o calitate. E atat de trist cand vezi acum copii ce se uita la desene pline de violenta si nu ar schita nici un gest sa vada un catelus ranit sau un gandacel zdrobit.
Astfel de povesti le infrumuseteaza sulfetul, le alunga temerile….ii ajuta sa inteleaga de ce se intampla anumite lucruri.
Si noi, mamicile, daca plecam undeva sa -i asiguram intotdeauna ca ne vom intoarce cat de repede putem, ca nu ni se va intampla nimic. Sa nu ne necajim ca plang dupa noi… ne iubesc atat de tare, incat sa nu ne mai vada ar fi de neconceput.
Nu stiu daca v-am convins pana acum sa va imbogatiti si voi sufletul si biblioteca cu aceste carti minunate.
Rata face gropi? Nu, dar catelusii da!!
ursuleți năzdrăvani 