ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Cum să cauți materiale, idei pentru diverse activități educative?

Un comentariu

Fac parte din multe grupuri Facebook destinate părinților interesați de educația copiilor lor. Și de multe ori zăresc întrebări ( foarte multe repetate de n ori , desi subiectul a tot fost discutat) : ” Ce activități știți pentru 3 ani?”, ” Caut activități despre cai! Știe cineva?”, ”Cărți pentru copii de 4 ani- aveți idei? ”

Este foarte posibil ca să nu vi se răspundă unor întrebări de genul acesta pentru că au tot fost puse sau vi s-a răspuns. Se prea poate ca întrebarea să se piardă în noianul altor postări cu întrebări asemănătoare și iar – nu veți primi răspuns. Timpul fiecăruia dintre noi este limitat ( cei ce răspund de fiecare data nu au mai mult timp decât cei ce întreabă  ), așa că este bine să-l prețuim.

Și dacă de multe ori nu cauți, te vei priva de multe idei super interesante! Poate că ți se vor oferi două sau trei idei, când ai fi putut găsi zeci!

Sigur, după ce dăm o căutare pe grupul respectiv, pe internet și pur si simplu nu găsim ceea ce ne interesează este absolut normal să întrebăm. Și atunci chiar vom avea o postare provocatoare cu multe răspunsuri .

Privim uneori cu jind văzând ce activități superbe fac alții si noi suntem complet lipsiți de idei!! Da, unele mămici , ce-i drept, sunt mai inventive- poate nici nu au nevoie să caute idei pe internet. Altele au nevoie de ajutor și acum, să fim sinceri, nimeni nu a inventat roata :). Așă că nu vă sfiiți și căutați idei! Au fost scrise, fotografiate pentru  a ne ajuta. Și dacă expuneți apoi public ideile altora, întodeauna specificați sursa inspirației cu link către blogul sau persoana respectivă. Nu spuneți doar: ” le-am găsit pe internet”;să respectăm si să apreciem munca altora pentru noi.

  1. Cum să cauți  idei pe un grup de Facebook?

Sunt foarte multe grupuri: pentru părinți ce îmbrățișează educația Montessori, Waldorf ,etc, pentru cei ce iubesc cărțile, pentru confecționarea de materiale de diferite tipuri, idei educative fel de fel pentru copii, pentru cei care fac homeschooling.

Vă voi enumera câteva dintre grupurile acestea ( unele sunt secrete, voi scrie doar grupuri inchise sau publice)

Idei de jocuri pentru copii… și nu numai

Homeschooling in Romania (este mai mult un grup informativ)

Activități grădinițe

Abilități practice pentru copii

Părinți waldorfiști

Educație preșcolară creativă

Activitati Montessori acasă

Idei didactice cu priză la educabili

Școala Duminicală- idei și resurse pentru copii ( pentru cei interesați de educația spirituală a copiilor)

Și acestea sunt puține! Dar, vă spun sincer că de-abia am timp să mă uit și pe aceste grupuri.

Dacă vă interesează un anume subiect , vedeți că pe fiecare grup este un buton de căutare în partea dreapta, acea lupă mică. Introduceți un cuvânt cheie și ar trebui să găsiți ceea ce vă interesează.

De asemenea, intrați în albumele cu poze din grup. Acolo sunt strânse foarte, foarte multe fișe ce așteaptă să fie scoase la imprimanta sau idei de pus în practică.

2. Cum să cauți idei pe internet?

Sunt așa de multe?!? Cum să găsesc eu ce mă interesează?

Google e cheia!

Eu introduc tot timpul câteva cuvinte cheie în limba engleză ( puteți scrie și in limba romana, desigur, dar cele mai mult idei le vom găsi în limba engleză – și nu vă gândiți la cine știe ce cuvinte sofisticate).

Un exemplu: caut idei de activități  cu paste. Scriu : ” pasta ideas and activities for children”. După aceea, accesez butonul ”imagini” și deja am zeci, dacă nu , sute de idei!

Uitați !

ACTIVITĂȚI CU PASTE PENTRU COPII

Am surprins doar o mică parte din poze :

poza

De asemenea, puteți intra direct pe Pinterest și acolo la căutare scrieți ceea ce vă interesează.

Exemplu: activities for 1 year old

Și veți găsi atâââât de multe! Sunt structurate și pe categorii după cum observați în partea de sus: activități de învățare, senzoriale, Montessori, ușoare, zilnice, pentru băieți sau fete,etc.

poza 3

3. Caută idei pe blogurile educative!

Abonează-te la câteva bloguri și urmărește-le atunci când se postează câte un articol.

Pe pagina principală a blogului nostru, în partea dreaptă, există un blogroll. Acolo veți găsi o mulțime de bloguri românești cu foarte multe idei de jocuri sau activități, recenzii de cărți, testări de jocuri, sfaturi și multe altele.

Există și bloguri străine desigur, dar dacă timpul ne este limitat, poate că nu vom reuși să citim prea multe.

4. Unde găsesc materiale din care să fac diverse craft-uri pentru copii? 

Dacă nu le vei găsi în papetăriile din orașul tău, atunci tot internetul este soluția.

Sunt o mulțime de magazine de hobby( nu voi pune link, scriu doar denumirea) : Omfal, Mustash.ro, Deco, Recreativ, Casa Retro și altele. Dacă vi se pare transportul prea mare, poate găsiți o prietenă interesată și faceți o comandă comună.

5. Unde găsesc cărți sau jocuri ce le pot folosi în activități la prețuri cât mai bune? 

Dacă sunteți în situația noastră cu un singur membru din familie care lucrează, nu vă va fi ușor să cumpărați toate aceste materiale noi.

Cărțile le cumpăr doar când le văd la reducere in librăriile online : Elefant, Librărie net, Libris.

Cărți în limba engleză luăm de pe Books for children sau În minunata lume a cărților.

Alte cărți și jocuri ( majoritatea second ) le-am achiziționat din magazinul online Julia Toys  sau din mici prăvălii de pe picasa ( știu ca exista si pe Fb) ale mămicilor ce vând cărțile sau jocurile ”rămase mici”.

Am și scris un articol despre locurile din care puteți achiziționa jucarii, jocuri sau cărți second hand ( dacă nu vă merge vreun link, atenționați-mă , vă rog): De unde puteți cumpăra jocuri, jucării , carți second hand pentru copii

Observație  🙂

Nu trebuie să cumpărăm tot ceea ce vedem că au sau au folosit alții ( cărți, materiale, jocuri). Este posibil ca micuțul meu să nu fie interesat si să dau niște bani degeaba.

Pe grupurile de Facebook ( și sper să nu supăr pe nimeni că spun asta și eu am căzut de muulte ori în această capcană), există un ” efect de turmă” uneori și nu ne face bine. Dacă a cumpărat cineva ceva, neapărat trebuie să cumpăr și eu!

E bine să stau, să analizez, sa-mi urmez instinctul, să văd ce ni se potrivește sau nu cu adevărat.

Citiți acest interviu, vă rog ( nu e prima oară când vi-l recomand, pe mine m-au ajutat mult acele sfaturi): Despre jocuri, jucării, educație și altele…

6. Structurează, adună, pune pe categorii ideile găsite!

Cum găsești ceva interesant, nu lăsa ca acea idee să treacă pe lângă tine.

Un fișier unde să salvăm ideile întâlnite ne este de mare folos. Și ar fi grozav să le structurăm și pe categorii, altfel ne va fi tare greu să căutam.

Poate că nu vom pune în practică toate acele idei, dar vom avea de unde alege.

Eu nu sunt mare expertă :), dar vă spun cum fac eu.

De exemplu, caut idei despre cameleoni.

Pozele găsite le salvez cu : save image as.

Dacă sunt interesată de un articol, nu-l trec doar la favorite ( sunt atatea la bookmarks că de multe ori nici nu mai stiu unde să găsesc ce am salvat), ci îl salvez în calculator  cu ” save link as ” și îl voi deschide direct când voi avea nevoie de el.

Exemplu: Fișierul meu cu materiale despre cameleoni

poza cameleon good

 

Așadar caută,structurează, adună și pune în practică !  Și dacă nu găsești deloc, întreabă!

Știu că unele mămici lucrează și e tare greu să poti să te organizezi și să mai faci și activități cu cei mici. Nici nu trebuie făcute zilnic. Uneori, poate avem timp doar de discuții, timp de iubit și îmbrățișat  puiuții, de citit povești. Sunt minunate si foarte importante și aceste momente și consider că în primul rând acestea nu trebuie să lipsească din viața unui copil!

Mai bine ne organizăm bine și din timp pentru activități speciale, chiar dacă le vom face o data, de doua sau de trei ori pe săptămână. Iar, nu trebuie să fie neapărat multe. Poate că veți găsi la noi articole în care am scris vreo cincisprezece activități pentru o tematică. Unele le-am împărțit pe zile, altele le-au cerut chiar copiii. Și dacă ei sunt dornici, atunci e minunat!

Gata! Am vorbit cam mult …să trecem cu toți la joacă! 🙂

O zi frumoasă tuturor!

 

 

 

 

 

Un gând despre „Cum să cauți materiale, idei pentru diverse activități educative?

  1. Foarte utile sfaturile cu privire la organizarea informatiei :). De multe ori suntem coplesiti de idei din tot felul de surse (grupuri de pe fb, site-uri, bloguri) si daca nu le sistematizam, ne trezim ca nu stim de unde si cu ce sa-ncepem! (cel putin asa mi se mai intampla mie 🙂 Si mai e si problema pe care bine ai mentionat-o, cu efectul „de turma”. E foarte tentant sa iei ceva pentru ca au cumparat altii.. Si multumesc si de grupurile noi de pe facebook! De unele chiar nu stiam. Ca de fiecare data, „plec” cu (cel putin) o idee noua. Dar acum n-o mai las sa zboare, o sa-ncep sa ma organizez mai bine! 🙂 Multumesc de inspiratie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s