De curând, am citit într-o carte de dezvoltare personală despre „Legea proprietății văzută de un copil” ( de Michael V. Hernandez)
Și să fim sinceri… cam toți am trecut pe aici:
1. Dacă imi place, e al meu.
2. Dacă îl țin în mână, e al meu.
3. Dacă îl pot lua de la tine, e al meu.
4. Dacă l-am avut cu ceva vreme în urmă, e al meu.
5. Dacă este al meu, nu trebuie să pară niciodată că este al tău, sub nicio formă.
6. Dacă fac sau construiesc ceva, toate piesele sunt ale mele.
7. Dacă pare că este al meu, înseamnă ca este al meu.
8. Dacă îl pot vedea, este al meu.
9. Dacă eu l-am văzut primul, este al meu.
10. Dacă eu cred că este al meu, înseamnă că este al meu.
11. Dacă am nevoie de el, este al meu.
12. Dacă spun că este al meu, este al meu.
13. Dacă nu mă împiedici să mă joc cu el, este al meu.
14.Dacă îmi spui că pot să mă joc cu el, este al meu.
15. Dacă mă supăr foarte mult atunci când mi-l iei, este al meu
16. Dacă ( eu cred) că mă pot juca cu el mai bine decât tine, este al meu.
17. Dacă mă joc cu el suficient de mult, este al meu.
18.. Dacă te joci cu ceva și il pui jos, este al meu
19 . Dacă il vreau, este al meu.
20. Dacă este spart, este al tau ( nu, stai, toate piesele sunt ale mele ! )
În mod normal, maturitatea ar trebui să apară o dată cu vârsta, dar ce te faci când vârsta vine de una singura?! 🙂
Oare în ce lume am vrea să trăim? Pretutindeni in jur vedem „copii adulti” cu un simt extrem de crescut al proprietății pentru care un ambalaj aruncat pur si simplu unde se află, o muzică data la maxim ca urechile lui pot suporta asta si chiar ii place ( ce conteaza ca cel de peste drum e obosit, ca are un copil mic sau pur si simplu vrea liniste?! ), un claxonat strident ca el se grabeste și tu-i stai in cale, o întârziere de minute în șir neanunțată ( doar timpul lui este important, și tu ar trebui să înțelegi asta ! ), o bancă ruptă că lui i-a făcut placere să o spargă să vadă daca nu cumva mușchii i s-au atrofiat, o parcare pe tot trotuarul ( ce, tu nu știi să treci cu caruciorul, sacoșile cu cumparaturi si un alt prunc agățat de tine și pe sosea? Doar știm că mamele sunt eroine! ) și muulte altele ( că legea asta a proprietății îți dă nenumărate posibilități de afirmare într-un fel sau altul) … nu înseamnă decât că lumea asta a fost creată doar pentru mine și mă pot bucura de ea așa cum VREAU EU !
Și răsuflu un pic ușurată… Ce bine totuși că , în timp, „unii” dintre noi învăță că „eu” este și „tu”, „al meu ” și „al tău”, ca e mai ferice să dai decât să primești .
Ție ți-ar fi plăcut să trăiești doar in lumea lui „ al meu” ?
ursuleți năzdrăvani 