Zilele acestea, activitatile noastre legate de familie  au condus la discutii interesante cu D. Uneori, pur si simplu am stat si am discutat amandoi: il intrebam, ii ceream parerea despre una sau alta…totodata el imi punea intrebari si eu ii raspundeam.

– Bunicii au fost si ei bebelusi? Cum se poate asa ceva?

– Si totusi cum apar copiii? Si de ce se nasc la spital? Si cum se nasc acolo ? (nu e prima oara cand intreaba asta)

– De ce bunicii sunt de multe ori bolnavi? Oare cand se mai fac ei bine?

– Cand erai tu la nunta, eu stateam ascuns acolo in burtica ta si ma jucam? (nu stiu de ce a inteles el ca a stat dintotdeauna acolo inainte sa vina pe lume 🙂

-Daca si eu si A. suntem baieti, cum vom putea sa avem si noi copii, ca doar nu suntem fete? 🙂

L-am intrebat: „Spune-mi, ce crezi ca ar trebui sa faca parintii pentru copiii lor?

D. mi-a raspuns: ” sa ii iubeasca, sa aiba grija de ei, sa se joace cu ei, sa ii scoata la plimbare, sa ii duca la doctor cand sunt bolnavi”.  El spune toate acestea pentru ca asta am facut noi pentru el si ma bucur ca se simte iubit si apreciat.

Si apoi , l-am intrebat: ” dar ce ar trebui sa faca copiii pentru parintii lor? ”

” Hmmmm….pai sa isi stranga jucariile din camera :)….sa nu mai arunce cu hainele…sa se poarte frumos, sa ii asculte! ”

 

Astazi am facut impreuna un proiect pe care-l planificasem de tare mult timp: arborele genealogic al familiei noastre. Amandoi cunosc foarte bine rudele apropiate familiei noastre, dar D. inca nu intelegea cum sta treaba cu gradele de rudenie :). Asa ca astazi le-am explicat mai bine pe toate.

Prima data, am pregatit un copac mare. Toti trei l-am pictat si apoi l-am decupat . Culorile coroanei copacului sunt o combinatie aleasa liber de catre ursuleti…de aceea e atat de valurit :).

Am printat pozele cu toti membrii familiei.

Si cum mi s-a parut logic, am inceput de la bunici.

De fiecare data, l-am lasat pe D. sa aleaga . L-am rugat sa-i aleaga pe parintii lui tati si sa-i lipim apoi in copac. Si am povestit despre ei. Unde au lucrat, ce faceau cand erau tineri. Acestia au avut 3 baieti, dintre care, cel mai mic era taticul lui. I-a lipit pe fiecare pe copac. I-am spus ca, dupa un timp, fiecare dintre ei s-a casatorit. A trebuit sa aleaga dintre  poze pe sotiile acestora :).

Am trecut apoi la parintii mamei ursuletilor. Am povestit si despre ei o multime de lucruri interesante. I-am spus ca acestia au doua fiice, dintre care cea mai mica este mamica lui. Ne-a lipit si pe noi doua pe copacel.

Si tot asa, fiecare membru venea si se aseza frumos in arborele familiei.

I-am explicat ca fratii tatalui  si sotul surorii mele se numesc unchi si sotiile acestora si sora mea  se numesc matusi.

Au urmat copiii fiecarei familii, verisorii lui.

Intre toti membrii familiei se creeaza o legatura stransa, ce se numeste rudenie . I-am spus ca intr-o mare familie este foarte frumos ca toti sa se respecte, sa se iubeasca , sa se ajute intre ei. Si ma bucur ca D. vede  ca aceste lucruri se intampla in familia noastra.

Ca sa se vada legatura dintre rude si sa inteleaga cum apare o noua familie, am trasat niste crengi, ce simbolizau legatura dintre parinti si copii.

Am luat apoi cu mandrie copacul nostru si l-am lipit pe unul dintre pereti. COpacul este destul de mare pentru ca am vrut sa li se para chiar un copac adevarat. 🙂

Dar am uitat sa va spun: cine credeti ca pazeste acest copacel special? Prietena noastra Azorica! D. a fost ataaaat de fericit ca am facut poze si cu ea si am inclus-o in familia noastra.  O iubeste tare mult!

Am incheiat, spunandu-i lui D. ca trebuie sa  Ii fim tare recunoscatori lui Dumnezeu pentru marea noastra familie…sunt atatia oameni singuri si tristi in lumea aceasta, dar noi am fost binecuvantati cu o familie minunata.