De mult ne doream sa pornim intr-o calatorie lunga, alunecoasa si colorata pe uriasul tobogan al curcubeului. Si cum zilele acestea ploiase de vara au intristat un pic ursuletii…ne-am gandit sa le coloram plecand intr-o calatorie prin curcubeu. Si altii au plecat , ei au fost primii si ne-au dat si noua ideea : pe acesti calatori ii puteti gasi aici… printre nori.
Timp de o saptamană , în fiecare zi ne-am jucat cu cate o culoare. Puteti vedea AICI activtiatile noastre din Ziua rosie, Ziua galbena, Ziua portocalie. Nu am scris despre toate, dar va puteti imagina voi cum ar arata o astfel de zi.
Ne-am imaginat cum ar fi fost lumea aceasta fara culori…si-am incercat sa ne tot imaginam, dar nu am reusit si parca nici nu am vrut.
Si pentru ca o astfel de saptamana sa poata fi simtita din plin, un decor al camerei este oarecum necesar :). Noi l-am creat mai demult ( si poza este tot de atunci) cand am povestit despre Arca lui Noe si l-am folosit si acum. De data aceasta, curcubeul va avea la sfarsitul saptamanii o intrebuintare frumoasa, dar o vom divulga abia atunci :).
Cand a aparut primul curcubeu din lume? 🙂
Ursuletii mei cunosc foarte bine povestea biblica a lui Noe. Cand vorbim despre originile unui fenomen sau orice alt lucru creat pe acest pamant ne intoarcem la Zilele creatiei. LA inceput, oamenii nu stiau ce este acela un curcubeu? Oare de ce? Si raspunsul ni l-a dat micutul A. 🙂 : ” pentru ca niciodata nu a plouat pe pamant! ”
Da, asa este! Curcubeul, a aparut dupa potop, fiind frumoasa promisiune a lui Dumnezeu ca niciodata intregul pamant nu va mai fi acoperit de ape. Da, poate ca vedem inundatii ( si unele dezastroase), dar se intampla pe alocuri.
Daca doriti si voi sa incepeti asa povestea curcubeului, idei frumoase pentru Arca lui Noe, gasiti la noi : aici si aici.
Am cautat si o explicatie stiintifica a aparitiei curcubeului .
Si am gasit-o in minienciclopedia de la editura Rao ” Cum este vremea” . Cand razele soarelui traverseaza perdeaua de ploaie, atunci acestea se vor desface intr-o multime de culori si apare curcubeul! 🙂
O explicatie superba pe intelesul oricarui copilas o veti gasi in desenul ” Nouki si prietenii sai – Culorile Cerului” ( sunt niste desene minunate).
Dar cum a inceput de fapt ziua noastra?
Inainte de a se trezi ursuletii, am pregatit cartile si hainutele zilei 🙂
Daa, haine cat mai colorate ( tricoul cu Mickey si Minnie este al meu 🙂 si cateva carti .
Cartile Curcubeului
Cu siguranta sunt multe , multe carti frumoase despre Curcubeu, dar noi le avem doar pe acestea , asa ca le vom folosi din plin.
Curcubeul in alb si negru (cartea din partea stanga din poza)
O carte superba, cu o poveste captivanta si ilustratii mari , deosebite ce va fi indragita pe loc de orice copil. Nu voi intra prea mult in detalii acum pentru ca v-am povestit despre ea AICI.
Lacrimi de Curcubeu
Este cartea copilariei mele, citita de vreo 6 ori pe atunci :). Se vede dupa coperta cat de iubita a fost :).
Monica se afla in parc singurica…tocmai plouase. Era foarte trista pentru ca nu isi gasea prieteni de joaca si a inceput sa planga. Dar, spre uimirea ei, in timp ce plangea a vazut cum lacrimile ei deveneau colorate daca se uita la soare. Si ce sa vezi? A aparut si un urias tobogan colorat pe cer! ce s-ar intampla daca l-ar atinge? A atins prima fasie- cea rosie. Aceasta s-a strans si a cazut din ea un pitic mic si rosu :). Pe rand,a atins fiecare fasie de curcubeu si piticii colorati nu au intarziat sa apara.
Monica va lua piticii acasa si de aici o multime de peripetii si invataminte frumoase. Copii vor afla, prin joaca si pvoeste, ce inseamna spectrul culorilor, vor deosebi diferitele nuante ale culorilor si multe, multe lucruri interesante. Daca ati avut si voi cartea, cu siguranta va veti aduce aminte de povestile picaturilor de curcubeu :).
Si va mai sosi la noi o carte minunata, scrisa de Andreea Demirgian: ” Calatorie prin curcubeu” . O asteptam cu nerabdare si va vom povesti despre ea cat de curand :). Am achiztionat-o de aici ( cu reducere de 25 % si transport gratuit)
Hai sa facem un curcubeu!
Am incercat sa cream un curcubeu ( idei am gasit pe net si sunt clasice si ultra cunoscute).
Mai intai, am pus in soare un pahar cu apa. Jos am asezat o coala de hartie. Am asteptat ca razele sa patrunda prin apa din pahar si desigur un micut curcubeu a aparut pe foaia alba. Nu a fost tare spectaculos, pentru ca nu se vedea bine :).
Dar, acest experiment a fost cu adevarat reusit:).
Aveti nevoie de un CD, o lanterna si o coala alba ( noi am folosit o tava alba). Asezati CD-ul in fata hartiei. Luminati-l cu lanterna si un minunat curcubeu cu diferite forme ingenioase va aparea. Ursuletii s-au jucat inainte de culcare si au creat tot felul de curcubeie pe peretii cu lanterna si cd-ul .
Surpriza din gradina- Cum ne-am intalnit cu picaturile de Curcubeu 🙂
Le-am spus ca daca vom reusi sa cream un curcubeu, vor putea porni sa exploreze gradina in cautarea unei surprize. Cum arata?? Pai o sa va dati seama singuri.
Dupa multe cautari, au gasit-o sub niste frunze mari de vita. Era o cutie in care stateau ascunsi sapte pitici colorati . Acestia adusesera cu ei alte doua surprize 😀 – da, bomboanele curcubeului Skittles :).
Piticii au vorbit cu ei- le-au spus ca au alunecat de pe curcubeu si , ca sa ajunga din nou acasa, trebuie sa aiba o zi speciala pentru fiecare dintre ei.
Daca va plac piticii nostri, v-am pregatit o surpriza- un mic tutorial de modelare a lor :). Speram sa va fie de folos.
Skittles- gusta curcubeul 😀
Va dati seama ca nu m-a pus nimeni sa le fac reclama, mai ales ca noi nu mancam bomboane ( acestea sunt de fapt un fel de jeleuri). Si fiind colorate si sigur cu mintea la reclama de la TV, m-am gandit ca ar fi grozave pentru joaca noastra, da, facand abstractie de E-urile din ele.
Le-am rasturnat pe o farfurioara si i-am rugat contra cronometru sa faca un curcubeu din ele. cine termina primul curcubeul, il mananca 🙂 . Sigur, toti si-au mancat curcubeul :). Baietelul mai mare ce apare in pozele noastre este unul dintre verisorii ursuletilor :).
Joaca sportiva- tinteste curcubeul
Am desenat cu creta un curcubeu mare. Daca doriti sa aiba culori mai aprinse, lasati o ora bucatile de creta in apa cu zahar. V-am povestit aici cum trebuie sa procedati.
Fiecare culoare a curcubeului a primit un punctaj- rosu- 20 p, galben- 10 p si tot asa.
Copiii trebuiau sa arunce cu bureti inmuiati in apa pe curcubeu. Putin mai incolo aveam desenat cu creta un tabel in care tineam scorul. Cand nimereau culoarea rosie primeau 20 puncte , galben- 10 puncte. E un joc potrivit pentru zilele calduroase de vara. La sfarsit, au umplut bine buretii si au ” balacit” curcubeul :).
PAharele curcubeu
Astfel de pahare se gasesc la Lidl sau Ikea .
Le-am folosit pentru un concurs distractiv de baut apa.
Prima data, i-am rugat sa le aseze in ordinea corecta. Am turnat apoi apa in cantitati diferite in fiecare pahar ( sigur, destul de putin, doar un singur pahar a fost plin). Am dat startul- cine termina primul de baut apa din pahare?
Dar de pahare sportive ati auzit?? Uitati aici o demonstratie- cum le poti strange fara sa le darami ! 🙂
Curcubeu din flori
Am colindat gradina si am cautat cate o floricica pentru fiecare culoare – si iata un curcubeu din flori!
JOcuri de interior
Matematica pe curcubeu
Am desenat un curcubeu si pe el am scris cateva operatii matematice. Cum rezolva operatiile din cate o fasie de curcubeu, D. o putea colora.
Mici curcubeie pentru pitic
Cu A., am construit diferite curcubeie ingenioase. Erau o surpriza pentru fratiorul mai mare 🙂
Ei, pe scurt de unde sunt aceste curcubeie?
1. Un desen facut de noi si completat cu piese dintr-un joc QUIPS de la Julia Toys
2. Curcubeu cu piese din jocul de mai sus
3. Curcubeu puzzle de la Creative Boutique
4. Curcubeu cu nasturi din Marea carte a nasturilor
Curcubeul muzical
Aveti nevoie de hartie colorata creponata in culorile curcubeului ( sau vopseluri pentru pictat). Hartia creponata am rupt-o in fasiute si am dizolvat-o pe rand in pahare. Veti observa ca apa se va colora imediat.
Paharele le-am umplut cu apa diferit, astfel incat sunetul lor era diferit.
Joaca lor a continuat combinand culorile din pahare pana cand au ajuns la ceva ce semana cu o Coca Cola 🙂
Curcubeie din argila polimerica
Noi am facut curcubeie ingenioase din plastilina . Le veti gasi AICI. Sunt potrivite pentru copilasi micuti.
Cu D. am incercat sa facem curcubeie din argila Fimo. Am lucrat impreuna si uite ce a iesit 🙂
Curcubeul lui D.
Dupa o zi plina de peripetii, piticii au fost adus cu trenuletul in casa…
si culcati fiecare in casuta lui 🙂 – casutele sunt dintr-o piramida Fisher Price.
Daca veti sa vedeti cine a mai calatorit prin Curcubeu, uitati aici zeci si zeci de idei: 40 de activitati curcubeistice, 36 de activitati curcubeu pentru copilasi intre 1-3 anisori si multe alte AICI.
Va poftim si pe voi in acest maraton al culorilor…va asiguram ca nu veti regreta- nu aveti nevoie de prea multe- decat de dorinta de joaca si ce aveti voi mai colorat prin casa 🙂 .
Si nu uitam sa va spunem motto-ul ce l-am creat noi pentru aceasta saptamana : ” FARA O ZI PLOIOASA, NU POTI AVEA UN CURCUBEU IN VIATA TA! 🙂
iulie 30, 2014 la 07:17
Dorinta mea e sa dau o nota…sa fie zece? nu e de ajuns ..asa ca mai pun o stea…bravooo mamico o tema frumoasa si bine expozitionata.Bravooo si pt micutii ursuleti…cred ca aceasta tema o sa fie imprimata in mintea si inimioara lor pina la adinci batrinete 🙂
Multumim si pt carti…zi de zi cind vad cite o carte ma indragostesc pe loc si inima o cere
Pingback: Pitic curcubeu din Fimo- Tutorial | ursuletinazdravani
Pingback: Saptamana Curcubeului – Ziua Rosie :) | ursuletinazdravani