ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Darul din Calendarul de Advent- ziua 19

115 comentarii

Nu știu cum era la voi, dar pentru mine încă din copilărie și citesc de pe la 4 ani și jumătate , cărțile  erau cel mai frumos dar ce-l puteam primi. Mi-aduc aminte de una dintre cărțile mele preferate ” Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi ”… eram in clasa a 2-a  și nici nu intram bine pe ușă că începeam să caut disperată cartea ca să aflu ce năzdrăvănii au mai făcut prichindeii. Bineînțeles ca eram de multe ori oprită din entuziasmul meu pentru că mai erau si alte treburi de făcut la 8 ani :)).

Deschidem astăzi ușița cu numărul 19 și vom pătrunde din nou într-o lume a poveștilor.

De data aceasta, lumea este creată de cei de la editura Lizuka EducativV-am mai povestit în urmă cu vreo două săptămâni despre o carte apăruta la această editură : Cum este să fii părinte in vremurile Facebook si WhatsApp.

În luna decembrie, Lizuka Educativ a pregătit un minunat dar de Crăciun pentru micuții iubitori de carte : o serie de cărți scrisă de Kate Hosford.

sursă foto

 

La noi in tară cred că este o autoare mai putin cunoscută, dar cărțile ei sunt  foarte îndrăgite peste hotare. Mai multe detalii despre autoare  veți găsi pe site-ul ei aici.

Poveștile au fost traduse de Sanda Watt, ce a studiat literatură şi limbi străine. Pentru că îi place să citească şi să scrie, să asculte şi să vorbească, s-a făcut traducătoare. Pentru că cel mai mult iubeşte copiii şi părinţii, scrie şi traduce anume pentru ei, norocoasă că îmbină atât de fericit viaţa profesională şi pasiunea personală.

Superbele ilustrații îi aparțin doamnei Cosei Kawa care ilustrează cărţi pentru copii şi este profesoară de ilustraţie la Universitatea din Kioto, Japonia. A semnat cărţi alături de autori din întreaga lume şi îi place să se joace, în imaginile pe care le creează, cu diverse tehnici, materiale şi mijloace creative.

Din păcate, nu vă pot oferi păreri personale despre aceste cărți ( noi nu le avem încă, poate anul viitor vom reuși să le achiziționăm și noi), le-am vazut așa fugitiv la lansarea lor ( la care am ajuns foarte tarziu și nu am putut sta prea mult) și păreau niste bijuterii: format mare, cu coperți strălucitoare ( au si supracopertă) și ilustrații de vis.

Le găsiți acum la un preț promoțional dacă veți cumpăra setul întreg aici. Editura este implicată și într-un proiect caritabil – 10% din incasarile obținute din vânzarea acestor cărți vor merge catre proiectul de educatie parentala al Asociatiei Atelierul de Zambete : 8 pași spre copilul tău.

Dar am primit câteva detalii despre fiecare carte ( descrierile aparțin traducătoarei Sanda Watt) , așa ca vi le voi spune și vouă :).

Eu și infinitul 

 

infinit

infinit2

Eu şi infinitul este o carte pentru micul filozof din fiecare copil. Uma, fetiţa ale cărei întrebări dau aici tonul discuţiei se trezeşte speriată de imensitatea cerului şi de necuprinsul infinitului. De dimineaţă şi până seara, întoarce infinitul pe toate părţile şi încearcă să îl îmblânzească. Ba mai cere şi ajutorul prietenilor, cărora le adresează aceeaşi întrebare: „La ce te gândeşti când spui infinit?” Şi, câte personaje, tot atâtea răspunsuri. Infinitul poate fi un număr nesfârşit, un simbol ca un opt culcat, o familie cu bunici, părinţi, copii, nepoţi, strănepoţi şi tot aşa la nesfârşit. O singură întrebare cu foarte multe răspunsuri, unele simple, altele complexe, dar toate valabile şi valoroase. Cel mai valoros este însă răspunsul personal. în final, micuţa Uma reuşeşte să cuprindă infinitul într-o discuţie cu bunica sa: „Am ştiut pe loc – iubirea mea pentru ea era infinită.”

In încheierea cărţii, Nota autoarei – o scurtă investigaţie printre copiii de grădiniţă şi de şcoală, pentru a afla cum privesc ei infinitul – este o invitaţie la dezbatere, adresată fiecărui cititor.

La masa cu acrobatii si alte poezii din Bucataria Circului

la-masa

La masă cu acrobaţii, o carte în care se jonglează cu versuri şi reţete fanteziste, este culmea creativităţii culinare. Bucătarul circului prezintă pe rând meniul, preferinţele, restricţiile alimentare sau, pur şi simplu, mofturile artiştilor de la circ: Maestrul de Ceremonii este prea ocupat să stea la masă – ca mai toţi părinţii de astăzi – şi îşi ţine gustarea în pălărie; Atletul este nostalgic după bucătăria tradiţională a bunicii; Jonglorul e ca un bebeluş din farfuria căruia zboară mâncarea; Gemenele Contorsioniste preferă meniurile franţuzeşti; Echilibrista are nevoie de o dietă strictă; Clovnul ţine la eticheta servirii mesei; Lena Balerina şi Saltimbanca Angelina îşi iau cu grijă gustările frugale; iar Omul-Ghiulea este aşa de gurmand, încât devine chiar ajutor de bucătar.

Printre deserturi amuzante, versuri condimentate şi rime delicioase, La masă cu acrobaţii lasă gura apă cititorilor mici şi mari. După o asemenea lectură, orice fel de mâncare are gust de festin şi se va consuma garantat până la ultima firimitură.

Mare petrecere de ziua mea

petrecere petrecere2

 

Annabelle îşi doreşte o petrecere cu adevărat deosebită de ziua ei. Grădina zoologică, locurile de joacă, pizza şi magicienii sunt prea plictisitori pentru mica visătoare, care vrea să petreacă alături de prieteni tocmai pe Lună. Zis şi făcut! Annabelle este foarte hotărâtă şi începe să îşi construiască o rachetă colorată. Eşecul maşinăriei de zbor nu o descurajează pe fetiţă şi, în cele din urmă, duce petrecerea pe Lună cu un astronaut adevărat şi o rachetă adevărată. Este foarte distractiv, dar petrecerea sfârşeşte dezastruos atunci când tortul se umple de praf, prietenii obosiţi şi înfometaţi nu pot mânca din cauza costumelor, iar rochia primită în dar se face ferfeniţă. Copiii admiră stelele în drum spre casă şi revin fericiţi pe Pământ. In anul următor, Annabelle construieşte o corabie de piraţi în grădina părinţilor, unde va da o nouă mare petrecere de ziua ei.

Scrisă în versuri amuzante şi săltăreţe, Mare petrecere de ziua mea este o carte despre fanteziile necesare şi eşecurile care ne fac să creştem mari, despre nevoia de a căuta în depărtări ceea ce găsim în propria grădină, dar nu ştim încă să apreciem.

Marele coc

coc1

coc2

Asemeni tuturor personajelor din seria de autor Kate Hosford, micuţa Annabelle debordează de creativitate. In Marele coc o găsim în căutarea unui stil personal şi original, care să o deosebească de colegii şi colegele sale. Printre versuri amuzante şi lipicioase, Annabelle dă dovadă de aceeaşi perseverenţă ca şi în Mare petrecere de ziua mea. Doar că de această dată, inspirată de o fotografie a bunicii, îşi coafează de una singură singură un coc măreţ, cu ingrediente din bucătărie. Când cocul i se prăbuşeşte, nu se descurajează şi cere ajutorul mamei sale. Aşa reuşeşte să dea tonul modei la şcoală. Când extravagantul coc devine ceva obişnuit printre şcolari, trece la următoarea creaţie originală.

Marele coc este o carte pentru micuţele şi micuţii fashionişti, care nu trebuie să îşi uite personalitatea unică şi specială printre mode rapid schimbătoare, stiluri generalizate şi jucării pe care le are toată lumea.

🙂 Șiiii… vă anunț că editura Lizuka Educativ are pentru voi o surpriză mare! Darul din această zi va fi un set cu cele patru cărți ! Cu siguranță vor fi un dar special pentru copilașul ce le va primi :).

Puteți să vă înscrieți până la ora 22 lasând un comentariu în care să ne spuneți ce alte cărți de la editura Lizuka Educativ ( le găsiți aici , pe site-ul Librarie.net) v-ar plăcea să citiți .

O zi frumoasă vă dorim !

LATER EDIT

Cine se va bucura de cele patru cărți frumoase? Numărul 13 ! 🙂 Felicitări, Fata cu nas de clovn  ( este numele cu care s-a inscris) !

13go

115 gânduri despre „Darul din Calendarul de Advent- ziua 19

  1. Avatarul lui Alina

    Vaiiii, chiar zilele trecute citeam despre aceste cărticele, am citit doar lucruri frumoase!! Tare mult mi le-as dori pentru băiețelul meu și nepoțica mea de Crăciun! Par o gura de aer curat. Și exact acum sa fie cărțile pentru ei, despre sentimente, lumea diversa, locul nostru…Dintre cărțile editurii, pe acestea mi le doresc cel mai mult. Mult de tot! Mulțumesc pentru șansa!

  2. Avatarul lui lidiaduciuc

    Toate cartile sunt interesante!

  3. Avatarul lui Madalina Tismanaru

    Dintre cărțile editurii acestea sunt cele pe care ni le dorim cel mai mult.
    Sunt, intr-adevar, un dar special.
    Mulțumim pentru șansă

  4. Avatarul lui andra constantin

    Para Sara Balaioara este si ea in wishlist-ul nostru alaturi de cele 4 carticele prezentate mai sus. Cartile au o grafica aparte si povesti frumoase. Baietii mei cu siguranta le vor indragi!

  5. Avatarul lui andreearodica

    Foarte drăguțe sunt cărțile prezentate! Pe lângă acestea, pe site-ul editurii mi-a facut cu ochiul ” Iar eu …nu mănânc – interpretarea capriciilor alimentare ale copilului”.

  6. Avatarul lui Andreea

    Eu am cumpărat Iar eu… nu mănânc dar am fost dezamăgită de carte. Inclusiv de traducere. Setul de azi pare însă interesant, poate ii mai dau o șansă editurii…

  7. Avatarul lui Maria

    Sunt minunate, le avem si noi in lista de dorinte. De la editura as mai lua cartile de poezii cu animale si legume, mi se par simpatice.

  8. Avatarul lui Ana Dinu

    Noi chiar avem Compuneri tematice pt clasa a 4-a, este foarte utila! Multumiri pt tot!

  9. Avatarul lui Andreea 28

    A fi parinte in vremurile Facebook si WhatsApp – aceasta este cartea pe care mi-ar placea sa o rasfoiesc!

  10. Avatarul lui Simona Ilies

    Sunt cărți frumoase, făcute cu drag pentru copii. De la Lizuka Educativ m-ar interesa și cartea de parenting care ne atenționează cu privire la pericolele dependenței copiilor de rețele de socializare. Mă bucur că am descoperit articolul despre ea pe blog.

  11. Avatarul lui Alexandra

    Ne-ar placea Dictionarul de sinonime.

  12. Avatarul lui Lazar Andreea

    Toate sunt frumoase, eu as mai alege multe din cărticele pentru si dupa grădiniță (cele peste 4 ani). Am văzut tot felul de povestioare, poezii despre fructe, mediu înconjurător, etc. Deci, sunt multe și nu mă pot axa doar pe una 😉

  13. Avatarul lui Ceausescu Madalina

    „Eu invat sa scriu.Carte de colorat.”

  14. Avatarul lui Oana Topalescu

    Noi avem deja Poeziile despre animale si cele despre fructe si legume de la aceasta editura. Setul din cele 4 carti pare de departe cel mai interesant.

  15. Avatarul lui Diana M

    Eu si infinitul e prima pe lista mea dintre aceste carti, am auzit numai lucruri bune despre ele. Ce s-ar bucura copiii sa le avem in biblioteca!

  16. Avatarul lui Diana Prisacaru

    Setul pare superb! Si foarte interesant pentru cel mic 🙂

  17. Avatarul lui Catalina

    Frumoase si interesante aceste carti, mai ales pt baietelul meu cel mare(6 anisori) care e foarte dornic sa stie cat mai multe. Cartea Egiptenii mini-enciclopedie mi se pare potrivita pentru curiosul meu.

  18. Avatarul lui mihaelal

    Ce s-ar bucura copiii sa le avem in biblioteca!

  19. Avatarul lui loriebe

    Eu si infinitul o avem in lista de dorinte de ceva timp .
    Serban Lorena

  20. Avatarul lui Dumitras L.

    As alege niste carti de activitati, oricum au promotii foarte bune!

  21. Avatarul lui Vida-Ratiu Camelia

    Deosebit (și) darul de azi, mulțumim pentru generozitate!!!

    Setul prezentat pare să fie absolut minunat, iar dintre celelalte titluri ale editurii mi-a atras atenția „EGIPTENII (mini-enciclopedie) – Istorie. Cultura. Obiceiuri si Costume. Curiozitati – Intrebari si raspunsuri despre civilizatia misterioasa a marilor constructori de piramide”.

  22. Avatarul lui ciortan madalina

    Tare mult ne-am bucura daca am câștiga,mai ales baietelul care e înnebunit după carti

  23. Avatarul lui Ligia

    Cat sunt de frumoase! Acestea ne-au placut cel mai mult din oferta de carti a editurii. Dar am vazut ca au si jocuri interesante

  24. Avatarul lui Iulian Tagarcea

    Colectia „Coloram, scriem, ne jucam” ar fi perfecta!

  25. Avatarul lui DianaCa

    Misterul apei pierdute e titlul ce mi-a atras atentia

  26. Avatarul lui bostan giorgiana

    noi avem 3 carti de la Lizuka Para sara balaioara care e ik poezii distractive cu fructe si ooezii distractive cu animale . carti care nu te dau oe spate . nu au o rima foarte frumoasa si nu sunt usorcde re retinut si nici nu atrag . Cartile de azi par interesante. chiar am vazut o descriere foarte frumoasa pe un grup de socializare. Speram ca acestea sa ne incante mai mult

  27. Avatarul lui Andreea Cristea

    Sunt carti minunate care se afla deja in lista noastra de dorinte :)…..care pare ca nu se mai goleste niciodata 🙂

  28. Avatarul lui barbosi

    Buna dimineata! Setul este minunat! Multumim pentru prezentare si ocazia de a-l castiga.
    Sigur fetitei mele i-ar face cu ochiul si „Poezii distractive cu animale”!
    Diana Purice

  29. Avatarul lui Elena Sincu

    Toate sunt frumoase. Mi-ar palacea sa citesc: „Frati. Cum sa gestionati relatia dintre frati…” Sunt zile in care am nevoie de ceva sfaturi ca sa o scot la capat cu cei trei nazdravani.

  30. Avatarul lui Roxana D

    Gand la gand! Chiar le aveam pe wishlist 🙂 Ne plac foarte mult si chiar pe acestea le doream. Am vrea sa mai citim si alte carti pentru copii.

  31. Avatarul lui Oana Geanta

    Chiar citisem pe un blog zilele trecute despre ele. Cred ca sunt interesante toate si m-ar interesa oricare din ele.

  32. Avatarul lui Tofan Adina

    Arte vizuale si lucru manual. Clasa pregatitoare si Mare petrecere de ziua mea sunt carti care mi-au atras atentia.

  33. Avatarul lui corina

    Exact aceste carti ni le dorim! 🙂

  34. Avatarul lui alina dinca

    As vrea sa citesc a fi parinte in vremurile facebook si whatsapp dar si aceste 4 carti sunt interente.

  35. Avatarul lui Alina Cristofan

    Pe lista de dorinte este: Iar eu nu mananc.

  36. Avatarul lui Lavinia Popa

    Ce carti frumoase si ce teme interesanta abordeaza! Mi-as dori sa citesc oricare din ele, intrucat imi plac foarte mult cartile.

  37. Avatarul lui Fely

    Iar un dar minunat. Ne rasfeti zilnic. Uitandu ma pe cartile editurii mi a sarit in ochi binenteles
    A fi parinte in vremurile Facebook si WhatsApp – gestionarea oportunitatilor si riscurilor noilor tehnologii. Ar fi o lectura interesanta banui.

  38. Avatarul lui Simona Elena Nichifor

    Minunate!!!!! Le voi trece in wishlist pe langa alte carti ce le doresc pentru fetita mea si rand pe rand isi vor face loc in casa noastra :). Sunt interesante pachetul de 8 carti „Coloram,scriem, ne jucam”, Fise-ghicitori pentru copiii creatori si as mai continua :). Felicitari autoarei !

  39. Avatarul lui Dumitrache Alina

    Wooow, ce dar minunat! Ce mult imi doresc sa ajunga aceste carti in biblioteca noastra. Felicitari pentru concurs!

  40. Avatarul lui Durac Mihaela

    Carte de colorat cu animale

  41. Avatarul lui RoxanaC

    Au niste mini-enciclopedii interesante (Egiptenii, Romanii, Calatorii si exploratori etc) pe care voiam anul trecut sa i le cumpăr fetitei mele, dar era prea mica pe vremea aceea. Multumim ca ne-ati adus aminte de ele.

  42. Avatarul lui Dana huiban

    Wow…4 carti…ce dar minunat!!! Si noi tot pe astea ni le dorim….si as mai citi si sa fii parinte in vremurile facebook si whatsapp…

  43. Avatarul lui Ramona Toncu

    Cele 4 carti mi-au trezit interesul, imi plac si ilustratiile mult.
    Mi-as dori si cartile Calatorii si explorari, Egiptul – le am pe lista de cumparaturi.

  44. Avatarul lui Anca L.

    SAFARI. Alfabetul animalelor – Limba Engleza. Carte de colorat (editie de lux)
    Iar eu… nu mananc! Interpretarea capriciilor alimentare ale copiilor si prevenirea tulburarilor alimentare

  45. Avatarul lui Panescu Rodica

    Calatorii si explorari (mini-enciclopedie) – Istorie. Cultura. Obiceiuri si Costume. Aceasta cred ca ar fi super, dar si celelalte sunt minunate.

  46. Avatarul lui ionela bortofleac

    Poezii distractive cu animale ne-ar face placere s-o avem, cat am rasfoit am realizat ca avem doua carti de la Editura Lizuka Educativ

  47. Avatarul lui Ioana Popescu

    Poezii distractive cu animale. Mulțumesc

  48. Avatarul lui Tonia

    Mie personal imi plac dictionarele, am vazut pe site cateva care par interesante. Iar copiilor cred ca le-ar placea mult cartile oferite cadou. O zi frumoasa!

  49. Avatarul lui Lacramioara C.

    Mie imi place cubul http://www.librarie.net/p/185443/Lamaze-Put-Take-Out-Cub-Educativ
    Imi doresc foarte mult sa castig setul pentru baietelul meu. Multumim!

  50. Avatarul lui delyrics

    Ce frumos cadou si azi 🙂 Multumim de sansa!
    Eu probabil ca as lua unul din jocurile educative in engleza: Lita de cumparaturi, Mancare sanatoasa, Personaje, etc.

  51. Avatarul lui Claudia M

    „Animale indragite”

  52. Avatarul lui ioana paun

    Wow acesta este un cadou deosebit pe care mi l-as dori din tot sufletul.Cartile prezentate sunt deosebite toate patru..dar cel mai mult imi doresc sa rasfoiesc „Eu si infinitul”-baietelul meu de 6 ani este fascinat de „Infinit” mereu ne intreaba despre infinit..care este numarul infinit?ce este mai mare sau mai mic decat infinit?cum s-a format infinitul?ce poate umple infinitul?Ar fi o surpriza foarte frumoasa…i-am povestit deja ca a aparut o carte interesanta pe car eo vom cumpara in viitor.Dintre cartile editurii lui i-a mai placut prezentarea cartii Calatorii si explorari (mini-enciclopedie) este o oferta buna pe site la aceasta carte :)…multumim pentru cadourile oferite si sarabatori cu bine 🙂

  53. Avatarul lui Loredana D

    Concurs de cultura generala (CD educativ pentru copii de toate varstele)

  54. Avatarul lui Ramona Teaca

    Si eu am cele patru carti in Wishlist. 🙂 Le-as mai dori pe cele despre egipteni si despre exploratori.

  55. Avatarul lui Soare Camelia

    Chiar citeam despre „Marele coc” zilele trecute si ma gandeam ca i-ar fi placut fetitei mele … cat despre alte carti… nu conteaza, carti sa fie, nu vor ramane nerasfoite… dar daca au si ilustratii asa minunate e si mai bine.. 🙂 O zi frumoasa!

  56. Avatarul lui Ligia Nopcea

    Mi-a atras atentia cartea „Calatorii si explorari” pentru micile noastre curioase. Multumim pentru informatii. Cu ocazia aceasta am aflat de aceasta editura.

  57. Avatarul lui Valentina D

    Marele coc era pe lista mea de cumparaturi. Tare frumos cadou as primi sa castig! De citit as alege oricare dintre ele, par toate extrem de interesante

  58. Avatarul lui lory

    „Para Sara Balaioara” este urmatoarea pe lista dupa „marele coc”.Oricum sunt foarte greu de ales.

  59. Avatarul lui geo st

    Fiindca fetita mea este la scoala in clasa a 2a, ne sunt de mare folosinta dictionarele. Am vazut niste oferte foarte bune .de asemenea ne plac enciclopediile- Calatorii si explorari. Este pe placul nostru 🙂

  60. Avatarul lui Ioana j

    Mi-ar plăcea să citesc si:
    Pachet promotional 2 carti: Alimentatia naturala a copilului – Alaptare, intarcare, retete sanatoase + A fi parinte in vremurile Facebook si WhatsApp – gestionarea oportunitatilor si riscurilor noilor tehnologii.
    Intradevar cărțile arată foarte bine, ilustrațiile sunt foarte frumoase.

  61. Avatarul lui Deleanu Simona

    Bună dimineața!
    Aşteptăm cu nerăbdare fiecare zi pentru a deschide o nouă „fereastră” din calendarul ursuleților. Şi, chiar dacă nu am câştigat un premiu, am câştigat mult mai mult decât atât. Idei minunate de cadouri, sugestii de cărți nemaipomenite… un site într-adevăr de mare utilitate.
    Cunoaştem, bineînțeles, editura Lizuka Educativ, de unde am cumpărat, de obicei, seturi de caiete speciale pt. grădiniță, dar si cartea de gramatică şi de compuneri tematice când cel mai mare a fost în şcoala primară. Acum a început gimnaziul, dar mai are 2 frățiori mai mici (1 şi 4 ani) pentru care vom cumpăra cu siguranță acest set dacă nu vom fi noi fericiții câştigători ai premiului de astăzi.
    Źi frumoasă tuturor!

  62. Avatarul lui Ana Toader

    „Călătorii și explorări” pare o carte captivantă. Mi-ar plăcea sa o am în biblioteca copiilor.

  63. Avatarul lui Irina Rotila

    Foarte dragut pachetul de carti, il pun pe wishlist :)…Ce am mai ochit de la Editura Lizuka Educativ ar fi Calatorii di explorari (mini-enciclopedie) si Safari.Alfabetul animalelor

  64. Avatarul lui Olga

    Concurs de cultura generala mi-a facut cel mai tare cu ochiul; piticelul meu este un burete de informatii. pentru mine mi-as dori A fi parinte in vremurile Facebook si WhatsApp.

  65. Avatarul lui Claudia Lazăr

    Citisem pe internet despre ele. Pentru că mă numesc și Lizica urmăresc cu drag ofertele editurii Lizuka Educativ.
    Îmi doresc să achiziționez cărțile „Para Sara Balaioara” și „Animale îndrăgite” – fise, povestiri, poezii.
    Mulțumesc mult!

  66. Avatarul lui candrea nadia

    pentru mine: „A fi parinte in vremurile Facebook si WhatsApp – gestionarea oportunitatilor si riscurilor noilor tehnologii „, iar pentru printesa mea: „Animale de la ferma. Carte de colorat”.

  67. Avatarul lui Gabi Cris

    Pachetul este foarte interesant, toate cartile din el mi se par cele mai tentante din oferta editurii. Ar fi utila pentru mine si cartea referitoare la relatiile dintre frati, trecem printr-o perioada dificila. Multumim!

  68. Avatarul lui Oprea Andreea

    A fi parinte in vremurile Facebook si WhatsApp – gestionarea oportunitatilor si riscurilor noilor tehnologii -aceasta este cartea pe care as dori sa o citesc.Multumesc

  69. Avatarul lui TEODORA PETRI

    BAIATUL MEU DE 7 ANI AR FI INCANTAT SA CITEASCA CARTEA ” CALATORII SI EXPLORARI”. E O CARTE CARE I SE POTRIVESTE

  70. Avatarul lui Veronica

    Foarte interesante sunt cartile pe care ni le-ati prezentat astazi. Mi-ar placea sacitesc cartea referitoare la dificultatile de vorbire ale copiilor.

  71. Avatarul lui Raluca

    Trec musai pe lista dictionarele de sinonime, omonime si antonime! Foarte frumos darul, imi pare rau ca am mai ratat din zile. Raluca Manea

  72. Avatarul lui Gabriela

    A fi parinte in vremurile Facebook si WhatsApp – gestionarea oportunitatilor si riscurilor noilor tehnologii, o carte utila pt toti parintii. multumim de concurs

  73. Avatarul lui Carmen

    sunt fosrte frumoase aceste 4 carti, am citit despre 3 dintre ele si pe blogul crestem oameni; pe langa acestea pentru baietelul meu mi-ar mai place pentru mine: A fi parinte in vremurile Facebook si WhatsApp

  74. Avatarul lui Enache Ioana

    Imi plac foarte mult aceste carti. Am mai citit despre ele si mi se par foarte interesante.

  75. Avatarul lui Crisan Ioana

    Minunate cartile, ar fi de vis sa le avem! ❤️
    Un subiect foarte îndrăgit de baieteul meu este Egiptul, astfel, enciclopedia „Egiptenii” ar fi super de avut in biblioteca noastră.

  76. Avatarul lui Paula Martin

    Calatorii si explorari

  77. Avatarul lui Ana Maria I

    Ce bucurie ! Acum ceva timp le-am gasit pe librarie.net se putea face precomandă , am căutat si am citit despre autoare si recenzie in lb engleza la cartea eu si infinitul .mi-ar Palce sa le avem 🙂
    Editura e una noua pt mine , cu siguranța le voi studia ofertele de carti 🙂

  78. Avatarul lui Larisa

    Setul acesta este format din carti cu ilustratii minunate, ceea ce le atrage in mod deosebit pe micutele mele cititoare, de 7, respectiv 2 ani. Cred ca celei mari i s-a aprins tare dorinta de a perfectiona limba engleza, asa ca as comanda carticelele care implica invatatul acestei limbi; iar mezina iubeste cardurile si am vazut ca sunt seturi cu carduri. Multumim pentru oportunitatea de a aduce aceste carti in biblioteca noastra. Se aflau deja in whishlist. Succes tuturor!

  79. Avatarul lui Diaconu Tamara

    A FII PARINTE IN VREMURILE FACEBOOK SI WHATSAPP

  80. Avatarul lui Aura Afr

    Ce frumos!mulțumim ca ne ajutați sa descoperim cărți minunate.Am urmărit si celelalte publicații ai fiind la vârstă la care descorim zilnic lucruri frumoase in cărți(4ani) mi*ar placea sa parcurg împreună cu băiatul si cărți precum”Para Sara Bălăioara”,”Poezii distractive despre animale”,Safari-alfabetul animalelor in engleza”si pot continuă cu ușurință liță.mulțumesc!

  81. Avatarul lui Andrei Mihaela

    A fii părinte in vremurile Facebook si Whatsapp.

  82. Avatarul lui Esty

    WOW, par super cartile astea! Pe langa ele, m-ar mai incanta cred : ” Iar eu …nu mănânc – interpretarea capriciilor alimentare ale copilului” pentru ca am baiat capricios 😛 Dar si cele educative par foarte interesante! Multumim!

  83. Avatarul lui Ciocoiu nicoleta

    Sunt exact ce ne trebuie .O carte citită te va ajuta mereu sa mai alegi una si tot asa .caut sa cumpăr carticile pentru fetițele mele de fiecare data cand prind reduceri si oferte si chiar frecventează biblioteca scoli destul de des..

  84. Avatarul lui MARASRSCU GABRIELA

    A fi parinte in vremurile Facebook si WhatsApp – aceasta este cartea pe care mi-ar placea sa o rasfoiesc!http://www.librarie.net/p/268631/parinte-vremurile-Facebook-WhatsApp-gestionarea-oportunitatilor-riscurilor-noilor-tehnologii-Iacopo

  85. Avatarul lui Daniela

    Si pentru mine cartile reprezinta cel mai frumos cadou, inca din copilarie si sper sa ii transmit si fetitei mele dragostea pentru ele. Anul acesta toata lumea va primi de Craciun cel putin o carte, fetita mai multe. Mi-a fost si imi este greu sa aleg din multele oferte, as lua in continuu, sunt atat de multe, atat de frumoase si iata ca au mai aparut niste ispite. „Eu si infinitul” mi se pare minunata si deosebita si categoric este trecuta pe lista.

  86. Avatarul lui CARMEN CONTIU

    Foarte frumoase cartile oferite in dar! As dori sa mai am in biblioteca dictionarele de sinonime, antonime, omonime.

  87. Avatarul lui Andreea L.

    Ce carti frumoase, nici nu stiam de ele! La prima vedere, Para Sara Balaioara pare o carte draguta, dar sunt sigura ca mai sunt si altele!

  88. Avatarul lui Cris B

    Sunt carti frumoase la aceasta editura, mi-ar place cartile pt invatarea limbii engleze, si cele de colorat, dar si acestea prezentate de tine par foarte frumoase.

  89. Avatarul lui Simona Z

    pt copiii mei, cred ca toate cartile dedicate lor, ar fi foarte utile. dar mie mi-ar placea sa citesc „Cum este să fii părinte in vremurile Facebook si WhatsApp”

  90. Avatarul lui Nico

    Eu si infinitul , Coloram scriem si invatam , si cele de povesti

  91. Avatarul lui Daniela Tabirtoiu

    Ne intereseaza in mod deosebit cartile pentru invatarea limbii engleze deoarece le consideram foarte utile: Teste de limba engleza – Manual si culegere de exercitii, Gramatica Limbii Engleze – Manual si culegere de exercitii, jocurile educative (puzzle-uri)..
    Multumim.

  92. Avatarul lui Ekaterina

    As putea sa recomand Sara para Balaioara. I a placut mult fetitei mele, este chiar prima carte citita integral de ea. Are scris mare, o mare incurajare pentru cititori inceptori.
    Iar eu… nu mananc! Interpretarea capriciilor alimentare ale copiilor si prevenirea tulburarilor alimentare
    Asta mi se pare interesanta.

  93. Avatarul lui Anca C

    Cele de povesti

  94. Avatarul lui Ileana

    Buna seara,
    Mi-au atras atentia cartile din „Setul educativ pentru grupa mijlocie 4-5 ani”.

  95. Avatarul lui Manea G.

    Cadoul de azi e superb!!! Ne place mult sa citim. Si pentru ca am 2 fetite , mi se pare interesanta cartea „”Frati. Cum sa gestionati relatia dintre frati, sa interveniti in cazul unor certuri, sa ii iubiti, cu toate ca sunt diferiti””.

  96. Avatarul lui Iulia Ban

    As vrea sa citesc cartea A fi parinte in vremurile Facebook si WhatsApp.

  97. Avatarul lui Liana Sticlaru

    Chiar alaltaieri am citit pe un grup pe fb despre aceste carti si imediat le-am cautat sa vad daca se gasesc online. Eu si infinitul si Marele coc cred ca s-ar potrivi fetitei mele celei mari, oricum impresia mea este ca acest set are o abordare diferita fata de alte carti pentru copii aparute in limba romana.

  98. Avatarul lui Gavriloi Adina

    Cred că ne-ar plăcea Teste de limba engleza – Manual si culegere de exercitii.

  99. Avatarul lui cristiana moldovan

    As vrea sa citesc cartile: „Poezii distractive cu animale” si „Poezii distractive cu fructe”.

  100. Avatarul lui Tania Ionescu

    Mi ar place Para Sara balaioara

  101. Avatarul lui Amalia Tira

    „Marele coc” imi pare interesanta 🙂

  102. Avatarul lui Adriana B.

    Ce drăgălașe par aceste carti!
    Mi le-as dori mult pentru cele trei fetite ale noastre.

    Multumim pentru încă un dar frumos!

  103. Avatarul lui Ema Pandichi

    Chiar ieri mă uitam la cărțile acestea și mă gândeam cum sa fac sa le iau măcar în ianuarie. Din oferta editurii acestea ar fi pre primul loc și apoi aceasta http://www.librarie.net/p/281773/Iar-mananc-Interpretarea-capriciilor-alimentare-copiilor-prevenirea-tulburarilor-alimentare-Pamela pentru ca traversam o perioada dificila cu schimbarea mediului, intrarea in colectivitate etc. Și chiar ne confruntam cu problema refuzului mâncării.

  104. Avatarul lui Oana I.

    Ne-ar placea sa citim „Marele coc”.

  105. Avatarul lui monica bohodeanu

    Suntem curiosi, toata lumea in jur vorbeste, dorinta noastra pentru aceste carti creste. Tanjim dupa setul http://www.librarie.net/p/286494/Pachet-promotional-seria-Kate-Hosford-carti-infinitul-masa-acrobatii-alte

  106. Avatarul lui alinamarinaduta

    Cele de mai sus dar si Para Sara Balaioara se potrivesc celor doi nazdravani ai nostri.

  107. Avatarul lui Indrei Olga

    Sunt multe care ne.ar plăcea dar ne limităm la Coloram scriem ne jucăm. 😁

Lasă un comentariu