Intotdeauna, la final de an, devin mult mai meditativă ca de obicei…mă gândesc la tot ce s-a intamplat în anul ce a trecut, la cate as fi putut face și n-am facut. Mi se pare că timpul trece atat de repede si parca as vrea sa se opreasca putin sa pot respira cum trebuie si sa-mi trăiesc ziua. Evident, mă aglomerez uneori cu lucruri inutile, imi inversez prioritatile și de aici și senzatia ca trăiesc in grabă, că parcă nu mă pot bucura de ceea ce se intampla azi, acum.
La voi cum este? Aveți timp pentru voi? Să stați de vorbă cu voi ? Să scrieți într-un jurnal poate…
Peste 3 zile încheiem si Calendarul nostru de Advent pe care parcă l-am inceput ieri.
Și astăzi avem un dar pentru suflet. Un dar care să ne ajute să stam de vorba cu noi, să ne descoperim , să ne cunoastem altfel.
Nicoleta P. este doamna ce oferă darul de azi, ce inseamnă foarte mult pentru ea- a muncit la el cativa ani până sa iasa la lumina zilei. Pe Nicoleta o stiu de pe blogul ei preponderent culinar Flori de mandarin (găsiți acolo și multe alte articole foarte interesante cu o altă tematică) . Am avut si bucuria sa ne intalnim și in realitate cand au trecut pentru cateva ore prin orașul nostru.
Darul de astăzi este o carte scrisă de Nicoleta „Eul din spatele măștii ” ce a aparut la editura Little Lamb.
Cartea de față abordează aspecte sociale, etice, psihologice, morale și spirituale prezentate într-un mod practic, pentru ca fiecare om să înțeleagă lumea în care trăiește și mai ales să se înțeleagă pe el însuși. Cunoașterea de sine este esențială fiecărei persoane și de multe ori nu știm de unde să începem în a ne cerceta. „Eul din spatele măștii” încearcă să descopere acel „Ego” care se ascunde după măștile sociale, după moralitate și presiunile externe. Lucrarea trimite la descoperirea propriei persoane într-o lumină diferită, printr-o abordare sinceră, pas cu pas, din punct de vedere fizic, emoțional, moral, psihologic și spiritual, încununând cunoașterea personală prin aplicabilitate practică. Mai multe detalii despre carte veți găsi aici.
Daca doriti să citiți cartea Nicoletei, inscrieți-va lăsând un comentariu pana la ora 22 în care să ne povestiti ce faceti voi pentru inviorarea sufletului, cum vă încărcați bateriile :). Poate ii vom da Nicoletei un subiect pentru următoarea ei carte :).
O zi frumoasă tuturor !
LATER EDIT
Nicoleta mi-a scris ca vrea sa ofere doua exemplare ale cărții ei :). Așa că avem doi câștigători: numărul 4 și numărul 8.
Felicitări, Diana Purice ( barbosi) și Diana Kinces!
decembrie 22, 2016 la 08:09
Pentru a ma regasi, imi place sa ma rog in liniste si sa merg la biserica! In acele momente, reusesc efectiv sa_mi aud gandurile, cum imi place mie sa spun!
decembrie 22, 2016 la 08:18
Pentru inviorarea sufletului citesc Biblia, ma gandesc doar la lucrurile frumoase din viata mea, privesc chipul copilui meu care nu are nici o ingrijorare pe el, admir o floare, privesc cerul sau ascult o piesa la pian…
decembrie 22, 2016 la 08:18
Citesc! Efectiv stau in mijlocul patului si citesc.Asa reusesc sa ma detasez de tot.
decembrie 22, 2016 la 08:37
Cand ma simt demoralizata sau simt ca nu mai pot, ma uit la albumele foto sau fac o baie linistita.
Diana Purice
decembrie 22, 2016 la 08:39
Pentru a ma impulsiona sa merg mai departe, sa infrunt totul, este suficient sa ma uit la fetitele mele. Eu sunt baza lor.
decembrie 22, 2016 la 08:44
Citesc sau imi privesc copii cum se joaca
decembrie 22, 2016 la 08:50
Lectura este locul de refugiu pentru sufletul meu si bineînțeles orele petrecute în Casa Domnului sunt o oaza de liniste pentru mine.
decembrie 22, 2016 la 08:51
Petrec cat mai mult timp cu pruncutul meu si cu sotul meu, citesc si incerc sa fac sport, ascult muzica…felicitari si mult succes!
decembrie 22, 2016 la 09:10
Merg la biserica.
decembrie 22, 2016 la 09:36
Eu ma plimb in parc sau in gradina botanica si citesc.
decembrie 22, 2016 la 10:27
pentru a.mi inviora sufletul privesc chipul fetitei mele . ascult o muzica buna privesc cerul si multumesc Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am .
decembrie 22, 2016 la 10:35
De obicei petrec timp cu copilul meu sau citesc și mănânc desert, sau ascult muzică și alerg.
decembrie 22, 2016 la 10:37
Deschid o carte, beau un ceai, ies la o plimbare in parc 🙂
decembrie 22, 2016 la 10:59
La fel ca tine, la sfarsit de an meditez la tot ce s-a intamplat in anul ce se apropie de final…imi place sa vad cum a raspuns Domnul la rugaciuni, mi-ar placea si mie ca in aceasta perioada sa nu mai treaca asa de repede timpul. Cum imi incarc bateriile? Seara dupa ce merg toti din casa la culcare, imi place sa ascult marturii crestine, sa notez diverse lucruri…sa imi adun gandurile.
decembrie 22, 2016 la 11:30
Pentru a-mi reincarca bateriile ma plimb, ma joc cu copilul meu, dansez sau imi cumpar ceva dragut.
Multumim frumos.
Sarbatori minunate!
decembrie 22, 2016 la 11:35
Mie imi place să citesc şi să ascult mu zica care îmi place. În această perioadă a anului, imi place mult să ascult colinde! Sărbători fericite!
decembrie 22, 2016 la 11:39
Ascult muzica si citesc o carte buna.beau o ciocolată caldă
decembrie 22, 2016 la 11:54
Multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat doi copii minunati care imi dau toata energia, linistea, fericirea, pofta de viata, speranta de care am nevoie!
decembrie 22, 2016 la 12:19
Eu …urc pe munte! Si cu cat creste altitudinea, scap cate un pic, de griji, responsabilitati, energii mai putin bune…si..ajung in varf, unde descopar o invingatoare…asta te energizeaza complet si imediat !
decembrie 22, 2016 la 12:20
Am avut o mare cumpana de sanatate acum 2 ani, desi pronosticul era sumbru, Dumnezeu m-a ajutat si sunt inca aici. Acest gand ma face sa trec peste orice prostioara ma enerveaza. M-am schimbat mult de atunci, incerc ca in tot ce fac sa-i multumesc Domnului pentru fiecare zi, pentru fiecare rasarit de soare. Sarbatori fericite!
decembrie 22, 2016 la 14:47
Oo ce mă bucur pentru Nicoleta. Am fost colege la facultate la Oradea (ea la distanta si eu la zi dar asta nu este important). Ne-am plăcut imediat ce ne-am cunoscut. Acum suntem mame amândouă de doi baieti 😃. Hihi ar zice ea. Imi amintesc că îi place să râdă. Să răspund si eu la provocarea de a scrie despre cum imi încât bateriile…ah prin rugăciune, plâns si rugăciune, numărat binecuvântări si uitându-mă in jur spre familie (sot și copii). Ei sunt minunati si apreciază fiecare sacrificiu al meu ( de a găti mâncărică proaspătă si gustoasă, de a avea o casă curată si joaca cu copii, ect)
decembrie 22, 2016 la 16:11
Uitându-mă la familia mea și mulțumind lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a binecuvântat.
decembrie 22, 2016 la 16:31
vorbesc cu oameni pozitivi și mă joc cu copiii mei
decembrie 22, 2016 la 16:46
Imi incarc bateriile facand yoga,citind o carte pe gustul meu.
decembrie 22, 2016 la 17:53
Citesc, dansez, ascult muzica
decembrie 22, 2016 la 18:13
Pentru înviorarea sufletului merg la biserică unde îmi găsesc cu adevărat liniștea. Citesc o carte bună sau ascult muzica, iar în perioada aceast colindele sunt o binecuvântare.
decembrie 22, 2016 la 19:40
Eu am deja cartea (cu autograf), dar mi-ar placea sa o daruiesc si altora 🙂
decembrie 22, 2016 la 21:51
Da.Coca,si mie mi se întâmpla sa am zile „nebune”,in care timpul parca se comprima și pic dezamăgită.
De multe ori încărcarea vine din drăgălășenia copiilor,alteori eu sunt prea agitați si obosiți si atunci relaxarea trebuie sa vina din alta parte…o cana de ceai preferat,o carte buna,o activitate…si ieșiri in natura.Anul trecut eu am avut un moment de rastriste si de atunci sunt mai atenta la simțăminte si la legătura noastră cu aceasta planeta…nu-mi mai doresc sa fii cu oameni multi si gălăgioși tot timpul,îmi doresc și timp doar pt mine…sa mai vorbesc si cu mine însămi. Câteodată mai si astern pe hârtie gândurile mele…si am învățat sa-i mulțumesc lui Doamne-Doamne nu doar sa-i cer.
In ce-o privește pe Nicoleta,cunoaștem blogul „flori de mandarin” dar pe ea nu știam cum o cheamă,iar evenimentul literar mi-a scăpat. Felicitări si spor și inspirație in continuare!