Doamne, Tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti. Stii cand stau jos si cand ma scol si de departe imi patrunzi gandul. Stii cand umblu si cand ma culc si cunosti toate caile mele.

Caci nu-mi ajunge cuvantul pe limba si Tu, Domne il si cunosti in totul. Tu ma inconjori pe dinapoi si pe dinainte, si-Ti pui mana peste mine. O stiinta atat de minunata este mai pe sus de puterile mele, este prea inalta ca sa o pot prinde.

Unde ma voi duce departe de Duhul Tau si unde voi fugi departe de fata Ta?

Daca ma voi sui in cer, Tu esti acolo; daca ma voi culca in locuinta mortilor, iata-Te si acolo; daca voi lua aripile zorilor si ma voi duce sa locuiesc la marginea marii si acolo mana Ta ma va calauzi si dreapta Ta ma va apuca.

Daca voi zice: „cel putin intunericul ma va acoperi si se va face noapte lumina dimprejurul meu!”…iata ca nici chiar intunericul nu este intunecos pentru Tine; ci noaptea straluceste ca ziua si intunericul ca lumina.

Tu mi-ai intocmit rarunchii , Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele:

Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. MInunate sunt lucarile Tale si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! 

                                                                    Psalmul 139: 1-14 (traducere D. Cornilescu)