Sau profesori, educatori…

Mi-aduc aminte cu mare drag de doamna mea profesoară de limba română din liceu. Ne-a învățat în așa fel încât ”mâncam gramatică pe pâine”, dar toți, toți copiii o iubeam. Deși micuță de statură, cu o blândețe ieșită din comun, știa să se facă respectată, fără să abuzeze verbal pe vreunul dintre noi .

Am mai întâlnit și alți profesori excelenți, ce terminaseră cu 10 facultatea, care își cunoșteau materia ca nimeni altul, dar care nu au știut să și-i apropie pe copii. Erau ore pe care le așteptam cu groază, cu inima bătându-mi în piept și aș fi preferat să fiu oriunde, dar nu în sala de clasă.

Da,  nu vii la scoală ca să-ți faci din copii prieteni cu care să te tragi de șireturi, dar ești acolo că să fii un exemplu, să încurajezi ( chiar și atunci când crezi că nu merită), să dăruiești ceea ce ai mai bun din tine. Știai pe ce drum pornești încă de la început. Știai că vei lucra pe bani puțini. Știai că vei avea parte de dezamăgiri de tot felul, că uneori vei fi neînțeles , nerespectat. Știai că vei lucra cu un lut special care se poate modela ușor la început, dar tot mai greu pe măsură ce anii trec și devine dur , tare , cu o formă deja conturată…ca ai în fața ta suflete de copii care privesc spre tine cu speranță, cu dorința de a le descoperi o lume pe care ei nu o cunosc și ar fi vrut să-i iei de mână pe fiecare, rând pe rând ( și pe cel mai slab, și pe cel mai puternic, și pe cel de nota 10, și pe cel ce se chinuie sa ia un 5 ) și să-i ajuți să treacă în lumea oamenilor mari cu fruntea sus, încrezători și fericiți că cineva ca tine le-a dedicat o parte din viață ca să-i ajute să ajungă și ei OAMENI.

În urmă cu ceva ani, am găsit într-o carte veche, un altfel de ghid pentru cei implicați în educația copiilor. Este inspirat din Sfânta Scriptură, de fapt o parafrazare a pasajului din 1 Corinteni 13 despre dragoste. Acest pasaj vă invit cu respect să-l descoperiți  aici înainte de a citi parafrazarea, pentru a putea înțelege mult mai bine mesajul de mai jos.  Acest text biblic  l-am întâlnit mai nou pe tricouri, căni și bine ar fi să fie amprentat și în inima noastră – cât de minunată ar fi lumea din jurul nostru dacă toți am ști să dăruim dragoste 🙂 .

Și acum să medităm la următoarele rânduri scrise de D. Habenicht . Nu contează dacă predai într-o grădiniță, o școală, liceu sau într-o biserică, atâta vreme cât ți-au fost încredințați copii ca sa-i educi, trebuie să îți pese.

Chiar dacă predau lecția într-un mod care să-l mulțumească pe directorul Școlii, dar nu am dragoste pentru copii, nu sunt mai bun decât o sirenă sau un megafon. 

Și chiar dacă sunt un cunoscător al științei predării și am certificat de profesor instruit, dar nu-m iubesc copiii, toate certificatele și diplomele mele nu valorează nimic. 

Și chiar dacă am studiat psihologia copilului și cunosc totul despre conceptul de sine, dezvoltarea spirituală și teoria învățării, dar nu-i iubesc cu foc pe copii, aceste lucruri nu-mi folosesc la nimic. 

Și, deși cunosc materia mea ca nimeni altul și am multe materiale vizuale, iar povestiri nu spune nimeni ca mine, dacă nu am iubire   pentru copii în inima mea, nu voi realiza chiar nimic. 

Dragostea mă face pe mine, ca învățător, să fiu îndelung răbdător, dragostea caută fiece cale, în ora de clasă sau în timpul meu liber pentru a-i fi de ajutor unui copil în nevoie. 

Dragostea nu încearcă să-i manipuleze pe copii- nu le vorbește de sus și nu încearcă să-i transforme în fanatici care-și idolatrizează învățătorul. 

Dragostea nu insistă ca fiecare copil să învețe același număr de lecții, versuri sau să dea același răspuns la fiecare întrebare, ci ține seama de dotarea individuală și de deosebirile dintre copii. 

Dragostea are maniere plăcute și-l respectă pe copil, ca fiind o persoană deplină, în fața lui Dumnezeu și a omului. 

Dragostea nu este susceptibilă și temperamentală și nu-și varsă supărările de acasă pe copiii din clasă. 

Dragostea îi învață pe copii să fie iertători arătându-le că noi, ca învățători nu le purtăm ranchiună. 

Dragostea nu scoate în evidență și nici nu ridiculizează îndărătnicia, dar se bucură din toată inima când copiii progresează. 

Dragostea nu ajunge la capătul răbdării, nu găsește sfârșitul speranței, nu își termină nicicând încurajările. 

De fapt, ea este singura calitate a unui adevărat învățător și a unui om adevărat. 

Cu drag, un adult care a fost educat și  de oameni ce au știut să-i arate dragoste