D. a primit de ziua lui doua seturi cu  carduri wipe and clean.

Intr-unul din ele, era un joculet dragut . I se cerea sa deseneze intr-o genuta ce ar lua el  daca ar merge la picnic . Si D. s-a pus pe desenat. Dupa cateva minute , imi arata desenul. 🙂

L-am pus sa-mi explice ce a desenat…nu prea intelegeam ce sunt unele dintre obiecte :D.

Asa ca D. mi-a explicat ce si-ar lua el la un picnic: o coarda, o carte (are si litera B pe ea), un telefon (sa poata fi sunat), o sapca, o minge, un mar, un sandwich si o sticla (au aparut dupa ce am facut eu poza) si este acolo un obiect care nu mi se parea ca seamana cu ceva… :))) Era  o soseta cu gaura :))) L-am intrebat :” pai si ce faci cu ea?” El mi-a dat o explicatie logica:” pai le incalt si prin gauri voi simti iarba la picioare ” :))) nu-i asa ca e amuzant????!! 🙂

Acest joculet mi-a dat o alta idee: cat de curand ii voi da lui D . o geanta de voiaj si il voi ruga sa puna acolo (il voi lasa sa caute prin toata casa) ce doreste el sa ia intr-o calatorie . Cu ocazia aceasta, vom invata ce este important si ce nu este important de luat, atunci cand mergem undeva , departe de casa. 🙂

Astazi am facut o cursa contracronometru de agatat carlige de rufe pe sfoara.

Am legat o sfoara lunga intre scaune si clanta usii  si ne-am asigurat ca avem multe carlige pentru cursa noastra. 🙂

Am pornit cronometrul si…..cu rapiditate prindeam carligele pe sfoara : eu eram in echipa cu A. si D. era singurel. Bineinteles ca eu ma miscam incet, astfel incat sa puna el cat mai multe carlige. L-am invat si pe A. cum sa apese pe carlig si sa-l agate de sfoara – s-a descurcat un pic, dar era mult mai amuzant sa arunce cu ele prin camera :). Am facut doua astfel de curse.

La sfarsit, am numarat cate carlige am prins fiecare. Le trageam pe sfoara ca la numaratoarea din lemn si cu ocazia asta am exersat si numaratul pana la 20 . 🙂

Dupa aceea, D. a dorit sa facem putina treaba : sa agatam rufe pe sarma. Asa ca , am mai pus inca o sfoara ,  am adus un teanc de prosopele mici si babetele de la A.  si i le-am dat sa le „puna la uscat” :). Apoi, a asteptat cateva minute sa se usuce 😀 si i-am aratat cum sa le impatureasca frumos.

A fost o activitate de mare succes la noi!

Si , in concluzie, nu pot spune decat ca : are mama un baietel harnic ca o furnicuta! 🙂

Am vazut, uneori copii normali, sanatosi, razand de alti copilasi ce aveau o anumita dizabillitate si nascocindu-le tot felul de porecle….si ma indurera profund acest lucru.

De-a lungul vietii mele am lucrat cu tot felul de copii: cu dizabilitati severe , altii abandonati, altii ce traiau in strada…..am incercat sa ma cobor la nivelul lor  …..sa ma imprietenesc cu ei…..sa le arat dragoste..sa ii ajut cu ce pot…si am fost din plin rasplatita de zambete, imbratisari, cuvinte frumoase.

INca de cand a inceput sa inteleaga si sa vorbeasca, i-am povestit lui D. despre copilasii ce au anumite probleme – nu pot: auzi, vorbi, merge, vedea sau gandi normal….I-am mai spus ca noi nu suntem cu nimic mai speciali decat ei si faptul ca suntem santosi fizic este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie sa il pretuim.  Copilasii si oamenii ce au probleme speciale trebuie iubiti, protejati si respectati.

PEntru a intelege si mai bine prin ce trec aceste persoane, va propun un joc ce merge foarte bine la copii.

Se poate juca atat cu un singur copil (desi e putin mai plictisitor) si  cu un grup mai mare de copii (va fi mult mai interesant si captivant). Sau tot atat de bine il puteti juca in familie.

Va trebui sa indepliniti o sarcina fara sa va folositi de unul dintre simturi sau de  maini si picioare.

De exemplu, li cere copiilor sa faca un tablou comun (ceva de desenat) pe o coala mare A 3 (li se da o tema oarecare). Fiecare trebuie sa contribuie la desen, dar nu va fi asa de usor. De ce? Pentru ca , unul nu va putea vedea (va fi legat la ochi),altul nu-si va putea folosi mainile, altul nu va putea vorbi si tot asa. Ei trebuie sa coopereze si sa se ajute unul pe celalalt. Cel care nu vede va putea fi indrumat de copilul care nu are voie sa vorbeasca.  Cel care nu-si poate folosi mainile, ar putea desena tinand creionul in gura sau dand indicatii : ce culori ar fi bine sa fie folosite.

Desi li se va parea un joc oarecum amuzant, la sfarsit fiecare dintre ei va vedea cat de greu este sa nu te poti folosi de maini, de ochi, urechi sau picioare . PUteti avea o discutie impreuna: cum s-au simtit in timpul jocului? II inteleg acum pe copilasii ce au diferite dizabilitati? cat de greu li s-a parut sa indeplineasca sarcina data?

Sa ne invatam copilasii inca de cand sunt foarte mici sa fie iubitori , empatici, prietenosi.  Toate acestea mi se par atat de importante: asa cum incercam sa le oferim o educatie pentru minte, e bine sa le oferim o educatie si pentru a avea un suflet minunat. 🙂

Am vazut aceasta activitate pe mai multe bloguri, ultima data pe blogul Ralucai -Activitate cu cifre si mirodenii.

D., care este tare interesat de arta gatitului, a mai mirosit si gustat el una alta, dar acum am zis sa facem o activitate speciala.

Am pregatit o tava maaaare pe care am pus tot felul de mirodenii, zahar, sare, cacao, pudra de roscove. Mai mult am vrut sa aiba parte de tot felul de gusturi, sa le identifice.

Am pus cate putin din fiecare in tigaitele noastre transparente.

Sigur, era imposibil ca activitatea sa se desfasoare fara peripetii :)). A. a rasturnat repejor tot borcanelul cu cimbru pe covor, sufla in  prafurile din tigaite :). Dar, a fost foarte interesat de activitate: mirosea curios tot ce ii dadeam si repeta dupa noi ce spuneam.

Am impartit cu D. ingredientele pe categorii: ce folosim la mancaruri si pe care le folosim la prajituri.  Bineinteles ca D. tot  „ciugulea” din tigaita cu zahar…asa ca, atunci cand nu era atent…o schimbam cu cea in care era sare (era o sare de mare, 100% naturala cu o granulatie asemanatoare zaharului). Chiar si A. s-a amuzat copios de felul in care se stramba D. cand simtea gustul surpriza :D. Dar, a gustat gluma mea si nu s-a suparat pe mine.

La sfarsit, le-am dat  mica rasplata dulce -„bombonele naturale”  .