La noi in curte, vara, soparlele sunt ca la ele acasa 🙂 De multe ori, le observam trecand repede pe peretele ce este inundat de soare. D. se necajeste ca nu reusete tot timpul sa le vada, pentru ca sunt foarte rapide.

Astazi, ursuletii si verisorul lor D., au gasit un pui mic de soparla….au pus un mic castronel si soparlica, cum i-au spus, s-a catarat in interiorul acestuia.

D. , verisorul si A. cel curajos (sunt uimita ca nu-i e frica de nimic) au pipait-o cu degetele. Desi mie nu-mi plac taratoarele :), aceasta micut puiut mi s-a parut simpatic. Sigur, nu am pus mana pe ea!! D. im seamana…dar pentru ca si el vrea sa fie un baiat adevarat….a trecut peste teama lui si a atins-o de cateva ori chiar daca nu-i placea….a vrut sa le demonstreze ca si el poate 🙂 Daca era o soparla mare, nu ii lasam sa o atinga.

I-au analizat capul mic, s=-au uitat sa vada ce fel de ochi are, i-au admirat piciorusele cu prelungiri ca un fir de ata.

A. s-a amuzat copios vazand ca soparlica fuge prin castronel si i s-a furisat printre picioare….sigur nu a scapat neatinsa de el. 🙂

Este stiut faptul ca, daca apuci o soparla de coada, aceasta va fugi lasand coada in mana ta…este sistemul ei de aparare. Bineinteles, ca noi nu am apucat micuta soparla de coada…le-am spus copiilor, ca intotdeauna dupa ce observam un animalut este bine sa-l lasam sa plece, sa-l eliberam…nici noua nu ne-ar placea sa stam inchisi undeva, sa traim in captivitate….

Ne bucuram ca stam la curte si putem avea parte de astfel de experiente atat de frumoase pentru cei mici.