In urma cu vreo trei saptamani, am primit de la Editura Cartea Copiilor un fel de ” leapsa” – sa povestesc amintiri din copilaria mea legate de Craciun, pornind de la tematica unei carti ce am primit-o in dar tot de la ei „Povestea primelor daruri de Craciun „.
Daca as fi citit aceasta carte in copilarie…cred sarbatorile de Craciun nu ar mai fi fost la fel.
Traiam in perioada comunista, parintii aveau slujbe care le interziceau mersul la biserica ( tata lucra in armata si mama in invatamant). Nu stiam despre adevarata inseamnatate a Craciunului.: Maria, Iosif, pruncul Isus…erau nume necunoscute pentru noi.
Pentru mine si surioara mea, sarbatorile de iarna erau foarte asteptate: stiam ca vom imbodobi bradul ( pe care il cumparam din piata cea mare) si ca vom manca multe dulciuri. Nu asteptam neaparat cadouri, in vremea aceea totul era mult mai simplu.
Tin minte cum pregateam tot felul de felicitari si mici suprize handmade pentru parinti: chiar am facut o data , in toiul iernii o felicitare pliiiina cu cirese! 🙂 Ma credeti ca acestea sunt singurele cadouri pe care le tin minte?
Intr-un an, mai era o zi pana la Craciun si noi nu aveam brad. Nu mai stiu motivul: ori nu au avut parintii bani sa-l cumpere ori nu au reusit sa mai prinda unul ( siti ca se vindeau ca painea calda). Eram triste, dar incercam sa nu ne aratam dezamagirea; am fost niste copii tare cuminti. Si il vedem pe tata, care era extrem de inventiv, ca ia un ghem mare de lana verde , se catara pe un scaun si incepe sa coasa pe perdea…incet, incet…a aparut la geam un brad mare si verde. A cusut si o instalatie si cateva bomboane : a fost cel mai frumos brad pe care l-am avut noi vreodata si singurul de care imi aduc aminte!
Mi-e dor de copilarie, de simplitatea acestor sarbatori de atunci…daca as fi stiut si motivul pentru care exista aceste sarbatori, cred ca as fi putut spune ca am avut parte de sarbatori de Craciun aproape perfecte 🙂 .
E atat de bine ca, asteptand aceste sarbatori, bucuria ne cuprinde, suntem prinsi in tot felul de activitati craciunesti, ne dam peste cap sa le putem lua copiilor cele mai frumoase cadouri, care din pacate, dupa cateva zile, vor zace in cine stie ce colt prin camera lor…
Dar voi incerca, cu cat cresc mai mari, sa le induc celor mici o bucurie si emotii noi: sa se gandeasca ca sunt atat de bucurosi atunci cand vine ziua lor de nastere..abia asteapta sa isi invite prietenii, ard de nerabdare sa vada ce cadouri vor primi, le stralucesc ochisorii cand apar parintii cu tortul festiv plin de lumanari. Ei, Craciunul nu mai este sarbatoarea noastra…este ziua de nastere a celui mai minunat om care a putut trai vreodata pe pamant : Isus Hristos. Si doresc sa ii invat sa asteptam aceasta sarbatoare ca o zi de nastere a cuiva foarte drag, la care vom participa si noi din plin.
Si, totodata, sa ne gandim si la cei din jurul nostru…Dumnezeu si-a trimis Fiul pe pamant ca un dar pentru omenire. Darul Sau a fost perfect, ale noastre nu sunt, dar nici nu ni se cere asta. Craciunul e un prilej minunat de a darui: nu doar daruri materiale,desi sunt si acestea importante, ci si imbratisari, o vorba buna, un zambet, un telefon unei prieten pe care nu l-am mai suant de mult timp, o vizita la o persoana singura.
In cartea ce am primit-o in dar, scriitorul suedez Axel Hambraeus a reusit sa suprinda atat de bine ce inseamna a darui, pornind de la tema biblica a sarbatorii Nasterii Domnului.
Pastorii ce au venit sa se inchine Pruncului Isus au fost marcati de saracia in care se nascuse, de hainele rupte ale Mariei, de picioarele inghetate a lui Iosif. Intorsi acasa, se hotarasc sa le aduca daruri : o haina groasa, o pereche de incaltaminte si scutece pentru bebelus. Este suprinzator unde vor ajunge darurile….dar nu va descopar acest mister….il veti descoperi voi, citind cartea.
Va las totusi cu mesajul cartii nescris, dar dedus…in Biblie (Noul Testament) , Isus le spune ucenicilor : „„Adevarat va spun ca, oridecateori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie mi le-ati facut. Caci am fost flamand, si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete si Mi-ati dat de baut; am fost strain si M-ati primit; am fost gol si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita, si ati venit pe la Mine.” (Matei 25:34-36)
Vreau sa daruiesc cartea primita, asa ca , va invit, inainte de a lasa un comentariu, sa va linistiti un pic sufletul…sa va ganditi la felul in care puteti darui si voi intr-un mod altfel…un dar …cuiva…cand vor veni sfintele sarbatori. Si apoi, sa ne povestiti o amintire legata de Craciun din copilaria voastra! 🙂
Tragerea la sorti pentru a afla cine va primi cartea, o voi face in data de 12 decembrie, seara.
Va astept cu mult drag pe fiecare!
ursuleți năzdrăvani 
decembrie 5, 2013 la 10:18
mi ai rascolit amintiri si nu tocmai stralucitoare. dar cred ca e ceva ce trebuie sa scriu. in primul rand pentru sufletul meu. poate o eliberare. imi voi lua ragaz. si poate, cine stie, voi castiga si o carte frumoasa….
decembrie 5, 2013 la 11:14
Eu am crescut la bunica mea pana la 7 ani, am stat tot timpul la ea, la parinti mergeam doar in vizite scurte de cateva ore. Daca imi inchid ochii vad si acum bradul artificial ce il aveam an de an si imi aduc aminte ca mergeam sa cumparam cate 1-2 globuri in fiecare an, sa avem ceva nou pe brad. Multe dintre globuri le mai am si azi, iar ori de cate ori fac bradul imi aduc aminte cu drag de ea, de copilaria fericita. Desi bradul meu nu va fi niciodata doar rosu sau argintiu sau auriu si va fi cu multe globuri vechi va fi intotdeauna cel mai frumos si mai plin de amintiri placute
decembrie 5, 2013 la 11:19
Ce frumos ai povestit 🙂 Eu vreau sa va las o amintire de la un Craciun mai apropiat cand eram educatoare la grupa de adolecenti. Le-am propus ca in acel an sa fim noi cei care daruim. Si uite asa am strans saci cu jucarii si haine, niste banuti pentru alimente si cerand de la primarie o lista cu familii sarace am colindat satul pentru a darui. Nu pot sa descriu fericirea celor care au primit, dar si mai multa fericire au avut cei ce au daruit. Cu siguranta adolescentii nu au mai fost aceeasi din acea zi.
decembrie 5, 2013 la 11:39
Draga mea necunoscuta prietena, povestea ta, e o poveste minunata…m-ai ajutat sa ma plimb prin acele locuri fermecate de odata….Cind eram mica in fam. la noi nu prea se obisnuia sa se faca bradu, atentia aia ca vine mosu, cadouri strlucitoare sau mai stiu eu ce,ci concentratia era asupra lucrurilor desarte….Adevarul este cind luam vacanta de iarna fuga noastra era la bunica intr-un sat apropiat din Suceava.Bunica noastra nu era bogata, era o bunica vaduva , simpla dar cu o inima de aur.Tot farmecul acelor sarbatori nu constau in brad si cadouri,nu, nici decum…ci disdedimineata ne lua de minuta ne ducea la biserica,era un drum de tacere si la ducere si la venire….dar..ajunsi acasa soba ne astepta unde la gura ei stateam neclintit sa ascultam povestile minunate si adevarate ale bunicii….mereu ne invata de iubire, de daruire, respect si asteptare….Piinea noastra nu era decit o bucata de mamaliga dar care o simteam atit de dulce si hranitoare corpului nostru….Adevarat asa cum spui sarbatorile de azi nu se mai asemana cu cele de alta data…atentia nu mai e asupra pruncului nascut Isus ci asupra noastra, a placerilor noastre.Imi aduc aminte si acum primul cintecel invata de bunica Eu cunosc un mielusel ,ne cinta din psalmi, si multe multe alte cintecele pe care din pacate le-am uitat si cu parere de rau bunica le-a luat cu ea acolo sus,…dar stiu ca ea ma asteapta cu noi povesti, si revederea noastra va fi nespus de fericita.Acum privesc la mine si pot spune ca-s binecuvintata fata de bunica care era asa de saraca dar ea se simtea asa de bogata…mereu din acel putin punea deoparte si ma trimitea la vecina din deal ca era bolnava si singura sa-i ducem o raza de lumina, de fericire in acele zile in care oamenii se bucurau si sarbatoreau asa spusele sarbatori….
Am invatat cu adevarat de la ea ce inseamna cu adevarat craciunul…si azi il tin la piept cu acelasi respect invatind pe copii mei ce inseamna cu adevarat craciunul, o bucurie , o salvare pt noi, pt intreaga omenire
decembrie 5, 2013 la 12:39
Mi-au dat lacrimile citind…amintiri simple, dar foarte pretioase avem toti din generatia noastra. Asa au fost vremurile…Mi-amintesc de o papusa…e singurul cadou pe care mi-l amintesc…Dar ce frumoasa era, cu rochita albastra, si cu doua codite. Si bradutul artificial…ce emotii ma cuprindeau cand incepea tata sa-l caute prin debara, cutiile cu globulete…Minunate sarbatori, asa simple si sarace…
decembrie 5, 2013 la 12:57
Am crescut intr-o familie practicanta si mergeam la biserica in fiecare duminica, chiar si pe vremea comunsitilor. Ai mei erau oameni simpli, mama croitoreasa iar tata maistru. Erau si oameni care mergeau pe ascuns la biserica, dar eu pe vremea aceea nu intelegeam de ce se ascund..ca noi nu ne ascundeam de nimeni.
Amintiri despre Craciun sunt multe…cele mai multe legate de mersul cu colinda( la toti vecinii de pe scara blocului si ne socoteam apoi ce facem cu cei 20, 30 lei adunati, )si de colindele cantate asa de frumos de parintii mei. Aveam si un casetofon cu care ne tot inregistram sa ne auzim cum cantam..distractie mare..si amintiri frumoase
decembrie 5, 2013 la 13:17
Foarte frumos scris articolul, m-ai facut sa ma gandesc la copilarie si uite ca nu-mi amintesc prea multe. In fiecare an era aproape la fel, impodobeam cu fratele meu acelasi brad artificial care si-acum cred ca e sus in debara, nu aveam decoratiuni cine stie ce si foloseam chiar si globurile sparte puse in spatele bradului, mama mereu la bucatarie pregatind mancare, tata venind seara acasa. Ca primeam mereu ceva de imbracat si portocale. Apoi musafirii ne aduceau ciocolata pe care o pastram multe zile si mancam cate putin, faceam intrecere cu fratele meu care are pe mai multe zile 🙂 . Si da, era mai simplu atunci, ne bucuram de lucruri mult mai simple, de rudele venite in vizita, putinele dulciuri si portocale, dar care aveau un miros aparte. Acum avem de toate si nu mai au aceeasi importanta lucrurile simple, uitam de cei mai nevoiasi si mereu ne gandim ce nu avem noi. Dar uite ca avem de toate si, din acest an am hotarat ca in fiecare an inaintea Craciunului sa ajutam pe cineva nevoias, care chiar are nevoie de o haina, o sacosa cu fructe si alte alimente, vreau sa merg impreuna cu fetita si sa le daruim. Acum are 3 ani, dar, vreau sa-i explic adevarata semnificatie a acestei sarbatori, atat cat poate intelege anul acesta, la anul mai mult si tot asa.
decembrie 5, 2013 la 14:56
Minunate mai erau sărbătorile de Crăciun! Îmi plăcea atât de mult când împodobeam bradul. Totul era într-adevăr mai simplu și primeam și cadouri! Dar cel mai mult îmi plăceau colindătorii. Îmi plăcea să ascult noaptea cum cântă prin tot satul. De obicei îmi era teamă de noapte și întuneric, și nu ieșeam nici până în terasă singură. Dar în Noaptea de Crăciun aveam curajul să cutreier satul fără nici o teamă! Mi se părea o noapte magică, sfântă, ceva de nedescris în cuvinte!
decembrie 5, 2013 la 18:19
Noi avem cartea dar as darui-o cu drag, mesajul ei e superb! Nu imi amintesc cu mare mare drag Craciunurile de alta data, dar cele pe care le-am trait de când s-a nascut S. sunt magice, el traieste cu asa de multa pasiune si intensitate totul, e asa de fericit, danseaza prin casa la lumini difuze, pe ritmuri de colinde. Asteapta cu atata nerabdare sa scoata fiacare sosetica din calendarul de Advent, sarbatoreste din toata inima când împodobim bradul,asta e magic! Bucuria pe care cele mai simple lucruri reusesc sa i-o nasca in el…
decembrie 5, 2013 la 19:51
Pentru mine cel mai frumos Craciun a fost cel petrecut cu puisorul meu ,mult dorit–avea 3 luni si era fascinat de instalatia din brad.-iar eu atat de mandra !!!
In copilarie si noi faceam brad de fiecare Craciun–il impodobeam in ajunul Craciunului, -tin minte ca mama punea in el globuri din sticla stralucitoare-bomboane si portocale–pe atunci numai iarna mancam portocale , si in special in preajma sarbatorilor.Noi suntem cinci frati , trei fete si doi baieti-eu sunt cea mai mare -eu eram cea care impartea tot –cei drept nu chiar in mod egal-fratiorul cel mic ( intre noi e diferenta de 9 ani ) primea mai mult, dar nimeni nu se supara.
Multumim pentru concurs!
decembrie 5, 2013 la 21:36
Foarte frumos…. intr-adevar povestioara ta mi-a rascolit si mie dulci amintiri din copilarie; Eu nu sunt atat de talentata in a transmite emotia acestei sarbatori din cuvinte, insa stiu un lucru: sarbatorile de iarna erau cele mai minunate clipe petrecute la bunici, cand iarna era iarna, cu zapada alba ca laptele, cand mergeam la urat din poarta in poarta si primeam efectiv colaci si nuci….(si tin sa va mentionez ca am doar 32 de ani….adica acum nu foarte mult timp – in satul copilariei mele, unde anumite traditii sunt pastrate si astazi), iar bunica statea dupa noi prin tot satul sa ne faca aceasta placere; Stiu ca sarbatorile de iarna au miros de scortisoara si gust de mere coapte, dar si de cornulete cu rahat….. si mai stiu ca eram toata familia stransa la un loc, si unde altundeva decat la bunici la tara…. la gura sobei cu turte coapte pe plita, seminte de bostan uscate pe plita si vin fiert; Acestea sunt cele mai de pret cadouri de care imi aduc aminte, aceste amintiri pe care doar noi „generatia crescuti cu cheia la gat” le mai avem; Imi aduc aminte de diminetile reci de Craciun, cand bunica ne „echipa” pentru a merge la biserica….si credeti-ma mergeam vreo 4-5 km pe ulita inzepazita …. si nu se mai plangea nimeni de nimic, eram doar fericiti si multumiti cu ceea ce aveam!!! Nu pot sa nu notez zilele de dinainte de Craciun cand an de an se taia porcul … si cand trebuia sa urcam pe el, pentru a fi tot anul sanatosi si rumeni in obraji (ma rog acesta e motivul care il spunea bunica), turtele cu nuca, cu julfa de post, fetele blande ale bunicilor dar totusi brazdate de greutatile vietii, povestile de la gura sobei pe care ni le spunea bunicul (Dumnezeu sa-l odihneasca!), poeziile religioase care le-am invatat de la el in aceste minunate vacante (Inger ingerasul meu, Crezul, Tatal nostru, etc). As vrea sa-i pot darui si copilului meu macar franturi din aceasta copilarie frumoasa, insa din pacate traim intr-o lume noua, plina de probleme care ne schimba, ura, invidie; Incerc cat pot eu de mult sa-i ofer jocurile copilariei mele (are 4 anisori si nu stie sa umble la calculator si sunt mandra de asta – are timp, in schimb stie sa faca avioane din hartie, stie sa deseneze, sa picteze, sa faca oale din lut 😀 , stie sa joace sotron, stie jocul cu palmele, stie multe altele, dar cel mai mult stie sa interactioneze, sa comunice, sa imparta). E foarte important ce valori insuflam copiilor nostri; Iar eu vreau ca el sa fie fericit ca este sanatos, ca are ambii parinti alaturi, ca are bunicii alaturi (mai putin mama mea – Dumnezeu sa o odihneasca!), ca are chiar si 3 strabunici … ca are verisori, matusi, unchi, ca are o familie mare si frumoasa! Nu aveam un brad foarte bogat cu globuri si beteala, in schimb il impodobeam noi cu conuri vopsite, cu ghirlande din hartie colorata lipite de noi :), nu aveam prea multe cadouri (de fapt cadourile noastre erau foarte practice: manusi, caciuli, sosete (impletite de bunica) pt ca ne trebuiau)… si cu toate astea erau cele mai frumoase sarbatori. M-a cuprins nostalgia…asa ca voi incheia spunandu-i bunicii mele, care are 83 de ani, ca o iubesc si o respect enorm, ca a fost persoana care mi-a daruit cel mai mult in viata asta – dragostea ei neconditionata!!!
decembrie 6, 2013 la 11:34
In anii comunismului, sarbatoarea Craciunului era prilej de a ne simti mai putin saraci decat in restul anului.
De mers la biserica nu putea fi vorba.
Fiind un copil timid, nu mergeam la colindat impreuna cu alti copii.
Nu stiu exact la ce varsta am descoperit cadourile Mosului intr-un dulap de haine, dar stiu ca am suferit tare mult.
Dupa 1990 au urmat cativa ani in care pe 23, 24 sau 25 decembrie ni se strica televizorul. Neputinta de a vedea desenele animate si filmele cu tematica era perceputa de mine ca o tragedie.
Acum Craciunul nostru miroase si are gust diferit. Bradul nu mai are stralucirea din copilarie. Citricele nu mai sunt delicatese. Lipsesc carnatii si piftia mestesugite de bunica materna.
Iar bucuria nu e intotdeauna una pe masura Sarbatorii Nasterii Mantuitorului nostru.
Irina
decembrie 6, 2013 la 16:35
Am multe amintiri dragi de Craciun. Una dintre ele este legata de primul contact ce l-am avut cu copii de la orfelinat. Biserica la care mergeam cu parintii a demarat in acel an un proiect de „adoptie” pentru 1 zi a copiilor din orfelinatul din oras. Dupa slujba de dimineata, copii au fost dusi in familii si s-au putut bucura de dulciuri, jucarii, imbratisari. In acel an, am simtit altfel bucuria Nasterii Domnului. Am primit si am daruit iubire. O surpriza deosebita pentr mine a fost ca nu au fost destui copii pentru cate familii doreau ” sa adopte”
Asadar, sa nu uitam ca vom fi saraci doar atunci cand vom uita sa daruim si sa iubim!
decembrie 6, 2013 la 17:22
Sunt impresionata de fiecare data cand primesc un mail de pe blogul tau si citesc,ma fascineaza cum vezi tu tot ce se petrece in viata unui copil si aproape de fiecare data cand recomanzi o carticica o caut sperand ca o voi gasi sa o cumpar.Eu nu am copii dar petrec timp cu ei la sc.dum,iar bucuria de pe fata lor si dorinta de a afla cat mai multe ma indeamna sa incerc sa-i fac sa priveasca acum craciunul mai departe de cadouri si globuri.Ma inspir de multe ori din postarile tale si te felicit ca iti pui darul binecuvantat pe ti l-a dat Dumnezeu in slujba LUI pentru a ne face pe noi toti care citim blogul tau sa vedem ca se poate ….si altfel.
decembrie 7, 2013 la 12:22
Cand eram copil, nu era sarbatoare pe care sa o astept cu mai multa emotie si nerabdare decat sarbatoarea Craciunului si cele legate de ea. Atmosfera a fost intotdeauna magica in sanul familiei, alaturi de parintii mei, si uneori cu ceva rude la masa de sarbatoare. Mie imi placea absolut totul, de la pregatirea bradutului, pe care il decoram alaturi de tata, pana la momentul cand primeam preotul in casa in Ajun, mama nu isi mai gasea timp in bucatarie, prinsa fiind intre gatit, copt, aranjat platouri cu piftie…Amintiri de vis, pe care nu poate sa mi le ia nimeni, niciodata. Cea mai mare fericire a mea, de la Dumnezeu, este ca inca ma pot bucura de toate acestea an de an, alaturi de parintii mei si propria mea familie care creste frumos, alaturi de cea mai mica, Olivia noastra de un an si opt luni!
Multumesc, Sarbatori cu bine si sanatate tuturor!
decembrie 7, 2013 la 16:26
Copilaria mi-am petrecut-o la bunici, intr-un sat din jud Vaslui si bunicii mei, niste oameni simpli si calzi, respectau traditiile. si invatam in fiecare an colinde si ma trimiteau prin sat cu ceilalti copii de varsta mea. si scoteau putinele ornamente de brad din sifonier si in miros de mar copt, covrigei si vin fiert il impodobeam. Frumoase amintiri. Incerc sa i le imprim si piticei mele cat imi sta in puteri. Ea e si motivul pentru care imi doresc atat de mult cartea si sper sa i-o pot darui.
Seri senine de iarna!
Ramona Beldiman/Cluj-Napoca
decembrie 8, 2013 la 10:34
Craciunul copilariei mele inseamna bucurie, daruri primite de la parinti, colinde, prajituri bune, mers la colindat si intalnire cu familia largita…apoi cand am crescut am inteles adevarata semnificatie a Craciunului, Nasterea Domnului Isus, iar acum primul lucru de care as vrea sa isi aduca aminte fetele mele , de Craciunul copilariei lor este bucuria Nasterii Mantuitorului pentru intreaga omenire.
decembrie 8, 2013 la 13:41
am citit articolul pe nerasuflate… tot ceea ce e legat de sarbatorile de iarna ma fascineaza! sunt zilele cele mai frumoase din an si asta pentru ca de cand ma stiu au fost zilele bucuriei in familie! am avut norocul sa crestem, eu , fratele si sora mea, intr-o familie iubitoare si unita! an de an am petrecut aceste sarbatori impreuna facand aceleasi lucruri: impodobeam bradul cu dulciuri cumparate si ascunse cu mare grija de mama, tata verifica instalatiile si aseza bradul in suport iar noi il impodobeam! la noi inca se pastreaza traditiile chiar si acum…atunci parca mai abitir! copilasii merg cu colindul, plugusorul si semanatul… sunt pline ulitele satului de cete de colindatori ale caror glasuri insufletesc acea seara minunata, a Nasterii Lui, a Mantuitorului nostru! Multumim mult ca ne-ai facut ca pentru cateva clipe sa retraim clipele acelea dragi! 🙂
decembrie 8, 2013 la 13:44
aaa… am uitat sa zic, am citit toate comentariile de mai sus cu lacrimi in ochi! frumoase amintiri, mai ales cele legate de bunici! ❤
decembrie 9, 2013 la 22:35
Copilaria mea era doar zgomot si bucurie, intr-o camera mica din casuta bunicilor mei, singura pe care o incalzeau, insa era cea mai calda si mai frumoasa din lume in ochii mei. Cana de lapte dulce, asa cum il numeam, cu mamaliga calda, pusa pe masa cu atata drag de bunica dimineata, nucile si biscuitii oferiti colindatorilor ce veneau cu traistutele crosetate de gat aducand in casa noastra o iesle mica in care se odihnea pruncusorul Isus. Nici macar brad nu aveam pe atunci, nici bomboane de pom, sau cadouri, insa eram asa fericiti, toti verisorii ingramaditi la somn unii intr-altii, pusi pe ras si pe sotii, incat o mie de daruri scumpe nu ar egala vreodata acele momente!
decembrie 10, 2013 la 06:46
foarte frumoase sunt povestile scrise mai sus.
Craciunul intr-adevar e perioada cea mai frumoasa din an ptr copii.
Eu nu am amintiri prea frumoase de Craciun, in copilarie.
Insa in ultimii ani am avut niste sarbatori de vis. fericirea a fost mereu prezenta . in noi, in jurul nostru, in glasurile si ochii copiilor nostri, in colinde, in cadouri, in povestle spuse si joaca spontana…
As vrea ca toti cei care nu au parte de aceste lucruri, copii fiind, sau oameni adulti, sa apuce sa le guste.
Sunt perioade din an in care fiecare om se gandeste la .. alta viata, la speranta, la fericire.. si nu au acces la ele. poate rolul nostru , al celor din jurul lor, e sa le facem viata mai frumoasa. macar de Craciun, sau orice sarbatoare ar fi in care lumea celebreaza viata.
decembrie 10, 2013 la 06:56
totul era altfel in vremea copilariei mele…..Craciunul avea un aer de poveste, era cea mai asteptata sarbatoare la noi in familie. Bradutul il impodobeam doar in ajunul Craciunului, chiar vb cu mama zilele trecute si ii povesteam ce frumos era , cum legam biscuitii si bomboanele in bradut si mai puneam si mere……Imi mai amintesc cu mare drag ca pe toata perioada postului cantam cu bunica colinde in fiecare seara si era asa o veselie in casa ……. si inca o amintire foarte frumoasa , era zapada din belsug, nu am avut nici macar un sfarsit de an fara saniuta, fara oameni de zapada, derdelus si multe altele…….Aminitiri foarte frumoase am din perioada copilariei.
Sarbatori fericite va doresc tuturor!!!
decembrie 10, 2013 la 09:30
Craciunul este sarbatoarea mea de suflet, iubesc Craciunul.
Ce nu pot sa-mi scot din minte este faptul ca aflasem …nici eu nu stiu cum, ca mosul sunt parintii.In prima faza,mi-am imaginat, desi nu-l vazusem pe mosneag niciodata, cum ca ei ar detine un costum de mos.Asadar am inceput sa caut costumul.Evident ca nu l-am gasit, in schimb am gasit cadoul.Mi-am dat seama in acea clipa ca mosul nu exista, dar am vrut sa fie totusi cadoul surpriza, desi banuiam ce este,dar cu toate astea nu m-am uitat.Am asteptat cuminte seara Craciunului si cred ca am asteptat cel putin 3 saptamani, insa tot nu m-am uitat.Era o papusa, ghiciti…o am si acum, dar lipsea cutia.Am intrebat-o pe mama de ce lipseste cutia si ea tot insista ca asa a lasat mosul papusa.N-a inteles decat muuuuulti ani mai tarziu de ce insistasem eu atunci.
Dar poate sa spuna cine ce-o vrea…Mosul exista si va exista pana cand n-oi mai fi. 🙂
Doresc ca toata lumea sa petreaca un Craciun binecuvantat alaturi de cei dragi !
Pingback: Daruri de Craciun pentru mici si mari :) | ursuletinazdravani
decembrie 11, 2013 la 05:55
Craciunul e pentru mine cea mai frumoasa sarbatoare, cu cele mai multe si frumoase amintiri! Cand eram mica mergeam la colindat, primeam mere, colacei dar si banuti. De banutii castigati impreuna cu sora mea, ne-am cumparat un casetofon :))) Ai mei il au si acum! Am plans mult cand am descoperit intamplator cadoul de Mos, ascuns intr-un dulap. Erau niste cizmulite din cauciuc, cu desene, cred ca portocalii. Nu le-am zis parintilor mei nimic despre descoperire. Nu eram pregatita sa ies din lumea magica a lui Mos Craciun! Cand am mai crescut, ne-am transformat noi in Mos. strangeam banuti si le cumparam parintilor cadouri. Eram asa de fericite 🙂 Acum realizez ca simplitatea aduce bucuria cea mai mare!!! Cu cat ai mai multe, parca nu te mai bucuri de nimic 😦 Sincer, imi este dor sa mananc portocale doar de Craciun, asa cum mancam cand eram mica, sa savurez fiecare feliuta, stiind ca am doar o portocala si nu o plasa mare!
decembrie 11, 2013 la 06:31
Foarte frumos aticolul si comentariile la acest articolul….
Eu imi amintesc cu mare darg de serile de Craciun din copilarie….multi ani la rand, în Ajunul Crăciunului, până să se însereze prea tare, mergeam la colindat cu straiţa (o plasuta facuta din canepa de bunica mea) la inceput ne insotea tati si apoi cand am mai crescut (cand aveam vreo 5-6 ani) ne lasa sa mergem singure la vecini. Primeam intotdeauna dulciuri, mere si nuci….nu-mi amintesc sa fi primit bani, cum se obisnuieste azi, nici nu cred ca ne-ar fi bucurat. Seara mergeam cu toţii la Biserică şi acasă aşteptam colindătorii…de cadouri de Crăciun eu nu-mi amintesc să fi primit când eram mici, noi ştiam doar de Moş Nicolae, de Moş Crăciun, nu….tot postul Crăciunului colindam cu mami…Cred că colindele sunt cele mai frumoase amintiri 🙂
decembrie 11, 2013 la 07:36
Eu m-am nascut la tara, intr-un satuc din Baragan, nu stiu cati ani aveam in anul in care am primit-o pe Lilica, o papusa de blanita cu fata de plastic si ochii albastri…Imi amintesc ca avem bradul impodobit intr-o camera rece unde nu se facea focul si din cauza asta mirosea grozav a brad; am gasit-o sub bradut si de entuziasm am reusit sa daram bradul peste mine;-)) De teama sa nu mi-o ia Mosul inapoi am reusit sa repun bradul pe picioare!!!
Am mers cu ea pe afara sa o plimb si sa ii arat imprejurimile si tot povestindu-i am avut impresia, copil fiind, ca Lilica mi-a vorbit. Am ramas cu amintirea asta si de atunci chiar cred ca de Craciun se intampla minuni…
decembrie 11, 2013 la 08:34
Cand eram copil, Craciunul il petreceam mereu la bunici. Parintii lucrau mai mereu. Caldura camerelor mici, mancarea aburinda pe plita, povestile pe intuneric la lumina lampii (caci des erau intreruperi de curent), copacii argintii si zapada sclipitoare..toate mi-au ramas in suflet. Dar cea mai mare emotie mi-o oferea seara de colind cand plecam prin sat cu uratul. Intr-un an am patit-o la fel ca si Creanga, de atata nerabdare am plecat cu verisoara mea la colindat, inca nu se inoptase bine dar am intrat intr-o curte si am intrebat ,,primiti cu colindu?,, . Gazda care probabil inca nu-si terminase gogosile ne-a raspuns ,, De-acuma veniti? Nici nu s-a inserat bine,, , de rusine am fugit amandoua cat ne tineau picioarele, in zadar a strigat gazda sa ne intoarcem ……abia pe la jumatatea drumului spre casa ne-am facut din nou curaj. Copilaria te face sa vezi totul atat de frumos!
decembrie 11, 2013 la 10:58
cel mai mult in copilarie imi placea sa merg cu colindul cu fratii mei..si apoi cand am mai crescut sa impodobim bradul, sa ascultam colinde si sa le si cantam 🙂
decembrie 11, 2013 la 19:27
Irina Marin
Ce frumos ati povestit in comentarii… eu nu am talentul vostru de a povesti asa de frumos
Si noi, eu si fratele meu, am avut si sarbatori fericite, dar si mai…asa si asa
Din categoria fericite: cum necum lua tata un brad si poi incepeam sa il sacaim pana il punea in suport. Apoi mai dura un pic sa puna si instalatia. Aia era prima montata. Dupa asta…veneam noi si ne intreceam care prinde mai multe globulete in bradut. Si beteala…
Iesea mereu mai frumos, mai aratos cu cat cresteam mai mari
Cu colindul mergeam si noi. Ne adunam cativa vecini si porneam la fiecare si apoi…era randul sa asteptam si la noi veneau toti elevii din sat (parintii mei sunt profesori amandoi de matematica si pana in 1990 am stat la sat unde se colinda ffffff frumos) Ti0era mai mare dragul sa ii asculti
Sper ca anu asta sa ascultam si noi colinde frumoase. M-a suprins ff placut mandra mica, cum il stie pe Mos Craciun si alte colinde care sunt prinse si incatecelele de la Cutiuta muzicala. Asa ca pot spera la un mic concert de la ele, ea si surioara mai mare care e la scoala la clasa pregatitoare
Va urez tuturor sarbatori fericite alaturi de comorile voastre si de cei dragi voua!
decembrie 11, 2013 la 23:19
Am depanat amintiri si nu stiu pe care sa le scriu…dar cred ca cea din seara de Ajun, in care mergeam cu fratele meu la colindat si dupa ce am terminat , ne-am oprit pe derdelus sa ne dam cu pantalonii pe gheata si cand am venit in casa am luat si o mama de bataie de nu stiam unde sa fug.. =D
decembrie 12, 2013 la 13:58
Copil fiind, intotdeauna am iubit sarbatoarea Craciunului, dar n-as putea mentiona un episod anume. Ceea ce pot spune e ca acum traiesc altfel aceasta sarbatoare, alaturi de familia mea … e liniste, pace, armonie, sanatate … toate oferite de bunul D-zeu. Va dorim si voua, din suflet, toate aceste lucruri.
decembrie 12, 2013 la 14:05
Craciunul copilariei mele se invarte in jurul amintirilor despre bunici, zapada multa, brad impodobit, colindat …. e, ce frumos e cand esti copil. Imi amintesc cu amuzament cum, intr-un an, am adormit sub masa, langa brad in asteptarea lui mos Gerila (asa se numea pe vremea noastra). Sau cum mergeam la colindat, toate usile ne erau deschise, si cum faceam recensamantul covrigilor, nucilor si merelor primite. De cadouri nu-mi amintesc nimic. Cred ca primeam probabil dulciuri , fructe si ceva de imbracat. Dar asta conta prea putin. Atunci stiam ca de Craciun s-a nascut Domnul, ca a rasarit o stea, ca l-au vizitat magii…bunica imi povestea toate astea, si asta era magia cea mare.
decembrie 12, 2013 la 22:19
stiu ca e tarziu, dar simt nevoia sa impartasesc aici amintirile mele legate de craciunul din copilarie…
pai in primul rand, imi vine in minte mirosul de portocale (erau raritati pe vremea noastra) si cel de sarmale (primite de la bunica, pentru ca cele facute de tata erau cam suspecte – asta doar in primii ani, dupa ce a invatat sa gateasca, nu am mai avut sarmale cat toata foaia de varza la masa :)) )
apoi, imi aduc aminte rolul important pe care il aveam in decorarea casei – aveam sarcinile clar definite intre mine si tata, asa ca inventam multe – azi s-ar spune ca reciclam :)) – sau aplicam ceea ce invatasem la scoala: faceam din hartie creponata lant cu zale lipite una cate una, agatam in perdea ghemotoace de vata pentru a simboliza fulgii de zapada, etc
tot o mare distractie era si impodobirea bradului si pregatirea cadourilor – ele erau simbolice si menite sa fie amuzante – intr-un an tata a primit cadou o pereche de sosete pe care am impartit-o in doua (o soseta de craciun si una de sf. vasile :)) ), iar el m-a surprins cu un pui/gaina congelata, cumparata pentru mancare, dar impachetata foarte frumos, chiar si cu fundita, foarte credibila pe post de cadou..:)) – este cadoul la care nu m-as fi asteptat, dar a fost bun, l-am gatit la sticla la cuptor :))
incerc sa reproduc si cu ai mei copii distractia de care aveam parte cu ocazia craciunului, si sentimentul placut de a fi alaturi de cei dragi – in plus, imi place sa vad momentele de craciun care exista in fiecare zi la noi in casa, cum ar fi: bunaintelegere in ciuda unor greutati, joaca copiilor, sentimentul de „bine”, pofta de viata, cheful de munca sau acel sentiment de nesting pe care il au mamicile inainte de a naste, etc