Cuvinte mari, toate importante definind abilități , trăsături ce ne-am dori să ne caracterizeze.
E un an nou si sigur ne-am propus așa cum o facem de obicei la începutul fiecărui an , să ne împlinim planurile/ rezoluțiile/ dorințele. Pornim mai mult sau mai puțin cu entuziasm , dar cam după trei luni, ne lăsăm pe tânjeală , realizând după alte luni că trece si acest an si noi iar nu am facut nimic . Oare de ce? Ochi avem, maini, picioare, creier, talent și-un strop de sănătate … ce ne oprește de fiecare dată să nu ne ducem planurile până la capăt?
Și parcă ne simțim așa îndreptățiți să ne spunem : prea puțin timp, neînțelegere din partea celor din jur, nicio încurajare, copiii prea mici, lipsă de chef… și lista se poate umple cu repeziciune- motive se găsesc din plin.
Dar ne uităm cu admirație la oamenii ce au reușit în viață și sigur au bifat si ei in viața lor „ puncte” din lista de mai sus… și-atunci ei cum au putut și noi , nu?!
Și s-au scris și atâtea cărți motivaționale, dar după ce le citim suntem așa un pic puși să purcedem la treabă , doar că după câteva zile iar ne lăsăm pe tânjeală- „ la mine chiar nu merge! ”
Nici pe departe nu vreau să spun că eu sunt un exemplu pentru perseverență – dovadă stau lunile în care nu am publicat niciun articol desi știam că aș fi putut ajuta macar o persoană cu ceea ce aș fi scris, aș fi încurajat pe cineva sau poate că aș fi adus o idee nouă.
Dar pentru că imi doresc ca accest articol să fie motivator, vă voi povesti o experiență din viața mea în care am dat dovadă de multă consecvență, perseverență , muncă din plin. Că am fost si tare talentata, înzestrată din plin ? Hmmm… n-as putea spune 🙂 Nu, nu vreau să spun că oricine va putea modela, ca toti vom putea cânta desi unii suntem chiar afoni 🙂 , că toti vom face sport de performanță. Sunt sigură că fiecare știe bine lucrul în care ar putea reuși dacă ar munci măcar un pic mai mult.
În urmă cu vreo 6 ani si ceva, imi doream tare mult să pot modela și eu figurine din lut polimeric. Copiii mei erau foarte pasionati de jocurile de rol și tare bine ne-ar fi prins să putem aduce la viata cateva dintre personajele cărților indrăgite. Așa că am început timid cu câteva pachețele de lut ( recunosc ca m-a speriat pretul lor) , o scobitoare , un tocator din sticla și o cutie din plastic servindu-mi ca si masuta.
Primele mele tăvi cu figurine au fost un esec total- arse și nu pentru ca nu as fi respectat intru totul temperatura cuptorului, ci pentru că trebuia setat in așa fel încat sa nu se ardă . Dar figurinele arse nu m-au oprit. Am incercat intr-un fel, intr-altul, am mai parlit cateva, dar am reusit intr-un final sa gasesc modalitatea prin care să le coc așa cum trebuie. Nu pot spune ca realizam cele mai reusite figurine :), dar am avut parte de suporteri entuziaști ( copiii mei și cei care mai primeau figurine modelate de mine) .
Unele dintre primele figurine ce le-am folosit la o lecție biblică – personajul Zacheu ( îi văd acum toate defectele , dar copiii tare s-au bucurat să primească micuta figurină ) .
În timp, am trecut peste multe – vedem fotografii reusite, superbe cu lucrarile multor artizani, dar numai noi stim ce se ascunde in spatele acestora: dureri de coloana, de maini, eczeme ale pielii datorate lutului coroziv, nopti nedormite, critici, nemultumiri, material stricat, si zeci sau sute „ luări de la capăt ” .
Cam așa arătau figurinele mele după vreo 5 ani și încă mai am atât de mult de învățat !
Trăim într-o era a vitezei și dorim ca multe dintre lucruri să se întâmple insant, fără prea multă muncă , efort. Mă uit cu tristete la nerăbdarea copiilor- daca nu le iese ceva din prima, prea puțini o iau de la capăt.
În ultimul timp, mi-am înconjurat copiii de cărți cu biografii, filme documentare, povești ale celor ce au perseverat in munca lor . Ba chiar si cu cărți despre recorduri celebre- stiu ca unele recorduri sunt stupide, dar mi-am dorit să vadă că pentru a obtine ceva , ai nevoie de sute de repetitii, de ore de muncă …că rar o să te trezesti cu o dorință grozavă de a o lua de la capăt daca nu-ti iese din prima. Dar dacă suntem tot timpul cu gândul la final, la ce ne asteaptă la capătul tunelului, avem curaj să mergem mai departe.
Știți care este cel mai bogat loc de pe pământ? Mi-ar plăcea să vă si aud răspunsurile 🙂 – sunt sigură că m-ați purta prin toată lumea . Dar locul acesta este in fiecare oraș și poate chiar foarte aproape de noi- CIMITIRUL ! Da, pentru că acolo sunt îngropate zeci de idei neterminate, sute de planuri ce ar fi salvat omenirea …dar teama de ce vor spune altii, lipsa perseverentei, plictiseala le-au îngropat și dat uitării.
Sfatul meu pentru mine, in primul rând, și pentru voi este să începem să acționăm- și nu de mâine, nici de la începutul lunii, ci acum! Ai un plan , o dorință? Minunat ! Ce poti face tu acum că ea să prindă aripi? „Coca, e prea puțin ce pot face eu acum…” Nu-i nimic ! Puțin câte puțin și vei vedea cu visul tau se va implini ! Și nu-s doar vorbe- hai să facem „acel puțin” zilnic si povestim peste câteva luni. Ce crezi ca ne vom spune? 🙂
