ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață


42 comentarii

Darul din Calendarul de Advent- ziua a 13-a

    În fiecare zi aștept cu mare nerăbdare să vă uimesc  cu darurile pregătite de atâția
oameni talentați. Și știu sigur că și darul de azi vă va încânta ochii prin delicatețea și
frumusețea lui.
              Astăzi ne vom întâlni cu Ramona care este o artistă  ce mânuiește cu multă
măiestre pensulele, creioanele și… ce unelte mai folosește ea ( nu e domeniul meu , așa
ca  nu mai continui cu enumerarea să nu greșesc 🙂  )
      O lăsăm să se prezinte:
      Mă numesc Ramona și împreună cu sotul meu avem 3 fetite: una de 5 ani si gemene de 2
ani jumatate. Inca din momentul in care am devenit mamica, mi-am
dorit sa pot ramane acasa mai mult alaturi de fetita mea. Aceasta dorinta a devenit si
mai puternica dupa ce am nascut gemenele. De asemenea, era in mine dorinta de a crea
ceva frumos si original, ceva facut de mainile mele. Dumnezeu a ascultat dorintele mele
si mi-a calauzit pasii spre caligrafie si pictura in acuarele.
      Iubesc florile, asa ca acestea au devenit nisa mea. Ilustratiile florale sunt cele in care
doresc sa ma specializez. Nu am nicio pregatire artistica, am urmat un liceu teoretic si
studii academice economice. Am invatat singura tot ceea ce practic si o fac cu o foarte
mare placere si pasiune. Doresc sa invat mai mult si sa imi perfectionez tehnica pentru a
face lucruri si mai frumoase. Dar totul vreau să fie  pas cu pas, alaturi de fetitele mele.
               Sigur sunteți curioși să vedeți creațiile Ramonei? Le veți descoperi pe pagina ei
de Facebook Rletters Design ( și chiar vă rog sa-i oferiti cu generozitate aprecierile
voastre).
            Eu vă las aici doar frânturi din operele ei …
48355753_326913514819701_8563352158936760320_n.jpg
48367074_663840177345808_6805226808355586048_n
48364694_218407262387979_2881873362844385280_n
Ramona va spune chiar ea care este darul de astăzi 🙂 .
Pentru acest Craciun, darul  meu pentru voi este   o ilustratie florala alfabet. 
Voi alegeti litera, iar eu o voi impodobi cu flori pictate. Premiul include si
personalizare cu numele caligrafiat, daca se doreste acest lucru. Rama nu este
inclusa. Premiul va fi realizat incepand cu luna ianuarie 2019. Va doresc Craciun
fericit si sarbatori binecuvantate! ”
           E doar un model de prezentare al darului, al vostru va arăta așa cum veți dori voi 🙂 .
48358651_565438913928323_8770750039396974592_n
               Se pare ca cineva va putea sa daruiesca un astfel de dar in luna martie cuiva
drag 🙂 ( o sugestie de cadou ce se potriveste atat de bine in acel anotimp) .
            Ca să puteti participa si la darul de astăzi, lasați vă rog un comentariu în care să
ne spuneți ce mesaj ați dori voi să aveti pe un tablou ( uite-asa ne imbogatim si noi ziua
cu citate frumoase) și dacă ati castiga ce initială ați inflora-o voi 🙂 .
O zi frumoasă tuturor !
LE. Cristofan Alina , vei avea citatul tău drag pictat pe un tablou pentru ca ai câștigat ! 🙂 Numărul 30 a fost castigator de data aceasta ! Felicitari ! 🙂

 


37 comentarii

Darul din Calendarul de Advent- ziua a 12-a

Suntem la jumătatea Calendarului nostru și tare mă bucur că încă țineți pasul cu noi .

Ați pregătit toate cadourile pentru cei dragi? Dacă încă mai sunteți în căutări, astăzi avem câteva idei frumoase, de suflet.

Astăzi frumoasa echipă Oadadeko ( adică Oana și David  🙂 ) va fi alături de noi.

Dacă nu ați auzit pănă acum despre ei, uiteți cine sunt :

    „Oadadeko înseamnă Oana și David, o echipă tânără cu viziuni mărețe :).

Și pentru că familia este cea mai bună echipă, aici visăm și creăm împreună… lucruri mici cu mari semnificații.

Oadadeko este despre Oameni, Momente și Dragoste…

Oamenii sunt creația lui Dumnezeu. Unici și frumoși.

Momentele sunt comoara noastră cea mai prețioasă. Colecționează momente pentru totdeauna.

Iubirea înseamnă a dărui. Cu o inimă recunoscătoare.”

Oadadeko ne ajută să ne păstrăm amintirile într-un mod cât mai creativ.  Pe pagina lor de Facebook , veți găsi zeci de idei ce sigur vă vor inspira : Oadadeko

Nu uitați să oferiți o apreciere paginii- acest lucru vă va ajuta totodată să fiți la curent cu toate noutățile postate de ei.

Când a împlinit băiețelul nostru mai mare 11 ani, am dorit sa-i facem un jurnal special. Le-am spus dorintele mele și ei m-au ajutat . D. a fost foarte impresionat sa vadă un jurnal tiparit doar pentru el !

jurnal danut

Si spuneți voi, ce bunic/ bunică, tatic ce isi petrece mult timp ziua la birou departe de cei dragi, prieteni dragi nu ar dori să primească un astfel de dar? Si sigur orice adolescentă ar scrie cu mare drag intr-un jurnal creat doar pentru ea! Si ce mamică nu s-ar bucura să primească un album atât de delicat cu copilașul ei ?

47792575_192147805072450_5914454585484771328_n.jpg

47684532_2388920631137023_9132863409342119936_n.jpg

48383544_548960688952545_1513230120704278528_n48367783_2104437816269320_5206126869631467520_n.jpg

Asa că , orice poveste de viață  doriti să o asterneți pe hârtie, haideți repejor la Oadadeko pentru că sunt sigură că timpul comenzilor pentru Crăciun sau Anul nou aproape s-a scurs… sigur, ei sunt acolo tot timpul, asa ca vom putea face cadouri si pentru alte evenimente frumoase.

Darul lor de astăzi este o surpriză :). O veți găsi accesând acest link, de pe website-ul lor   :   Dar Oadadeko

Este o idee de suflet, ce va fi personalizată asa cum veți dori voi.

Ca sa va inscrieți , spuneti-ne vă rog cum ați personaliza voi darul de azi, ce ati adăuga, cum ați dori să arate. Ideile voastre sunt importante pentru Oadadeko ! 🙂 Si dacă doriti, spuneti-ne ce v-a mai plăcut de pe pagina lor ( acolo sunt prezentare mai multe produse realizate de ei) .

O zi frumoasă să aveți ! 🙂

LE. Simona Elena NIchifor , aveti un dar de suflet de completat :). Sunteti castigatoare 🙂 , nr 37 !

 


49 comentarii

Darul din Calendarul de Advent – ziua a 11-a

Astăzi ne jucăm și citim totodată ! 🙂 Dar nu oricum !

Da, pentru că azi Ana Maria a venit la noi cu o multime de minunății cărora nu le-ai putea rezista să nu le mângâi, răsfoiești, imbrățișezi. V-am mai povestit eu despre Maria ( ea a mai participat in calendarul nostru de advent.

Noi, ursuleții năzdrăvani , iubim tare mult cărțile de orice fel. În urmă cu ceva ani, când erau ei mai mici, tot auzisem despre minunatele ” quiet books”  ( cărți cu activități ce-i țin ocupați în liniște pe cei mici , aș putea traduce eu 🙂  ) . Aceste cărți sunt făcute din diferite materiale textile ( fetrul fiind predominant) cărora li se adaugă fel și fel de accesorii : cleștișori mici, scai, magneti, capse, sfoară, nasturi, etc. Astfel, încântat de activitățile din carte, copiii își vor antrena dexteritatea degețelelor de a închide și deschide capse, fermoare, nasturi, de a lega siretul unui pantof, de a așeza corect o piesă. Vor învăța literele, numerele, vor inventa povești, vor transforma cărticica în ceea ce doresc ei.

Dar draga noastră Ana Maria chiar realizeaza atat de frumos astfel de cărți. Așa că o las pe ea să le prezinte :

Ma numesc Ana Maria , am 35 ani meseria pe care nu o ma practic de aproape 6 ani este cea de profesor invatamant primar . Am doi copii minunati , fetita de 5 ani jumate , si baietelul de 7 luni .
Inainte ca fetita sa implineasca un anisor am descoperti cartile cu activitati sau “quiet book” cum li se spune.. mi se parea imposibil de facut asa ceva . Mi-am facut curaj , m-am documentat ( pe atunci doar pe bloguri straine gaseam cate o mamica ce a facut pt copilul ei ) si am inceput sa lucrez prima carticica pentru fetita mea , cu putinele cunostinte ce le aveam la a manevra o masina de cusut ; dupa 3 luni a fost gata 😂. Apoi am mai facut una , si alta si nu m-am mai oprit , lucrez cu drag si pasiune la ele . Pentru iarna acestui an am lucrat o carte in forma de iglu ce spune povestea unui pinguin ratacit la Polul Nord ce se imprieteneste si isi petrece Craciunul alaturi de ursul polar . Va invit cu drag pe pagina sa vedeti povestea lor filmata . Si sa vedeti alte activitati atractive ce sunt de folos in dezvoltarea abilitatilor motrice ale micutilor .

Pagina de Facebook  a Anei o găsiți aici: Cărți cu activități

Și noi avem o carte realizată de Ana și ne este tare, tare dragă, chiar dacă am mai crescut. Ursulețul cel mic o mai ia din cand in când și se joacă cu ea. Puteți vedea un filmulet cu ea aici.

Dar să vă arăt câteva pagini din cărțile Anei Maria.

43712919_2157791237566927_9175447194038173696_n42592177_2140316759314375_4628176090093846528_n.jpg

44508724_2172845016061549_5094111747434872832_n.jpg

Darul Anei pentru piticii nostri este o carte cu activități adorabila !  Nu a tinut Ana să spun asta, dar vă zic eu- este un dar pretios ( carticica costa 120 lei )   asa cum au fost toate darurile ce au fost prezentate pana acum aici.

47575126_1581403231960382_6977334888164753408_n.jpg

47573939_190775778539169_907915765221425152_n

47575801_298287857464435_5197358002406948864_n

Ca sa va inscrieți  în tragerea la sorti pentru acest dar, lasați va rog un comentariu, în care sa-i oferiți Anei idei- ce carti ati dori să realizeze, chiar si idei pentru copii mai mari  . Si neapărat să oferim o apreciere paginii ei de Facebook 🙂 .

O zi minunata va dorim tuturor !

LE Minunata carticica va merge la Daniela Stefanik, nr 44 . Felicitari !


66 comentarii

Darul din Calendarul de Advent- ziua a 10-a

Ursuletii năzdrăvani au găsit azi, in ziua a  zecea , un mic dar în calendarul de advent ce i-a bucurat foarte mult. Tot asa sper să vă bucure si pe voi darul nostru de azi.

Astăzi, Persida ne va duce in lumea lucrurilor pufoase, calduroase  învăluite în acel parfum de „acasă ” . Ea brodează cu măiestrie perne personalizate . O las  să vă povestească cum a apărut ideea ei.

      Cum a apărut Irene? Citind o carte… Citeam o carte despre o zână bună care venea în timpul nopții să protejeze o mică prințesă… Iar prințesa se chema Irene.

     Mi-au plăcut mereu pernele decorative pentru că îmi par plusul de frumusețe care poate completa o încăpere cochetă.Nu am talente deosebite la cusut sau la design, dar știu să apreciez un lucru de calitate și bunul gust…  și am o mașină de brodat… 

     Cu ideea de a face perne în minte am început să caut materiale și să fac teste pe mașina de brodat. După câteva rateuri și tentative de a renunța, am brodat în sfârșit câteva modele care mi-au plăcut. Le-am arătat și prietenilor mei și încet încet am prins curaj… Am creat un cont pe facebook și le-am făcut cunoscute și altora decât apropiaților. Lumea le-a apreciat și m-a încurajat să continuu…

Azi sunt mai bine de 6 luni de când brodăm perne… Brodăm, la plural, pentru că nu fac singură toată munca… Sunt fete talentate care mă ajută cu designul, sunt mâini atente care cos și e familia mea care pune inimă… Munca în echipă e cea mai frumoasă.

Irene este o afacere de familie inspirată din dragostea pentru frumos și aprecierea pentru casele decorate cu grijă și bun gust.

În urmă cu trei ani am învățat să brodăm, iar acum o facem foarte bine. Am îmbinat pasiunea pentru decor cu știința de a broda, iar rezultatul l-am numit Irene. Ne plac în mod special detaliile, limba română și cuvintele de suflet.

Ce facem mai exact? Alegem texte care ne inspiră, le dăm un design plăcut, căutăm materiale de calitate, le brodăm cu textul ales, le coasem cu grijă, iar apoi …ne minunăm de ce-a ieșit. Suntem mândri și încântați de fiecare model.

Credem că ne vei împărtăși entuziasmul când perna va ajunge la tine. Sigur vei găsi un loc care s-o pună în valoare.

Deci suntem împreună în această poveste. Îți mulțumim că ești pe pagina noastră. Irene, perne brodate decorative

Noua ne plac mult pernutele și nu le considerăm inutile. Pur si simplu înveselesc canapeaua, fotoliile, paturile copiilor.  Si daca au si un mesaj, pur si simplu devin „pernuțe vorbitoare ” 🙂 .

Haideți să vedeti creațiile delicate si cu mesaje atât de frumoase ale Persidei .

29683147_155754645118638_5522010542684316115_n30742246_160225018004934_5323326171973156864_n.jpg

29472934_153890955305007_8829010673766760448_n

Dar în atelierul lor veți găsi si platouri de servire inedite cu mesaje gravate. Sunt realizate din lemn de fag și tratate cu ulei certificat pentru ustensile de bucătărie. Cu siguranță vor fi admirate de toti musafirii vostri :).

31167040_161177337909702_3429754324723433472_n.jpg31165906_161128917914544_3591465529954533376_n.jpg

Darul Persidei pentru voi este foarte generos : o perna brodata si un platou de servire.

persida dar 1.jpgpersida dar 2 good.jpg

Ca sa va înscrieti, spuneti-ne ce mesaj ați broda voi pe perna voastra și cum ati folosi voi acel platou inedit. Lăsati și o apreciere pe pagina Persidei, sigur se va bucura foarte mult.

O zi frumoasă să aveți ! 🙂

LE Castigatoarea noastra este Claudia Fotin, nr 30. Felicitari !

 


62 comentarii

Darul din Calendarul de Advent ziua a 9-a

Suntem în cea de-a doua duminică din Calendarul nostru de Advent. Timpul se scurge uluitor de repede si fosnetul darurilor de sub brad se aude încă de pe-acum .

Sper că vă luați micul dejun în timpul articolului meu de azi 🙂 ( dacă il cititi dimineata) și că aveti si ceva dulce prin frigider, altfel… va fi greu de voi :)).

Și asta pentru că in spatele ușiței cu numărul 9 se ascunde darul si povestea dulce a Mariei Izabela.

Ca o gospodină ce munceste din greu intruna , ne-a spus in câteva cuvinte descrierea ei, invitandu-ne apoi să ne bucurăm de darul ce-l are de oferit.

Numele meu este Maria Izabela, sunt mamica de 10 ani și proaspăt antreprenor. Pasiunea mea sunt dulciurile, pe care le pregătesc cu dragoste și ingrediente naturale.”

Dulciurile Mariei le găsiți pe pagina ei de Facebook Dulciuri Minunate.

Torturi superbe

43245677_894720567395108_6117958030119141376_n40911500_878766308990534_8942089457499111424_n.jpg

Prăjituri apetisante

38935462_859597090907456_36400371819610112_n.jpg

42359222_888843457982819_3964968474563837952_n.jpg

Briose tematice 🙂 ( sigur puteti face pentru orice petrecere  cu o tematica anume)

45153170_907945976072567_7668307736391581696_n.jpg

Așa ca, daca nu aveți timp de prăjiturit în acest an, discutați cu Maria și sigur ii veti uimi pe cei din familia voastra :).

Darul Mariei pentru voi este un cozonac si 10 turte dulci delicioase. Cand veti vedea cum arata, nu veti ezita sa va inscrieti !

Cozonacul va fi facut asa cum veti dori voi: cu nuca sau cu ciocolata.

47291580_557149498058993_842873845642690560_n

47572996_317361075656201_442735459483779072_n.jpg

Daruiti-i si voi Mariei o apreciere pe pagina ei de Facebook menționată mai sus.

Ca să participați , lasați aici un comentariu în care să ne spuneți ce v-ar plăcea sa puneți pe masa de Crăciun dintre dulciurile Mariei :).

O zi dulce si frumoasa vă dorim tuturor !  ❤

LE.  Câștigătoarea bunătăților Mariei este Andreea Rodica, numarul 32.

32good

 


53 comentarii

Darul din Calendarul de Advent – ziua a 8-a

Vă faceți deja lista cu ingredientele ce le veți folosi la masa festivă de Crăciun? 🙂

De obicei, in familia noastră, mesele sunt simple, chiar si de sărbătoare pentru că încercăm ca atenția noastră să fie îndreptată doar spre pregătiri, ci pe semnificația sărbătorii în sine. Dar mai primim uneori  dulciuri , mâncare ( prin schimburile de bunătăți între rude și prieteni)  și trebuie cumva să o depozităm.

Așa că astăzi vom avea idei minunate de depozitare a mâncării și nu numai. Pentru ca din nou, Corina noastra vine astăzi la noi cu un dar din gama Tupperware !

Dar in spatele ușiței cu numărul 8 de azi, nu sta doar un dar, ci o poveste de viață… Și pentru că s-au adăugat in ultimii ani mulți cititori noi, o sa va spun povestea din nou.

Corina Dragomir, o doamnă caldă, frumoasă  pe care o stiu de ani de de zile este o mamă luptătoare așa cum n-am mai intalnit. Pe mine mă doboară uneori o amigdalită a copiilor, dar ea este așa de puternică încât de dragul copilului ei, nu se lasă dărâmată – știe că nu -si poate permite asta.

În urmă cu 8 ani, în familia lor a apărut un copil mult dorit , pentru care s-au rugat ani de zile.

Tatăl ne povesteste despre ziua în care s-a născut Teodora, micuța cu ochi albaștri.

5 aprilie 2010- o zi fericita in care dis de dimineata am mers la spitalul Giulesti deoarece doctorul la care eram in evidenta era de garda si programase sa facem in acea zi cezariana. Se implineau 38 de saptamani si urma sa avem primul nostru copil. In urma cu vreo luna, la o ecografie, a aparut o suspiciune pentru anumite probleme cardiace insa banuielile nu puteau fi ridicate la nivel de diagnostic deoarece nu era nimic sigur. Ne-am rugat si am sperat ca nu va fi nimic si ca la nastere totul va decurge normal si totul … va fi normal. Nu am avut nici cea mai vaga idee despre ceea ce urma sa ni se intample. Ceva ce parea desprins dintr-un film pe care nu siguranta nu ai fi vrut sa-l vezi … dar sa fie realitatea vietii tale.

La ora 9:30 dimineata, sotia a intrat in sala de operatii unde urma sa aduca pe lume primul nostru copil. Bucurie, tensiune, emotii, dar si teama ca suspiciunile ecografului din urma cu o luna puteau fi adevarate. La ora 11.20 totul era gata – sotia nascuse o fetita cu o greutate de …1,950 gr. O greutate destul de mica.

Si de aici a inceput totul … 

Scorul APGAR al fetitei a fost 5, apoi 6 si ulterior, dupa 10 minute 7. Cum era evident am vrut sa-mi vad fetita – “nu se poate” mi s-a spus. Fetita dvs este la Terapie Intensiva deoarece are ceva probleme. Manat de dorinta de a-mi vedea copilul am rugat asistentele si doctorii sa ma lase si pentru un singur minut, m-au lasat sa intru sa o vad. Nu puteam sa cred ca in fata ochilor mei era copilul meu. Mi-am dorit mult acest copil, Domnul mi l-a dat si acum concretizarea rugaciunilor devenise dintr-o data realitatea din fata mea. Eram emotionat insa i-am facut totusi 2 poze si am filmat-o pret de cateva secunde cu gand sa-I arat si sotiei care inca nu o vazuse. Apoi m-am interesat de Corina care se afla tot la Terapie Intensiva unde fusese dusa dupa operatie. Am vazut ca era bine insa putin slabita. Epuizata dar plina de emotie m-a intrebat: “Ai vazut fetita ?! Cum e ?” – Am vazut-o, i-am raspuns; e frumoasa…insa nu pot sa spun cu cine seamana. Cat are ? – 1,950 gr; e cam micuta si va trebui sa stea la incubator pana se va face mai mare putin”.

Iesind pe hol, doctorul pediatru, seful sectiei de Terapie Intensiva neonatologica mi-a spus: fetita dvs are probleme la inima si vor trebui facute analize si teste pentru a stabili ce anume are cu exactitate si sa demaram procedurile necesare in astfel de situatii pentru a nu intarzaia o eventuala interventie chirurgicala…

Povestea o puteți citi în continuare pe blogul familiei Dragomir aici

Social Network

Teodora , micuța cu ochi albaștri ca cerul, suferă de o boală incompatibilă cu viața și totusi  ea este o minune a lui Dumnezeu- de 8 ani este zi de zi o bucurie pentru părinții ei. Fiecare zi a Teodorei este cel mai minunat dar pentru ei.

Poate că noi ne dorim de Crăciun fel și fel de daruri, dar sunt părinți care nu-si doresc nimic altceva decat ca iubitii lor copii să mai trăiască inca o zi , si inca una…si ani multi ! Și pe mine acest gând mă copleșește și mă face să -mi număr binecuvântarile din viață și să mă bucur de tot ce am.

Teodora are nevoie de multe terapii ca să se poată dezvolta. Dacă doriți, anul viitor puteți redirecționa cei 2 % din salariu către Asociația Lidia Teodora Dragomir. Mai multe informații găsiți aici

Ca să-și poată ajuta fetița, Corina a devenit distribuitor Tupperware.  Fiecare bănuț in plus obținut din vanzarea produselor merge pentru terapia fetiței.  Dacă deveniți membri ai acestui grup, veți afla fel și fel de noutăți ce apar, oferte și informații fel de fel despre aceste produse. Eu nu vă pot spune prea multe, dar Corina este foarte informată și povestește așa de frumos încât e tare greu să nu fiți convinși🙂 . Unde pui că informațiile sunt reale și testate chiar de ea și de alte mămici mulțumite. Intrați pe grup și veți vedea. Puteți să vă înscrieți pe grupul ei de pe Facebook aici:Tupperware by Cory.

Eu am tot luat de cand o stiu pe Corina, cateva produse : caserole pentru mancarea sotului de la serviciu, sticle eco, un turbo chef ( de care sunt asa de multumita – e mic, mic dar nu-i rezista nicio leguma !!  ) , un bol urias  cu capac  in care framant aluatul pentru pizza si alte bunatati ( n-aveti idee cat de repede se dospeste acolo aluatul! ) .

Dar sa va arat si idei de daruri Tupperware!

Ce fetita nu ar fi incatată să primească un dar asa delicat?

44278073_1922798837804095_4393221033742565376_n

Seturi Tuttofresco în care puteti păstra legumele, fructele mai mult timp in frigider si se vor mentine proaspete…unde pui că  sunt si in hainute de sarbatoare 🙂 !

41obhYIaWzL

Sticle Eco colorate frumos ( aici Corina va va spune oferta existenta  )- sunt doar sugestiile mele . s-l300

Mai multe produse foarte utile veti găsi pe grupul Corinei menționat mai sus unde va puteti alatura astazi.

Darul  Corinei pentru voi este un bol Oblo tare drăgălas, la 940 ml . Desi in aparenta produsele Tupperware sunt simple, ele au fost gandite  inteligent si materialul din care sunt facute este extrem de calitativ si rezistent. De exemplu, la bolul Oblo de azi doar o apăsare pe mijlocul capacului și face ca acesta sa se deschida cu un mic zgomot ( au fost gândite  și pentru persoanele nevăzătoare).  Eu l-as umple cu bomboane, fursecuri, biscuiți in permanentă sau l-as darui plin unor persoane dragi :).

47314958_1995082850575693_374817170242142208_n.jpg47467680_1995082103909101_982020181758836736_n.jpg

Ca sa va inscrieti, va rog sa lasati un comentariu in care sa oferiti un gand bun Corinei si sa ne spuneti daca ati folosit produse Tupperware si ce ati putea darui celor dragi din ofertele lor, dupa ce va veti uita prin grupul Corinei.

Inca o data, daca doriti vreun produs, intreabati-o pe Corina- ea stie care este oferta existenta in prezent și va poate ajuta .

O zi frumoasa sa aveti !

LE. Si bolul oblo va merge la Loredana, nr 26. Felicitari ! 🙂

26good

 

 

 


37 comentarii

Darul din Calendarul de Advent – ziua a 7-a

Am ajuns in cea de-a șaptea zi a Calendarului nostru și sper că țineți pasul cu noi, da? 🙂 Nu vă necăjiți că poate până acum nu ați câștigat nimic, doar faptul că ați cunoscut și veți cunoaste asa multi oameni minunați, că veti avea o multime de idei de cadouri pentru cei iubiți de voi, este cel mai mare câștig !

Astăzi e ziua scumpei noastre Emma . O las să se prezinte:

„Sunt Emma, mamica de o pitica de 3 anisori. Pasiunea mea a devenit realitate acum 6 luni, cand am inceput sa creez cadouri personalizate pentru diferite ocazii. Daca vreti un cadou original, lucrat cu drag, va invit pe pagina mea, si sunt sigura ca veti gasi ceva care sa va placa.
Pagina mea de Facebook este EliaArt
Pentru micii antreprenori ca mine, si un zambet, un like sau un partage al paginii contează enorm .”

Ce nu v-a spus Emma pentru ca este asa delicata, modesta , este faptul ca o suferinta fizică grea, a adus-o către pasiunea ei de acum. Dumnezeu face in așa fel încât anumite comori să le descoperim în mijlocul încercărilor de care tare am fugi. Dar cum aurul se curățește doar prin foc, și noi devenim mai frumoși și mai buni chiar atunci când sufletul nostru este șlefuit de marele Creator. Așa ca eu o admir tare pe Emma – a fost asa puternica- nu a lasat ca greutățile sa o impiedice , ci s-a gandit : „ce pot face de acum înainte cu mâinile mele? ” Și uitați ce minunății creează! Sunt sigură că ați găsi pe pagina ei o mulțime de sugestii de cadouri pentru cei dragi de orice vârstă.

Eu va arat doar câteva dintre lucrările ei, dar veti găsi mult mai multe frumuseți pe pagina ei .

Lemnul gravat ( și alte materiale)  capata diferite forme și întrebuințări la care nici nu te gandeai.

45698917_10218052240241031_277353307050082304_n

Suport pentru servit

45276221_361979921209006_7844406528013500416_n

45311930_361979294542402_7225706082318942208_n

Și chiar si o simplă ciocolată o puteți trimite într-o cutie specială , personalizată și aveti un cadou de mare efect.

45288617_361974554542876_5927175299362979840_n.jpg

Darul Emmei pentru voi de astăzi este deosebit. Chiar daca pruncii ne-au crescut, o astfel de amintire sigur ar aprecia sa o aiba in camera lor. Sau poate fi dăruită unui nou- născut, unui copil ce a implinit 1 an sau… știti voi mai bine  cine s-ar bucura să primească acest dar.

Darul va fi personlizat in functie de datele trimise de cel ce  va castiga.

45932488_263007944416006_124626443257774080_n

Lasati un comentariu la acest articol ( nu pe Facebook)  în care să-i spuneti Emmei un cuvant frumos, o încurajare/apreciere si totodată să ne spuneti ce dar dintre creațiile ei ati alege voi pentru a oferi celor dragi.  Nu uitati să daruim si noi o apreciere paginii de Facebook.

O zi minunată tuturor ! ❤

LE. Castigătoarea noastră este Cristiana MOldoveanu, nr 29.

29 goodemma

Va multumim pentru toate gandurile asternute din suflet aici pentru Emma. Si ea va multumeste mult !


68 comentarii

Darul din Calendarul de Advent – ziua a 6-a

Ați fost cuminți? V-ați găsit ghetuțele pline cu dulciuri si fructe? 🙂 Si neapărat o carte
pusă lângă ele ? 🙂
      Deși știu că este doar o tradiție, ursuleții noștri sunt tare entuziasmați să-și    
pregătească în data de 5 cu multă conștinciozitate ghetele în speranța că le vor găsi pline
dimineața.
      Oare ce vom găsi noi azi în buzunărașul Calendarului nostru de Advent? Un dar ce
sigur nu încape doar într-un buzunar, vă asigur !
Dacă ați fost vreodată în dilemă – ce daruri/mici suveniruri  puteți să oferiți copiilor ce
vin la zilele onomastice, de nastere, la atelierele ce le organizați sau multe alte eveimente
, astăzi venim cu o idee grozavă !
Și nu eu vin , ci draga noastră Ioana ! Dacă aș fi știut de ideea ei în anii trecuți, bine ar fi
fost !Dar nici acum nu este târziu !

     O lăsăm pe ea să se prezinte si să ne spună  despre munca ei.

”Eu sunt Ioana și creez decupatoare personalizate ca formă, dimensiune, text și culoare.

Decupatoarele se pot folosi pentru a decupa și ștanța aluat, pastă de zahăr, pastă
modelatoare etc.

 

Ideea de a crea decupatoare nu a fost a mea, ci a soțului meu în proporție de 100% – el

a pus la punct metoda de lucru, apoi m-a învățat și pe mine. N-am crezut că voi putea

face singură vreun decupator și tare mândră sunt că acum o fac!

Decupatoarele sunt create dintr-un plastic biodegradabil și non toxic, ceea ce îl face

potrivit pentru a veni în contact cu mâncarea. Decupatoarele pot fi doar contur sau pot
avea și detalii – acestea rămân ștanțate pe suprafața materialului decupat. Toate
decupatoarele sunt create la comandă, deoarece sunt personalizate cu text. Pot face orice
decupator pe care-l pot desena – că așa pornesc toate la drum, printr-un desen de unde
eu aflu dimensiunile minime pe care le poate avea un decupator – nu pot lăsa spații prea
mici între diferitele linii/curbe/fonturi/alte detalii pentru că există riscul să se rupă/agațe

materialul acolo.  Deși pot face linii/curbe/fonturi etc oricât de subțiri, aleg să nu o fac ca să nu existe riscul să se rupă decupatorul atunci când este folosit.

O parte dintre decupatoarele create de mine le puteți găsi pe pagina mea de Facebook :
Forme Personalizate. ”

 Și uitați ce decupatoare complexe fac ei , in familie !
set expus 2 ioana
43101502_256749711694136_4158707203676569600_o
set expus ioana
Dacă „răsfoiți” pagina ei, are si câteva filmulețe ca să vedeți cum arată biscuiții după coacere.
Ioana oferă ca și bonus celor ce comandă  si o reteta pentru biscuiți, pentru ca nu orice
aluat este potrivit pentru a putea fi decupat.
    Darul ei pentru voi este un set de 2 decupatoare. ȘI pentru că figurinele propuse sunt
destinate copiilor, vor fi doua variante de cadou, iar cel ce va câtiga darul va putea alege
setul pentru fetite sau pe cel pentru băieței.  Decupatoarele vor fi ulterior personalizate
cu textul ales de câștigător si expediate prin postă ,dar in luna ianuarie. Ioana este atat
de aglomerata in aceasta perioada, încat nu are timp fizic sa poata personaliza la timp
darul. Dar sa fiti siguri ca il veti primi  si va veti bucura de el ! Asta e important :).
Apreciez  mult participarea Ioanei si a tuturor celor ce au contribuit la Calendarul nostru
de Advent, stiind ca toti trec printr-o perioada foarte plina acum .
Setul pentru fetite este compus dintr-un decupator „ Pisicuță” și un decupator ”Brioșă”.
set 1 ioana
Setul pentru băieței conține un decupator „Betonieră” și un decupator „Locomotiva” .
set 2 ioana
Ca să participați , spuneti-mi, va rog , într-un comentariu la acest articol , ce decupator
v-ați dori voi , cu ce tematică și chiar si idei de folosire a acestora !  Lasați în dar și o
apreciere paginii Ioanei ! 🙂 Se va bucura mult !  ❤
 LE. Setul de decupatoare a fost castigat de nr 21, Delia. Felicitari !
21 delia.jpg


43 comentarii

Darul din Calendarul de Advent – ziua a 5-a

Deși pare ciudat să vorbim despre flori în toiul iernii, astăzi doar despre asta vom povesti :).

Recunosc ca mie nu-mi place atât de mult să primesc buchete de flori. După trei zile se ofilesc si trebuie sa le arunc- bani irositi. Stiu, conteaza gestul… dar mie tot imi pare rău pentru florile ce vor sfârși aruncate într-un coș de gunoi . De la un timp, am inceput să  primesc cate un ghiveci cu flori, dar imi lipseste acel „ceva” al doamnelor în a căror case florile rezistă si sunt asa de frumoase in toate ghivecele .

Dar uite că cineva s-a gândit si la noi, cele ce ne-am dori totusi un decor floral in casă , dar n-avem timp sa-l ingrijim sau nici priceperea necesară.

Ina , doamna despre care vom povesti astăzi, a creat un concept ce-i apartine 100 % ( daca ati văzut  aranjamente asemanatoare si in alta parte, să știti ca ea este totusi inspirația lor) .

Ina a inceput să creeze cu  mare drag si multa pasiune aranjamente florale cu muschi
stabilizat, plante uscate si tot ceea ce natura ne daruieste.

 

Fiecare aranjament al Inei  are o poveste.
Meraki Love– o poveste dintr-un univers in care gandurile tin loc de cuvinte.
31064378_614559825544221_2306438946800207211_n
Funny hill – Cateva flori s-au ridicat pe varfuri ca sa privesca dincolo de aparente.
20638804_497086860624852_2686578956817021785_n.jpg
Andante – sa mergem incet pe drumul numit fericire.
45268858_748372055496330_1316161121194868736_n.jpg
Pentru că aranjamentele ei sunt atât de delicate, pagina ei se numeste Șoapte urbane.
Aici veți găsi  așa cum ați văzut in fotografiile de mai sus, aranjamente organice,  create
din mușchi moale si matasos împrietenite delicat cu flori naturale ce isi păstreză forma
mulți ani fără a se uda.  Sunt un cadou minunat ce rezista in timp- eu deja ma gândesc
cui i-as darui o asa creatie in luna martie sau și in alte ocazii speciale.
 Darul oferit de Șoapte urbane pentru voi este așa de frumos !
45313823_324884068243377_6976591034188824576_n
Pentru a vă inscrie, lăsați un comentariu în care  alegeti un  nume de poveste pentru
acest aranjament ( ce va inspira atunci cand il vedeti) și totodată să  ne spuneti ce
aranjament ati alege voi de pe pagina Soapte urbane si unde l-ați așeza in casuta voastra.
Nu uitati sa daruim si noi  o apreciere acestei pagini pentru ca stim ce multa bucurie
aduce orice incurajare/ apreciere, cuvant bun, mai ales că aceste creatii merită din plin.
Castigatorul il vom afla maine dimineata 🙂 .
O zi minunata va dorim tuturor !
LE  Ati lăsat niste comentarii atâââât de frumoase ! Sigur Ina v-ar fi făcut câte un dar tuturor dacă ar fi putut. Dar , din păcate avem o singură câștigătoare: numărul 31 – Angela M.
31 azi angela mgoof
 


196 comentarii

Darul din Calendarul de Advent – Ziua a 4-a

Nu știu cum este la voi, dar la noi in familie deschiderea fiecarei usițe sau a fiecărui buzunaras al Calendarului de Advent este un moment asteptat cu mare nerabdare si bucurie incă de seara.

Eu particip  impreuna cu alte mămici minunate la un Calendar de Advent special – inca din vara pregătim 24 de cadouase pentru cineva si in decembrie aflam partenerele secrete :).  Si e atata bucurie si entuziasm acolo, pentru ca a darui este atat de frumos !

Imi pare tare rău pentru ca in Calendarul meu de Advent de pe blog nu poate primi fiecare participant un dar. Dar eu sper ca măcar bucuria de a cunoaste in fiecare zi un om minunat ce realizeaza lucruri frumoase este un cadou de suflet.  Uite-asa aveti tot felul de idei de cadouri nu doar pentru Craciun , ci pentru tot anul ! 🙂

Astăzi i-a venit rândul dragei noastre Dan Valeria.  Cititorii mai vechi ai blogului o cunosc ( am povestit de-atâtea ori despre ea)  . Pentru cei noi, cu mare drag vom spune din nou povestea ei.

Acum vreo doi-trei ani , am descoperit pe Facebook pagina Valeriei – Valery Soap.  Nu  cumpărasem până atunci sapunuri naturale sau alte cosmetice organice.  Am vazut ca are foarte multe recomandari pozitive, un magazin frumos pe Breslo, o descriere complexa si atenta a tuturor produselor si mi-am spus ca merita sa fac o incercare.  Recunosc ca am rămas uimita de frumusețea săpunurilor- atât de colorate, zici ca erau niște prăjituri apetisante! 🙂 Si vreau să vă spun ca nu am mai folosit alt sapun de maini, decat cel de la Valeria.  Eu lucrez foarte mult cu argilă polimerică, ce usucă foarte tare mâinile. Atât săpunurile folosite , cât și crema de mâini ( tot de la Valeria) m-au ajutat enorm. recomandarea mea este foarte sinceră, mai ales că nu vă povestesc despre produse primite pentru testare în mod gratuit, ci cumpărate de mine. 

Valeria a fost tare îndrăzneață și nu s-a limitat doar la  face săpunuri naturale, ci și : pastă de dinți ( praf sau cremă), deodorant ( care este de-a dreptul „wow”  si nu o zic doar eu ! ) , balsam pentru buze, diferite creme pentru față sau corp și multe altele. Și daca nu aveti incredere să cumpărați cosmetice naturale handmade, va spun ca produsele ei sunt cerificate si cumparate/ testate de zeci si zeci de clienți mulțumiți. Găsiți foarte multe mărturii pe pagina ei .  Pagina de Facebook poate fi vizualizată  aici, Valery Soap sau magazinul online aici.

Să vă arăt ce minunații a pregătit Valeria in această iarnă . Aveți de unde alege. Și dacă nu reusiți să comandați acum, deja din ianuari vă puteți pregăti pentru luna mărțisorului :).

44851564_1085139221648289_131211083389075456_n45085050_1086959844799560_3993342974141399040_n47449789_1109220239240187_8232041821992124416_n45235930_1088647087964169_7834540215040475136_n

Darul Valeriei pentru voi este un voucher de 70 de lei de care va puteti cumpăra tot ce doriti voi !

Ca să vă inscrieti, lasati un comentariu aici, la acest articol,  în care să ne spuneți ce produse ați cumpăra cu acel voucher ! 🙂 Câștigătorii îi voi anunța mâine dimineață !

Puteti sa oferiti si voi in dar o apreciere paginii Valeriei – sigur se va bucura mult !

O zi minunată tuturor ! ❤

LE. Castigatoarea noastra este Cristina Varzole cu numarul 96. Felicitari !