ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Darul din Calendarul de Advent – Ziua 8

75 comentarii

Când eram micuțe, eu și sora mea am primit de la bunica din partea tatălui nostru două păpuși speciale. Nu semănau cu bebelușii sau păpușile noastre din plastic…nici pe de parte. Erau din material textil, ochișorii-niște mărgele mari și negre și  erau îmbrăcate in port popular.  Aveau în ele dragostea bunicii pentru noi – ea le făcuse pentru nepoatele ei. Ne-am mutat de atâtea ori și nu mai știm unde au rămas acele păpuși, dar amintirea lor a rămas dulce pentru mine și mi-aș dori măcar o dată să-mi mai pot strânge în brațe păpușa ce purta în ea iubirea bunicii mele. Realizez că aceste daruri poartă in ele o mare încărcătură sufletească pentru că în timp ce scriu nu m-am putut abține să nu plâng…

Acum câteva luni, am descoperit pagina unei mămici scumpe ( de fapt ne-am cam descoperit reciproc 🙂 ) Little Angel Dolls.

Am rămas fără cuvinte în fața frumuseții lucrărilor ei. Haideți să intrăm încetișor ( unele dintre păpușelele de acolo dorm  🙂 ) și să le admirăm și noi.

 

Păpuși ce poartă trăsăturile copiilor la care vor ajunge. O astfel de păpușă este potrivită și pentru băieței- ai mei cu siguranță ar îndrăgi mult un băiețel păpușă care să semene cu ei.

 

Păpușile minunate de pe pagina Little Angel Dolls  sunt păpuși Waldorf. Dacă nu ați auzit  până acum, în educația Waldorf  se lasa la îndemâna copiilor  materiale naturale brute, lemn, bumbac, lână, matase, piatră, scoici, frunze, apă, pământ, iar copiii iși vor gândi, vor crea, isi vor imagina singuri jucăriile, pornind de la aceste elemente.

Păpușile Waldorf au trăsături faciale minimaliste, nu sunt îmbogățite cu prea multe accesorii sau trăsături, tocmai pentru a lăsa loc copilului să personalizeze jocul cu păpușa respectivă, asa cum o gândește el.

Dar o las pe invitata noastră de astăzi să spună povestea păpușilor ei, dar și a darului ce îl oferă în calendarul nostru de Advent :

Câteva cuvinte despre mine: Sunt o „work at home mom” (sau mamica ce lucreaza de acasa  🙂 ). Am descoperit papusile Waldorf acum vreo 11 ani, la scurta vreme dupa venirea pe lume a primei mele fetite. M-am indragostit iremediabil si mi-am dorit foarte tare sa pot face si eu intr-o zi asemenea papusi. Prima mea papusa s-a nascut acum 8 ani (odata cu venira pe lume a celei de-a doua fetite) si de atunci am tot lucrat.

Papusile Waldorf sunt păpuși lucrate integral din materiale naturale. Sunt umplute cu lână iar păpușile mele sunt aromate delicat cu parfumul florilor de levăntică.
Păpușa este pentru copil o imagine a sinelui. În primii ani de viață este foarte important ca aceasta imagine sa nu fie una rece și exagerată. De aceea papusile Waldorf au trăsăturile feței neutre. Pentru a stimula imaginația copilului și pentru a respecta stările sufletesti ale lui. Intr-o zi păpușa poate fi foarte veselă, dar în altă zi ea poate ca este trista (la fel ca și copilul) și de aceea aceste trăsături lasă loc liber imaginației.
Lâna cu care sunt umplute are o calitate deosebita, si anume aceea de a se impregna cu mirosul casei în care papusa locuieste  🙂 . Pentru copilul mic, a fi departe de casa (chiar si intr-un concediu minunat in care noi, ca adulti, avem impresia ca se va simți foarte bine) poate fi putin derutant, mai ales în primii 3 ani de viata. De aceea, păpușa cu mirosul casei poate fi ca o ancora pentru sentimentele lui.
Va invit cu drag sa încercați sa strângeți la piept o asemenea păpușă, lucrată de mână, umplută cu materiale naturale, în care pun câte puțin suflet 🙂 . Eu cu greu ma despart de fiecare dintre ele.

Pruncul acesta pe care cu mult drag doresc sa il daruiesc, ma duce cu gândul la imaginea Pruncul Isus. Si pentru că, pentru mine, Crăciunul înseamnă nașterea luminii interioare și a speranței, ma bucur sa pot face acest dar unui copilaș.

Craciun fericit tuturor si sa nu uitam sa fim copii! ( Little Angels Dolls) 

Și eu vă voi prezenta darul de la Little Angel Dolls- un bebeluș dulce , care inspiră multă liniște, pace și bucurie…exact așa cuma  fost în sfânta seară a nașterii Pruncului Isus.

Dacă doriți să cumpărați un astfel de dar special, îi puteți trimite un mesaj privat pe pagina de FB.

Ca să vă înscrieți, lăsați un comentariu la acest articol și spuneți-ne ce au special aceste păpuși față de păpușile din plastic din comerț ( sau ce stare induc ele copiilor , chiar si vouă). Să nu uităm să dăruim și noi o apreciere paginii Little Angel Dolls aici și să distribuim acest articol.

Vă așteptăm cu drag să participați până la ora 21.30 ! 🙂

Later edit

Frumosul bebeluș va pleca spre casa numărului 39 🙂 .

Felicitări, Paula! ( însemnările unei femei wordpress.com -era trecut la adresă, ca să nu se confunde cu alt nume)IMG_4966

 

9450_1280x800

 

75 de gânduri despre „Darul din Calendarul de Advent – Ziua 8

  1. Avatarul lui Galca Veronica Daniela

    Sunt minunate! Sunt personalizate sa arate ca si copilul pentru care sunt destinate si asta e unic.Sper sa primesc si eu una pentru fetita mea. Mult succes..ca lucrul mainilor dvs. sa fie binecuvantat si sa bucurati cat mai multe inimi de copil.

  2. Avatarul lui Rusu Delia

    Aceste papusi prin simplitatea lor induc pacea. Cel putin pt mine cu cat mai incarcate sunt foarte obositoare. Ador ca arata perfect ca un copilas mic real iar asta ii da posibilitatea copilului sa imite mama , avand grija de fratiorul lui mai mic. Se vede ca sunt lucrate cu multa pasiune si maiestrie❤️ ….. putin spus SUPERBBB!!

  3. Avatarul lui Alina B

    Vai…sunt minunate. Iar ca sa le descriu as spune ce au in minus fata de cele din comert: Farduri, kitsch, extravaganza 🙂 Suficiente minusuri ca sa mă convingă sa le pun in mana fetelor mele

  4. Avatarul lui Aurora Barsan

    ce frumoase sunt! noi rezonam tare cu aceasta pedagogie si chiar era in plan si o papusica waldorf! multumim de concurs!

  5. Avatarul lui Madalina Vlad

    Imi plac pentru ca sunt moi si se pot personaliza foarte usor

  6. Avatarul lui Bianca Roxana anitei

    Wow, cat de frumoase sunt! Ma plimba cu gândul chiar prin copilărie, când totul era senin si frumos, simplu, curat! Mi-ar plăcea sa le induc celor mici acest sentimente! Felicitări pentru munca depusă, nu cred ca e usor deloc sa pui atâta suflet într-un lucru care stii ca poate schimba viața unui copil:)! O asemenea mare responsabilitate m-ar coplesi!;)
    Am distribuit postarea, sper sa ajungă la cat mai multe mamici de ingerasi!

  7. Avatarul lui Angela Pătășan-Maxim

    Noi mai avem păpuși Waldorf.
    Însă dacă aș câștiga-o, aș dărui-o unei viitoare mămici, care în preajma Crăciunului va aduce pe lume un îngeraș.
    Doresc să se bucure cât mai multă lume de magia acestor păpuși 🙂

  8. Avatarul lui Merluta Morega Loredana

    Sunt superbe, atat de delicate, simple, dar complexe… Imi doresc si eu una pt fetita mea, careia ii plac foarte mult papusile.

  9. Avatarul lui Gabriela Gabriela Gabriela

    Aceste papusi sunt mult mai sigure pentru joaca , sunt mai frumoase si sunt lucrate cu dragoste

  10. Avatarul lui iordache nicoleta

    se vede ca aceste papusi sunt facute de o mana de om care pune multa dragoste si pasiune

  11. Avatarul lui Aura Afrentoaei

    Nu as exagera cu nimic daca le-as descrie ca fiind visul oricarui copil -baietel sau fetita.Senzatia pe care o dau la atigere iti induce o stare de liniste.Noi nu avem niciun astfel de model insa le-am vazut si imi amintesc si acum acel sentiment.

  12. Avatarul lui Cricketeer

    Felicitari pentru realizarea acestor micute bijuterii care iti inunda sufletul de bucurie si pace prin simplitatea lor! Eliza Lica

  13. Avatarul lui ana maria i.

    cand am vazut ca pe fetita mea nu o atrag deloc papusile, bebelusii (jucariile de acest fel ) , si am observat ca are preferinta spre plusuri am cautat si am gasit ca alternativa papusile waldorf. inca nu am achizitionat , insa sunt perfecte pentru preferintele fetitei mele . sunt papusi care se „lipesc”de tine :), calduroase primitoare . Multumim!

  14. Avatarul lui Cristina

    Sunt minunate, fetita mea ar fi foarte fericita sa aiba o asemenea frumusete.

  15. Avatarul lui Alina D

    Prin simplitatea lor, sunt atat de speciale. Vizualul, olfactivul dar si tactilul sunt tocmai stimulate prin aceasta simplitate. Sunt sigura ca orice copil ar iubi o asemenea papusica.

  16. Avatarul lui Andreea Lazar

    Aceste păpușele aduc cu ele o stare de liniste, pace, chiar fericire. Sunt foarte speciale!

  17. Avatarul lui Camelia

    Doamne, ce frumusețe de păpușele! Cu toții știm cât de importantă este dezvoltarea simțului tactil la copii, iar aceste păpuși mi se par ideale pentru a fi simțite de către degețele, ținute aproape de pielea copilului, mângâiate și îmbrățișate cât de des posibil.
    Sunt superbe produsele, e minunată povestea nașterii lor, deci vă mulțumesc tare mult pentru bucuria pe care mi-ați adus-o în această dimineață în suflet!

  18. Avatarul lui Andreea L.

    Papusi simple, superbe, care nu se rup, care se pot spala cand doresti..si care confera purtatorului ei ..senzatia de acasa, de apropiere, de moale…

  19. Avatarul lui Elena Sincu

    Sunt minunate. Sunt simple si delicate. Iti dau o stare de liniste. Cred ca orice copil ar indragi o astfel de papusa.

  20. Avatarul lui Laura Frunza

    Stiu papusile Angel Dolls de foarte, foarte multi ani. Am si comandat una la un moment dat dar Cristina nu a mai apucat sa mi-o faca si am ramas cu gandul la ea. Am simtit de atunci ca sunt speciale, mai ales prin faptul ca, desi au trasaturile abia schitate, ele reusesc sa exprime si sa trezeasca foarte multe emotii. Oare am noroc ca, dupa atatia ani, o papusica Angel Doll sa ajunga la mine? 🙂

  21. Avatarul lui Raluca Maria Horotan

    Cuvintele prin care as defini aceste papusi sunt simplitate, naturalete, caldura, finete, realiste. Sunt cele mai ideale papusi pe care le-am vazut pana acum.
    Imi plac foarte mult ca nu sunt brute ca si cele din plastic, nu sunt supraincarcate de culoare si detalii, sunt delicate.
    M-as bucura mult pentru un asemenea cadou mai ales ca o sa am 2 fetite, una are acum 1 an si 8 luni cealalta 4 luni de burtica :).

  22. Avatarul lui Ceausescu Madalina

    Papusile imi inspira dragoste,protectie,acasa.Sunt speciale deoarece sunt calde,placute ,numai bune de indragit.

  23. Avatarul lui Diana Povara-Dragos

    Am mai vaut papusi Waldorf dar acestea iti inspira liniste si bucurie cand le vezi. Sunt superbe.

  24. Avatarul lui Dascalescu

    Frumoase si delicate! Mie imi inspira caldura si dragoste!

  25. Avatarul lui lory

    Sunt cele mai calde ,minunate si expresive papusele.Si le stiu de ceva vreme.Din pacate inca nu am reusit sa ii ofer una fetitei mele.Sper sa avem noroc acum.

  26. Avatarul lui Baba-Radu Ionela-Maria

    Sunt superbe..un cadou perfect pentru o fetita careia nu ii plac deloc papusile colorate strident din magazine 🙂

  27. Avatarul lui Raluca Manea

    Foarte dulci si frumoase sunt, numai bune de dragalit! Eu adoram papusile cand eram mica,cred ca as fi iubit mult una din asta, sunt speciale…

  28. Avatarul lui Simona Elena Nichifor

    Vai! Cat de minunate sunt aceste papusi……

  29. Avatarul lui diana kinces

    Sunt tare frumoase aceste păpuși și îmi inspiră multă simplitate de care avem atâta nevoie fiecare dintre noi, pentru că doar această simplitate ne poate aduce bucurie și speranță.

  30. Avatarul lui Lori Macovei

    Foarte frumoase! Intoarcerea la geneza, spre deosebire de kitsch-urile din comert. Imi place tare mult ideea si tare frumos ar fi daca ne-am indrepta mai des privirea spre jucarii care sa nu le creeze copiilor o imagine deformata despre valori, sa-i tinem cat putem aproape de frumosul simplu, autentic.

  31. Avatarul lui Estera Andreika

    Chiar daca am doi baieti, sunt sigura ca ar adora o astfel de papusa. Iti da senzatia ca ai ceva adevarat in brate, un bebelus, asa moale si cald si dulce si simplu si placut si unic Este adorabila si datorita capacitatii de a prelua mirosul de acasa, cel mare adora mirosurile, orice miroase! Daca o vom castiga, o vom darui cuiva foarte drag! Fii binecuvantata!

  32. Avatarul lui Lacramioara

    Sunt păpuși create din materiale naturale, cu trasaturi neutre, papusi Waldorf. Imi doresc una pentru băiețelul meu!

  33. Avatarul lui Cristina Cioban

    Vai, A mea nu ar mai lasa-o din mana. Inspira atata pace. Chiar m-as bucura sa o primim de Craciun

  34. Avatarul lui Crina Buică

    Foarte gingase papusile, precum copiii! Luca cred ca s-ar imprieteni rapid cu o astfel de papusa, iar daca simte ca ii lipseste ceva, atunci adauga el cu usurinta! Iti multumesc ca impartasesti cu noi lucrurile frumoase pe care le descoperi!

  35. Avatarul lui Claudia N.

    Sunt interesante si pufoase. Cred ca bebitei mele i-ar place o asa papusica.

  36. Avatarul lui Eliza

    Am rămas uimită de talentul cu care sunt făcute aceste minunate păpuși. Mi-am dorit și eu de multe ori să fac una, dar nu am găsit nici timpul nici materialele necesare. Am văzut de curând una la sora mea în casă. Nu știa că este o păpușă Waldorf dar și-a achiziționat-o dintr-un magazin second hand, exact pentru că a considerat că stimulează creativitatea copiilor ei și i-a plăcut că este simplă. Și mie îmi plac mult aceste păpuși pentru că renasc în mine amintiri calde din copilărie, stări sufletești inocente pe care le trăiam când mă jucam cu păpușile pe care ni le făceam din „cârpele” mamei. De multe ori mi-aș dori să văd în copiii mei bucuria de a se juca cu o jucărie simplă, de a inventa mai mult, nu de a face mofturi sau de a spune că se plictisesc când sunt înconjurați de prea multe jucării…. Vă îmbrățișăm!

  37. Avatarul lui Iulia Sava

    pot fi personalizate sa semene cu copilul tau

  38. Avatarul lui Adina

    Ce frumoase sunt! Aceste papusi aduc liniste si bucurie, asa se vede din poze.

  39. Avatarul lui Paula

    Datorita materialelor calde au viata, parca le simti sufletul
    Sunt tare frumoase papusile tale, succes!

  40. Avatarul lui Claudia Lazar

    Aceste papusi sunt atat de calde, de prietenoase, pot lua starea micutului si ii vor fi prieteni de nedespartit. Eu astept gemeni… peste o luna jumate si m-as bucura sa le ofer un prieten in patut micutilor mei (fetita si baietel).

  41. Avatarul lui vlasceanu violeta

    Imi plac pentru ca sunt moi si se pot personaliza foarte usor

  42. Avatarul lui MamaLor

    Sunt simele iar asta le face atractive. Prea multe detalii ( cum au cele din comert) nu atrag un copil. În ochii lor jucăriile și păpușile simple sunt mult mai interesante pentru ca ei le pot pune în ce rol vor. Fetele mele dezbracă toate păpușile din comerț de rochiile acelea colorate, le dau jos cerceii, pantofii și orice se poate. La început nu înțelegeam dar acum știu, vor sa fie cât mai simple și naturale. Exact cum sunt și papusile acestea.

  43. Avatarul lui Rodica C

    Imi plac papusile pentru ca nu sunt deformate precum celalalte papusi manechin din comert, par reale, cu defecte si calitati omenesti, cu dragoste si caldura. Mi le-as dori pentru a-l invata pe baietelul meu cum sa aiba grija de un bebelus-papusa, deoarece urmeaza sa vina un nou fratior/surioara pentru el.

  44. Avatarul lui Roxana Teodora

    Wow, cat sunt de frumoase! Sunt calde, vii, au suflet, ce mai, chiar „papusi inger”! Minunate! Felicitari!

  45. Avatarul lui Oprea Andreea

    Intradevar simplitatea papusilor este sublima.Nici nu se pot compara cu papusile din comert. Detinem si noi un astfel de ingeras realizat de o doamna din judetul Vrancea. Pur si simplu e speciala.De asemenea sunt potrivite pentru bebelusi pentru ca nu ii stimuleaza nici prea mult dar nici prea putin. Speram sa avem noroc sa intram in posesia unui dar atat de special. (Teodora are 4 luni iar baietelul 5 ani)

  46. Avatarul lui Larisa Mezinu

    Wow! Sunt superbe!
    In papusica bebelusi mi-am vazut baietelul meu, asa cum doarme el, acoperit cu paturica albastra ca un ingeras, si un sentim de dragoste nemarginita si pura mi-a inundat sufletul.
    Si daca intr-un adult, aceste papusi, trezesc sentimente, emotii si dau frau liber imaginatiei, e foarte clar pentru mine ce se intampla cand un copil se joaca cu ele.
    Papusica asta este perfecta si pentru baietei. Cel putin eu imi doresc un baiat empatic si cu inteligenta emotionala dezvoltata.
    Multumim pentru ca ne-ai prezentat o mamica talentata!

  47. Avatarul lui Olga

    Mie imi inspira liniste si percep aceeasi senzatie ca atunci cand admir un nor pufos pe un cer senin de vara.

  48. Avatarul lui Ramona

    Inocente, ca inima copiilor

  49. Avatarul lui candrea nadia

    Like&share!
    Multumim pentru aceasta sansa, sansa unei bucurii daruite copiilor nostri si copilului din noi!!!
    Aceste papusi sunt foarte expresive si cred ca pot devein buni prieteni ai celor mici.
    Fetita mea are deja prieteni „imaginari” cu care povesteste, poate ca o asemenea papusa ar fi un partener de joaca pe masura imaginatiei ei bogate!!!

  50. Avatarul lui Cristina Popescu

    Aceste papusi sunt mult mai frumoase decat cele din comert, cu chipurile mai reale, cu haine foarte frumos colorate, pe care le poti apoi imbraca cu haine facute de tine (cum faceam eu pe vremuri cu sora-mea).

  51. Avatarul lui Ekaterina

    Sunt minunate. Calduroase, moi, mirositoare,simple dar frumoase spre deosebire de plasticul rece, tare si urat.

  52. Avatarul lui Varzole Cristina

    Mie imi inspira caldura, drăgălășenie, puritate aceste păpușele! Chiar am vrut sa ii cumpăr o păpușa fetiței mele de Craciun, dar nu mi-a făcut cu ochiul nici una din magazine! Poate o câștigam pe aceasta!

  53. Avatarul lui barbosi

    Papusile sunt unicat. Si asa imi vine sa le strang in brate…
    Diana Purice

  54. Avatarul lui Maria porumb

    Sunt superbe, atat de delicate, simple, dar complexe

  55. Avatarul lui Daniela

    Sunt foarte frumoase. Faptul ca nu sunt din plastic ne da increderea sa le daruim copiilor de orice varsta, chiar si celor foarte mici, neexistand pericol de vreun posibil accident. Si sunt intr-adevar foarte reusite, asemanatoare cu realitatea… cred ca orice copil care ar primi o astfel de papusa s-ar indragosti de ea. Faptul ca e deosebita fata de cele din comert cred ca este un mare avantaj si ma gandesc ca si copiii nu se vor plictisi atat de repede de ele, ca in cazul altor jucarii.

  56. Avatarul lui Andreea Maruntelu

    Inspira blândețe, liniște, puritate 🙂

  57. Avatarul lui Oana

    Fara sa le fi atins macar, stiu ca sunt moi si numai bune de cuibarit in bratele celor mici, sa le iubeasca si sa le alinte. Fiecare papusica e deosebita, nici una nu seamana cu cealalta.

  58. Avatarul lui andreearodica

    Ce frumoase sunt! Sunt delicate, calde, îți vine să ai grijă de ele. Din păcate, majoritatea celor din comerț sunt prea colorate, sunt machiate, au hăinuțe în culori țipătoare.
    Mulțumim pt concurs!

  59. Avatarul lui Ruxandra Avram

    Sunt absolut adorabile! Prefer genul acesta de jucarii ( am facut si eu pentru fetita mea asa ceva, dar nu mi-au iesit atat de frumoase!) celor stridente din comert.

  60. Avatarul lui AlinaR

    Par ca aduc din inocenta unui copilas, acest fapt este unic printre păpușile din zilele noastre.

  61. Avatarul lui Catinca Vlad

    Vrem copii buni, dar ii bombardam cu cele mai slute si periculoase jucarii.
    Foarte frumos articolul, iar papusile sunt o alternativa buna de pus sub brad anul acesta.

  62. Avatarul lui bortoc cristina

    Pentru mine inspira inocenta,blandete și gigansie,iar in ultimul rand imi place ca nu sunt ca barbie..fardate si trasr ca prin inel..acestea sunt frumoase asa cum sunt ..ispira simplitatea 🙂

  63. Avatarul lui viorical

    sunt foarte frumoase si inspira multa caldura, simti papusa foarte aproape de suflet, comparativ cu cele de plastic, uneori reci si rigide.

  64. Avatarul lui Huludet Irin

    Sunt atat de dragute aceste papusi. Imi amintesc de copilaria mea, cand mama mi-a facut un bebelus din carpe, desi aveam si papusi de plastic.M-am jucat mult cu el. Mi-ar placea mult sa aiba si fetita mea o astfel de papusa care lasa loc imaginatiei si jocului.Multumim pentru concurs! Irina Huludet

  65. Avatarul lui Adriana Bumbar

    Papuselele sunt minunate!

    Îmi pare asa de rau ca nu le-am descoperit pana acum…avand trei fetite am căutat mereu sa le cumpăr papusi cat mai simple si dragute,nu manechine super-machiate…

    Minunatiile acestea exprima atata liniste si pace! Perfecte pentru micutele fetite cu insticte de mamica 🙂

  66. Avatarul lui cristiana moldovan

    sunt foarte dragute papusile, iar simplitatea trasaturilor lor le face si mai deosebite de papusile de plastic. si baietelului meu (3 ani) ii plac aceste papusi.

  67. Avatarul lui Ana Roxana

    Sunt minunate. Inocenta lor nu o intalnesti la papusile din comerț. Iar copiii nostru au nevoie de papusi cu mai putine farduri, tocuri si sclipici

  68. Avatarul lui Petronela

    Îmi plac foarte mult aceste papusi si încerc sa aplic pedagogia Waldorf in educația copiilor mei. As pune oricând in mana copiilor mei aceste papusi in detrimentul celor din comert. Sunt simple si sunt făcute din materiale prietenoase cu cei mici 🙂

  69. Avatarul lui Tania

    sunt foarte frumoase si sunt naturale.

  70. Avatarul lui Paula Martin

    Simple, frumoase, moi si pline de caldura. Multumim! Ne-am bucura sa avem si noi una, mai ales ca avem 3 fete in casa…

  71. Avatarul lui Tatiana Bodiu

    Buna si multumim pentru concurs. Imi plac aceste papusele pentru ca sunt moi si cred ca copiilor le place caldura lor.

  72. Avatarul lui elisapop

    Foarte frumoase si umane..bunica mea imi facea papusi din carpe cand eram mica si adoram faptul ca erau moi .

  73. Avatarul lui Marasescu Gabriela

    Sunt superbe, atat de ,simple, dar complexe… Imi doresc si eu una pt nepotelul meu!,

  74. Avatarul lui Laura Poput

    Sunt minunate…! Lasa imaginatia copilului sa zburde, sunt moi, in comparatie cu cele din plastic, si numai bune de strans in brate de catre cei mici. Multumim pt concurs!

  75. Avatarul lui Paula

    Multumesc mult UrsuletiNazdravani si Little Angel Dolls! Probabil nu intamplator … azi am primit cel mai frumos semn de la ingerasul meu care a plecat la cer acum exact 5 ani jumatate!

Răspunde-i lui Claudia Lazar Anulează răspunsul