În copilărie, când ne întorceam de la joacă sau de la școală, găseam din cand in cand o dată pe lună, masa mare din sufragerie pliiină cu cărți. Tata era responsabilul 🙂 cu această surpriză. De la el am moștenit pasiunea pentru citit. Nici nu aveam nevoie de alt cadou mai mare- erau cărți pe care le citisem și de 7 ori :).
Și biblioteca ursuleților năzdrăvani este plină cu carți, de fapt nu doar biblioteca că nu mai încăpeau acolo, ci și alte locuri ale casei :)). Întotdeauna, atunci cand se plictisesc, prima varianta de trecere a plictisului este alegerea unei cărți din bibliotecă și răsfoirea acesteia.
Astăzi, după ce vom deschide ușița cu numărul 17, vom intra într-o lume a povestilor, o lume creată de vreo 3 ani de zile de Anca Boloș . Nu este prima data când vă povestesc despre cărțile ce le aduce Anca. A fost alături de noi an de an, oferindu-ne premii așa de frumoase ori de Crăciun, ori de 1 iunie, ori de Paști, ori fără un motiv anume.
În lumea cărților Ancăi , la Cartemma, găsim cărți minunate pentru toate gusturile de la editura Usborne, Tiger press și alte edituri străine, dar și cărți în limba română.

Și cei mici își pot lua cărțile dragi chiar și în vacanță pentru că Anca aduce și valize tare drăgălașe pentru căratul acestora :).
Toate pot fi comandate de pe pagina Cartemma și in curând de pe noul site cu același nume ( momentan este in lucru).
Anul acesta, activitatea Ancăi s-a amplificat – si-a făcut propria editură și a adus in lumea copiilor cărți superbe, traduse in limba română. Povestile sunt traduse de draga noastră Camelia Vida-Rațiu , autoarea blogului Mic atelier de creație, așa că știm sigur că au avut parte de cea mai bună traducere.
Doua noi apariții deja prezente pe pagina Ancăi Cartemma sunt: Iubire cât pentru doi și Biblioteca Ursului.
Aceste cărți sunt in premiera in Romania (in Marea Britanie vor fi publicate doar in 2017, ele fiind titluri din catalogul de 2017 al editurii Little Tiger Press ) .
Cărțile au un format mare, copertă cartonată, un scris cu fonturi mari ( cu siguranță că vor putea fi citite cu ușurință de cei sunt cititori începători ) și ilustrații superbe.
Iubire cât pentru doi este o poveste duioasă despre câtă iubire poate încăpea în inima unui bunic sau părinte atunci cand in familie apar si alți copilași. O va accepta oare Mo pe micuța lui verișoară? Va înțelege el că iubirea lui Buni a rămas aceeași și pentru el?

Biblioteca ursului este o poveste caldă și fermecătoare despre lectură și aventură, perfectă pentru șoriceii de bibliotecă mici și mari. Iepurele iubește poveștile cu aventuri. Ariciul iubește finalurile fericite. Iar Șoarecele și Vulpoiul adoră cititul împreună. Deci, cand cei patru prieteni descoperă o casă misterioasă, plină de cărți, visul lor devine realitate. Dar pătrunderea în acea casă nu va fi chiar așa de ușoară pentru ca acele cărți erau ale unui urs tare morocănos !

În anul 2017, noi surprize ne așteptă! Pe la începutul lunii martie vor apărea la Cartemma alte două cărți minunate : O prietenie aparte și Iarta-mă.

Puteți face o precomandă lăsând un mesaj privat pe pagina Ancăi.
Este o zi specială pentru Anca, cand încă un an s-a adăugat in siragul anilor ei așa că doreste să vă facă un dar frumos: cele două carți nou apărute la editura Cartemma : Iubire cât pentru doi și Biblioteca Ursului .
Dragă Anca – La mulți ani îți dorim din suflet și îți mulțumim pentru darul tău minunat! ❤

Puteți să vă înscrieți pentru acest dar până la ora 22, lăsând un comentariu în care să ne spuneți ce cărți veți oferi voi copiilor de Crăciun.
O zi frumoasa va dorim !
LATER EDIT
Setul de cărți vor ajunge la numărul 81 ! Felicitări, Simona Ilies! 🙂






